TIA ŞERBĂNESCU - "Faza fierbinte a războiului pe Justiţie face scrum credibilităţi şi cariere"

Analiza politică a lunii IUNIE

"Parlamentul se amestecă de multă vreme în treburile Justiţiei, pentru a-şi proteja membrii"

- Aşa după cum remarca preşedintele Klaus Iohannis, războiul pentru Justiţie se află într-o fa­ză fierbinte. De altfel, imediat după această de­cla­raţie, s-a declanşat o anchetă penală, pentru prima oară, asupra unui premier în funcţie, Victor Ponta. Acesta este acuzat de DNA de fals, uz de fals, com­plicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani, pre­cum şi de conflict de interese. Contrar tuturor aş­tep­tărilor, Victor Ponta nu a demisionat din func­ţie, ba a cerut şi a obţinut protecţia Parla­men­tului, afir­mând, în apărarea sa, că se încearcă o "lo­vitură de stat!". Asistăm la un conflict nemaiîn­tâl­nit până acum între cele trei puteri în stat, le­gis­lativă, executivă şi ju­decătorească...

- Faza fierbinte a războiului pe Justiţie a început, de fapt, mai de mult, dar acum avem de-a face cu un "tro­feu" la cel mai înalt nivel. De aici, un plus de dra­matism. Dar cred că vor urma şi alte cazuri la fel de ră­sunătoare, aşa încât nu ştim dacă ăsta e apo­geul. Victor Ponta este pus sub urmărire penală pen­tru fap­te pe care le-a comis pe când era avocat, îm­preună cu un alt anchetat celebru, colegul şi prie­tenul său Dan Şova (apărat, de asemenea, de Parla­ment, până în pân­zele albe). În treacăt fie spus, fap­tul că Parla­men­tul a respins cererea DNA privind ri­di­carea imunităţii de deputat a premierului Ponta se înscrie într-un tipar, deja. Parlamentul se amestecă de multă vreme în treburile Justiţiei, pentru a-şi pro­teja membrii. Victor Ponta se simţea cu musca pe că­ciulă, de aceea ne-a şi avertizat, cu ceva timp îna­inte de a fi pus sub acuzare, că va rămâne prim-mi­nis­tru până în 2016, dacă nu-l va da jos DNA. Spu­nea asta ca pe o fatalitate, aşa cum se plâng toţi po­liticienii anchetaţi, în genul: "Da­că sunt politician, inevitabil voi intra pe mâna Jus­tiţiei". Vorbe grele! Lucrurile astea se întâmplă - nu pentru că procurorii şi judecătorii au ceva cu poli­ti­cienii, ci pentru că foarte mulţi dintre cei care deţin demnităţi publice în această ţară se dovedesc a fi infractori. E suficient să te uiţi pe declaraţiile lor de avere, ca să te cruceşti de ce vezi acolo şi să îţi dai seama că atâta bănet nu putea fi făcut în mod cinstit. Aşa că autovictimizarea la care se dedau este nejusti­fi­cată. Premierul Ponta declara, de pildă, tot înainte de a şti că va fi anchetat, că, dacă DNA va deschide un dosar pe numele său, va demisiona. Şi-a schimbat însă opinia, ca de atâtea alte ori, când a fost vorba să o facă. În schimb, şi-a intensificat atacurile asupra Justiţiei. Semnificativă, în sensul acesta, este şi ex­plicaţia pe care a fost "ne­voit" să i-o dea fiului său de 12 ani: "Sunt cercetat pen­tru că sunt prim-ministru şi am anumite opinii po­litice". O minciună sfruntată, prin care vrea să spu­nă că Justiţia este la comandă po­li­tică. La co­manda cui? Căci sunt cercetaţi, arestaţi şi condam­naţi şi din stânga, şi din dreapta politică, şi de la pu­tere, şi din opoziţie. Cu astfel de încercări de ma­nipulare, Victor Ponta s-a străduit să motiveze de ce nu demisionează, căzând în ridicol absolut când a pretins că asistăm la o lovitură de stat. De parcă Jus­tiţia ar fi fost gruparea Statul Islamic, care l-ar fi răpit şi, eventual, ar fi cerut răscumpărare. Dar indi­fe­rent de ce-ar face de-acum înainte, credibilitatea lui Ponta s-a făcut scrum în această fază fierbinte a războiului pe Justiţie, cum s-au făcut şi altele, ca aceea a lui Că­lin Popescu Tăriceanu. Se vor mai face scrum şi câ­teva cariere.

