Aflată pe malul lacului Razelm, Jurilovca e o comună aparte. Mai mult apă decât pământ, ea era legată până acum două-trei decenii, trup şi suflet, de pescuit. Din cele 30.000 de hectare aflate în administrarea ei, 20.000 sunt ape şi stuf - deci, două treimi din suprafaţă, şi doar 10.000 sunt de pământ. Peste toate sunt stăpâni cei 4.600 de locuitori, majoritatea lor, lipoveni. Un loc aparte, cu tradiţii specifice, cu o limbă străveche, o rusă încremenită în urmă cu patru veacuri, când staroverii, creştini de rit vechi, au fugit din patria lor mamă pentru că erau aprig prigoniţi pentru credinţa lor. Astăzi, ei sunt atât de armonios integraţi şi convieţuiesc atât de bine cu românii, încât ar putea sluji drept model altor minorităţi. Şi ar mai putea fi ei model pentru orice comunitate care se trezeşte, năpraznic, fără principala ei ocupaţie. Pentru că, vă vine să credeţi sau nu, lipovenii nu se mai prea ocupă astăzi cu pescuitul, pentru că peştele e acum mult prea rar în lacurile în care strămoşii lor îşi aruncau năvoadele pentru a le scoate, totdeauna, pline. Povestea lor, dramatică, dar la final, plină de optimism, am aflat-o de la doamna Galina Teleucă, o lipoveancă tânără şi pleznind de viaţă, vice-primar în Jurilovca.
"Închiderea Gurii Portiţei a produs un dezastru ecologic"
- La Jurilovca, prima întrebare este legată, obligatoriu, de pescuit, îndeletnicire străveche a lipovenilor...
- Lipovenii au fost, de când se ştiu, pescari. Au fost toleraţi de regimul turcesc tocmai pentru că erau foarte buni la pescuit. Din asta au trăit. S-au descurcat foarte bine, chiar şi în perioada comunistă: primăvara, vara şi toamna din pescuit, iar iarna, din recoltarea stufului, când erau geruri prea mari ca să poţi ieşi cu barca. Erau foarte bine plătiţi. Meseria asta se învăţa în familie, din tată în fiu, prin experienţa lucrului direct. Aveau şi nişte diplome şi primeau nişte atestate de pescar, dar pe vremea aceea legislaţia era altfel. Acum e foarte restrictivă. Pescarii n-au voie să ia pe nimeni în barcă cu ei, nici pe propriii lor copii, ca să-i înveţe aruncatul năvodului. Se consideră că în barcă trebuie să fie doar cel care e... licenţiat. În niciun caz nu poţi să-ţi iei un ucenic cu tine, pe care să-l înveţi. Nici nu ştiu de unde or să mai înveţe tinerii să pescuiască. Din păcate, nici nu mai este o meserie de actualitate, nu mai este căutată, pentru că, după 1990, au început să se strice lucrurile. Treptat, peştele a dispărut din lac, iar lipovenii, care au fost obişnuiţi să trăiască numai din pescuit, de sute, poate mii de ani, s-au trezit fără munca lor zilnică, practic, ai nimănui.
- De ce a dispărut peştele?
- Din mai multe cauze. Una din cauzele importante este închiderea Gurii Portiţei. Ştiţi că Razelmul, până în 1972, când a fost închisă Gura Portiţei, era o lagună, avea apă salmastră, pentru că el comunica cu Marea Neagră. Din ce-mi povestesc mie tata şi restul pescarilor, pe fundul apei era atunci nisip, nu mâl, iar apa era transparentă. În lac erau multe specii de peşti, care veneau din mare - chefal, scrumbie, calcan, sturioni, intrau din mare, pentru că-şi depuneau aici icrele. Puterea comunistă s-a gândit însă că e bine să închidă Gura Portiţei, pentru ca apa lacului Razelm să devină, cu timpul, apă dulce, formând astfel un lac care să alimenteze sistemul de irigaţii din zonă. Nu s-au gândit că vor provoca astfel un dezastru ecologic. Putem să-l numim aşa! Din cauza aceasta au dispărut peştii nu numai din lacul Razelm, dar şi din mare. Noi nu mai avem peşte acum nici în Marea Neagră, pentru că nu are unde să-şi depună ouăle în zona noastră, şi atunci migrează în Bulgaria sau Turcia. Înainte de 1972, peştii veneau din mare în lacul Razelm, care avea o adâncime mică, îşi depuneau icrele, şi apoi se întorceau înapoi. În felul acesta îşi refăceau populaţiile şi puteau fi pescuiţi fără probleme. Condiţiile erau propice pentru puiet - laguna avea o apă mică şi caldă. În lipsa lagunei, aceste specii au plecat din apele Mării Negre româneşti şi populează acum coastele Mării Negre din Bulgaria sau Turcia.
