TRIGON

Maeştrii jazz-ului basarabean

Desfăşurat în prima parte a verii, cu un succes tot mai mare de la an la an, "Bucharest Jazz Festival" îşi propune să devină un important eve­niment al jazz-ului european. Şi pentru ca amatorii de jazz să aştepte cu nerăbdare desfăşurarea de forţe ce va ur­ma, sâmbătă, 14 martie, spec­ta­torii ce au asistat în sala ARCUB la primul concert al pri­măverii, sub genericul Jazzaj, au aplaudat în picioare prestaţia entuziasmantă a for­maţiei moldoveneşti Trigon, la una din rarele sale apariţii pe o scenă bucureşteană. Fondată în Bălţi, Republica Moldova, la începutul anilor '90, trupa şi-a lansat primul album, "Nunta moldovenească în jazz", în Bel­gia, al doilea în Ger­mania, şi are o carieră concertistică interna­ţională de excepţie. A dus îmbinarea fascinantă între jazz şi etno, în locuri în care fol­clorul moldovenesc şi ro­mâ­­­nesc reprezintă o totală ne­cu­noscută. Nu doar în vreo 20 de ţări europene, ci şi în Japonia şi Noua Zeelandă. A primit numeroase pre­mii pentru cele opt discuri editate, iar acum a de­monstrat publicului bucureştean din ce cauză este muzica lor aşa de lăudată. Concertul s-a încheiat cu o hăulită de la Gorj, cântată cu pumnul în piept de cei patru com­po­nenţi ai trupei: Anatol Ştefăneţ, violă, autor a patru albu­me solo, Vali Boghean - saxofon, trom­­petă, tilin­că, flaut, caval, vocal, Do­rel Bur­lacu - clape, mu­zicuţă, Gari Tver­dohleb, tobe, percuţie, xilofon. Scli­pitori po­liinstrumentişti, basarabenii noştri pro­pun o muzică în care echi­librează impro­vi­zaţia de jazz, ideile ino­vatoare, cu puternicul filon fol­clo­ric, virtuo­zitatea cu umorul şi cu spectaculoase trucuri de scenă. După ce aplau­zele s-au stins, l-am in­vitat pe liderul gru­pului, Anatol Ştefăneţ, să ne poves­tească mai multe despre istoria şi muzica formaţiei Trigon.

ANATOL ŞTEFĂNEŢ
"Numai cunoscându-ne istoria şi tradiţiile putem să ne ataşăm de ţară, de pământ"

- Cum s-a închegat această formaţie, acest stil original? Ce fel de muzică aţi făcut înainte să înfiinţaţi formaţia Trigon?

- Eu provin dintr-o familie de muzicanţi, dintr-o suburbie a oraşului Bălţi. Toţi cei din familia mea au fost muzicanţi. Bunicu' Toader a fost lăutar, cânta la nunţi, cumetrii, prin satele din jur, peste tot. Avea patru feciori pe care-i lua cu el la nunţi, erau cu­noscuţi în tot ţinutul. După aia, nepoţii, vreo zece, tot muzicanţi. Atâta doar că nepoţii au făcut studii şi au pornit pe alte piste. Dacă bunicu' şi feciorii lui cântau tot ce se cerea pe atunci la nunţi, nepoţii au început să cânte altă muzică. Eu am făcut colegiul de muzică din Bălţi şi mi-am ales ca specializare folclorul. Folclor, folclor şi numai folclor, cred că şi astăzi aş fi cântat numai asta, dacă nu aş fi primit într-o zi o propunere, o sugestie de la un om, Mihail Oltenin. El mi-a dat ideea asta, de a cânta jazz. Eu i-am spus la început că jazz-ul este un câmp frumos, îmi place, este verde, dar până la urmă-i un teritoriu străin mie, alta-i muzica mea. Eu aveam în minte imaginea clasică a jazz-ului american sau francez. Însă, până la urmă, am zis să încerc, să improvizez por­nind de la folclor, să iau din jazz libertatea ab­solută, specifică acestei muzici, şi prin ea să valorific folclorul. Aşa am început să-mi găsesc un limbaj propriu legat de muzică, de ceea ce vreau să transmit spectatorilor.

