"Roşia Montană împlineşte astăzi 1884 de ani de la data atestării documentare a localităţii. În ultimii ani, acest loc unic din Munţii Apuseni a devenit un simbol al patrimoniului nostru cultural şi natural. În numele Roşiei Montane s-a creat o mişcare civică şi comunitară despre care s-ar putea spune că "mută munţii", atunci când este în joc păstrarea autenticităţii şi a tradiţiei vechi a acestei localităţi. Viitorul Roşiei Montane trebuie gândit în acord cu normele europene de mediu şi cu legislaţia privitoare la patrimoniul cultural, dar şi cu opiniile tuturor specialiştilor care ar putea aduce o contribuţie valoroasă la un proiect de renaştere economică a zonei. La mulţi ani, Roşia Montană!"
Acest mesaj (oarecum contradictoriu cu mesajul de acum două săptămâni) a fost emis de preşedintele Klaus Johannis, pe Facebook, în data de 6 februarie, ziua Roşiei Montane. Cuvintele lui au reaprins, întrucâtva, speranţa majorităţii românilor şi străinilor care se luptă pentru salvarea localităţii din cleştele corporatismului fără frontiere. O primă reacţie a venit de la organizaţia "Europa Nostra", din Bruxelles: "Congrats for your brave message! Cultural & natural heritage is the real gold mine for a sustainable future of Rosia Montana" (Felicitări pentru bravul dv. mesaj! Moştenirea culturală şi naturală sunt adevărata mină de aur pentru un viitor durabil al Roşiei Montane). Peste 1500 de cititori i-au scris, deja, preşedintelui, pe aceeaşi temă. Cităm două dintre mesaje: Laura Panc: "Domnule preşedinte, sper că vă referiţi la un plan de «renaştere economică» folosind TURISMUL, NU CIANURA!!" Bogdan Florentin Mimor: "De ce să «exploatăm» ceva care oferă deja o valoare intrinsecă? Roşia Montană e valoroasă prin frumuseţea ei, noi trebuie doar să o păstrăm aşa cum este. Unde e beneficiul de-a o da pe mâna altora să fie făcută bucăţi? Mai bine am «exploata» mintea noastră, să avem cuminţenia de a nu distruge ce avem atât de valoros. Sărăcia spirituală e mai periculoasă decât sărăcia economică". În acest context, completat cu scrisoarea ameninţătoare a companiei "Gabriel Resources", adresată Preşedinţiei şi Guvernului, i-am adresat lectorului universitar Dumitru Cornel Vîlcu, de la Facultatea de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, rugămintea de a ne acorda un interviu. Domnia sa s-a remarcat printr-un susţinut activism civic în cursul marilor manifestaţii pentru salvarea Roşiei Montane şi împotriva gazelor de şist, din toamna anului 2013.
"Vai de capul politicienilor care s-ar băga iarăşi în afacerea Roşia Montană"
- Sunteţi filolog. Ce v-a determinat să intraţi în lupta pentru salvarea Roşiei Montane?
- În vara anului 2011, ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a acordat descărcarea de sarcină arheologică a masivului Cârnic, ignorând hotărârea definitivă a justiţiei, care proteja situl respectiv. Cam tot atunci a început lobby-ul lui Traian Băsescu pentru demararea exploatării de la Roşia Montană. Dina, soţia mea, şi cu mine am fost scandalizaţi. Crezusem că se rezolvase problema Roşia Montană... Am început să ieşim la flash-mob-uri de protest şi să facem afişe A4, pe imprimanta noastră color, iar seara, la plimbare cu căţeluşa, le lipeam prin centrul Clujului. Pe urmă, fireşte, în câteva săptămâni, am intrat în contact cu activiştii mai vechi din oraş, şi mai tot ce-am făcut de-atunci încoace a fost în colaborare cu ei şi alături de "Rezistenţa" din Roşia. Un alt lucru care m-a scandalizat a fost complicitatea presei nu doar la campania publicitară a RMGC, ci şi la embargoul cvasi-total asupra informaţiei provenite dinspre activiştii ecologişti. De aceea, am început să scriu articole pe blogul ActiveWatch; în timp, textele acelea au devenit contribuţia cea mai serioasă pe care eu, unul, cu atâtea puteri câte am, zic că am reuşit s-o aduc la campania Salvaţi Roşia Montană.
