GALINA TELEUCĂ (Viceprimar) - "În lipsa peștelui, lipovenii s-au reinventat"

Jurilovca - sfârșit și început de veac

Aflată pe malul lacului Razelm, Jurilovca e o comună aparte. Mai mult apă decât pământ, ea era legată până acum două-trei decenii, trup și suflet, de pescuit. Din cele 30.000 de hectare aflate în administrarea ei, 20.000 sunt ape și stuf - deci, două treimi din suprafață, și doar 10.000 sunt de pământ. Peste toate sunt stăpâni cei 4.600 de locuitori, majoritatea lor, lipoveni. Un loc aparte, cu tradiții specifice, cu o limbă străveche, o rusă încremenită în ur­mă cu patru veacuri, când staroverii, creștini de rit vechi, au fugit din patria lor mamă pentru că erau aprig prigoniți pentru credința lor. Astăzi, ei sunt atât de armonios integrați și conviețuiesc atât de bine cu ro­mânii, încât ar putea sluji drept model altor mino­ri­tăți. Și ar mai putea fi ei model pentru orice co­mu­ni­tate care se trezește, năpraznic, fără principala ei ocu­pație. Pentru că, vă vine să credeți sau nu, lipo­venii nu se mai prea ocupă astăzi cu pescuitul, pentru că peș­tele e acum mult prea rar în lacurile în care stră­moșii lor își aruncau năvoadele pentru a le scoate, totdeauna, pline. Povestea lor, dramatică, dar la final, plină de optimism, am aflat-o de la doamna Galina Te­leucă, o lipoveancă tânără și pleznind de viață, vice-pri­mar în Jurilovca.

"Închiderea Gurii Portiței a produs un dezastru ecologic"

- La Jurilovca, prima întrebare este legată, obli­ga­toriu, de pescuit, îndeletnicire străveche a lipo­ve­nilor...

- Lipovenii au fost, de când se știu, pescari. Au fost tolerați de regimul turcesc tocmai pentru că erau foarte buni la pescuit. Din asta au trăit. S-au descurcat foarte bine, chiar și în perioada comunistă: primăvara, vara și toamna din pescuit, iar iarna, din recoltarea stufului, când erau geruri prea mari ca să poți ieși cu barca. Erau foarte bine plătiți. Meseria asta se învăța în familie, din tată în fiu, prin experiența lucrului direct. Aveau și niște diplome și primeau niște atestate de pescar, dar pe vremea aceea legislația era altfel. Acum e foarte restrictivă. Pescarii n-au voie să ia pe nimeni în barcă cu ei, nici pe propriii lor copii, ca să-i învețe aruncatul năvodului. Se consideră că în barcă trebuie să fie doar cel care e... licențiat. În niciun caz nu poți să-ți iei un ucenic cu tine, pe care să-l înveți. Nici nu știu de unde or să mai învețe tinerii să pes­cu­ias­că. Din păcate, nici nu mai este o meserie de ac­tua­litate, nu mai este căutată, pentru că, după 1990, au în­ceput să se strice lucrurile. Treptat, peștele a dis­pă­rut din lac, iar lipovenii, care au fost obișnuiți să tră­iască numai din pescuit, de sute, poate mii de ani, s-au trezit fără munca lor zilnică, practic, ai nimănui.

- De ce a dispărut peș­tele?

- Din mai multe cauze. Una din cauzele importante este închi­de­rea Gurii Por­ti­ței. Știți că Razelmul, până în 1972, când a fost închisă Gura Portiței, era o lagună, avea apă salmastră, pen­tru că el comunica cu Marea Nea­gră. Din ce-mi po­ves­tesc mie tata și res­tul pes­ca­rilor, pe fundul apei era atunci nisip, nu mâl, iar apa era trans­pa­rentă. În lac erau multe specii de pești, care ve­neau din mare - chefal, scrumbie, calcan, stu­ri­oni, intrau din mare, pen­tru că-și depuneau aici icrele. Pu­terea comu­nis­tă s-a gândit însă că e bine să închidă Gu­ra Portiței, pentru ca apa lacului Razelm să devină, cu timpul, apă dulce, for­mând astfel un lac care să alimenteze siste­mul de iri­gații din zonă. Nu s-au gândit că vor provoca astfel un dezastru ecologic. Putem să-l numim așa! Din cauza aceasta au dispărut peștii nu numai din lacul Razelm, dar și din mare. Noi nu mai avem pește acum nici în Marea Neagră, pentru că nu are unde să-și depună ouăle în zona noastră, și atunci migrează în Bulgaria sau Turcia. Înainte de 1972, peștii veneau din mare în lacul Razelm, care avea o adâncime mică, își de­pu­neau icrele, și apoi se întorceau înapoi. În felul a­cesta își refăceau populațiile și puteau fi pescuiți fără pro­­bleme. Condițiile erau propice pentru puiet - la­gu­na avea o apă mică și caldă. În lipsa lagunei, aceste spe­cii au plecat din apele Mării Negre românești și popu­lea­­ză acum coastele Mării Negre din Bulgaria sau Turcia.

