Asară ți-am luat inel...

Redactia
- Podoabele pe care ni le așezăm cu nevinovăție pe deget ne iau adesea în stăpânirea lor. A dărui sau a primi un inel reprezintă un act cu urmări fericite sau nefericite, ce par desprinse, adesea, din cărțile de povești -

Vă amintiți, desigur, scene din în­­depărtata dvs. copilărie, când unele jocuri nevino­va­te aveau în ele un mister care vă tul­bura. Printre ele se număra și dăruirea de ine­lușe din fire de iarbă le­gate pe deget, care sem­nificau un mic jurământ de fi­delitate. Fără să pătrundă semnificația majoră a gestului lor, copiii intuiau că darul legat pe deget are în el un sub­strat de magie. Așa și es­te. A dărui sau a primi un inel re­prezintă un act cu urmări fe­ricite sau nefe­ricite, ce par desprinse, ade­sea, din cărțile cu povești.

O verigă între pământ și cer

Fie că este primit ca podoabă, fie că dăruirea lui marchează o le­gătură spe­cială sau un rol special, din momentul în care este purtat, inelul ne pecetluiește destinul și sufletul. Așadar, nu se cu­vi­ne să pri­vim un asemenea dar cu super­fi­cialitate. Purtă­torii de inele trebuie să știe că rolul deco­ra­tiv al inelului este des­tul de recent. El a început să fie o po­doabă feminină abia în China antică, dar du­pă milenii de-a lun­gul cărora i se atri­buise exclusiv rolul magic de legătură pu­ter­nică între pur­tător și cineva sau ceva. Chiar și din momentul în care a început să aibă un rol deco­rativ, chinezii îi atri­buiau concomi­tent o funcție magică și, în consecință, fru­moasele chinezoaice care își per­mi­teau un asemenea lux nu primeau inele de la oricine și nu accep­tau să fie împo­do­bite decât cu o piatră prețioasă cu puteri de protecție, cum ar fi jadul.
În Europa, inelului i s-a atribuit și un rol decorativ abia pe la sfârșitul Evu­lui Mediu. Și aici s-a conservat convin­ge­rea că inelul își păstra puterile ma­gice în ca­li­tate de podoabă. Dincolo de ea se găsea o veche tradiție, o credință soli­dă în efec­tele magice, benefice sau ma­lefice, ale ine­lului.

Inelul de logodnă și de castitate

Prima oară când a fost purtat de fe­mei, fără a avea legătură cu sim­bo­listica nun­ții, inelul a fost însemnul regalității. Dar și în acest caz, pentru puținele fe­mei care au fost regine sau împărătese în An­tichitate, el simboliza o legătură: în­tre fe­meia-monarh și forțele divine care îi con­fereau puterea. Prin însemnul regal re­pre­zentat de inel, monarhul, fie că era fe­meie, fie că era bărbat, avea drept de pu­tere asupra supușilor, dar și obligația de a-i apăra. Inelul simboliza totodată gra­ția divină de care se bucura monarhul, dar și supunerea lui față de ea. O asemenea dublă valoare, de în­semn al puterii și al supunerii, a avut și o are ine­lul preoțesc, dar și inelul căsă­to­riei. Din momentul în care este acceptat și apoi purtat, inelul are nu numai pute­rea de a ne lega de cineva sau de ceva, ci și de a ne izola. Faptul că logodnicii tre­buie să își schimbe inelele în timpul cere­moniei de căsătorie are legătură cu acest du­blu în­țe­les: în felul acesta, cei doi se lea­gă defi­ni­tiv unul de celălalt, fiind con­­comitent mo­narh și sclav în re­la­ția cu celălalt, iar prin această recipro­citate a posesiei și a su­punerii se izo­lea­ză de cei­­lalți. De aceea tra­diția consi­deră că este un mare păcat să râvnești la femeia (res­pectiv bărbatul) alt­cui­va, dar și mai mare este păcatul celui care a făcut un ase­menea legământ, de a mai fi sensibil la farmecul feminin sau mas­cu­lin al alt­cuiva. A păcătui cu gân­dul este de o mie de ori mai grav în ca­zul celui care o face purtând la deget ine­lul căsă­toriei.

