- După un deceniu de existență, Festivalul de Blues din Sighișoara rămâne în cursă: pe 27 și 28 martie, unii dintre cei mai buni artiști americani ai momentului sosesc în cetatea medievală de pe Târnavă, transformând-o în capitala blues-ului est-european. O sărbătoare a muzicii în inima Transilvaniei -
- La mulți ani! Sighișoara Blues Festival împlinește un deceniu de existență! Domnule Aurel Hațiegan, cum ați reușit ca într-un timp atât de scurt să deveniți cel mai important festival de blues nu doar din România, ci și din estul Europei?
- Mulțumim pentru urare! Da, pare incredibil, dar iată că au trecut zece ani de la prima ediție! Totul a început dintr-o glumă. "Ce-ar fi să avem pe scenă, în direct, muzica și muzicienii pe care îi iubim?", ne-am zis într-o zi, eu cu Ioan Lazăr, ca fondatori ai festivalului. Și-am pornit la drum, deși părea o dorință imposibilă, un vis. La prima ediție au fost 20 de persoane în sală. Ideea cu care am pornit a fost să adunăm iubitorii de blues la Sighișoara. Ne-au susținut foarte mulți oameni, de la Berti Barbera, la Vali Răcilă și Hanno Hoffer. Ne-au ajutat enorm. Așa am mers, până am adus primii doi artiști străini, și iubitorii de muzică bună au fost tot mai numeroși în sală, de la an la an. Dintr-o "margine" a blues-ului românesc am devenit, cu timpul, un centru. Au existat și momente de cumpănă, dar cu străduință am reusit să depășim greutățile și să facem ceva de calitate.
- Sighișoara este un loc potrivit pentru un festival de blues? Cum se împacă atmosfera medievală a cetății cu muzica născută în America?
- Sighișoara este un loc foarte potrivit pentru un astfel de festival și trebuie să recunosc că atmosfera orașului a contat foarte mult. Dacă vă uitați la marile festivaluri de jazz sau blues din Europa, toate se țin în astfel de orășele mici, pline de farmec. De altfel, "Sighișoara Blues" a fost gândit ca un festival pentru o sală mică sau mijlocie, așa cum se cânta blues înainte. Nu ne-am dorit niciodată mega-concerte, și nici un oraș în care să tropăie turmele de turiști. E mai bine să poți asculta dimineața, pe o terasă, orga bisericii evanghelice, sau să te poți plimba liniștit printre zidurile cetății medievale. De fiecare dată, lumea a plecat de aici super-încântată, pentru că pe lângă concerte, ai ocazia să vezi o cetate medievală monument UNESCO și poți descoperi împrejurimi de vis, cu biserici săsești fortificate și sate tradiționale. Artiștii care au ajuns aici recomandă unii altora festivalul nostru, ceea ce pentru noi este un compliment. La una dintre edițiile trecute, unul dintre invitați, american, și-a sunat prietenii și le spunea: "Uite, beau un pahar de vin într-o casă cu 300 de ani mai veche decât istoria Americii"... Sunt impresionați, pentru că la ei așa ceva nu există. Este, în cele din urmă, o altă modalitate de a promova acest oraș, cu toată moștenirea sa culturală.
- În fiecare an, deși sunt doar două zile de festival, reușiți să aveți o mare diversitate de stiluri muzicale, ce pornesc din blues. Cum alegeți artiștii?
