La 1 aprilie 1921, la iniţiativa profesorului Ion Cantacuzino, Regele Ferdinand I a semnat decretul de înfiinţare a Institutului ce poartă numele marelui microbiolog. Scopul său precis era imunizarea populaţiei contra pandemiilor şi epidemiilor. Cercetarea de la "Cantacuzino" era sponsorizată de Loteria Română. De-a lungul existenţei lui, Institutul a ferit românii de tuberculoză, tetanos, difterie, dizenterie, scarlatină, rabie, rujeolă, tifos, poliomielită, febră tifoidă. În laboratoarele sale au fost preparate medii de cultură, imunomodulatori precum polidinul sau cantastimul, şi s-a eradicat complet variola din România. Până în anii '80, a ajuns să fabrice aproximativ 400 de produse. Astăzi, ca o ironie amară, şi cum se întâmplă doar la noi, la români, cel mai mare institut de vaccinuri din Europa de Sud-Est este pe cale să moară. Înfipte în gardul de la stradă, ca să ia aminte toţi trecătorii, două cruci de lemn vestesc dezastrul. Autorităţile au eşuat în a-l aduce la standarde europene. Procesele şi directorii care s-au succedat unul după altul, precum şi miniştrii Sănătăţii care s-au schimbat la fel de des, au dus celebra instituţie interbelică spre moarte clinică. Declinul major a început în jurul anului 2000. Nenumărate rapoarte şi demiteri, apoi repuneri în funcţie prin justiţie, sume mari de bani acordate de la buget producţiei de vaccinuri şi apoi retrase, împrumuturi la Banca Mondială, răfuieli politice, investiţii neterminate, linii de producţie şi utilaje supradimensionate, ambiţii ştiinţifice păguboase etc. etc. sunt "ingredientele" reţetei de insucces de la Institutul "Cantacuzino". S-a ajuns ca angajaţii să-şi ia doar salarii înjumătăţite, mulţi cercetători de valoare să plece în străinătate, iar actualul director, dr. Adrian Onu, să-şi dea demisia, dar să rămână totuşi în funcţie până la găsirea unei soluţii salvatoare. Cele 4,5 hectare, suprafaţa pe care sunt amplasate laboratoarele şi clădirile administrative în cea mai atractivă poziţie urbană a Capitalei, sunt un magnet pentru rechinii imobiliari. Şi mai atrăgătoare pentru această mafie sunt cele 11 hectare ale filialei de la Băneasa deţinute de institut, unde unii visează ridicarea unui cartier de vile de lux. Prin dispariţia sa, institutul ar atrage în prăpastie o întreagă infrastructură de învăţământ, unităţi de producţie pe orizontală, laboratoare şi unităţi de cercetare vitale pentru sănătatea românilor. Extrema urgenţă a salvării moştenirii marilor noştri înaintaşi nu mai are nevoie de explicaţii. Cu toate acestea, alte instituţii ale statului continuă să taie în carne vie, spre disperarea angajaţilor: anul trecut, din cauza datoriilor către ANAF, contractul institutului cu Casa de Asigurări de Sănătate a fost reziliat. Tot din cauza restanţelor, institutul nu mai poate participa la licitaţii publice sau la concursuri de proiecte europene...
"Vrem să izbutim. Altfel, istoria nu ne va ierta"
- Institutul se află într-un cerc vicios, domnule director. Până când va dura acest joc mortal, întreţinut de autorităţi?
- Până nu mai rămâne nimic din noi... Avem datorii, desigur, în jur de 21 de milioane de lei. Grija mea este să găsim o soluţie de plată a salariilor, pentru că oamenii nu pot trăi aşa! Încerc să fiu foarte realist: ceea ce am pus pe hârtie, în rapoartele către Ministerul Educaţiei, de care aparţinem, mai nou, sunt sumele care îi trebuie pompierului să aibă unde să stea între incendii. Mizăm pe Comisia guvernamentală formată din demnitari din diverse ministere, al cărei memorandum stabileşte paşii ce trebuie făcuţi. În primul rând, va trebui finanţat Sistemul Naţional de Centre de Referinţă, sistem care n-a mai fost finanţat de stat după 1991. "Cantacuzino" are astfel de centre care se ocupă de supravegherea microorganismelor şi intervin în epidemii, iar rezolvarea problemelor de finanţare a lor contribuie la salvarea institutului. Soluţiile sunt punctuale şi nu vreau să le discut până nu le văd trecute pe hârtie, pentru că nu vreau să compromit întregul dialog cu ministerele. Nu vreau să se adeverească zicala care spune că, dacă vrei să omori un proiect, faci o comisie guvernamentală. Vrem să izbutim, altfel, nu ne va ierta istoria.
