Loc de mânăstire
Sunt locuri în țară și în lume, pe care, știut sau nu, le cauți mereu, dar care nu se lasă prea ușor găsite. Aproape sau departe, nu le știi, nu le vezi, nu le atingi decât atunci când vremea întâlnirii vine, în cel mai potrivit moment dintre toate. Și atunci ți se pare că le știai dintotdeauna, că niciodată pașii nu te-au dus mai cu drag unde trebuia.
Era puțin după Crăciunul lui 2013, când un astfel de loc au purces a căuta câțiva hunedoreni, dornici să ctitorească o mânăstire. Atât aveau cu ei: un vis și credința că Dumnezeu le va deschide drumurile și le va descoperi locul unde lăcașul sfânt urma să se înalțe. Undeva, prin pădurile dimprejurul Hunedoarei, care, se spune, erau pline de pustnici acum 200-250 de ani.
Părintele Nifon este starețul Schitului "Sf. Nectarie" - Nandru. La vremea acelui Crăciun, era doar un diacon celibatar, la Paraclisul "Sf. Spiridon" din Hunedoara. Știa, însă, simțea că în viața sa ceva avea să se schimbe definitiv. Acum tresare ușor, amintindu-și. Împreună cu Ovidiu Crișan, cel care-și dorise să ctitorească mânăstirea, luaseră la rând toate comunele, toate văile din jurul Hunedoarei. Peștișul Mare, Peștișul Mic, Almașul Sec... Peste tot găsiseră terenuri, fie împădurite, fie condiționate de plata unor sume exorbitante. Locul sfânt nu se lăsa nicicum aflat.
Într-o zi, au ajuns pe o vale frumoasă tare: Valea Roatei-Nandru. Un pârâu taie drum, curgând cuminte și curat între două dealuri. Acum, primăvara pare a nu mai lăsa nimic vederii, decât potop de flori și de verde, în frunze, în iarbă, ba chiar și în aerul nefiresc de curat pe care-l respiri. Atunci, însă, era o iarnă înzăpezită și dușmănoasă, parcă într-adins făcută să le îngreuneze căutarea. "Tot umblând prin zăpada aceea mare, la un moment dat, am găsit un loc asemenea Sihăstriei Rarăului. Jos - un izvoraș și, lângă el, o iconiță a Maicii Domnului. Am mers mai departe, dar când am încercat să ne întoarcem, nu l-am mai aflat. Mulți au spus că trebuia să fi luat iconița, dar n-am putut face asta. Știind de pustnicii din străvechime, m-am gândit că poate mai e vreunul neștiut de oameni, dar știut de DUMNEZEU pe-aici și o fi pus iconița aceea ca semn că din acel izvor se poate bea apă. M-am gândit să nu-l fac să meargă cine știe cât, să caute alt izvor".
Părintele Nifon vorbește calm și așezat. Ardelenește. Pare a aduna, bucată cu bucată, înțelepciunea sfinților din calendare, rostuind-o firesc, în fiecare cuvânt rostit. "M-am așezat în rugăciune", mărturisește. "Abia după câteva liturghii și alte câteva drumuri, am ajuns în locul unde schitul se află acum. Locul ăla parcă mă aștepta". Lucrurile s-au întâmplat apoi foarte repede. Doar o lună mai târziu, viitorul schit avea să primească binecuvântarea Preasfințitului Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei. La sfârșitul lui aprilie 2013, el a fost sfințit, semnându-i-se astfel certificatul de naștere. Simultan cu al Părintelui Nifon, întru călugărie. "Știam că mă voi călugări într-o zi, că acesta-mi va fi destinul. Dar nu știam când anume se va întâmpla și, neștiind ce va fi, toate gândurile mele au fost că o să mor. No, îmi spun, nu-i nimic, nu-i mare lucru, că și așa nu are cine să mă plângă, exceptându-i pe părinți și pe sora mea. Și chiar dacă sună dur ceea ce spun, într-un fel, călugăria înseamnă moarte. Am devenit călugăr în aceeași zi în care schitul a fost sfințit. Și, astfel, am și murit, născându-mă, totodată, întru Hristos!", spune Părintele.
Iconostasul din vis. Și toate celelalte
În foarte scurt timp de la găsirea locului, se strânseseră deja două treimi din suma necesară. Născut într-o familie de oameni simpli și modești, care n-au avut bani mulți niciodată, Părintele Nifon s-a speriat când a văzut cum vin banii pentru schit.
"Prima dată am pornit oarecum cu strângere de inimă, am fost un fel de Toma necredinciosul. Am zis: «Doamne, dă-mi un semn dacă-i de la Tine lucrarea ce se face aici! Să nu mă trezesc că m-a pus necuratul să fac mânăstire!»", spune Părintele Nifon. În Hunedoara, unde slujise înainte, biserica avea un iconostas care nu-i plăcuse deloc, făcut cu bani puțini, din pal melaminat. La o săptămână după începerea lucrărilor la schitul de la Valea Roatei-Nandru, ajunsese să se gândească cu groază că și aici, neavând bani suficienți, va avea parte tot de un astfel de iconostas. Aceasta era, însă, singura variantă rapidă ca biserica să poată fi sfințită la timp. "M-am rugat: Doamne, rânduie Tu cum știi! Și, într-o joi, m-a sunat o doamnă din Arad și a zis să comand iconostasul, indiferent cât de scump este. Nu știam ce să cred. Mi-a povestit. Fiica dânsei avea o problemă dificilă de dus la bun sfârșit. Cu două nopți înainte, îl visase pe Sfântul Nectarie, care îi spune: «Vrei să se rezolve problema fiicei tale? Fă un iconostas la schitul meu». «Unde e schitul?», a întrebat femeia. «Lasă că o să afli tu!». A doua zi, femeia s-a dus la Arhiepiscopia Aradului, dar i s-a spus că nu este niciun schit cu hramul «Sf. Nectarie» în zonă. Ieșind de acolo întristată, s-a întâlnit cu o doamnă care știa ce se întâmplă aici, știa că facem schit. Așa a aflat că schitul pe care tocmai îl construiam are hramul... «Sf. Nectarie». A sunat și... acesta a fost semnul pe care DUMNEZEU mi l-a trimis, ca să știu că e lucrarea Lui aici. În plus, la doar câteva zile, problema pe care fiica acelei doamne o avea s-a rezolvat și ea".
