- Nu am plecat din televiziune cu totul, în sensul de "am încheiat definitiv acest capitol", ci am plecat dintr-o televiziune, Prima TV, a cărei politică de programe nu mai coincide cu ceea ce-mi doresc eu. A fost, totuși, o despărțire foarte emoționantă, pentru că am petrecut acolo paisprezece ani de viață. Ceea ce nu e puțin! Emisiunile pe care le-am făcut acolo m-au ajutat să cresc profesional. Mai mult, am crescut în această televiziune alături de niște oameni extraordinari, care mi-au rămas prieteni și care sunt în viața mea și în clipa asta. Lucru care mă face foarte fericită. În ce privește decizia mea, ea a venit din faptul că nu-mi doresc cu orice preț să fiu la televizor, am depășit etapa în care să cred că televiziunea este cea care îmi dă măsura ca persoană, că mă validează ca om și ca profesionist. Ceea ce nu înseamnă că resping ideea unor noi colaborări în acest domeniu, cu condiția ca programele respective să mă motiveze și să ne aducă, atât mie, cât și telespectatorilor, un plus de valoare în viață.
- Un alt proiect despre care vorbeai și care s-a împlinit între timp este site-ul tău de pe internet, andreearaicu.ro. Ce reprezintă el? (Întrebare pentru cititorii revistei care nu utilizează internetul.)
- Proiectul acesta își deschide aripi din ce în ce mai largi. Am strâns împrejurul lui o comunitate de oameni, de femei, în principal, care își doresc să trăiască frumos și sănătos, care nu accesează site-ul doar ca să afle noutăți despre mine, ci care cred în ceea ce le propun, persoane care chiar cred că viața noastră se poate îmbunătăți și au găsit în acest site o sursă de informații competente și bine prezentate, dar și de produse care să le ajute pe calea spre mai frumos și mai bine.
"Cunoaște-te și iubește-te"
- Să detaliem puțin: din ce domenii sunt aceste informații?
- Pe site-ul acesta se găsesc informații din domeniile modei și frumuseții, al nutriției (cred că e esențial să testezi cât mai multe formule alimentare și să o alegi pe aceea care să ți se potrivească ție, nu vecinei, prietenei sau mamei) și al dezvoltării personale. Această ultimă zonă este cea care pe mine mă atrage cel mai mult, fiindcă, aprofundând subiectul, am reușit să mă schimb foarte mult, să evoluez ca om. Conștientizând aceste beneficii, îmi doresc să transmit mai departe binele pe care l-am dobândit până acum.
- Ce ecuație miraculoasă ai aplicat?
- Vezi, oamenii au deseori senzația că e necesar ca viața să li se schimbe, când, în realitate, ceea ce trebuie să se schimbe este perspectiva lor asupra vieții. Asta este ceea ce am descoperit, în sensul de "am înțeles", în momentul în care am început să practic meditația. Aceasta a fost metoda prin care eu mi-am schimbat perspectiva asupra vieții și, din clipa aceea, am văzut cum lucrurile se simplifică: n-am mai privit nicio întâmplare, niciun eveniment într-o manieră exagerată, n-am mai luat nimic în tragic, m-am eliberat de temeri și am căpătat curajul de a lua decizii. Până la urmă, viața este rezultatul deciziilor noastre și, de multe ori, din frica de a lua o decizie, lăsăm lucrurile să treneze și astfel pierdem un timp prețios.
- "Dezvoltarea personală" este o expresie foarte la modă, dar cam goală de conținut. Tu cum o concretizezi?