- Aţi afirmat, optimist, că institutul merge înainte. Ca să întrevedem ţinta viitoare, avem nevoie să aflăm cum s-a ajuns aici. Cum, când şi de ce a început declinul la "Cantacuzino"?
- Declinul a început în 1991. Înainte de 1989, institutul a fost bazat pe autogestiune economico-financiară. Îşi câştiga banii din ceea ce producea. Dar avea şi o activitate de sănătate publică. La acest capitol, sumele veneau de la buget, pe domenii: pentru centrul de referinţă (centru-pilot sau centru de performanţă, laborator de microbiologie medicală, etalon pentru toate laboratoarele similare din ţară), banii veneau prin Academia de Ştiinţe Medicale, pentru cercetare, la fel, primeam asistenţa necesară. După 1989, am rămas cu o singură activitate mare: activitatea de producţie. Din Europa, care nu era organizată la nivelul nostru, a venit opinia că centrele de referinţă sunt o prostie. Guvernanţii de la Bucureşti au fost nişte "yesmeni" perfecţi şi, în consecinţă, au stopat finanţarea centrelor noastre de referinţă. Mai târziu, când Europa însăşi, dându-şi seama de greşeală, a început să-şi organizeze centre de referinţă, a înţeles că ideea acestor centre din Est, inclusiv din România, venise de la sovietici care, la rândul lor, o furaseră de la americani. Cercul s-a închis la Bruxelles, dar România a rămas pe dinafară, deşi avusese sistemul încă din anii '80. Trebuie să refacem acum, cu memorandum-uri, cu birocraţie, cu comisii, cu bani mulţi - ceea ce s-a distrus, din ignoranţă, începând cu 1991. Noi, desigur, n-am distrus propriul nostru centru de referinţă, dar, în lipsa banilor publici, nu l-am mai putut finanţa corespunzător, întrucât producţia a tot scăzut, iar astăzi este blocată.
"Deciziile guvernamentale sunt foarte lente"
- S-a vorbit mult despre tentaţiile acestui aşezământ pentru dezvoltatorii imobiliari, care au încercat, prin politicieni, să închidă porţile institutului şi să construiască în locul acestuia vile de lux şi sedii de firme. Aţi simţit aceste manevre?
- Între 2001-2008, a fost o presiune uriaşă în această direcţie. Nu contau banii, erau foarte mulţi disponibili, terenurile centrale le luau minţile. Aşa ne-am pomenit cu controale peste controale, cu beţe în roate pentru oprirea producţiei, cu aşa-zişi moştenitori care au încercat să revendice terenul. Când s-a prăbuşit piaţa imobiliară, presiunea a scăzut, dar sunt încă destui cei care privesc cu interes în curtea noastră. Ce doriţi, domnilor? Nu aveţi niciun dram de respect pentru o moştenire atât de importantă pentru ţară? Lângă clădirea asta este mormântul lui Victor Babeş. În cealaltă este mormântul lui Ion Cantacuzino. Oamenii ăştia şi-au imaginat într-un anumit fel viitorul, şi-au donat proprietăţile şi capacitatea profesională în folosul întregii ţări. Au fost mari deschizători de drumuri în medicină. În fine, am avut de luptat şi la sediul din Băneasa, unde şi în prezent ne aflăm în proces cu prinţul Paul, care revendică două hectare. Din fericire, bucăţile de teren din proprietatea institutului sunt intangibile, sau aşa ar trebui să fie.
- Care este situaţia la zi, domnule director? Vedem lanţuri umane studenţeşti şi proteste ale salariaţilor, adresându-se nervoşi guvernanţilor.