- Anul 2013 marchează şi încercarea primului ministru Victor Ponta de a trece prin Parlament o lege în două variante, cu dedicaţie pentru RMGC. Astăzi, acelaşi personaj promite reluarea votului la o altă lege "specială" a minelor. Cum comentaţi?
- USL-ul a fost, pur şi simplu, distrus de încăpăţânarea lui Victor Ponta de a sprijini proiectul minier. O putere care deţinea trei sferturi din Parlament, ajutată de mai toată presa (slavă Domnului, "Formula AS" a fost una din puţinele oaze de normalitate şi adevăr), nu a reuşit să reziste presiunii străzii şi să treacă legea nici la lumina zilei (prima variantă), nici pe la spate şi în ascuns (Legea Minelor, picată în marţea neagră). Şi acum ne spune domnul Ponta, şef al unui guvern azi-mâine minoritar, că va trece această lege? Nu mă pot abţine: mi-l amintesc pe Clint Eastwood, în rolul poliţistului Harry, scoţând pistolul şi spunându-i infractorului: go ahead, make my day - cum ar veni, pe româneşte: "dă-i drumul, fă-mă fericit". V-o spun ca om preocupat de Roşia Montană: să-l ferească Dumnezeu pe Ponta, dacă vorbeşte serios! V-o spun ca activist deja foarte supărat pe acest om şi pe guvernul lui: într-un sens, abia aştept. Bannerele şi megafonul sunt pregătite, oamenii sunt pregătiţi, strada e a noastră şi ne cam place să ieşim. Vai de capul politicienilor care s-ar băga iarăşi în acest... în această afacere! Dar nu, nu. Una sunt declaraţiile prin care aceşti oameni încearcă să mai umfle acţiunile RMGC, şi cu totul alta, soarta concretă a Roşiei Montane. Nici o şansă să treacă o astfel de lege! Ponta, ca om politic, e pe ducă, peste câteva luni nu vom mai discuta despre el. Problema e dacă şi cei care urmează la putere vor continua efortul disperat de a ascunde populaţiei valoarea excepţională a patrimoniului de la Roşia Montană.
- S-a vorbit mult despre ameninţarea cu arbitrajul internaţional, trimisă de compania mamă a RMGC, Gabriel Resources, pe adresa preşedintelui şi a primului ministru. Ar trebui să se teamă statul român de pierderea acestui eventual proces?
"Chiar dacă nu prea mai are şanse să dezvolte proiectul, compania RMGC va bloca zona cu încăpăţânare"
- Campania Salvaţi Roşia Montană, asociaţia Alburnus Maior, organizaţiile ecologiste interne şi internaţionale, specialiştii de pretutindeni văd la Roşia Montană o dezvoltare alternativă mineritului, prin turism şi agricultură ecologică. Ce şanse daţi acestei direcţii?
- Va depinde enorm de noul ministru al Culturii, dar nu sunt optimist, fiindcă Gold Corporation a avut şi mai are lobby-işti în toate partidele. E suficient să ne gândim la (foştii) PDL-işti de Alba sau la poziţia excepţională dobândită în noul PNL de un goldist ca Teodor Atanasiu, ca să înţelegem că, în ce priveşte dezvoltarea pozitivă, alternativă a Roşiei Montane, vom avea în continuare dificultăţi mari. Gold-ul a fost ca un cancer, ajuns la proporţii metastazice... Chiar dacă nu prea mai are şanse să dezvolte proiectul, compania va bloca în continuare zona, cu încăpăţânare, iar modalitatea principală de a face asta trebuie să treacă prin minimalizarea, poate chiar negarea valorii pe care o are patrimoniul istoric şi cultural. Fireşte că localitatea/zona Roşia Montană au un potenţial uriaş (mai serios, probabil, decât oricare altele din România) de a deveni un sit cultural şi turistic, iar lucrul ăsta nu l-am inventat noi, activiştii, ci îl spun cei de la ICOMOS, şi nu există entitate europeană mai legitimată să se exprime în acest sens. Dar politicianului şi decidentului român nu-i pasă. N-au nici o importanţă cei 1884 de ani de atestare documentară, kilometrii de galerii, vestigiile absolut unice din perioada pre-romană. Că literalmente nu mai există ceva comparabil în Europa? Îl doare pe politicianul român fix în cot, după cum îl doare în cot de comunitatea din Roşia Montană şi cum o să se descurce ea. Dacă îi iese ceva politicianului din afacerea asta, o sprijină; dacă nu, o împiedică, până îi dai ceva. Or noi, ăştia, n-avem ce să le dăm politicienilor români, afară de argumente. Şi, cel puţin deocamdată, acestea n-au nici o putere. După ce-om mai răsturna un guvern, o Putere, două, trei, cine ştie? poate...
