Enigme

Asară ţi-am luat inel...

Stapâna inelelor: Anne de Cleves - pictură de Hans Holbein

- Podoabele pe care ni le aşezăm cu nevinovăţie pe deget ne iau adesea în stăpânirea lor. A dărui sau a primi un inel reprezintă un act cu urmări fericite sau nefericite, ce par desprinse, adesea, din cărţile de poveşti -

Vă amintiţi, desigur, scene din îndepărtata dvs. copilărie, când unele jocuri nevinovate aveau în ele un mister care vă tulbura. Printre ele se număra şi dăruirea de ineluşe din fire de iarbă legate pe deget, care semnificau un mic jurământ de fidelitate. Fără să pătrundă semnificaţia majoră a gestului lor, copiii intuiau că darul legat pe deget are în el un substrat de magie. Aşa şi este. A dărui sau a primi un inel reprezintă un act cu urmări fericite sau nefericite, ce par desprinse, adesea, din cărţile cu poveşti.

O verigă între pământ şi cer

Fie că este primit ca podoabă, fie că dăruirea lui marchează o legătură specială sau un rol special, din momentul în care este purtat, inelul ne pecetluieşte destinul şi sufletul. Aşadar, nu se cuvine să privim un asemenea dar cu superficialitate. Purtătorii de inele trebuie să ştie că rolul decorativ al inelului este destul de recent. El a început să fie o podoabă feminină abia în China antică, dar după milenii de-a lungul cărora i se atribuise exclusiv rolul magic de legătură puternică între purtător şi cineva sau ceva. Chiar şi din momentul în care a început să aibă un rol decorativ, chinezii îi atribuiau concomitent o funcţie magică şi, în consecinţă, frumoasele chinezoaice care îşi permiteau un asemenea lux nu primeau inele de la oricine şi nu acceptau să fie împodobite decât cu o piatră preţioasă cu puteri de protecţie, cum ar fi jadul.
În Europa, inelului i s-a atribuit şi un rol decorativ abia pe la sfârşitul Evului Mediu. Şi aici s-a conservat convingerea că inelul îşi păstra puterile magice în calitate de podoabă. Dincolo de ea se găsea o veche tradiţie, o credinţă solidă în efectele magice, benefice sau malefice, ale inelului.

Inelul de logodnă şi de castitate

Prima oară când a fost purtat de femei, fără a avea legătură cu simbolistica nunţii, inelul a fost însemnul regalităţii. Dar şi în acest caz, pentru puţinele femei care au fost regine sau împărătese în Antichitate, el simboliza o legătură: între femeia-monarh şi forţele divine care îi confereau puterea. Prin însemnul regal reprezentat de inel, monarhul, fie că era femeie, fie că era bărbat, avea drept de putere asupra supuşilor, dar şi obligaţia de a-i apăra. Inelul simboliza totodată graţia divină de care se bucura monarhul, dar şi supunerea lui faţă de ea. O asemenea dublă valoare, de însemn al puterii şi al supunerii, a avut şi o are inelul preoţesc, dar şi inelul căsătoriei. Din momentul în care este acceptat şi apoi purtat, inelul are nu numai puterea de a ne lega de cineva sau de ceva, ci şi de a ne izola. Faptul că logodnicii trebuie să îşi schimbe inelele în timpul ceremoniei de căsătorie are legătură cu acest dublu înţeles: în felul acesta, cei doi se leagă definitiv unul de celălalt, fiind concomitent monarh şi sclav în relaţia cu celălalt, iar prin această reciprocitate a posesiei şi a supunerii se izolează de ceilalţi. De aceea tradiţia consideră că este un mare păcat să râvneşti la femeia (respectiv bărbatul) altcuiva, dar şi mai mare este păcatul celui care a făcut un asemenea legământ, de a mai fi sensibil la farmecul feminin sau masculin al altcuiva. A păcătui cu gândul este de o mie de ori mai grav în cazul celui care o face purtând la deget inelul căsătoriei.

