Salvați Institutul Cantacuzino! Cel mai mare institut de vaccinuri din Europa de Sud-Est este pe cale să moară

Dr. ADRIAN ONU - Directorul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie și Imunologie "Dr. Ion Cantacuzino" - "Supraviețuim, deocamdată. Încercăm să ne opunem celor ce ne-ar vrea morți"

La 1 aprilie 1921, la inițiativa profesorului Ion Cantacuzino, Regele Ferdinand I a sem­nat decretul de înființare a Institutului ce poartă numele marelui microbiolog. Scopul său precis era imu­nizarea populației contra pandemiilor și epi­demii­lor. Cercetarea de la "Cantacuzino" era spon­sorizată de Loteria Română. De-a lungul exis­ten­ței lui, Institutul a ferit românii de tuberculoză, tetanos, difterie, dizen­terie, scarlatină, rabie, rujeolă, tifos, poliomielită, febră tifoidă. În laboratoarele sale au fost preparate medii de cultură, imunomodulatori pre­cum polidinul sau can­tas­timul, și s-a eradicat com­plet variola din Ro­mânia. Până în anii '80, a ajuns să fabrice aproximativ 400 de produse. Astăzi, ca o iro­nie amară, și cum se întâmplă doar la noi, la români, cel mai mare institut de vac­cinuri din Europa de Sud-Est este pe cale să moară. Înfipte în gardul de la stradă, ca să ia aminte toți tre­cătorii, două cruci de lemn vestesc dezastrul. Auto­ritățile au eșuat în a-l adu­ce la standarde europene. Procesele și directorii care s-au succedat unul după altul, precum și miniștrii Sănătății care s-au schimbat la fel de des, au dus ce­lebra instituție interbelică spre moarte clinică. Decli­nul major a început în jurul anului 2000. Ne­numărate rapoarte și demiteri, apoi repuneri în funcție prin justiție, sume mari de bani acordate de la buget producției de vaccinuri și apoi retrase, îm­prumuturi la Banca Mondială, răfuieli politice, in­vestiții neter­minate, linii de producție și utilaje supra­di­­men­sio­nate, ambiții științifice păguboase etc. etc. sunt "in­gredientele" rețetei de insucces de la Institutul "Can­tacuzino". S-a ajuns ca angajații să-și ia doar sa­larii în­jumătățite, mulți cercetători de valoare să plece în străinătate, iar actualul director, dr. Adrian Onu, să-și dea demisia, dar să rămână totuși în funcție până la gă­sirea unei soluții salvatoare. Cele 4,5 hec­ta­re, supra­fața pe care sunt amplasate laboratoarele și clădirile administrative în cea mai atractivă poziție ur­bană a Capitalei, sunt un magnet pentru rechinii imo­biliari. Și mai atrăgătoare pentru această mafie sunt cele 11 hectare ale filialei de la Băneasa deținute de institut, unde unii visează ridicarea unui cartier de vile de lux. Prin dispariția sa, institutul ar atrage în pră­pastie o întreagă infrastructură de învățământ, unități de pro­ducție pe orizontală, laboratoare și unități de cercetare vitale pentru sănătatea românilor. Extrema urgență a salvării moștenirii marilor noștri înaintași nu mai are nevoie de explicații. Cu toate acestea, alte ins­tituții ale statului continuă să taie în carne vie, spre dis­perarea angajaților: anul trecut, din cauza datoriilor către ANAF, contractul institutului cu Casa de Asi­gu­rări de Sănătate a fost reziliat. Tot din cauza restan­țelor, ins­titutul nu mai poate participa la licitații pu­blice sau la concursuri de proiecte europene...

"Vrem să izbutim. Altfel, istoria nu ne va ierta"

- Institutul se află într-un cerc vicios, domnule di­rector. Până când va dura acest joc mortal, între­ținut de autorități?