"Noi suntem benzina. Voi aveţi chibritul. Nu vă jucaţi cu el"
- Guvernanţii spun că nu doar Roşia Montană are nevoie de investiţii străine, ci întreg Patrulaterul Aurifer. Este mineritul de tip corporatist şansa zonei sau pacostea ei?
- Orice dezvoltare de tip mono-industrial este o catastrofă pentru zona şi populaţia care o adoptă. Ea nici măcar nu merită, la drept vorbind, numele de "dezvoltare", fiindcă e mai degrabă o operaţiune de spoliere. Singurul tip de viitor pe care îl pot aduce proiectele de acest gen e viitorul pe care, într-un câmp cu grâne, îl aduce un nor de lăcuste. Vin, pustiesc, pleacă. E şi motivul pentru care, din 2013 încoace le spun multora că nu s-ar schimba nimic important dacă, aşa cum vor unii, la Roşia ar exploata statul român, nu o corporaţie străină, şi beneficiile ar intra direct la buget. Ar fi o diferenţă neesenţială în cifre, iar soarta locurilor lovite de acest flagel ar fi aceeaşi. Iar ideea aceasta, ţin să insist, nu li se aplică doar exploatărilor cu cianură, ci şi fracturării hidraulice (exploatării gazelor de şist), microcentralelor de pe râurile de munte, defrişărilor masive, industriilor ultra-poluante, cum e Kronospan la Sebeş etc. etc. De obicei, argumentul politicienilor români e că nu există dezvoltare fără sacrificii. Ei bine, există o societate civilă românească, tot mai puternică, pe măsură ce trece timpul, care nu crede aşa. Iar bătălia cu adepţii dezvoltării corporatist-(mono)industriale abia începe.
- Dacă guvernul va înainta pe calea goldistă, aşa cum promite Victor Ponta, ce şanse sunt să se ridice din nou societatea civilă? Va mai avea Facebook un rol în ridicarea tinerilor, sau suflul de acum doi ani s-a stins?
- Dacă ne uităm acum, "în vreme de pace", când nu există un pericol iminent, la grupurile care au susţinut în toamna lui 2013 cauza Roşiei Montane, le vom găsi fărămiţate, adesea inactive - sau în măsura în care activează, preocupate de alte lucruri. Să nu ne amăgim, însă... Mai precis, guvernul Ponta şi mai ales cele care îi vor urma curând să nu se amăgească: "lucruri" ca Roşia Montană rămân de neatins. Avem, fiecare, viaţa noastră, preocupările, cariera, ideile, în fine, "treburile" noastre, pentru care şi aşa nu e niciodată destul timp. Dar dacă arde... le-om lăsa deoparte, şi or să se mire rău cei care au mizat pe pasivitatea noastră. La Fânfestul din 2013, la final, a fost o adunare publică în piaţa centrală a Roşiei Montane şi s-a vorbit la microfon; eu, unul, am avut un mesaj direct către oamenii Serviciilor, pe care îi ştiam prezenţi în mulţime. Le-am spus ceva de genul următor: mergeţi la politicieni şi transmiteţi-le următorul mesaj: noi, oamenii din stradă, suntem benzina. Voi aveţi chibritul. Nu vă jucaţi cu el, nu vă jucaţi cu Roşia Montană, că iese prăpăd. Faceţi-vă furtişagurile voastre în ascuns, pe mai departe, nu ne provocaţi. Ne-am obişnuit cu acest război, n-avem nici o problemă s-o luăm de la cap, indiferent de câte ori va fi necesar. Nu-i vorba de vreun fleac, e vorba de Roşia Montană şi, fără glumă sau exagerare, acolo stă inima noastră.
Lui Dumitru Cornel Vîlcu îi puteţi scrie la email: cornel.vilcu@gmail.com
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