"Nu e Ponta omul care să se retragă"

- După cum se ştie, în aceste zile, premierul se află în Turcia, unde a fost operat de urgenţă la un picior şi va mai rămâne în spital aproape o lună. Între timp, atribuţiile i-au fost preluate de vicepre­mierul Gabriel Oprea (UNPR), care a fost numit pre­mier interimar. Credeţi că Victor Ponta a găsit în acest fel calea de a renunţa la funcţia de pre­mier, fără a demisiona şi fără a fi demis?

- Nu e Ponta omul care să se retragă! Nu are atâ­ta inteligenţă politică, încât să facă un pas în spate pen­tru un an, apoi să revină, renăscând din... scrum. În mod sigur, Victor Ponta încearcă să câştige timp. Deo­­camdată a apelat la un soi de autosuspendare din funcţie, invocând articolul 107 din Constituţie, care prevede înlocuirea premierului cu un interimar, pe o pe­rioadă de maximum 45 de zile, în cazul în care prim-ministrul în funcţie nu-şi poate exercita atri­bu­ţiile. Ponta şi-a făcut socoteala că, într-o lună de zile, se mai temporizează şi ancheta la DNA, se mai sting şi ecourile scandalului în presă, mai pleacă lu­mea în va­canţă şi mai uită, iar apoi va găsi o soluţie. Fie re­vine pe funcţie, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat ni­mic, căci are tupeul necesar, fie va renunţa la funcţie, sub vreun pretext, în favoarea unui om al său, Gabriel Oprea sau altul, până la alegeri. Acum nu mai este nici sub presiunea DNA, care îl chema la audieri, nici a solicitărilor de demisie venite din partea preşe­din­­telui Iohannis, nici a protestelor din stradă. Omul e bolnav, ce vreţi? Modul în care a executat şi aceas­tă manevră trădează, însă, o mentalitate de infractor. Vic­tor Ponta a plecat mai întâi la des­chi­­derea Jocu­rilor Olimpice Euro­pe­ne de la Baku, fără să-l infor­meze sau să se consulte cu preşedintele, în con­di­­ţii­le în care toţi liderii UE au boi­co­tat ma­nifestările de la Baku, din pri­cina nerespectării drepturilor omu­lui în Azerbaidjan. Acolo a fost într-o com­panie foarte ciu­dată: Putin, Er­do­gan şi Lukaşenko. Apoi, Ponta a ple­cat în Turcia, tot fără să anun­ţe pe ni­meni, nici măcar pe pre­şedinte. Am rămas, deodată, fără premier. Ponta a şters-o ca în vremea adolescenţei sa­le, când a plecat în străinătate şi toată lu­mea i-a pierdut urma pentru vreun an. Se pare că nu a depăşit momentul. Infan­ti­lismul său e confirmat şi de "gu­ver­narea" pe care, ulterior, a de­ma­rat-o pe Facebook. Acolo a co­mu­nicat un­de se află, ce face, că a cerut au­tosus­pendarea şi că pune la ca­le re­duceri de TVA. Această ul­timă mă­sură anun­ţată este do­vada că Ponta nu are de gând să se retragă din funcţie. Atâta vre­me cât se grăbeşte să co­mu­nice, "de pe patul de spital", dimi­nua­rea TVA la 19%, încă de la sfâr­şitul acestui an, înseamnă că vrea să-şi crească, sau măcar să-şi men­ţină cota elec­to­rală. Să ob­ser­văm, cu această ocazie, că, în­cet, în­cet, PSD a pre­luat cam toate punctele din programul de gu­vernare propus de PNL, dina­mitând campania li­be­ra­lilor pen­tru schim­barea guvernului. De ce să-l schimbi pe unul care face deja ce altul pro­mite că va face?