"Agricultura a înlocuit pescuitul"

- De ce nu se redeschide Gura Portiței? Natura are puterea de se regenera.

- Noi facem demersuri, dar discuțiile nu depind de noi; depind de autorități, pentru că decizia nu este simplă. Ar putea afecta sever agricultura din zonă. Ce facem cu irigatul, care se bazează acum numai pe apa dulce a lacurilor Sinoe și Razelm? Dacă redes­chi­dem Gura Portiței, apa va redeveni salmastră, tot sis­temul de irigații se va prăbuși. Gândiți-vă că agri­­cultorii din zonă, care reprezintă în prezent prin­cipala forță eco­nomică de la noi (mai importantă decât industria pes­cui­tului!), încep accesarea fondu­rilor pentru refacerea stațiilor de pompare. Legumicultura susține acum comunitățile care în trecut se bazau pe pescuit. La Sarichioi, de exemplu, ei au deja pusă la punct legu­micultura, au solarii și un proiect european pentru ca să ajungă și la procesarea legumelor, la conservarea lor. Asta înseamnă niște locuri de muncă. Nu se poate estima cât de tare va fi afectată economic în­treaga zonă dacă apa Razelmului redevine sal­mas­tră. Avem nevoie mai întâi de un studiu de impact, dar acesta costă foarte mulți bani, pe care nu-i avem...
Dar, închiderea Gurii Portiței nu este singura cauză pentru dispariția peștelui din Razelm. O altă explicație sunt amenajările piscicole construite în jurul lacului, pe care s-au ridicat diguri, pentru a crea bazine ne­ce­sare creșterii peștelui. Or, pe cale naturală, puietul are nevoie de apă mică pentru a se reproduce, apă aflată lângă mal, că lângă diguri, apa este prea adâncă pentru ca peștele să-și poată depune icrele. Așa că singura cale ar fi înmulțirea lui pe cale artificială, și apoi arun­carea lui în lac, ca să se dezvolte. În vremea regi­mului co­munist, mai mult de 200 de ferme pisci­cole se ocu­pau cu creșterea puietului, pe care apoi îl adu­ceau în lacurile Razelm și Sinoe, unde creștea na­tural. De aici se aproviziona apoi întreaga țară. După 1989, aceste ferme piscicole au fost privatizate, unele nici nu mai produc pește, iar cele care produc puiet nu-l mai aduc în Razelm, ci alimentează lacuri private. Așa au ajuns lipovenii să-și piardă îndelet­nicirea lor milenară și să pescuiască din ce în ce mai puțin... Mare tristețe, să te desparți de ce-ai moștenit de sute de ani. Mulți dintre ei pescuiesc acum în afara țării, pe vasele din Marea Nor­du­lui. Avem pescari care merg în Irlanda, în Sco­ția, la pes­cuit pe mare. Și se descurcă foarte bi­ne, pentru că oame­nii noștri, oriunde ajung, sunt foarte bine pri­miți și apre­ciați, fiind cins­tiți și mun­citori. Noi nu știm să zi­cem nu, noi zicem în­tot­deauna da, se poate.

- Dispariția peștelui nu e legată și de braconaj?

- Ba da. Braconajul a fost masiv într-o anumită pe­rioadă. Și acum există, cred, un nivel de braconaj, chiar dacă mai scăzut. Am citit recent că în la­cul Sinoe, braconierii au folosit chiar curent electric. Dar eu cred că nu atât influența braco­na­jului a fost așa de mare, cât cauzele naturale și eco­no­mice despre care am vor­bit. Natura are un echilibru al ei, și în momentul în care îl stricăm, ajungem la situații dra­ma­tice.

"Unii dintre lipoveni s-au apucat de albinărit"

- Ce au făcut pescarii din Jurilovca pentru a su­pra­viețui?