- Pornind de la experiența personală, am început să prezint pe site tot felul de metode de relaxare, de meditație, de yoga, de sport... Apoi, văzând că interesul pentru aceste informații era foarte mare, m-am hotărât să organizez niște conferințe. La prima întâlnire propriu-zisă, care a avut titlul "Cunoaște-te, acceptă-te și iubește-te", am fost extraordinar de plăcut impresionată să constat că lucrurile pe care le spuneam ajungeau, realmente, la oamenii care mă ascultau. Comunicarea aceasta atât de lesnicioasă o pun pe seama deschiderii mele, a onestității cu care am vorbit. Când accepți și te împaci cu toate momentele complicate cu care te-ai confruntat în trecut, nu-ți mai este greu să vorbești despre ele. Așa că am povestit despre toate acele situații care mi-au îngreunat viața (de pildă, am vorbit despre frica mea de singurătate, despre faptul că am stat într-o relație toxică mulți ani, fiindu-mi teamă să ies din ea ca să nu rămân singură, despre faptul că mă interesa ce spuneau oamenii despre mine, că oamenii ajunseseră aproape să-mi conducă viața, adică luam decizii în funcție de ceea ce consideram eu că și-ar dori să vadă sau să afle despre mine cei din jurul meu și publicul) și care sunt general valabile. Iar impresia că experiențele mele, urmate de sfaturi, ajungeau, realmente, la cei aflați în sală, mi-a fost confirmată de e-mail-urile pe care le-am primit ulterior de la ei și în care îmi spuneau cât de mult le-au folosit informațiile pe care le-am furnizat pe parcursul conferinței. Și mai e ceva, legat de aceste conferințe, care mi se pare extraordinar: de obicei, după o întâlnire cu mulți oameni, mă simțeam stoarsă de energie, în schimb, după aceste conferințe, din contră, am o energie de-aș putea să mut, literalmente, munții din loc! În concluzie, chiar mâine voi merge să văd o sală cu o capacitate mai mare, pe care aș vrea s-o închiriez pentru următoarele conferințe. (râde) În plus, am mai găsit o cale pentru a difuza aceste informații: voi dezvolta și canalul de YouTube. Va fi, practic, un mic canal de televiziune - am creat un studio profesionist - unde vor fi difuzate interviuri cu specialiști din diverse domenii: dermatologi, nutriționiști, antrenori sportivi, experți în comunicare, mindfulness, dezvoltare spirituală etc. La care se vor adăuga niște interviuri cu mine, în care voi vorbi despre experiențele mele. Printre interviuri, vor fi inserate capsule de sport și yoga (de curând am început să fac și eu yoga) și un interludiu despre alimentație pe care l-am început eu, dar probabil că îl voi dezvolta cu ajutorul unui bucătar. Timp să fie!
- De unde interesul acesta al tău, legat de domeniul dezvoltării spirituale? Are legătură cu călătoria pe care ai întreprins-o în India, în 2012?
- În perioada aceea, existența mea era în declin, dar, într-un anume punct, am realizat că viața nu ne este dată ca s-o trăim în suferință, că nu puteam aștepta să fiu salvată de alții, că trebuia să fac ceva ca să mă salvez singură. Și sufletul, intuiția - cum vrei s-o numești - mi-a spus că drumul meu spre salvare ar putea să treacă prin India. Am plecat acolo căutând! Nu știam exact ce, dar eram convinsă că nu de o călătorie turistică aveam nevoie, ci de una spirituală. Care m-a dus într-un ashram. Acolo am început să învăț cum să mă deschid către mine însămi, să mă cunosc, să mă liniștesc, pe scurt, cum să meditez. Și-am avut atât de multă ambiție, încât - știu că asta poate suna a îngâmfare - am progresat în acești aproape trei ani cât alții în zece. Cu amendamentul că a trebuit să mai trec un "test": după întoarcerea în țară, a urmat un moment de cădere. La fel ca majoritatea oamenilor, și eu am crezut că a merge în India e echivalent cu "iau o pastilă și gata, problema a fost rezolvată!". Numai că nu e așa: meditația și munca asta de autocunoaștere este ca mersul la sala de sport, cât îți faci exercițiile, corpul îți arată impecabil, ai mușchii tonifiați și ai rezistență, cum nu te mai duci, aspectul se degradează, mușchii se lasă și nu mai ai pic de rezistență. De-asta eu numesc meditația "gimnastica sufletului". Iar această gimnastică trebuie făcută în mod constant.
"Nu mai am disponibilitate pentru relații călduțe"
- Întotdeauna ai fost o natură tonică, dar acum îmi pari de-a dreptul iradiantă. Căutările tale nu par să fi fost în zadar.