- Până nu mai rămâne nimic din noi... Avem datorii, desigur, în jur de 21 de milioane de lei. Grija mea este să găsim o soluție de plată a salariilor, pentru că oamenii nu pot trăi așa! Încerc să fiu foarte realist: ceea ce am pus pe hârtie, în rapoartele către Ministerul Educației, de care aparținem, mai nou, sunt sumele care îi trebuie pompierului să aibă unde să stea între incendii. Mizăm pe Comisia guvernamentală formată din demnitari din diverse ministere, al cărei memo­randum stabilește pașii ce trebuie făcuți. În primul rând, va trebui finanțat Sistemul Național de Centre de Referință, sistem care n-a mai fost finanțat de stat după 1991. "Cantacuzino" are astfel de centre care se ocupă de supravegherea microorganismelor și intervin în epidemii, iar rezolvarea problemelor de finanțare a lor contribuie la salvarea institutului. Soluțiile sunt punc­tuale și nu vreau să le discut până nu le văd trecute pe hârtie, pentru că nu vreau să compromit întregul dialog cu ministerele. Nu vreau să se adeverească zicala care spune că, dacă vrei să omori un proiect, faci o comisie guvernamentală. Vrem să izbutim, altfel, nu ne va ierta istoria.

- Ați afirmat, optimist, că institutul merge înainte. Ca să întrevedem ținta viitoare, avem nevoie să aflăm cum s-a ajuns aici. Cum, când și de ce a în­ceput declinul la "Cantacuzino"?

- Declinul a început în 1991. Înainte de 1989, ins­ti­tutul a fost bazat pe autogestiune economico-fi­nan­ciară. Își câștiga banii din ceea ce producea. Dar avea și o activitate de sănătate publică. La acest capi­tol, sumele veneau de la buget, pe domenii: pentru centrul de referință (centru-pilot sau centru de per­for­manță, laborator de microbiologie medicală, etalon pentru toate laboratoarele similare din țară), banii veneau prin Academia de Științe Medicale, pentru cercetare, la fel, primeam asistența necesară. După 1989, am rămas cu o singură activitate mare: activi­tatea de producție. Din Europa, care nu era organizată la nivelul nostru, a venit opinia că centrele de referință sunt o prostie. Guver­nanții de la București au fost niște "yesmeni" perfecți și, în consecință, au stopat finan­țarea centrelor noastre de referință. Mai târziu, când Europa însăși, dându-și seama de greșeală, a început să-și organizeze centre de referință, a înțeles că ideea acestor centre din Est, in­clusiv din România, venise de la sovietici care, la rândul lor, o furaseră de la ame­ri­cani. Cercul s-a închis la Bruxelles, dar România a rămas pe dinafară, deși avusese sistemul încă din anii '80. Trebuie să refacem acum, cu memorandum-uri, cu birocrație, cu comisii, cu bani mulți - ceea ce s-a distrus, din ignoranță, înce­pând cu 1991. Noi, desigur, n-am distrus propriul nos­tru centru de referință, dar, în lipsa banilor publici, nu l-am mai putut finanța co­respunzător, întrucât pro­ducția a tot scăzut, iar astăzi este blocată.

"Deciziile guvernamentale sunt foarte lente"

- S-a vorbit mult despre tentațiile acestui așe­zământ pentru dezvoltatorii imobiliari, care au încer­cat, prin politicieni, să închidă porțile institutului și să construiască în locul acestuia vile de lux și sedii de firme. Ați simțit aceste manevre?

- Între 2001-2008, a fost o presiune uriașă în aceas­tă direcție. Nu contau banii, erau foarte mulți dispo­nibili, terenurile centrale le luau mințile. Așa ne-am pomenit cu controale peste controale, cu bețe în roate pentru oprirea producției, cu așa-ziși moștenitori care au încercat să revendice terenul. Când s-a prăbușit piața imobiliară, presiunea a scăzut, dar sunt încă des­tui cei care privesc cu interes în curtea noastră. Ce do­riți, domnilor? Nu aveți niciun dram de respect pen­tru o moștenire atât de importantă pentru țară? Lângă clă­direa asta este mormântul lui Victor Babeș. În cealaltă este mormântul lui Ion Cantacuzino. Oamenii ăștia și-au imaginat într-un anumit fel viito­rul, și-au donat pro­prietățile și capacitatea profesională în fo­losul întregii țări. Au fost mari deschizători de drumuri în medicină. În fine, am avut de luptat și la sediul din Băneasa, unde și în prezent ne aflăm în proces cu prin­țul Paul, care revendică două hectare. Din fericire, bu­cățile de teren din proprietatea institutului sunt in­tan­gibile, sau așa ar trebui să fie.

- Care este situația la zi, domnule director? Ve­dem lanțuri umane studențești și proteste ale sala­riaților, adresându-se nervoși guvernanților.