"Agricultura a înlocuit pescuitul"
- Noi facem demersuri, dar discuţiile nu depind de noi; depind de autorităţi, pentru că decizia nu este simplă. Ar putea afecta sever agricultura din zonă. Ce facem cu irigatul, care se bazează acum numai pe apa dulce a lacurilor Sinoe şi Razelm? Dacă redeschidem Gura Portiţei, apa va redeveni salmastră, tot sistemul de irigaţii se va prăbuşi. Gândiţi-vă că agricultorii din zonă, care reprezintă în prezent principala forţă economică de la noi (mai importantă decât industria pescuitului!), încep accesarea fondurilor pentru refacerea staţiilor de pompare. Legumicultura susţine acum comunităţile care în trecut se bazau pe pescuit. La Sarichioi, de exemplu, ei au deja pusă la punct legumicultura, au solarii şi un proiect european pentru ca să ajungă şi la procesarea legumelor, la conservarea lor. Asta înseamnă nişte locuri de muncă. Nu se poate estima cât de tare va fi afectată economic întreaga zonă dacă apa Razelmului redevine salmastră. Avem nevoie mai întâi de un studiu de impact, dar acesta costă foarte mulţi bani, pe care nu-i avem...
Dar, închiderea Gurii Portiţei nu este singura cauză pentru dispariţia peştelui din Razelm. O altă explicaţie sunt amenajările piscicole construite în jurul lacului, pe care s-au ridicat diguri, pentru a crea bazine necesare creşterii peştelui. Or, pe cale naturală, puietul are nevoie de apă mică pentru a se reproduce, apă aflată lângă mal, că lângă diguri, apa este prea adâncă pentru ca peştele să-şi poată depune icrele. Aşa că singura cale ar fi înmulţirea lui pe cale artificială, şi apoi aruncarea lui în lac, ca să se dezvolte. În vremea regimului comunist, mai mult de 200 de ferme piscicole se ocupau cu creşterea puietului, pe care apoi îl aduceau în lacurile Razelm şi Sinoe, unde creştea natural. De aici se aproviziona apoi întreaga ţară. După 1989, aceste ferme piscicole au fost privatizate, unele nici nu mai produc peşte, iar cele care produc puiet nu-l mai aduc în Razelm, ci alimentează lacuri private. Aşa au ajuns lipovenii să-şi piardă îndeletnicirea lor milenară şi să pescuiască din ce în ce mai puţin... Mare tristeţe, să te desparţi de ce-ai moştenit de sute de ani. Mulţi dintre ei pescuiesc acum în afara ţării, pe vasele din Marea Nordului. Avem pescari care merg în Irlanda, în Scoţia, la pescuit pe mare. Şi se descurcă foarte bine, pentru că oamenii noştri, oriunde ajung, sunt foarte bine primiţi şi apreciaţi, fiind cinstiţi şi muncitori. Noi nu ştim să zicem nu, noi zicem întotdeauna da, se poate.
- Dispariţia peştelui nu e legată şi de braconaj?
- Ba da. Braconajul a fost masiv într-o anumită perioadă. Şi acum există, cred, un nivel de braconaj, chiar dacă mai scăzut. Am citit recent că în lacul Sinoe, braconierii au folosit chiar curent electric. Dar eu cred că nu atât influenţa braconajului a fost aşa de mare, cât cauzele naturale şi economice despre care am vorbit. Natura are un echilibru al ei, şi în momentul în care îl stricăm, ajungem la situaţii dramatice.