- Când nu mai simți nevoia unor confirmări exterioare, te relaxezi și capeți o încredere extraordinară în tine. Asta e ceea ce s-a întâmplat și cu mine: m-am eliberat de stres, m-am relaxat, m-am domolit și ca ritm, iar asta, paradoxal pentru unii, mă face mai eficientă profesional și mă umple de energie, de o profundă stare de bine. Iar când tu ai un preaplin de bine, poți să oferi din el și celor din jur, celor care sunt dispuși să primească darul tău. E ca și în dragoste: poate să vină un om care să vrea să-ți ofere iubirea lui, dar dacă tu nu ai iubire în suflet, nu poți să simți iubirea lui. Și apropo: mi-a plăcut întrebarea ta, pentru că a mers pe o cu totul altă direcție decât în mod obișnuit, a mers pe direcția corectă. Până acum, am tot fost întrebată "De ce ești așa de veselă și de tonică? Ai un iubit?". Înțeleg însă de unde provine greșeala celor care mi-au adresat această întrebare, fiindcă până acum trei ani, și eu comiteam aceeași greșeală: credeam că numai lucrurile din exterior și ceilalți oameni pot să mă facă fericită, credeam că fericirea vine dinspre alții spre mine, când, în realitate, fericirea vine din interiorul meu. E bine să ai și serviciul mult visat, și bani, și iubitul ideal, dar dacă nu ai baza, dacă fericirea nu există în tine, degeaba ai serviciul, banii și iubitul, că tot nefericită vei fi.
- Să rămânem puțin la cuvântul "iubit". Ce conotație mai are în viața ta? Îți mai dorești afecțiunea și căldura sufletească a unui bărbat?
- Cu siguranță! Atât doar că eu nu văd căsnicia ca pe un scop în viață, ci ca rezultat al unei relații echilibrate și armonioase. Iar bărbatul pe care mi-l doresc este bărbatul care să-mi fie partener, care să prețuiască aceleași valori de viață ca și mine. Dacă s-a schimbat ceva, atunci acel ceva e faptul că, pentru o relație, nu mai sunt dispusă să fac compromisuri majore. Am înțeles că singurătatea poate fi o binecuvântare și că singurătatea în doi este ceva absolut îngrozitor și neapărat de evitat. Nu mai am deloc disponibilitate pentru relații călduțe. Așa că, acum, în lipsa bărbatului pe care ți l-am descris, prefer să fiu singură. Căci sunt deja fericită!
- În ce relații te mai afli cu anotimpurile? Te plângeai cândva de meteo-dependență. Te asuprește vremea cenușie de-afară?
- De curând a fost o perioadă de vreo patruzeci de zile, în care soarele nu a reușit să străpungă perdeaua de nori și toată lumea se plângea din cauza asta. Eu, însă, am observat foarte târziu această anomalie. M-am detașat de fosta mea meteo-dependență: acum, poate să fie o zi superbă, dar dacă eu nu am o stare interioară bună, nici nu văd soarele, așa cum afară poate să fie o zi mohorâtă, dar dacă eu am o stare bună, totul parcă strălucește în ochii mei. Ceea ce nu înseamnă că nu mă bucur atunci când încep să înflorească bobocii copacilor și ne inundă verdele ierbii. Dar la fel de mult mă bucur și atunci când ninge sau când plouă și pot să stau acasă să citesc. În plus, în acest sfârșit de iarnă și început de primăvară, mai am un motiv mare de bucurie: desemnarea mea, de către Ministerul Afacerilor Externe al României și Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, ca Ambasador al Solidarității pe anul 2015. Sunt onorată să mă alătur, la nivel global, unor personalități ca Nicole Kidman și Emma Watson (care promovează egalitatea de gen), Leonardo DiCaprio (care luptă împotriva schimbărilor climatice), Angelina Jolie (care susține drepturile refugiaților), David Beckham și Shakira (care se ocupă de crearea unui univers mai bun pentru copii). Misiunea mea pentru 2015, an declarat Anul European pentru Dezvoltare, este să mă alătur eforturilor internaționale de eradicare a sărăciei.