Părintele Nifon de la Schitul "Sf. Nectarie" Nandru - jud. Hunedoara: "Ne ţine Dumnezeu ca pe îngeri!"

- La doar câţiva kilometri de municipiul Hunedoara, pe o vale liniştită, se află Schitul "Sf. Nectarie" Nandru. Moaştele sfântului cel degrabă ajutător, aflate şi aici, adună laolaltă credincioşi din toată ţara, într-o rugăciune adâncă pe care o trăieşti cu toată fiinţa -

Loc de mânăstire

Sunt locuri în ţară şi în lume, pe care, ştiut sau nu, le cauţi mereu, dar care nu se lasă prea uşor găsite. Aproape sau departe, nu le ştii, nu le vezi, nu le atingi decât atunci când vremea întâlnirii vine, în cel mai potrivit moment dintre toate. Şi atunci ţi se pare că le ştiai din­totdeauna, că niciodată paşii nu te-au dus mai cu drag unde tre­buia.
Era puţin după Crăciunul lui 2013, când un astfel de loc au purces a căuta câţiva hune­do­reni, dornici să ctitorească o mâ­năstire. Atât aveau cu ei: un vis şi credinţa că Dumnezeu le va deschide drumurile şi le va des­coperi locul unde lăcaşul sfânt urma să se înalţe. Undeva, prin pădurile dimprejurul Hunedoa­rei, care, se spune, erau pline de pustnici acum 200-250 de ani.
Părintele Nifon este stareţul Schitului "Sf. Nec­tarie" - Nandru. La vremea acelui Cră­ciun, era doar un diacon celibatar, la Paraclisul "Sf. Spiridon" din Hunedoara. Ştia, însă, simţea că în viaţa sa ceva avea să se schimbe definitiv. Acum tre­sare uşor, amintindu-şi. Împreună cu Ovidiu Crişan, cel care-şi dorise să ctitorească mânăstirea, luaseră la rând toate comunele, toate văile din jurul Hunedoarei. Peştişul Mare, Peş­tişul Mic, Almaşul Sec... Peste tot găsiseră terenuri, fie împădurite, fie condiţionate de plata unor sume exorbitante. Locul sfânt nu se lăsa nicicum aflat.
Într-o zi, au ajuns pe o vale frumoasă tare: Valea Roatei-Nandru. Un pârâu taie drum, curgând cuminte şi curat între două dealuri. Acum, primăvara pare a nu mai lăsa nimic vederii, decât potop de flori şi de ver­de, în frunze, în iarbă, ba chiar şi în aerul nefiresc de curat pe care-l respiri. Atunci, însă, era o iarnă înză­pezită şi duşmănoasă, parcă într-adins făcută să le îngreuneze căutarea. "Tot umblând prin zăpada aceea mare, la un moment dat, am găsit un loc ase­menea Sihăstriei Rarăului. Jos - un izvoraş şi, lângă el, o iconiţă a Maicii Domnului. Am mers mai departe, dar când am încercat să ne întoarcem, nu l-am mai aflat. Mulţi au spus că trebuia să fi luat iconiţa, dar n-am putut face asta. Ştiind de pustnicii din străvechime, m-am gândit că poate mai e vreunul neştiut de oa­meni, dar ştiut de DUMNEZEU pe-aici şi o fi pus iconiţa aceea ca semn că din acel izvor se poate bea apă. M-am gândit să nu-l fac să meargă cine ştie cât, să caute alt izvor".
Părintele Nifon vorbeşte calm şi aşezat. Ardele­neşte. Pare a aduna, bucată cu bucată, înţelepciunea sfinţilor din calendare, rostuind-o firesc, în fiecare cuvânt rostit. "M-am aşezat în rugăciune", mărturi­seş­te. "Abia după câteva liturghii şi alte câteva dru­muri, am ajuns în locul unde schitul se află acum. Locul ăla parcă mă aştepta". Lucrurile s-au întâm­plat apoi foarte repede. Doar o lună mai târziu, viitorul schit avea să primească binecuvântarea Preasfinţitului Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei. La sfârşitul lui aprilie 2013, el a fost sfinţit, semnându-i-se astfel certificatul de naştere. Simultan cu al Părintelui Nifon, întru călugărie. "Ştiam că mă voi călugări într-o zi, că acesta-mi va fi des­tinul. Dar nu ştiam când anume se va întâmpla şi, neştiind ce va fi, toate gândurile mele au fost că o să mor. No, îmi spun, nu-i nimic, nu-i mare lucru, că şi aşa nu are cine să mă plângă, exceptându-i pe părinţi şi pe sora mea. Şi chiar dacă sună dur ceea ce spun, într-un fel, călugăria în­seam­nă moarte. Am devenit că­lugăr în aceeaşi zi în care schi­tul a fost sfinţit. Şi, astfel, am şi murit, născându-mă, totodată, întru Hristos!", spune Părintele.