"Unii dintre lipoveni s-au apucat de albinărit"
- Simplu spus, pescarii s-au reinventat. Deşi a fost şi este greu, există posibilitatea să te apuci şi de altceva decât ai fost învăţat din strămoşi. Unii dintre lipoveni s-au apucat, de exemplu, de albinărit. Avem acum în Jurilovca 10.000 de familii de albine. Apicultorii au accesat proiecte şi au primit fonduri europene. Şi-au luat maşini, stupi, s-au dezvoltat, şi au acum nişte afaceri foarte frumoase; unii dintre ei fac apicultură modernă, au contracte pentru miere bio, şi chiar le merge bine, pentru că sunt băieţi deştepţi şi ştiu să-şi gestioneze foarte bine afacerile. Ar mai fi nevoie la Jurilovca de un centru de colectare a mierii, să nu mai plece până la Ciucurova. Am putea apoi să mergem şi mai departe, până la procesarea mierii. Se pot face parteneriate. Comuna noastră va beneficia de un fond teritorial de investiţii pe Delta Dunării. Apoi, mai este şi zootehnia. La ora actuală, sunt trei ferme în sat, nu doar de vaci, ci şi de oi, iar numărul de animale creşte de la an la an. Nu mai avem destulă păşune pentru ele...
"Primăria are în derulare zece proiecte din fonduri europene. Am construit un port de iahturi, ca să-i stimulăm pe turişti"
- România este acuzată de nefolosirea fondurilor europene, în vreme ce la dvs., în Jurilovca, ele sunt la ordinea zilei. Cum se explică acest, pe drept cuvânt, fenomen?
- Pe noi ne-a ajutat mult integrarea în Uniunea Europeană. În prezent, primăria are în derulare zece proiecte din fonduri europene. Am construit un port de iahturi, ca să-i stimulăm pe turişti să vină aici şi să-şi lase bărcile peste an la noi. Acum portul e plin, vrem să-l extindem şi avem mai multe cereri decât locuri. Apoi căminul cultural, amenajarea şi asfaltarea drumurilor, toate au fost realizate pe diferite linii de finanţare, fie pentru pescuit, fie pentru zona rurală. Plănuim să facem, tot cu fonduri europene, un parc pentru rulote, pentru că zona noastră se pretează la un astfel de turism. Ne dăm seama că e nevoie de dezvoltare şi oamenii răspund pozitiv. Deja sunt tineri care încep să se întoarcă în Jurilovca, pentru că văd că există un viitor.
- Credeţi în turismul rural, ca sursă de existenţă în viitor?
- Da, cred că putem creşte mult în viitor prin turism. Sunt oameni care s-au săturat de hotel şi vor ceva tradiţional. Avem pensiuni care sunt pline în sezon, dar şi mulţi turişti care vor să vină şi să stea direct la oameni, la lipoveni, să mănânce o ciorbă de peşte preparată "ca la mama acasă". În urmă cu câţiva ani, Jurilovca nu era decât o localitate de tranzit spre Gura Portiţei. Acum am ajuns cunoscuţi şi pentru sat, ca atare, pentru frumuseţea lui, pentru arhitectura tradiţională şi pentru locurile pe care le poţi vizita. Oamenii încep să vină la Jurilovca ca să-şi petreacă vacanţa aici. În 2013, am participat la un concurs şi am câştigat titlul de "Destinaţie europeană de excelenţă" pentru turism accesibil. Ce înseamnă asta? Înseamnă un turism accesibil pentru persoane vârstnice, dar şi pentru copii, o localitate accesibilă datorită infrastructurii moderne: aeroport în apropiere, conectare bună la internet, transport pe apă. Au contat şi preţul pensiunilor şi cel al mâncării din zonă.
- Să revenim la trista poveste a dispariţiei pescuitului. Nu se poate face nimic pentru ca activitatea aceasta, specifică lipovenilor, să nu moară?
- Încercăm să certificăm faptul că peştele nostru este ecologic. Practic, el creşte întreaga viaţă în baltă şi nu se compară cu cel cumpărat de la crescătorii, hrănit artificial, cu te miri ce... Înainte, chiar în vremea comunismului, marile lacuri aprovizionau cu peşte întreaga ţară. Peşte crescut natural, în baltă, peşte "bio"! Astăzi mâncăm peşte importat din crescătoriile altora. O certificare "bio" a peştelui din Razelm i-ar creşte valoarea. Cei de la Cherhanaua Jurilovca încearcă să obţină această atestare pentru peştele pe care îl produc, dar e o procedură greoaie, pentru că tot lanţul trebuie să fie eco. De la barcă şi până la maşina cu care-l transporţi, totul contează. Iar asta e foarte greu de certificat. Dar suntem optimişti!
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
