- Nu am plecat din televiziune cu totul, în sensul de "am încheiat definitiv acest capitol", ci am plecat dintr-o televiziune, Prima TV, a cărei politică de programe nu mai coincide cu ceea ce-mi doresc eu. A fost, totuşi, o despărţire foarte emoţionantă, pentru că am petrecut acolo paisprezece ani de viaţă. Ceea ce nu e puţin! Emisiunile pe care le-am făcut acolo m-au ajutat să cresc profesional. Mai mult, am crescut în această televiziune alături de nişte oameni extraordinari, care mi-au rămas prieteni şi care sunt în viaţa mea şi în clipa asta. Lucru care mă face foarte fericită. În ce priveşte decizia mea, ea a venit din faptul că nu-mi doresc cu orice preţ să fiu la televizor, am depăşit etapa în care să cred că televiziunea este cea care îmi dă măsura ca persoană, că mă validează ca om şi ca profesionist. Ceea ce nu înseamnă că resping ideea unor noi colaborări în acest domeniu, cu condiţia ca programele respective să mă motiveze şi să ne aducă, atât mie, cât şi telespectatorilor, un plus de valoare în viaţă.
- Un alt proiect despre care vorbeai şi care s-a împlinit între timp este site-ul tău de pe internet, andreearaicu.ro. Ce reprezintă el? (Întrebare pentru cititorii revistei care nu utilizează internetul.)
- Proiectul acesta îşi deschide aripi din ce în ce mai largi. Am strâns împrejurul lui o comunitate de oameni, de femei, în principal, care îşi doresc să trăiască frumos şi sănătos, care nu accesează site-ul doar ca să afle noutăţi despre mine, ci care cred în ceea ce le propun, persoane care chiar cred că viaţa noastră se poate îmbunătăţi şi au găsit în acest site o sursă de informaţii competente şi bine prezentate, dar şi de produse care să le ajute pe calea spre mai frumos şi mai bine.
"Cunoaşte-te şi iubeşte-te"
- Să detaliem puţin: din ce domenii sunt aceste informaţii?
- Pe site-ul acesta se găsesc informaţii din domeniile modei şi frumuseţii, al nutriţiei (cred că e esenţial să testezi cât mai multe formule alimentare şi să o alegi pe aceea care să ţi se potrivească ţie, nu vecinei, prietenei sau mamei) şi al dezvoltării personale. Această ultimă zonă este cea care pe mine mă atrage cel mai mult, fiindcă, aprofundând subiectul, am reuşit să mă schimb foarte mult, să evoluez ca om. Conştientizând aceste beneficii, îmi doresc să transmit mai departe binele pe care l-am dobândit până acum.
- Ce ecuaţie miraculoasă ai aplicat?
- Vezi, oamenii au deseori senzaţia că e necesar ca viaţa să li se schimbe, când, în realitate, ceea ce trebuie să se schimbe este perspectiva lor asupra vieţii. Asta este ceea ce am descoperit, în sensul de "am înţeles", în momentul în care am început să practic meditaţia. Aceasta a fost metoda prin care eu mi-am schimbat perspectiva asupra vieţii şi, din clipa aceea, am văzut cum lucrurile se simplifică: n-am mai privit nicio întâmplare, niciun eveniment într-o manieră exagerată, n-am mai luat nimic în tragic, m-am eliberat de temeri şi am căpătat curajul de a lua decizii. Până la urmă, viaţa este rezultatul deciziilor noastre şi, de multe ori, din frica de a lua o decizie, lăsăm lucrurile să treneze şi astfel pierdem un timp preţios.
- "Dezvoltarea personală" este o expresie foarte la modă, dar cam goală de conţinut. Tu cum o concretizezi?