Iconostasul din vis. Şi toate celelalte

În foarte scurt timp de la gă­sirea locului, se strânseseră deja două treimi din suma ne­cesară. Născut într-o familie de oameni simpli şi modeşti, care n-au avut bani mulţi niciodată, Pă­rintele Nifon s-a speriat când a vă­zut cum vin banii pentru schit.
"Prima dată am pornit oare­cum cu strângere de inimă, am fost un fel de Toma necre­din­ciosul. Am zis: «Doamne, dă-mi un semn dacă-i de la Tine lucra­rea ce se face aici! Să nu mă tre­zesc că m-a pus necuratul să fac mânăstire!»", spune Părintele Ni­fon. În Hunedoara, unde slujise înainte, biserica avea un iconostas care nu-i plăcuse deloc, făcut cu bani puţini, din pal melaminat. La o săptămână după începerea lu­cră­rilor la schitul de la Valea Roa­tei-Nandru, ajunsese să se gân­deas­că cu groază că şi aici, nea­vând bani suficienţi, va avea parte tot de un astfel de iconostas. A­ceasta era, însă, singura variantă rapidă ca biserica să poată fi sfin­ţită la timp. "M-am rugat: Doam­ne, rânduie Tu cum ştii! Şi, într-o joi, m-a sunat o doamnă din Arad şi a zis să comand iconostasul, indiferent cât de scump este. Nu ştiam ce să cred. Mi-a povestit. Fiica dânsei avea o problemă difi­cilă de dus la bun sfârşit. Cu două nopţi înainte, îl visase pe Sfântul Nectarie, care îi spune: «Vrei să se rezolve problema fiicei tale? Fă un iconostas la schitul meu». «Unde e schitul?», a întrebat fe­meia. «Lasă că o să afli tu!». A doua zi, femeia s-a dus la Ar­hi­episcopia Aradului, dar i s-a spus că nu este niciun schit cu hramul «Sf. Nectarie» în zonă. Ieşind de acolo întris­tată, s-a întâlnit cu o doam­­nă care ştia ce se întâmplă aici, ştia că facem schit. Aşa a aflat că schitul pe care toc­mai îl con­stru­iam are hramul... «Sf. Necta­rie». A sunat şi... a­ces­ta a fost semnul pe care DUMNEZEU mi l-a tri­mis, ca să ştiu că e lucrarea Lui aici. În plus, la doar câteva zile, problema pe care fiica acelei doamne o avea s-a rezolvat şi ea".
La un moment dat, s-a întâmplat ca Părin­telui Nifon să-i fie teamă pentru că apa din fântână nu era bună de băut. "N-o să am bani nici să beau apă!", îşi spunea. Şi, totuşi... La o săptămână după minunea cu iconostasul, vine unul dintre muncitori şi-i spune: "Părinte, veniţi să vedeţi că în spatele casei iese apă!" S-a gândit că oamenii râd de el, dar într-adevăr, în spatele clădirii ieşea apă dintr-un loc, vreo 10 cm deasupra zăpezii. Au chemat un sătean cu un utilaj mic, au săpat şi au găsit un izvor cu trei firişoare de apă. Au dus-o la analize şi s-a dovedit a fi bună de băut. "Aşa ne-a dat DUMNEZEU şi apă!", spune, zâmbind uşurat, Părintele. Şi nu numai apă, ci absolut tot ce este nevoie au vieţuitorii schitului. "Avem de toate, din belşug, de mai dăm şi altora, care nu au", completează Părintele. "Ne ţine DUMNEZEU ca pe îngeri!".
La schitul Nandru, se oficiază în fiecare zi Sfânta Liturghie, iar în fiecare ultimă zi de miercuri din lună, taina Sfântului Maslu. Racla cu moaştele Sf. Nectarie e înconjurată de candele, ce nu se sting niciodată. Fiecare dintre ele înseamnă o poveste de viaţă. În spatele fiecăreia este un om pe care DUMNEZEU l-a cercetat, fie în suflet, fie în trup, şi a îngăduit ca el să se chinuie, dar i-a şi adus vindecare, în chip miraculos. Oameni bolnavi de cancer care au venit, s-au rugat, au primit untdelemn din candelă, şi-au revenit după câtva timp şi au venit să dea slavă lui DUMNEZEU pentru ajutorul pe care l-au primit.