- Producția nu s-a oprit de tot, dar nu putem spune că suntem funcționali. Atâta vreme cât nu putem plăti salariile integral, nu suntem funcționali. Deciziile gu­vernamentale, deși par pozitive, sunt foarte lente. Se discută prea mult. Primii pași au fost făcuți doar la presiunea noastră, la presiunea oamenilor noștri, care au ieșit în stradă. Lucrăm cu amintita Comisie inter­mi­nisterială care a luat în unanimitate decizia ca ins­titutul să meargă mai departe în aceeași formulă. Ce pot să vă spun este că există interesul, există dorința de rezolvare, problemele care au fost în discuție între ministere s-au tranșat și s-a stabilit că toată lumea este de acord ca institutul să meargă mai departe, urmând să fie adoptate detaliile despre modalitatea de finan­ța­re. Mi s-a spus că situația va fi discutată în următoarea ședință de Guvern. Ceea ce există acum este un me­morandum în două părți: prima parte vizează scutirea de datorii, căci blocajul financiar ne deranjează foarte mult, iar partea a doua conține modalități de rezolvare a centrelor de referință prin definirea lor ca instalații de cercetare de interes național.

"Avicola S.A., o entitate care nu dorește un Institut «Cantacuzino» viu și prosper"

- Dincolo de orizontul optimist, nu putem ignora faptul că statul român nu are în acest moment o producție proprie de vaccinuri, așa cum nu are avia­ție. Apelăm la vaccinuri din Danemarca, ca să ne vaccinăm împotriva gripei, și la aviația portu­gheză, să ne apere cerul. Rău am ajuns...

- În toată lumea se dorește existența unor firme mari. Firmele astea ridică standardele de calitate și preț, astfel încât firmele mici să nu poată face față. Costurile producătorilor mici devin tot mai mari. Noi suntem un producător mic. Prin introducerea normelor europene de bună practică în fabricație, noi am fost sufocați și am făcut din ce în ce mai puține produse. Lucrul pe care nu l-am înțeles la timp este că, dacă ne-am fi focalizat pe mai puține produse, am fi putut să ieșim la liman. Noi am vrut să facem multe, ca pe tim­puri. Am fi putut să facem vaccinul BCG, pe care și bulgarii îl fac. Acest vaccin, a cărui urmă o are fie­care român pe piele, este foarte ieftin și trebuie sub­ven­­ționat de stat. Gripalul, în schimb, ar fi putut să adu­­că bani, dar a fost o... decorelare la mijloc. Am în­ceput amenajările în 2006, printr-un proiect finanțat de Banca Mondială, pentru gripa aviară. A fost un pro­iect de urgență, dar, din păcate, în parlamentul Ro­mâ­niei a fost "adormit" în procedură ordinară, dom­nii par­lamentari l-au trecut prin proceduri abia în sep­tembrie 2007, adică peste un an! Terminarea întregului proiect s-a produs abia în... 2013! Am reușit ducerea la ca­păt a proiectului care să permită producerea a 1,5 mi­lioane de doze, dar cu mari costuri în rândul per­sonalului, precum divorțuri, îmbolnăviri etc.

- A circulat știrea că s-au descoperit vaccinuri contaminate, că v-a fost distrus un mare lot de fiole. Este adevărat?

- Din cauza finanțării întârziate, în august 2013, în loc de februarie, am fost nevoiți să lucrăm intensiv, în mare viteză. Evident, contaminarea microbiană a crescut proporțional. De aceea am avut o contaminare ce a dus la o prezență a endotoxinei mai mare decât li­mita europeană. Au fost multe exagerări, acel vaccin n-a fost toxic și nici periculos. Inspectorii OMS (Orga­nizația Mondială a Sănătății) au constatat același lucru, dar dorința de scandal a unor televiziuni și ziare a fost mare. Plastic exprimat, inspectorii OMS au dat ca exemplu depășirea de viteză, cu puțini kilometri pe oră, pe autostradă: spre exemplu, 131 km/h este ilegal, dar nu realmente periculos. De atunci ni se trag toate, am rămas cu activitatea blocată și cu datorii la fur­nizori. Conturile ne sunt blocate de firma Avicola S.A., care ne-a vândut ouăle cu embrioni necesare vacci­nurilor antigripale. Din nou, un cerc vicios. E aberant să elimini pe cineva în acest fel, deoarece ei tot nu-și recuperează datoria, dar ne omoară pe noi. Așadar, încă o entitate, pe lângă guvern și parlament, care nu do­rește un Institut "Cantacuzino" viu și prosper. Deo­camdată, acesta doar supraviețuiește și încearcă să se opună celor care l-ar vrea mort.