Nu dărui și nu primi inelul în glumă

Vom vorbi mai întâi despre inelele dăruite de bărbați femeilor, fără a omite situația contrară, când femeile sunt cele ce dăruiesc și numeroasele cazuri de autodăruire cu inele, care, prin numărul lor, ne arată că, la capitolul cochetărie, bărbații au intrat în concurență cu femeile. În acest prim caz, putem vorbi de o ecuație cu trei "ne­cunoscute": persoana care dă­ru­iește, primi­toarea inelului și inelul.
Puterea și natura magică, bună sau rea, a inelului depinde foarte mult de iden­titatea celui care îl oferă în dar și mai ales de sentimentele sale. Dacă băr­batul respectiv face gestul cu o anumită indiferență, fără cine știe ce intenții de seducție, forța magică a darului ar trebui, în principiu, să fie foarte redusă față de per­soana care îl primește. Aproa­pe nici un pericol nu ar plana asupra ei, mai ales dacă inelul este făcut dintr-un metal de calitate. În schimb, dăruitorul se pune în­tr-o situație delicată, întrucât, o dată cu pri­mirea darului, femeia res­pec­tivă ca­pătă anumite puteri asupra lui, puteri care sporesc din momentul așe­zării sale pe deget, mai ales dacă în su­fletul pri­mi­toarei se trezește un senti­ment de iubire. Împotriva voin­ței sale, se va vedea el însuși obsedat de femeia cu care an­te­rior cochetase în mod gra­tuit, iar dacă este cumva legat de o altă femeie, rela­ția aceea se va deteriora.
Chiar și în aceste condiții, femeia se află și ea în pericol, pentru că inelul poa­te fi încărcat cu puteri malefice, de atin­ge­rea altor mâini. De pildă, vânză­toarea de la care a fost cumpărat poate simți in­­con­știent invidie pe femeia răsfățată cu un asemenea dar, mai ales când el este cum­părat de un bărbat atrăgător. De aceea, manualele de magie recoman­dă ca, înainte ca inelul să fie purtat, pri­mi­toarea să întreprindă ur­mă­torul ritual: să roage o rudă de sex feminin (de ma­re încredere) să ia inelul și să îl pună într-un pahar cu apă, în care au fost aruncate câteva petale strivite de tran­dafir, și să îl lase acolo peste noap­te. A doua zi, după răsăritul soarelui, inelul poate fi purtat fără teamă, după ce degetul pe care va fi purtat va fi spă­lat în aceeași apă.
Puterile inelului sunt deosebite când bărbatul îl oferă din toată inima. Fiind un semn al iubirii, el are aceeași aură magi­că pe care o au inelele de logodnă. Con­­secințele sunt însă diferite, în func­ție de sen­ti­mentele femeii. Primit de o fe­meie indiferentă, el are darul nefast de a-l înrobi pe bietul în­drăgostit și de a-i provoca pri­mi­toarei porniri domina­toa­re punc­tate de cruzime. Aceasta nu în­­seam­nă că ea însăși nu va su­por­ta efectul ma­gic al inelului, a­tunci când îl poartă. Împotriva vo­inței sale, deși nici un sentiment nu o va lega de bărbatul care i l-a dă­ruit, ea va intra într-o relație de dependență față de aces­ta, marca­tă prin imposibilitatea de a lega relații trai­nice cu alt bărbat. Dacă va face și impru­dența de a purta con­co­mitent un inel pri­mit de la cel cu ade­vă­rat iubit de ea sau de la soț, vor rezulta relații extrem de ten­sionate cu amândoi bărbații.

Ritualuri de anulare a magiei inelului

Pentru a opri acțiunea magică a unui inel, nu este suficient ca el să nu mai fie purtat. Forța magică încetează complet doar dacă ine­lul este topit și din el este fă­cută altă bijuterie, pe care nu va tre­bui, în nici un caz, să o poarte fosta pro­prie­­tară sau o rudă de sânge. Pur și sim­plu, trebuie dăruit alt­cuiva sau, și mai bine, vândut. Cu acest act, ciclul magic înce­tează.
Dacă inelul a fost oferit de un bărbat care în sinea lui nutrește, de fapt, anti­pa­tie sau ură față de fe­meia căreia i-l face cadou, atunci, pentru a se înde­păr­ta pu­te­rile sale malefice, nu este sufi­cien­tă to­pi­rea lui, ci e necesară trans­formarea într-o cru­ciu­liță, care apoi va trebui îngropată la mor­mân­tul unui strămoș. Un efect de dez­le­gare de puterile magice îl poate avea și dă­ruirea cruciuliței respective unei cer­șe­toare, dar nu­mai uneia cins­tite.

Până când moartea vă va despărți...