La un moment dat, s-a întâmplat ca Părintelui Nifon să-i fie teamă pentru că apa din fântână nu era bună de băut. "N-o să am bani nici să beau apă!", își spunea. Și, totuși... La o săptămână după minunea cu iconostasul, vine unul dintre muncitori și-i spune: "Părinte, veniți să vedeți că în spatele casei iese apă!" S-a gândit că oamenii râd de el, dar într-adevăr, în spatele clădirii ieșea apă dintr-un loc, vreo 10 cm deasupra zăpezii. Au chemat un sătean cu un utilaj mic, au săpat și au găsit un izvor cu trei firișoare de apă. Au dus-o la analize și s-a dovedit a fi bună de băut. "Așa ne-a dat DUMNEZEU și apă!", spune, zâmbind ușurat, Părintele. Și nu numai apă, ci absolut tot ce este nevoie au viețuitorii schitului. "Avem de toate, din belșug, de mai dăm și altora, care nu au", completează Părintele. "Ne ține DUMNEZEU ca pe îngeri!".
La schitul Nandru, se oficiază în fiecare zi Sfânta Liturghie, iar în fiecare ultimă zi de miercuri din lună, taina Sfântului Maslu. Racla cu moaștele Sf. Nectarie e înconjurată de candele, ce nu se sting niciodată. Fiecare dintre ele înseamnă o poveste de viață. În spatele fiecăreia este un om pe care DUMNEZEU l-a cercetat, fie în suflet, fie în trup, și a îngăduit ca el să se chinuie, dar i-a și adus vindecare, în chip miraculos. Oameni bolnavi de cancer care au venit, s-au rugat, au primit untdelemn din candelă, și-au revenit după câtva timp și au venit să dea slavă lui DUMNEZEU pentru ajutorul pe care l-au primit.
Când sfinții achită datoria
E ceva binecuvântat în locurile astea de la poalele Munților Ruscăi. Poate e liniștea, poate lumina strecurându-se cuminte prin desișul pădurilor ce-nconjoară schitul sau sentimentul de ocrotire ce radiază, aproape palpabil, din moaștele Sfântului Nectarie, așezate spre odihnă într-o raclă, la intrarea în biserică. Întreb de ce tocmai acest sfânt a fost ales spre a ocroti așezământul? Părintele Nifon îmi spune că, într-un fel, toată viața a fost ajutat și ocrotit de Sfântul Nectarie. Și-mi povestește o întâmplare.
Patru ani și jumătate a fost președintele ASCOR Arad și acolo a trăit prima dată o minune pe care a făcut-o Sfântul Nectarie. "Cum, minunile se întâmplă așa, pe față?", întreb. Părintele zâmbește. "Organizasem o conferință, invitasem pe cineva să ne vorbească și noi ne angajasem să-i plătim drumul, vreo 300 de lei. Cine ne promisese banii întârziase cu plata. Nu știam ce să mai fac! M-am trezit într-o dimineață și m-am dus la sediul ASCOR, supărat foarte. Era candela stinsă la icoana Sfântului Nectarie. Am aprins-o, apoi m-am așezat. Stăteam și mă gândeam cum să rezolv problema. Era vreo 7 dimineața. Am stat, pur și simplu, și am privit icoana. Nu eram în stare să mă rog sau să citesc acatistul Sf. Nectarie, să mă așez în genunchi. La 7 jumătate, intră vicepreședintele ASCOR și zice: «Uite, m-am întâlnit la colțul clădirii, al facultății, cu un bătrânel mic și gras. Nu știu dacă era preot, dar era îmbrăcat în negru. Mi-a dat plicul ăsta și mi-a zis să i-l dau lui Nicolae (n. red. - numele de botez al Părintelui Nifon), că știe el ce să facă cu el». Când am deschis plicul, erau exact 300 de lei. Mare e DUMNEZEU!", conchide Părintele.
...Sunt peste tot în lume locuri unde ne dorim să ajungem, dar și locuri în care ajungem din întâmplare, având sentimentul clar că ne așteaptă dintotdeauna. Locuri în care neliniștile se potolesc și sufletul se simte acasă. Locuri în care Dumnezeu, cel îndelung căutat, îți iese în drum. Acum, primăvara, casa Lui de la Schitul Nandru e plină de lumină, de cântec de păsări și flori. Raiul care răsare întotdeauna în preajma lui.
La Schitul "Sf. Nectarie" Valea Roatei - Nandru se ajunge din DN7 Simeria-Deva, pe drumul ce duce spre municipiul Hunedoara. Din satul Peștișul Mare, există indicatoare care semnalează drumul ce duce atât spre satele Nandru și Valea Nandrului, cât și spre schit, cale de 10 km. Doar ultimii 2 km înainte de schit drumul este neasfaltat, dar este foarte bun. De asemenea, din municipiul Hunedoara există, de cinci ori pe zi, autobuze spre Nandru și înapoi, inclusiv sâmbăta și duminica).
Foto: Dan Drăghiciu (2)