Omul electric

Călătorie în subconştientul omenesc

Spre sfârşitul anului 1970 şi începutul anu­lui 1980, doi fraţi englezi, Lawrence şi Lorne Blair, reporteri la celebra revistă "Na­tio­nal Geographic", au călătorit prin toată In­do­nezia în căutarea unor mistici budişti, pentru a cu­lege materialul ne­ce­sar unui serial comandat de ca­nalul de te­leviziune american "Discovery". Deşi ma­jori­tatea per­soanelor întâlnite erau, după cum afir­mă Lawrence, "fie înghiţitori de foc, hipno­ti­za­tori, fachiri, fie şarlatani", existau şi câţiva inşi demni de încredere. Dar niciunul nu a fost mai cre­dibil decât un indonezian enigmatic, pe care cei doi fraţi l-au botezat Dynamo Jack. Individul era vin­decător popu­lar şi învăţase medicina chinezească tra­di­ţio­nală, cu ajutorul căreia făcea vindecări mi­racu­loa­se. Maestru al tehnicilor de acupunctură, el avea în­su­şirea cu totul deo­sebită de a transmite prin acele în­fip­te în piele şi un puternic curent "elec­tric", pro­dus de către o energie care ve­nea din inte­riorul cor­pului său. In­ter­vievat de cei doi englezi, el a decla­rat că a învăţat această artă de la un maestru taoist, un că­lugăr care trăia în pă­du­re şi care l-a ini­ţiat vre­me de şapte ani în ştiinţa activării centrilor ener­getici ai corpului.

Fluidul invizibil

Într-unul din interviurile realizate cu el, Law­rence redă cuvintele lui Dynamo Jack: "Folosesc şi ace pentru acu­punc­tură uneori, dar, în mod obiş­nuit, mă ser­vesc doar de mâini, cu care fac pase magnetice de la o anumită distanţă. Uită-te, o să-ţi arăt". În clipa aceea, Jack s-a ridicat, şi-a desfăcut cureaua şi a aşe­zat palma lui Lawrence pe ab­do­menul său, la câţiva centimetri deasupra om­bi­li­cu­lui, cerându-i să încerce să ţină mâna în acel loc. La în­ceput, englezul a rămas perplex în faţa acestei ru­găminţi, cel puţin ca­ra­ghioase, dar, în foarte scurt timp, zâmbetul ironic i-a dispărut de pe bu­ze, pentru că a trebuit să-şi apese mâna cu toa­tă puterea, pentru a o menţine pe trupul lui Jack. Palma sa era împinsă cu mare forţă de lângă corpul vindecătorului, de ceva ce părea a fi "o forţă incredibilă", un jet de energie care izvora ase­menea unui curent puternic de apă. După câteva clipe, Jack a răsuflat şi Lawrence era să-şi piardă echilibrul, când mâna sa a alunecat peste stomacul aces­tuia. "Este una dintre cele două chakre pe care le folosesc pentru a genera energie", spu­ne Jack, strân­gându-şi centura. Apoi, îşi întinde mâna, zicând: "Aici este o altă chakră". Law­rence atinge palma deschisă a lui Jack. Indo­ne­zianul trage aer în piept şi englezul simte o descărcare electrică atât de puternică, încât ţipă de durere şi-şi retrage brusc mâna.
Apoi, Dynamo Jack i-a cerut asisten­tului său, un tânăr pe nume Mohan, să aducă un ta­buret de lemn şi un pa­chet de beţişoare chi­nezeşti noi. El l-a în­demnat apoi pe Law­rence să străpungă lem­nul taburetului, gros de 2-3 cm, cu un beţişor. Lawrence a încercat de mai multe ori, dar nu a reuşit să lase nici cea mai mică urmă pe taburet. "Nu aşa", i-a spus Jack şi, apu­când beţişorul cu vâr­ful de­getelor, l-a bă­gat printr-o miş­care rapidă, în plan ver­tical, prin lemnul ta­buretului, stră­pun­gându-l. "E foar­te simplu, îţi trebuie doar puţin exerciţiu." Law­rence s-a uitat la gaura făcută de beţişor pentru a găsi indicii care să-i per­mită să înţeleagă ce făcuse Jack. Ga­u­ra perforată era rec­tan­gulară, la fel ca şi băţul, şi perfect cu­­rată, fără nicio zgâ­rietură în jurul ei.
Jack a explicat sursa energiei sale. "Toţi oamenii stă­pâ­nesc această pola­ritate Yin-Yang, pe care, din păcate, nu ştiu s-o fo­lo­sească. Eu am în­vă­ţat să o activez. Lu­crez cu aceste două chakre. Una e pozi­tivă şi alta negativă. Una vine din pământ şi alta coboară din cer. Trebuie doar să înveţi să le armo­nizezi, pentru a le putea proiecta în afara cor­pu­lui. Lucrul acesta se dobândeşte prin disciplină şi me­ditaţie. Con­cen­trarea minţii are o putere nebănuită. Eu practic acest lucru de 17 ani, meditând în fiecare zi. Trebuie totuşi să fii foarte atent la emoţii, cum ar fi furia, de exemplu, care poate fi foarte periculoasă. Puterea de con­centrare tre­bu­ie folosită numai pentru a face bine. Ea poate să vindece, dar şi să ucidă. Mo­han, ucenicul meu, care practică de pa­tru ani taoismul, mi-a spus că, dacă va simţi într-o zi că poate să omoare prin chakre, va renunţa. În orice caz, ceea ce se trezeşte în tine prin armo­ni­za­rea ener­giei Yin-Yang este uluitor, cu mult mai in­te­resant decât im­pre­sionarea celor din jur."