- În primele luni de la instalarea lui Klaus Io­hannis la Cotroceni, părea să existe o colaborare instituţională bună cu guvernul. Premierul şi pre­şedintele se întâlneau săptămânal. Am ajuns oare ca în timpul preşedinţiei lui Traian Băsescu, când nu ştia stânga ce face dreapta?

- Prin felul în care se comportă în relaţia cu pre­şedintele, făcând "politică externă" de capul lui şi neinformându-l cu nimic din ce face, arată că el este sămânţa de scandal în relaţia cu preşedinţia (deşi pe vre­mea preşedintelui Traian Băsescu, Ponta se dă­dea mereu victima capriciilor şi a personalităţii con­flic­tuale a acestuia). E adevărat că Băsescu era mai aprig şi răspundea atacurilor, dar Iohannis chiar nu e genul. Preşedintele Iohannis s-a comportat civi­li­zat şi a avut multă răbdare până acum, dar l-a răzbit. Dacă şi pe Iohannis a reuşit să-l scoată din sărite, înseamnă că el este principalul furnizor de conflicte între palate.

"Oprea a pus PSD pe jar"

- De ce l-a preferat Victor Ponta ca înlocuitor pe Gabriel Oprea, liderul UNPR, şi nu pe vreunul dintre miniştrii PSD?

- Are motive bine întemeiate, desigur. Nu doar apartenenţa de odinioară la PSD a generalului Ga­briel Oprea sau relaţiile de rudenie dintre cei doi - căci sunt cumetri -, ci şi, probabil, trecutul, şi aş spu­­­ne vo­caţia de "numărul doi" a lui Oprea. La mi­neriada din 1999, Oprea era mâna dreaptă a lui Mi­ron Cozma. În anii 2000, era şeful mafiei personale a lui Adrian Năs­tase, după cum ne spunea Traian Bă­­sescu - care, după aceea, l-a reevaluat şi recupe­rat pe Oprea, pentru re­gimul său. În virtutea "intere­su­­lui naţional" cu care de­filează, Oprea s-a mişcat dintr-o tabără în alta, având ca singură regulă să nu voteze împotriva guver­nului din care face parte. Dar acum, a pus PSD pe jar, cu o declaraţie suprin­ză­toare: a spus că partidul său, UNPR, se va retrage de la guvernare, dacă ma­joritatea guvernamentală va aduce mo­dificări la Codul Penal. Cu un UNPR fidel, PSD are o majoritate parla­men­tară de nezdruncinat. Şi vrea să o păs­treze. Or, afirmaţiile lui Gabriel Oprea au stârnit bănuiala că acesta are de gând să-şi ia "interesul na­ţional" şi să migreze în tabăra PNL, pentru a face altă majoritate parlamentară. O bănu­ială întărită şi de hotărârea UNPR de a-l susţine pe Ungureanu, alături de PNL, pentru funcţia de şef al SIE.

- În acest context, să privim fu­ziunea minusculului partid al lui Că­lin Popescu Tăriceanu, PLR, cu cel al lui Dan Voiculescu, PC, drept o în­cer­care de a echilibra balanţa, de a oferi PSD un aliat-alternativă mai puter­nic, astfel încât acesta să nu mai de­pindă de UNPR?

- Fuziunea PC - PLR chiar nu are nici o im­portanţă. Cele două partide erau anexe ale PSD, acum au devenit o singură anexă. Nu cred că rezul­tatul, aşa numita Alianţă a Liberalilor şi Demo­craţilor (ALDE), va intra singură în alegeri, aşa cum a anunţat, căci n-ar avea nici o şansă. Nu cred nici că va creşte ca Făt-Frumos în Parlament, prin racolarea de parlamentari - i-a racolat deja UNPR pe toţi cei care au avut mo­tive să nu intre direct în PSD. Nu e vorba nici să echi­libreze acumularea de putere a UNPR, care e tot un partid-balama al PSD. Deşi nu exclud ca asta să fie raţiunea. Mai degrabă cred că e o încercare a lui Tă­riceanu de a-şi legitima poziţia de lider de partid, pentru că PLR nu-i era de ajuns pentru asta.