Nu dărui şi nu primi inelul în glumă

Vom vorbi mai întâi despre inelele dăruite de bărbaţi femeilor, fără a omite situaţia contrară, când femeile sunt cele ce dăruiesc şi numeroasele cazuri de autodăruire cu inele, care, prin numărul lor, ne arată că, la capitolul cochetărie, bărbaţii au intrat în concurenţă cu femeile. În acest prim caz, putem vorbi de o ecuaţie cu trei "necunoscute": persoana care dăruieşte, primitoarea inelului şi inelul.
Puterea şi natura magică, bună sau rea, a inelului depinde foarte mult de identitatea celui care îl oferă în dar şi mai ales de sentimentele sale. Dacă bărbatul respectiv face gestul cu o anumită indiferenţă, fără cine ştie ce intenţii de seducţie, forţa magică a darului ar trebui, în principiu, să fie foarte redusă faţă de persoana care îl primeşte. Aproape nici un pericol nu ar plana asupra ei, mai ales dacă inelul este făcut dintr-un metal de calitate. În schimb, dăruitorul se pune într-o situaţie delicată, întrucât, o dată cu primirea darului, femeia respectivă capătă anumite puteri asupra lui, puteri care sporesc din momentul aşezării sale pe deget, mai ales dacă în sufletul primitoarei se trezeşte un sentiment de iubire. Împotriva voinţei sale, se va vedea el însuşi obsedat de femeia cu care anterior cochetase în mod gratuit, iar dacă este cumva legat de o altă femeie, relaţia aceea se va deteriora.

Chiar şi în aceste condiţii, femeia se află şi ea în pericol, pentru că inelul poate fi încărcat cu puteri malefice, de atingerea altor mâini. De pildă, vânzătoarea de la care a fost cumpărat poate simţi inconştient invidie pe femeia răsfăţată cu un asemenea dar, mai ales când el este cumpărat de un bărbat atrăgător. De aceea, manualele de magie recomandă ca, înainte ca inelul să fie purtat, primitoarea să întreprindă următorul ritual: să roage o rudă de sex feminin (de mare încredere) să ia inelul şi să îl pună într-un pahar cu apă, în care au fost aruncate câteva petale strivite de trandafir, şi să îl lase acolo peste noapte. A doua zi, după răsăritul soarelui, inelul poate fi purtat fără teamă, după ce degetul pe care va fi purtat va fi spălat în aceeaşi apă.
Puterile inelului sunt deosebite când bărbatul îl oferă din toată inima. Fiind un semn al iubirii, el are aceeaşi aură magică pe care o au inelele de logodnă. Consecinţele sunt însă diferite, în funcţie de sentimentele femeii. Primit de o femeie indiferentă, el are darul nefast de a-l înrobi pe bietul îndrăgostit şi de a-i provoca primitoarei porniri dominatoare punctate de cruzime. Aceasta nu înseamnă că ea însăşi nu va suporta efectul magic al inelului, atunci când îl poartă. Împotriva voinţei sale, deşi nici un sentiment nu o va lega de bărbatul care i l-a dăruit, ea va intra într-o relaţie de dependenţă faţă de acesta, marcată prin imposibilitatea de a lega relaţii trainice cu alt bărbat. Dacă va face şi imprudenţa de a purta concomitent un inel primit de la cel cu adevărat iubit de ea sau de la soţ, vor rezulta relaţii extrem de tensionate cu amândoi bărbaţii.

Ritualuri de anulare a magiei inelului

Pentru a opri acţiunea magică a unui inel, nu este suficient ca el să nu mai fie purtat. Forţa magică încetează complet doar dacă inelul este topit şi din el este făcută altă bijuterie, pe care nu va trebui, în nici un caz, să o poarte fosta proprietară sau o rudă de sânge. Pur şi simplu, trebuie dăruit altcuiva sau, şi mai bine, vândut. Cu acest act, ciclul magic încetează.
Dacă inelul a fost oferit de un bărbat care în sinea lui nutreşte, de fapt, antipatie sau ură faţă de femeia căreia i-l face cadou, atunci, pentru a se îndepărta puterile sale malefice, nu este suficientă topirea lui, ci e necesară transformarea într-o cruciuliţă, care apoi va trebui îngropată la mormântul unui strămoş. Un efect de dezlegare de puterile magice îl poate avea şi dăruirea cruciuliţei respective unei cerşetoare, dar numai uneia cinstite.

Până când moartea vă va despărţi...