- A durat mult până s-a cristalizat acest limbaj?

- Păi, practic, încă se lucrează la asta, e în continuă schimbare. Stadiul la care am ajuns astăzi este doar o treap­tă de pe care vom urca mai de­parte.

- Cum este privită această muzică acasă, unde sur­sa ei este bine­cu­noscută, şi în ţări mai îndepăr­tate, unde nu a auzit nimeni aşa ceva?

- Am început să facem de la bun început multe turnee în străinătate. Avem şi acasă un public care ne ur­măreşte, ne apreciază şi aşteaptă să vadă cu ce mai venim nou. Muzica noastră prinde la public, indi­ferent unde o cântăm. Eu, unul, nu aş face această di­fe­renţă între publicul din Occident, cel din România şi cel de acasă, publicul de la sat sau de la oraş, nu aş clasifica publicul în niciun fel. Pentru că, până la urmă, se poate întâmpla să ai într-o seară un succes bi­ne­meritat într-un concert la sat şi în seara ur­mă­toare un public rău la oraş sau în altă ţară. Dacă începi să cataloghezi publicul, rişti să eşuezi în ceea ce vrei să transmiţi muzical. Publicul este sfânt pentru noi, dacă sunt doi oameni în sală sau o mie, aca­să sau pe alt conti­nent, oriunde am cânta, noi încercăm să dăm maximum şi asta ne-am propus să facem de la începuturile formaţiei.

- Când nu sunteţi în tur­neu, vă întâlniţi ne­greşit, la zece dimineaţa, la sala de repetiţii. Muzica musteşte de idei şi totodată de umor...

- Asta rămâne să depistaţi dumneavoastră, ca ascultător. Noi facem multe repetiţii, pentru că asta-i baza profe­sio­nalismului pe care ni-l pro­punem. În concert apar multe libertăţi, improvizaţii, mo­men­­te în care ne simţim foar­te bine, ne şi distrăm, însă toate acestea au o bază solidă, pornesc de la lucruri con­crete, pe care le exersăm la sală. Toa­tă muzica Trigon repre­zintă o creaţie colectivă, un moment creativ, la care par­ticipăm cu toţii. Ideii unuia dintre noi i se alătură alte idei, unele se potrivesc şi se alătură celei iniţiale, altele nu. Este un proces de căutare pentru a găsi şi a men­ţine limbajul muzical pe care şi l-a propus grupul. Tot ceea ce facem are la bază o idee, o poveste, o snoavă. De pildă, bluesul japonez pe care l-am cântat în seara asta. Are la bază o melodie din Oltenia, trecută prin cultura japoneză şi prin libertatea jazz-istică.

- Este folclorul viu în Moldova, sau se găseşte mai mult în muzee şi pe internet?

- E viu, desigur că-i viu, aşa cum este şi în Ro­mânia, şi în alte ţări. Eu am cântat foarte mult pe la nunţi, prin sate, şi înainte, şi după ce am înfiinţat Trigon, cunosc folclorul moldovenesc de la sursă, de unde s-a născut. Acum, cu internetul, cu posibilităţile noi de difuzare a muzicii, nu mai e neapărat nevoie să cutreieri satele pentru a culege folclor. Însă cred cu tărie că este de datoria noastră să îl păstrăm şi să îl punem în valoare. Numai cunoscându-ne istoria şi tradiţiile putem să ne ataşăm de ţară, de pământ, să înţelegem adevăratul patriotism. Altfel, rămâne să creştem precum nişte bălării.

Discografie Trigon: "Nunta moldovenească în jazz", Belgia, 1994; "Oglinda", Germania, 1998; "Pro­iectul Marea Neagră", Grecia, 1998; "Free - Gone", Rusia, 2000; "Vocea pământului meu", România, 2001; "Vizită de toamnă", Moldova, 2003; "Şapte paşi", Moldova, 2005; "Opt-i-mistic", Moldova, 2011.