- Pornind de la experienţa personală, am început să prezint pe site tot felul de metode de relaxare, de meditaţie, de yoga, de sport... Apoi, văzând că interesul pentru aceste informaţii era foarte mare, m-am hotărât să organizez nişte conferinţe. La prima întâlnire propriu-zisă, care a avut titlul "Cunoaşte-te, acceptă-te şi iubeşte-te", am fost extraordinar de plăcut impresionată să constat că lucrurile pe care le spuneam ajungeau, realmente, la oamenii care mă ascultau. Comunicarea aceasta atât de lesnicioasă o pun pe seama deschiderii mele, a onestităţii cu care am vorbit. Când accepţi şi te împaci cu toate momentele complicate cu care te-ai confruntat în trecut, nu-ţi mai este greu să vorbeşti despre ele. Aşa că am povestit despre toate acele situaţii care mi-au îngreunat viaţa (de pildă, am vorbit despre frica mea de singurătate, despre faptul că am stat într-o relaţie toxică mulţi ani, fiindu-mi teamă să ies din ea ca să nu rămân singură, despre faptul că mă interesa ce spuneau oamenii despre mine, că oamenii ajunseseră aproape să-mi conducă viaţa, adică luam decizii în funcţie de ceea ce consideram eu că şi-ar dori să vadă sau să afle despre mine cei din jurul meu şi publicul) şi care sunt general valabile. Iar impresia că experienţele mele, urmate de sfaturi, ajungeau, realmente, la cei aflaţi în sală, mi-a
fost confirmată de e-mail-urile pe care le-am primit ulterior de la ei şi în care îmi spuneau cât de mult le-au folosit informaţiile pe care le-am furnizat pe parcursul conferinţei. Şi mai e ceva, legat de aceste conferinţe, care mi se pare extraordinar: de obicei, după o întâlnire cu mulţi oameni, mă simţeam stoarsă de energie, în schimb, după aceste conferinţe, din contră, am o energie de-aş putea să mut, literalmente, munţii din loc! În concluzie, chiar mâine voi merge să văd o sală cu o capacitate mai mare, pe care aş vrea s-o închiriez pentru următoarele conferinţe. (râde) În plus, am mai găsit o cale pentru a difuza aceste informaţii: voi dezvolta şi canalul de YouTube. Va fi, practic, un mic canal de televiziune - am creat un studio profesionist - unde vor fi difuzate interviuri cu specialişti din diverse domenii: dermatologi, nutriţionişti, antrenori sportivi, experţi în comunicare, mindfulness, dezvoltare spirituală etc. La care se vor adăuga nişte interviuri cu mine, în care voi vorbi despre experienţele mele. Printre interviuri, vor fi inserate capsule de sport şi yoga (de curând am început să fac şi eu yoga) şi un interludiu despre alimentaţie pe care l-am început eu, dar probabil că îl voi dezvolta cu ajutorul unui bucătar. Timp să fie!
- De unde interesul acesta al tău, legat de domeniul dezvoltării spirituale? Are legătură cu călătoria pe care ai întreprins-o în India, în 2012?
- În perioada aceea, existenţa mea era în declin, dar, într-un anume punct, am realizat că viaţa nu ne este dată ca s-o trăim în suferinţă, că nu puteam aştepta să fiu salvată de alţii, că trebuia să fac ceva ca să mă salvez singură. Şi sufletul, intuiţia - cum vrei s-o numeşti - mi-a spus că drumul meu spre salvare ar putea să treacă prin India. Am plecat acolo căutând! Nu ştiam exact ce, dar eram convinsă că nu de o călătorie turistică aveam nevoie, ci de una spirituală. Care m-a dus într-un ashram. Acolo am început să învăţ cum să mă deschid către mine însămi, să mă cunosc, să mă liniştesc, pe scurt, cum să meditez. Şi-am avut atât de multă ambiţie, încât - ştiu că asta poate suna a îngâmfare - am progresat în aceşti aproape trei ani cât alţii în zece. Cu amendamentul că a trebuit să mai trec un "test": după întoarcerea în ţară, a urmat un moment de cădere. La fel ca majoritatea oamenilor, şi eu am crezut că a merge în India e echivalent cu "iau o pastilă şi gata, problema a fost rezolvată!". Numai că nu e aşa: meditaţia şi munca asta de autocunoaştere este ca mersul la sala de sport, cât îţi faci exerciţiile, corpul îţi arată impecabil, ai muşchii tonifiaţi şi ai rezistenţă, cum nu te mai duci, aspectul se degradează, muşchii se lasă şi nu mai ai pic de rezistenţă. De-asta eu numesc meditaţia "gimnastica sufletului". Iar această gimnastică trebuie făcută în mod constant.
"Nu mai am disponibilitate pentru relaţii călduţe"
- Întotdeauna ai fost o natură tonică, dar acum îmi pari de-a dreptul iradiantă. Căutările tale nu par să fi fost în zadar.