Puterea magică a inelului de logodnă sau de căsătorie este aproape sau, respectiv, imposibil de dezlegat. Am sugerat deja că nu este de glumit cu un asemenea dar. Cu legămintele nimeni nu poate glumi, fără să fie pedepsit.
Inelul de logodnă leagă puternic sufletele partenerilor, chiar dacă logodna este secretă, chiar dacă ea nu se împlineşte într-o căsătorie. Dacă logodna se desface, simpla purtare a inelului din momentul în care decizia de a rupe legământul a fost luată are efecte nefaste. De atunci, purtătorul sau purtătoarea lui se va simţi dependent. Somnul îi va fi tulburat de vise ciudate şi când va ţine în braţele sale pe altcineva, va simţi, apăsătoare şi plină de reproş, atingerea logodnicului părăsit. Toate acestea se întâmplă indiferent de cine sau ce anume a determinat ruperea logodnei.
Distrugerea inelului de logodnă nu stinge puterile magice ale acestuia. De data aceasta, este nevoie de ceva mai mult. Persoana care vrea să scape de forţa lui trebuie să ducă un regim de severă castitate din momentul topirii inelului, care va fi prefăcut tot într-o cruciuliţă, ca în cazul prezentat anterior, şi aruncat într-o apă curgătoare. În felul acesta, el este curăţat de orice aură malefică. De asemenea, fostul logodnic trebuie să nu mai poarte inel pe acel deget timp de 667 de zile. Abia atunci poate fi sigur că a fost dezlegat de vechea logodnă.
Inelul logodnei destrămate nu este însă totdeauna malefic. Dacă desfacerea legământului s-a făcut împotriva voinţei unei persoane, care ştie că a fost iubită şi a iubit cu inimă curată, inelul protejează sufletul celui rămas singur şi dacă este purtat, şi dacă este doar păstrat în secret, mai ales dacă bărbatul sau femeia respectivă a fost obligat (obligată) de părinţi să se relogodească şi să se căsătorească cu altcineva.
Cât priveşte inelul de căsătorie, el leagă sufletele celor doi foşti purtători dincolo de viaţa aceasta. Nu există remediu împotriva puterilor magice ale inelului nupţial. Şi nepurtat, el rămâne pe deget ca o amprentă vie a legământului anterior. Efectele magice, bune sau rele, depind numai de natura căsătoriei anterioare şi de sufletul celor care l-au purtat. Fireşte, inelul de căsătorie al văduvei are o forţă benefică doar dacă este purtat în condiţii de castitate. Altminteri, el devine un factor malefic înspăimântător. În aceste triste condiţii, cel mai bine este să nu mai fie purtat, dar în nici un caz nu trebuie distrus sau ascuns.

Când nu trebuie dăruit un inel

Niciodată o rudă de sânge bărbat nu trebuie să dăruiască un inel unei rude femeie. Prin acceptarea şi purtarea lui se produc în subconştient, ulterior chiar în faptă, legături de natură incestuoasă, cu consecinţe detestabile. De asemenea, inelul dăruit de un bărbat altui bărbat este tot purtătorul unor puteri malefice şi reprezintă de fapt nu un dar, ci un blestem.
Nici autodăruirea cu un inel nu este totdeauna de bun augur, mai ales în cazul femeilor. În această situaţie, el semnifică logodna cu cochetăria şi refuzul iubirii adevărate, iar câtă vreme este purtat, o izolează pe femeie de bărbaţii care ar putea să o iubească, atrăgându-i însă pe ceilalţi, pe seducătorii fără scrupule.
Bărbaţii, în schimb, îşi pot dărui un inel, dar numai unul singur. Ales cu grijă, el îi conferă purtătorului autoritate în relaţie cu semenii şi o anumită izolare de oamenii aducători de rău. "Ales cu grijă" înseamnă şi ornat cu o piatră preţioasă aducătoare de noroc. Inelul va aduce însă ghinion dacă bărbatul respectiv este cumva logodit sau căsătorit sau dacă este purtat şi după aceea. Bărbaţii, o dată logodiţi sau căsătoriţi, nu au dreptul să poarte decât însemnul acestor legăminte. Pentru că şi logodna şi căsătoria sunt daruri. Dar pe acestea le face destinul, adică Altcineva, care le ştie pe toate.

GEORGE IVAN