Puterea magică a inelului de logodnă sau de căsătorie este a­proa­pe sau, res­pec­tiv, imposibil de dezlegat. Am su­ge­rat deja că nu este de glumit cu un asemenea dar. Cu legămintele nimeni nu poa­te glumi, fără să fie pedepsit.
Inelul de logodnă leagă puter­nic su­fle­tele partenerilor, chiar da­că logodna este secretă, chiar da­că ea nu se împli­nește într-o căsă­torie. Dacă logodna se des­face, simpla purtare a inelului din mo­­men­tul în care decizia de a rupe legă­mân­tul a fost luată are efecte nefaste. De atunci, purtătorul sau pur­tătoarea lui se va simți depen­dent. Somnul îi va fi tul­bu­rat de vi­­se ciu­date și când va ține în bra­țele sale pe alt­cineva, va simți, apă­­să­toare și plină de re­proș, atin­gerea lo­god­nicului părăsit. Toa­­te acestea se în­tâmplă indiferent de cine sau ce anume a determinat ruperea logodnei.
Distrugerea inelului de logodnă nu stinge pute­rile magice ale acestuia. De data aceasta, este nevoie de ceva mai mult. Per­soana care vrea să scape de for­ța lui trebuie să ducă un re­gim de seve­ră castitate din momentul to­pirii inelu­lui, care va fi prefăcut tot într-o cruciu­liță, ca în cazul prezentat anterior, și aruncat într-o apă curgă­toa­re. În felul aces­ta, el este curățat de ori­ce aură male­fică. De asemenea, fostul lo­godnic trebuie să nu mai poarte inel pe acel deget timp de 667 de zile. Abia atunci poate fi sigur că a fost dezlegat de vechea logodnă.
Inelul logodnei destrămate nu este însă totdeauna malefic. Dacă desfacerea legământului s-a făcut împotriva voinței unei per­soane, care știe că a fost iu­bită și a iubit cu inimă curată, ine­lul prote­jea­ză sufletul celui rămas singur și dacă este purtat, și dacă este doar păs­trat în se­cret, mai ales dacă bărbatul sau femeia res­pec­tivă a fost obligat (o­bli­gată) de părinți să se relo­godească și să se căsă­to­rească cu altci­neva.
Cât privește inelul de căsă­to­rie, el leagă sufletele ce­lor doi foști purtători dincolo de viața aceas­ta. Nu există remediu îm­potriva pu­­te­rilor magice ale ine­lului nupțial. Și ne­­pur­­tat, el ră­mâne pe deget ca o am­pren­tă vie a legământului anterior. E­fec­­tele ma­gice, bune sau rele, de­pind nu­mai de na­tura căsă­toriei anterioare și de sufletul celor care l-au purtat. Fi­reș­te, ine­lul de căsătorie al văduvei are o forță benefică doar dacă este purtat în condiții de casti­ta­te. Altminteri, el de­vine un fac­tor ma­le­fic înspăimântător. În aces­te triste con­diții, cel mai bi­ne este să nu mai fie pur­tat, dar în nici un caz nu trebuie dis­trus sau ascuns.

Când nu trebuie dăruit un inel

Niciodată o rudă de sânge bărbat nu trebuie să dăruiască un inel unei rude femeie. Prin ac­ceptarea și purtarea lui se pro­duc în subconști­ent, ulterior chiar în faptă, legături de na­tu­ră in­cestuoasă, cu consecințe de­tes­­­ta­bile. De asemenea, inelul dă­ruit de un bărbat altui bărbat este tot purtătorul unor pu­teri malefice și reprezintă de fapt nu un dar, ci un blestem.
Nici autodăruirea cu un inel nu este tot­deauna de bun augur, mai ales în ca­zul femeilor. În această situație, el sem­ni­­fică lo­god­na cu cochetăria și refuzul iu­bi­rii adevărate, iar câtă vreme es­te purtat, o izolează pe femeie de bărbații care ar putea să o iu­bească, atră­gându-i însă pe cei­lalți, pe seducătorii fără scrupule.
Bărbații, în schimb, își pot dărui un inel, dar numai unul sin­gur. Ales cu gri­jă, el îi con­fe­ră purtătorului autoritate în re­lație cu semenii și o anumită izo­lare de oamenii aducători de rău. "Ales cu grijă" înseamnă și ornat cu o piatră pre­ți­oasă adu­cătoare de noroc. Inelul va adu­ce însă ghinion dacă băr­batul respectiv este cum­va lo­godit sau căsătorit sau dacă este purtat și după aceea. Băr­bații, o da­tă lo­go­diți sau căsătoriți, nu au dreptul să poarte decât în­sem­nul acestor legă­min­te. Pentru că și logodna și că­să­toria sunt daruri. Dar pe acestea le face des­tinul, adică Altci­ne­va, care le știe pe toate.

GEORGE IVAN