- Când nu mai simţi nevoia unor confirmări exterioare, te relaxezi şi capeţi o încredere extraordinară în tine. Asta e ceea ce s-a întâmplat şi cu mine: m-am eliberat de stres, m-am relaxat, m-am domolit şi ca ritm, iar asta, paradoxal pentru unii, mă face mai eficientă profesional şi mă umple de energie, de o profundă stare de bine. Iar când tu ai un preaplin de bine, poţi să oferi din el şi celor din jur, celor care sunt dispuşi să primească darul tău. E ca şi în dragoste: poate să vină un om care să vrea să-ţi ofere iubirea lui, dar dacă tu nu ai iubire în suflet, nu poţi să simţi iubirea lui. Şi apropo: mi-a plăcut întrebarea ta, pentru că a mers pe o cu totul altă direcţie decât în mod obişnuit, a mers pe direcţia corectă. Până acum, am tot fost întrebată "De ce eşti aşa de veselă şi de tonică? Ai un iubit?". Înţeleg însă de unde provine greşeala celor care mi-au adresat această întrebare, fiindcă până acum trei ani, şi eu comiteam aceeaşi greşeală: credeam că numai lucrurile din exterior şi ceilalţi oameni pot să mă facă fericită, credeam că fericirea vine dinspre alţii spre mine, când, în realitate, fericirea vine din interiorul meu. E bine să ai şi serviciul mult visat, şi bani, şi iubitul ideal, dar dacă nu ai baza, dacă fericirea nu există în tine, degeaba ai serviciul, banii şi iubitul, că tot nefericită vei fi.
- Să rămânem puţin la cuvântul "iubit". Ce conotaţie mai are în viaţa ta? Îţi mai doreşti afecţiunea şi căldura sufletească a unui bărbat?
- Cu siguranţă! Atât doar că eu nu văd căsnicia ca pe un scop în viaţă, ci ca rezultat al unei relaţii echilibrate şi armonioase. Iar bărbatul pe care mi-l doresc este bărbatul care să-mi fie partener, care să preţuiască aceleaşi valori de viaţă ca şi mine. Dacă s-a schimbat ceva, atunci acel ceva e faptul că, pentru o relaţie, nu mai sunt dispusă să fac compromisuri majore. Am înţeles că singurătatea poate fi o binecuvântare şi că singurătatea în doi este ceva absolut îngrozitor şi neapărat de evitat. Nu mai am deloc disponibilitate pentru relaţii călduţe. Aşa că, acum, în lipsa bărbatului pe care ţi l-am descris, prefer să fiu singură. Căci sunt deja fericită!
- În ce relaţii te mai afli cu anotimpurile? Te plângeai cândva de meteo-dependenţă. Te asupreşte vremea cenuşie de-afară?
- De curând a fost o perioadă de vreo patruzeci de zile, în care soarele nu a reuşit să străpungă perdeaua de nori şi toată lumea se plângea din cauza asta. Eu, însă, am observat foarte târziu această anomalie. M-am detaşat de fosta mea meteo-dependenţă: acum, poate să fie o zi superbă, dar dacă eu nu am o stare interioară bună, nici nu văd soarele, aşa cum afară poate să fie o zi mohorâtă, dar dacă eu am o stare bună, totul parcă străluceşte în ochii mei. Ceea ce nu înseamnă că nu mă bucur atunci când încep să înflorească bobocii copacilor şi ne inundă verdele ierbii. Dar la fel de mult mă bucur şi atunci când ninge sau când plouă şi pot să stau acasă să citesc. În plus, în acest sfârşit de iarnă şi început de
primăvară, mai am un motiv mare de bucurie: desemnarea mea, de către Ministerul Afacerilor Externe al României şi Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, ca Ambasador al Solidarităţii pe anul 2015. Sunt onorată să mă alătur, la nivel global, unor personalităţi ca Nicole Kidman şi Emma Watson (care promovează egalitatea de gen), Leonardo DiCaprio (care luptă împotriva schimbărilor climatice), Angelina Jolie (care susţine drepturile refugiaţilor), David Beckham şi Shakira (care se ocupă de crearea unui univers mai bun pentru copii). Misiunea mea pentru 2015, an declarat Anul European pentru Dezvoltare, este să mă alătur eforturilor internaţionale de eradicare a sărăciei.