- Producţia nu s-a oprit de tot, dar nu putem spune că suntem funcţionali. Atâta vreme cât nu putem plăti salariile integral, nu suntem funcţionali. Deciziile guvernamentale, deşi par pozitive, sunt foarte lente. Se discută prea mult. Primii paşi au fost făcuţi doar la presiunea noastră, la presiunea oamenilor noştri, care au ieşit în stradă. Lucrăm cu amintita Comisie interministerială care a luat în unanimitate decizia ca institutul să meargă mai departe în aceeaşi formulă. Ce pot să vă spun este că există interesul, există dorinţa de rezolvare, problemele care au fost în discuţie între ministere s-au tranşat şi s-a stabilit că toată lumea este de acord ca institutul să meargă mai departe, urmând să fie adoptate detaliile despre modalitatea de finanţare. Mi s-a spus că situaţia va fi discutată în următoarea şedinţă de Guvern. Ceea ce există acum este un memorandum în două părţi: prima parte vizează scutirea de datorii, căci blocajul financiar ne deranjează foarte mult, iar partea a doua conţine modalităţi de rezolvare a centrelor de referinţă prin definirea lor ca instalaţii de cercetare de interes naţional.
"Avicola S.A., o entitate care nu doreşte un Institut «Cantacuzino» viu şi prosper"
- Dincolo de orizontul optimist, nu putem ignora faptul că statul român nu are în acest moment o producţie proprie de vaccinuri, aşa cum nu are aviaţie. Apelăm la vaccinuri din Danemarca, ca să ne vaccinăm împotriva gripei, şi la aviaţia portugheză, să ne apere cerul. Rău am ajuns...
- În toată lumea se doreşte existenţa unor firme mari. Firmele astea ridică standardele de calitate şi preţ, astfel încât firmele mici să nu poată face faţă. Costurile producătorilor mici devin tot mai mari. Noi suntem un producător mic. Prin introducerea normelor europene de bună practică în fabricaţie, noi am fost sufocaţi şi am făcut din ce în ce mai puţine produse. Lucrul pe care nu l-am înţeles la timp este că, dacă ne-am fi focalizat pe mai puţine produse, am fi putut să ieşim la liman. Noi am vrut să facem multe, ca pe timpuri. Am fi putut să facem vaccinul BCG, pe care şi bulgarii îl fac. Acest vaccin, a cărui urmă o are fiecare român pe piele, este foarte ieftin şi trebuie subvenţionat de stat. Gripalul, în schimb, ar fi putut să aducă bani, dar a fost o... decorelare la mijloc. Am început amenajările în 2006, printr-un proiect finanţat de Banca Mondială, pentru gripa aviară. A fost un proiect de urgenţă, dar, din păcate, în parlamentul României a fost "adormit" în procedură ordinară, domnii parlamentari l-au trecut prin proceduri abia în septembrie 2007, adică peste un an! Terminarea întregului proiect s-a produs abia în... 2013! Am reuşit ducerea la capăt a proiectului care să permită producerea a 1,5 milioane de doze, dar cu mari costuri în rândul personalului, precum divorţuri, îmbolnăviri etc.
- A circulat ştirea că s-au descoperit vaccinuri contaminate, că v-a fost distrus un mare lot de fiole. Este adevărat?
- Din cauza finanţării întârziate, în august 2013, în loc de februarie, am fost nevoiţi să lucrăm intensiv, în mare viteză. Evident, contaminarea microbiană a crescut proporţional. De aceea am avut o contaminare ce a dus la o prezenţă a endotoxinei mai mare decât limita europeană. Au fost multe exagerări, acel vaccin n-a fost toxic şi nici periculos. Inspectorii OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) au constatat acelaşi lucru, dar dorinţa de scandal a unor televiziuni şi ziare a fost mare. Plastic exprimat, inspectorii OMS au dat ca exemplu depăşirea de viteză, cu puţini kilometri pe oră, pe autostradă: spre exemplu, 131 km/h este ilegal, dar nu realmente periculos. De atunci ni se trag toate, am rămas cu activitatea blocată şi cu datorii la furnizori. Conturile ne sunt blocate de firma Avicola S.A., care ne-a vândut ouăle cu embrioni necesare vaccinurilor antigripale. Din nou, un cerc vicios. E aberant să elimini pe cineva în acest fel, deoarece ei tot nu-şi recuperează datoria, dar ne omoară pe noi. Aşadar, încă o entitate, pe lângă guvern şi parlament, care nu doreşte un Institut "Cantacuzino" viu şi prosper. Deocamdată, acesta doar supravieţuieşte şi încearcă să se opună celor care l-ar vrea mort.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