Cel care aprinde focul

În lunile care au ur­mat, fraţii Blair l-au în­tâlnit de mai multe ori pe Dynamo Jack. Ei l-au însoţit în călătoriile sale, văzându-l cum vindecă oa­meni şi cum îşi exercită straniile puteri. Într-o astfel de călătorie, englezii şi-au invitat şi mama să-i în­so­ţească, pentru a mai exista un al treilea punct de ve­dere, obiec­tiv. Întâlnirea d-nei Blair cu Jack s-a pro­dus într-o cameră de la etajul 9 al unui hotel de lux din Jakarta. "Este foarte greu să-mi activez energia, fiind aşa departe de pământ", a spus Jack. "Trebuie să fii în contact cu el." Cu toate acestea, a realizat un experiment uluitor: a luat un ziar, l-a mototolit, l-a ţinut în mâna stângă, a îndreptat mâna dreaptă spre el şi i-a dat foc. Lawrence îşi aminteşte: "Din­tr-odată, în cameră a început să miroasă a ars şi m-am trezit alergând după bucăţile de ziar aprin­se care zburau prin aer, încercând să le sting, pentru a nu strica mocheta".
Din nefericire, Dynamo Jack nu se lăsa filmat. "Eu sunt un vindecător. Da­că occidentalii mă vor vedea pe peliculă, or să mă considere un iluzionist sau un şarlatan." Cei doi fraţi ştiau că are drep­tate, dar tre­buiau totuşi să ducă acasă nişte dovezi filmate despre ceea ce văzu­seră. Chiar când să se urce în avionul de Londra, au fost imo­bi­lizaţi la Ja­karta, din cauza unei afec­ţiuni ocu­­­­lare pe care a avut-o unul din­tre ei. S-au ho­­tă­rât să mear­gă la Dynamo Jack, să-i aju­te. Nu nu­mai că in­do­nezianul a vindecat ime­diat ochiul bolnav, dar, brusc, a acceptat să fie fil­­mat "ca amintire pen­­tru zilele pe­trecute îm­­preună", după cum a spus. Şi, deşi afirmase că este epuizat în ur­ma vindecărilor pe care le făcuse în ziua aceea, el a început totuşi să a­prin­dă ziare, să stră­pungă taburete cu be­ţi­şoa­re chine­zeşti şi să trimită descărcări elec­trice, sub privirile uluite ale echipei de filmare.
Când a fost întrebat de ce a acceptat totuşi să fie filmat după atâţia ani de împotrivire, Jack a spus că un grup de studenţi îl ruga­seră să le destăinuie câteva din­tre tainele lui şi că a venit vre­mea să arate lumii pu­terile sale, care pot fi dez­­voltate de oricine. "Da­că oa­me­nii cred că este vor­ba des­pre o simplă sca­ma­torie, în­seamnă că nu vor să recu­noască faptul că dispunem cu toţii de nişte puteri feno­menale, ascunse în noi."