- Da, am avut mereu de la blues clasic, la boogie-woogie, jazz sau rock, cu trupe, dar și cu interpreți, duete etc., și asta am vrut. Pentru că blues-ul este limba maternă a unei mari părți din muzica de azi, ce ne însoțește viața. El se cântă în continuare într-o formă autentică, dar face parte din cultura noastră, chiar dacă nu sesizăm asta mereu. Ideea noastră a fost de a prezenta artiști într-o cât mai mare diversitate. Este și motivul pentru care, cu mici excepții, aici nu a concertat de două ori același artist. Îi alegem cu mare grijă, numai dintre cei mai buni, și apoi încep eforturile de a reuși să îi aducem, ceea ce nu e simplu, când sunt nume mari. Câteodată, e un pariu cu noi înșine să aducem un anumit interpret sau o anumită trupă. Așa se face că am avut nume foarte importante la Sighișoara, ca Johnny Winter, Corey Harris sau Debbie Davis. În plus, după cum se poate vedea și pe site-ul oficial al festivalului, participarea trupelor românești de blues nu a fost deloc neglijată. De-a lungul celor nouă ediții ale acestui festival, nume precum Nightlosers, Berti Barbera și Nicu Patoi, Bega Blues Band, Harry Tavitian, A.G. Weinberger și mulți alții au cântat pe această scenă.
- Testul suprem este publicul. Cum ați reușit să îl câștigați și cum reușiți să îl seduceți, an de an?
- Din fericire, avem un public fantastic și nu am avut o rețetă secretă. L-am câștigat mizând pe două ingrediente principale: am pus suflet și nu am făcut rabat de la calitate. Când ai un public de nișă, nu ai cum să-l păcălești, că ei știu de ce vin și ce așteaptă de la tine. Dar dacă le dai ce își doresc, i-ai câștigat ca susținători și chiar ca prieteni. Majoritatea publicului vine în fiecare an, fără excepție. Apoi, sunt cei care caută muzica bună, nu neapărat de blues, și dintre ei, unii revin pentru că au fost încântați, chiar dacă nu sunt exclusiv ascultători de blues. Și mai sunt și curioșii. De-asta nici nu vrem să mărim prețul biletelor sau să ne mutăm într-o sală mai mare. Ar însemna să facem loc mai degrabă unui public cu bani, decât iubitorilor noștri fideli, ar însemna să schimbăm atmosfera de intimitate și prietenie care este, în bună măsură, marcă a acestui festival.
- Anul ăsta ce le oferiți iubitorilor de blues și muzică bună?
- În două zile de festival, vom avea mai mulți invitați, și anul acesta vor fi exclusiv din America. În prima seară, avem Bruce Katz Band, un mare pianist de blues și jazz, deținător a patru premii mari, ca pianist, în această zonă, în America. Candy Kane e al doilea concert din prima seară. O lady care are 52 de ani și peste 20 de albume scoase deja, și ea cu o grămadă de premii la activ. E un nume consacrat, vine la Sighișoara de la un concert din Zürich și se duce la un altul, în Paris. În seara a doua, The Jimmys - e o trupă cu 7 artiști, cu mulți suflători, au luat și ei de curând un mare premiu în America. Ei au insistat să vină, pentru că unul dintre membrii trupei a concertat la o ediție anterioară și au vrut neapărat să vadă minunea toți. Iar Joe Louis Walker e o legendă, e una dintre marile figuri ale blues-ului, de a cărui prezență ne simțim onorați. După cum vedeți, încercăm la fiecare ediție să ținem ștacheta cât mai sus.
- Înainte de a sufla în cele zece lumânări ale tortului aniversar, v-ați pus o dorință?
- Avem o listă luuungă cu cei pe care i-am dori aici, pe scena festivalului. Dar în primul rând ne dorim ca festivalul să își continue existența. Mi-ar plăcea ca acest festival să devină o mică sărbătoare a blues-ului aici, la Sighișoara, și în timpul festivalului să vină și să cânte mulți alți artiști în cluburile din oraș. Pentru public ar fi o alegere în plus și noi am avea în felul ăsta sateliți ce ar gravita în jurul scenei principale, dar care ar putea să fie la fel de luminoși sau de buni. Până la urmă, dincolo de blues, care este doar o limbă comună, ceea ce contează cu adevărat este emoția împărtășită, prieteniile ce se leagă aici și sentimentul de libertate.