- Simplu spus, pescarii s-au reinventat. Deși a fost și este greu, există posibilitatea să te apuci și de alt­ceva decât ai fost învățat din strămoși. Unii dintre lipoveni s-au apucat, de exemplu, de albinărit. Avem acum în Jurilovca 10.000 de familii de albine. Api­cultorii au accesat proiecte și au primit fonduri eu­ropene. Și-au luat mașini, stupi, s-au dezvoltat, și au acum niște afaceri foarte frumoase; unii dintre ei fac apicultură modernă, au contracte pentru miere bio, și chiar le merge bine, pentru că sunt băieți deștepți și știu să-și gestioneze foarte bine afacerile. Ar mai fi nevoie la Jurilovca de un centru de colectare a mierii, să nu mai plece până la Ciucurova. Am putea apoi să mergem și mai departe, până la procesarea mierii. Se pot face parteneriate. Comuna noastră va beneficia de un fond teritorial de investiții pe Delta Dunării. Apoi, mai este și zootehnia. La ora actuală, sunt trei ferme în sat, nu doar de vaci, ci și de oi, iar numărul de animale crește de la an la an. Nu mai avem destulă pășune pentru ele...

"Primăria are în derulare zece proiecte din fonduri europene. Am construit un port de iahturi, ca să-i stimulăm pe turiști"

- România este acuzată de nefolosirea fondurilor europene, în vreme ce la dvs., în Jurilovca, ele sunt la ordinea zilei. Cum se explică acest, pe drept cu­vânt, fenomen?

- Pe noi ne-a ajutat mult integrarea în Uniunea Eu­ropeană. În prezent, primăria are în derulare zece pro­iecte din fonduri europene. Am construit un port de iahturi, ca să-i stimulăm pe turiști să vină aici și să-și lase bărcile peste an la noi. Acum portul e plin, vrem să-l extindem și avem mai multe cereri decât locuri. Apoi căminul cultural, amenajarea și asfaltarea dru­mu­rilor, toate au fost realizate pe diferite linii de fi­nanțare, fie pentru pescuit, fie pentru zona rurală. Plă­nuim să facem, tot cu fonduri europene, un parc pentru rulote, pentru că zona noastră se pretează la un astfel de turism. Ne dăm seama că e nevoie de dezvoltare și oamenii răspund pozitiv. Deja sunt tineri care încep să se întoarcă în Jurilovca, pentru că văd că există un viitor.

- Credeți în turismul rural, ca sursă de existență în viitor?

- Da, cred că putem crește mult în viitor prin tu­rism. Sunt oameni care s-au săturat de hotel și vor ceva tradițional. Avem pensiuni care sunt pline în se­zon, dar și mulți turiști care vor să vină și să stea direct la oameni, la lipoveni, să mănânce o ciorbă de pește preparată "ca la mama acasă". În urmă cu câțiva ani, Jurilovca nu era decât o localitate de tranzit spre Gura Portiței. Acum am ajuns cunoscuți și pentru sat, ca atare, pentru frumusețea lui, pentru arhitectura tradi­țio­nală și pentru locurile pe care le poți vizita. Oa­menii încep să vină la Jurilovca ca să-și petreacă va­canța aici. În 2013, am participat la un concurs și am câștigat titlul de "Destinație europeană de excelență" pentru turism accesibil. Ce înseamnă asta? Înseamnă un turism accesibil pentru persoane vârstnice, dar și pentru copii, o localitate accesibilă datorită infrastruc­turii moderne: aeroport în apropiere, conectare bună la in­ternet, transport pe apă. Au contat și prețul pensiu­ni­lor și cel al mâncării din zonă.

- Să revenim la trista poveste a dispariției pes­cu­itului. Nu se poate face nimic pentru ca activitatea aceasta, specifică lipovenilor, să nu moară?

- Încercăm să certificăm faptul că peștele nostru este ecologic. Practic, el crește întreaga viață în baltă și nu se compară cu cel cumpărat de la crescătorii, hră­nit artificial, cu te miri ce... Înainte, chiar în vremea comunismului, marile lacuri aprovizionau cu pește în­treaga țară. Pește crescut natural, în baltă, pește "bio"! Astăzi mâncăm pește importat din crescătoriile al­tora. O certificare "bio" a peștelui din Razelm i-ar creș­te va­loarea. Cei de la Cherhanaua Jurilovca încearcă să obțină această atestare pentru peștele pe care îl produc, dar e o procedură greoaie, pentru că tot lanțul trebuie să fie eco. De la barcă și până la mașina cu care-l trans­­­porți, totul contează. Iar asta e foarte greu de cer­tificat. Dar suntem optimiști!