În transă

În timpul filmă­rilor, când fraţii Blair au ajuns pe o insulă din Marea Banda, au fost pri­miţi, conform tra­di­ţiei locale, de un grup de tineri îm­bră­caţi în cos­tu­me po­pu­lare. U­nul din­tre ei, care ţinea în mâ­nă un pahar cu apă, a arun­cat apa în aer şi a zdro­bit paharul în palmă fără să se ră­neas­că. Al­ţii şi-au stră­puns obra­­­jii cu bucăţi de bam­bus as­cu­­ţi­te. În sfâr­şit, un alt tâ­­năr şi-a scos că­maşa şi s-a lă­sat lo­vit peste spa­­­­te cu un bo­­lo­van. Ni­ciu­nul din­tre ei nu sim­­ţea du­re­rea, pen­­­tru că toţi erau în tran­­­să spi­ri­tua­lă. A fost unul din­tre cele mai im­­pre­­sio­nante ex­pe­ri­men­­­te fil­­mate de cei doi en­glezi.

Copiii stelelor

Lanţul muntos de pe insulele Sulawesi, între Borneo şi Noua Guinee, a rămas neexplorat până la începutul secolului XX, eveniment care a dus totodată şi la descoperirea tribului Toraja ("oa­­menii de deasupra"). Atunci când sunt în­tre­baţi despre originea lor, ei povestesc că "îna­inte de naşterea memoriei omeneşti, stră­moşii noştri au coborât din constelaţia Pleiadelor, cu va­se care zburau". Toraja îşi construiesc casele după forma ar­cuită a navelor care i-au adus pe Pământ, iar ritualurile lor fu­nerare trimit sufle­tele morţilor înapoi, la stele.

Vagabonzii viselor

Tribul nomad Punan Dyak, care trăieşte în pă­durile din Borneo, crede că oa­menii au două suflete: unul fizic, ascuns în spiritul conştient, şi "va­ga­bondul viselor" sau sufletul din sub­con­ştient. Ador­mit sau în transă, "va­ga­bondul vi­selor" că­lătoreşte în afara cor­­pului, "vede" cu ochi "di­feriţi" per­soa­nele pierdute sau ghi­ceşte pre­­zen­ţa ani­ma­lelor săl­ba­tice. Fra­ţii Blair s-au con­vins de pu­terea "va­ga­bon­du­­lui vi­selor" când un grup de Punan Dyak, pe ca­re îi în­soţea prin jun­glă, a re­uşit să lo­ca­li­ze­ze cu uşu­rinţă nişte şa­­­mani no­mazi care stră­­bă­teau pă­du­rile in­­do­ne­ziene, la o dis­tan­ţă de 60 de ki­lo­me­tri.

Cercul de foc

Serialul "Cer­cul de foc" al lui Law­rence Blair a fost difuzat pen­tru prima dată de te­le­viziunea ame­ri­cană în 1988, fiind apoi co­mer­cia­­lizat sub for­ma a patru casete vi­deo de 60 de mi­nu­te. Es­te un do­cu­ment ex­cep­ţio­nal, pentru că re­u­neşte zece ani de că­lă­torii ale fra­ţi­lor Blair în ar­hi­pe­la­gul atât de pu­ţin cu­noscut, for­­mat din cele 14.000 de insule ale In­do­ne­ziei. Fil­mul înfă­ţi­şează aventurile ex­traor­di­nare ale ce­lor doi fraţi, ple­caţi în căutarea unui pământ ma­gic, aco­perit de mi­turi străvechi. În afara va­lorii sale do­cumentare, fil­mul in­clude şi ex­pe­­rien­­ţele para­nor­male că­rora li s-au supus de bu­nă­voie cei doi englezi. "Izo­laţi şi trăind mult timp printre po­pu­la­ţii pri­mi­tive, am fost atraşi de ex­perienţe spi­ri­tua­le deo­sebite, din­colo de care se as­cunde o aven­tură ex­trem de subtilă şi de pe­riculoasă, pe ca­re en­gle­zii care îşi beau zilnic cea­iul la "five o' clock" nu o pot bănui. Sub­con­şti­en­tul omenesc, care pentru occi­dentali este o lume ne­cu­noscută, re­prezintă, în Indonezia cea ascunsă ci­vi­lizaţiei, un câmp zilnic de an­trenament.