Adevărul este că substanţele nocive, cum ar fi zahărul, îndulcitorii artificiali, amidonul modificat etc., s-au infiltrat atât de eficient în hrana cea de toate zilele, încât sunt aproape imposibil de evitat complet. De aceea, este bine să avem la îndemână câteva remedii de protecţie, adică plante medicinale sau alimente-medicament care, administrate în cantităţi mici sau medii, să anuleze efectele nedorite ale otrăvurilor lente din hrană. Acestea trebuie în primul rând să stabilizeze glicemia şi să protejeze pancreasul, iar în al doilea rând, să prevină creşterea excesivă în greutate şi apariţia problemelor cardiovasculare. Iată, în continuare, câteva asemenea remedii:
Salata
Este cel mai firesc şi la îndemână antidot contra diferitelor forme de amidon rău, prezente în alimentele uzuale, cum ar fi: cartofii prăjiţi sau piure, pilafurile, pâinea albă, mămăliga şi produsele cu porumb decorticat etc. Spre deosebire de plantele medicinale, pentru a avea efectul dorit, salata trebuie consumată în mari cantităţi. De exemplu, la o porţie de cartofi prăjiţi, avem nevoie de o cantitate dublă sau triplă de salată pentru a contracara efectul nociv al acestora. Dar merită să ne împrietenim cu crudităţile! Frunzele de salată verde, ridichile, castraveţii, cu tot cu coajă, ardeii, leuşteanul şi pătrunjelul verde blochează în bună măsură asimilarea rapidă a zaharurilor din amidon şi ne ajută să ţinem sub control glicemia. Ele ne feresc de colesterolul şi trigliceridele cu valori crescute şi împiedică apariţia acceselor de foame ce apar frecvent după consumul alimentelor bogate în amidon rău.
Fibrele alimentare
Sunt substanţe nedigerabile, care se administrează înainte de mesele bogate în amidon uşor asimilabil, pentru a bloca acţiunea nocivă a acestuia. În magazinele noastre naturiste, găsim diverse combinaţii de fibre alimentare, destinate scăderii în greutate, controlului glicemiei şi menţinerii sănătăţii colonului. Cele mai eficiente fibre alimentare sunt cuprinse în următoarele produse:
* Tărâţa de psyllium - este obţinută din seminţele unei plante mediteraneene, care conţine o cantitate mare de mucilagii, având o acţiune extrem de blândă şi eficientă asupra tubului digestiv. Odată ingerată, ea formează în stomac şi intestin un gen de pastă care reţine vreme îndelungată amidonul şi zahărul, ce vor fi astfel asimilate gradat, fără a mări brusc glicemia.
* Rădăcina de cicoare - conţine aşa-numita inulină, o substanţă solubilă, nedigerabilă, care scade glicemia, stimulează dezvoltarea florei intestinale normale şi protejează colonul.
* Tărâţa de grâu - poate fi administrată ca atare, amestecată cu apă, înainte de masă, ori poate fi adăugată la prepararea hranei. Mai eficientă decât folosirea tărâţei de grâu este folosirea făinei integrale, care conţine nu doar fibre alimentare, ci şi vitamine şi minerale valoroase, inexistente în făina albă.
Gymnema
Numele său complet este Gymnema sylvestre şi este un arbore care creşte în sud-estul Asiei. Frunzele sale sunt un fenomenal antidot contra zaharurilor nocive, fie ele simple sau complexe, din ultima categorie făcând parte şi amidonul. De altfel, numele său din India s-ar traduce prin distrugătorul de zahăr, pentru că şi atunci când este administrată în cantităţi mici, reuşeşte să contracareze mai toate efectele nocive ale acestuia. În Europa şi America, gymnema este cunoscut mai mult ca produs de slăbit, lucru explicabil, dacă ne gândim la faptul că peste 90% dintre obezi sunt dependenţi de amidonul şi zahărul din produse de cofetărie sau patiserie. Dacă antidoturile amidonului rău, despre care am vorbit până acum, au mai degrabă un efect de prevenţie a bolilor pe care acesta le declanşează, frunzele acestui arbore luptă eficient chiar cu bolile deja instalate.
Se administrează extractul din această plantă, pe care îl găsim în plafaruri, sub formă de comprimate sau capsule. Doza zilnică de extract de gymnema este 0,5-1,2 grame, administrată în mai multe reprize. Extractul de gymnema are două efecte principale:
* Reduce şi, mai ales, stabilizează glicemia, fiind un excelent medicament, atât în fazele de început ale diabetului, cât şi în cele avansate. Ingerarea acestui extract face ca glucoza din amidon să fie eliberată mai lent în sânge, prevenind creşterea bruscă a glicemiei şi formarea rapidă de ţesut adipos abdominal. La diabeticii aflaţi sub medicaţie, administrarea de gymnema ajută la reducerea dozelor de antidiabetice chimice şi chiar la eliminarea lor, dar sub control medical. La cei insulinodependenţi, extractul din această plantă ajută la reducerea numărului de unităţi de insulină, care se va face, de asemenea, sub control medical.
* Combate supragreutatea şi obezitatea, deoarece acţionează la nivelul metabolismului, dar şi al sistemului nervos, exact pe zonele din creier responsabile de accesele de foame. Pentru dependenţii de prăjituri, sticksuri, biscuiţi, creme, croissante etc., cura cu gymnema este salvatoare. La câteva minute sau zeci de minute după ce pacientul a ingerat extractul de gymnema, el devine aproape imun la gustul dulce, pe care îl percepe extrem de estompat, dar nici nu mai simte nevoia lui, ca înainte. De asemenea, dispar accesele de foame, care în mod normal apăreau la 1-2 ore, ca urmare a dietei cu amidon şi zahăr.