Când sfinţii achită datoria

E ceva binecuvântat în locurile astea de la poalele Munţilor Ruscăi. Poate e liniştea, poate lumina strecu­rându-se cuminte prin desişul pădurilor ce-nconjoară schitul sau sentimentul de ocrotire ce radiază, aproape palpabil, din moaştele Sfântului Nectarie, aşezate spre odihnă într-o raclă, la intrarea în biserică. Întreb de ce tocmai acest sfânt a fost ales spre a ocroti aşeză­mântul? Părintele Nifon îmi spune că, într-un fel, toată viaţa a fost ajutat şi ocrotit de Sfântul Nectarie. Şi-mi povesteşte o întâmplare.
Patru ani şi jumătate a fost preşedintele ASCOR Arad şi acolo a trăit prima dată o minune pe care a fă­cut-o Sfântul Nectarie. "Cum, minunile se întâmplă aşa, pe faţă?", întreb. Părintele zâmbeşte. "Organi­za­sem o conferinţă, invitasem pe cineva să ne vorbească şi noi ne angajasem să-i plătim drumul, vreo 300 de lei. Cine ne promisese banii întârziase cu plata. Nu ştiam ce să mai fac! M-am trezit într-o dimineaţă şi m-am dus la sediul ASCOR, supărat foarte. Era can­dela stinsă la icoana Sfântului Necta­rie. Am aprins-o, apoi m-am aşezat. Stăteam şi mă gândeam cum să rezolv problema. Era vreo 7 dimi­neaţa. Am stat, pur şi simplu, şi am privit icoana. Nu eram în stare să mă rog sau să citesc acatistul Sf. Nectarie, să mă aşez în genunchi. La 7 jumătate, intră vicepreşedintele ASCOR şi zice: «Uite, m-am întâlnit la colţul clădirii, al facultăţii, cu un bătrânel mic şi gras. Nu ştiu dacă era preot, dar era îmbrăcat în negru. Mi-a dat plicul ăsta şi mi-a zis să i-l dau lui Nicolae (n. red. - numele de botez al Părintelui Nifon), că ştie el ce să facă cu el». Când am deschis plicul, erau exact 300 de lei. Mare e DUM­NEZEU!", conchide Părintele.
...Sunt peste tot în lume locuri unde ne dorim să ajungem, dar şi locuri în care ajungem din întâmplare, având sentimentul clar că ne aşteaptă dintotdeauna. Locuri în care neliniş­tile se potolesc şi sufletul se simte acasă. Locuri în care Dumnezeu, cel îndelung căutat, îţi iese în drum. Acum, primăvara, casa Lui de la Schitul Nandru e plină de lumină, de cântec de păsări şi flori. Raiul care răsare întotdeauna în preajma lui.


La Schitul "Sf. Nectarie" Valea Roatei - Nan­dru se ajunge din DN7 Simeria-Deva, pe drumul ce duce spre municipiul Hunedoara. Din satul Peştişul Mare, există indicatoare care semna­lează drumul ce duce atât spre satele Nandru şi Valea Nandrului, cât şi spre schit, cale de 10 km. Doar ultimii 2 km înainte de schit drumul este neasfaltat, dar este foarte bun. De asemenea, din municipiul Hunedoara există, de cinci ori pe zi, autobuze spre Nandru şi înapoi, inclusiv sâmbăta şi duminica).

Foto: Dan Drăghiciu (2)