Traian Trăuşan este fostul mare jucător de hochei din anii '70, de la echipele "Steaua" şi "Dinamo". Ungur după mamă, fiu al Mariei Racs şi al lui Traian Trăuşan din Bârzava, Arad, a îmbrăţişat românismul şi dragostea pentru România ca pe o profesie. Petrecându-şi copilăria în umbra, pe atunci stinsă, a Palatului regal de la Săvârşin, a fost contaminat de iubire pentru Rege şi Ţară. A rămas în Vest, în timpul unui turneu sportiv. Dacă primele săptămâni i-au fost uşoare, pentru că l-au ajutat prietenii şi l-au încurajat telefonic soţia şi copiii, în scurt timp, şi-a simţit sufletul otrăvit de dorul de acasă, care nu-i îngăduia tihnă şi relaxare! "Stăteam cu valiza pregătită", îşi aminteşte. "Nu mai puteam de dor, aveam vedenii cu Săvârşinul, mă ardeau nişte cercuri în piept, mă lua cu ameţeli şi cu crampe la stomac de câte ori mă urcam în tramvai să ajung la gară. Ani de zile, la orele ştiute, aşteptam trenurile din România. Plângeam ca un copil, cu ochii la vagoanele acelea învechite, purtând magia mirosurilor şi vieţii amărâte, dat atât de dorite!, din Bucureşti-triaj. Intram în compartimente, stăteam de vorbă cu călătorii, îi ajutam să-şi coboare bagajele. Noi, românii, suntem blestemaţi: prea ne e dor! Şi astăzi, când plec spre România, plec direct, ca din puşcă, fără să mă opresc nicăieri, nici măcar să beau o cafea." Imediat după căderea lui Ceauşescu, în decembrie 1989, şi-a umplut Mercedesul cu mezeluri scumpe, whisky, cafea, dulciuri şi jucării şi a pornit, cu 200 de kilometri pe oră, spre Nădlac. În mai puţin de şapte ore, avea batista udă de lacrimi, el, ditamai "neamţul" elegant, de 1,88 m înălţime, cu buzele înnegrite de ţărâna din vamă, pe care, ca un musulman în rugăciune, o săruta în neştire, dansând apoi cu ofiţerii şi vameşii chercheliţi. Nici nu ştie dacă a mai ajuns acasă, nu mai avea nici o importanţă unde dormea, ce mânca, cu cine golea sticlă după sticlă. "Am trăit o bucurie mortală", îşi aminteşte. "Puteam să mor, să plesnească inima în mine. «Boala românească», dacă te-a pricopsit Dumnezeu cu ea pe suflet, îi tare greu de dus".
"Orele nesfârşite petrecute la coada de la consulatul din München, ca să putem vota, nu se vor uita niciodată"
- Domnule Traian Trăuşan, locuiţi în Germania de aproape 40 de ani, iar după 1989, aţi revenit în ţară în fiecare an. Aveţi, în acest fel, o perspectivă dublă asupra României. Am început un an nou, ne-am liniştit după alegerile prezidenţiale, vă propun să aruncăm o privire calmă asupra actualităţii româneşti. Ce şi cum se vede de la München?
- Cred că nu vă aşteptaţi să fac o analiză profesională, de analist politic... Voi spune ceea ce simt, din adâncul sufletului meu deschis mereu pentru ţara şi poporul acesta. Spuneţi că ne-am liniştit după alegeri... Ei bine, eu nu m-am liniştit deloc! Credeţi că pot uita aşa de uşor bătaia de joc a lui Ponta şi-a acoliţilor lui? Orele nesfârşite petrecute la coada de la consulatul din München, ca să putem vota, nu se vor uita niciodată. Se poate uita înjosirea la care am fost supuşi noi, românii din diaspora, ca apoi să admitem scuzele (tot în bătaie de joc) PSD-ului şi ale premierului Ponta, fără ca cineva să răspundă penal, pentru încălcarea Constituţiei?
- Au trecut mai bine de 25 de ani de la Revoluţia Română. Ştiu că aţi fost cu gândul la ţară minut de minut, cu mult înainte de decembrie 1989, dar şi după aceea... Cum aţi recepţionat evenimentele care au schimbat istoria ţării noastre?
- Eu privesc de mulţi, mulţi ani ţara mea, şi din avion, şi după ce aterizez în realitatea ei, şi de pe şoselele cu gropi... Ştiţi de ce? Pentru că îmi pasă. La evenimentele din decembrie 1989, am trăit două feluri de sentimente, unul de fericire, că vedeam sfârşitul dictaturii, şi altul de suferinţă, pentru fiecare dintre vieţile omeneşti pierdute. Am simţit şi multă mândrie românească, am vărsat şi multe lacrimi, când am văzut atitudinea germanilor, de admiraţie pentru România şi români. Pe ecranele televizoarelor erau mereu anunţuri pentru ajutorarea cu alimente a României, şi contul bancar nr. 414141 pentru ajutorarea cu bani. Împreună cu un prieten alsacian, am organizat o acţiune de strângere de ajutoare, rugându-i pe cetăţenii Münchenului să participe la acţiunea noastră. În două zile şi două nopţi, fără să dormim nici un ceas, am reuşit să adunăm patru tone de alimente şi îmbrăcăminte, pe care le-am trimis spre România. Din păcate, euforia a durat până pe 13-15 iunie 1990, când a dispărut şi contul 414141 de pe ecrane. Mai este cazul să explic de ce? Răspunsul îl puteţi găsi la Ion Iliescu, la Voican Voiculescu şi la alţii de teapa lor. Culmea ironiei este că nici unul nu a dat până acum socoteală pentru mineriadă şi pentru toate nenorocirile pe care le-au provocat ţării.
- Îmi amintesc că ne-am întâlnit în 1990 şi mi-aţi povestit cum vedeţi evoluţia României spre "dezvoltare şi civilizaţie". Vă mai amintiţi ce pariuri eraţi gata să puneţi?
- Până pe 20 mai 1990, puteam jura că România va ajunge, în scurtă vreme, Elveţia estului. Nu-mi putea trece prin minte că un popor, după atâta suferinţă, va pierde ocazia de a reînvia ca naţie, având, ca bonus, toată admiraţia Europei! Fiind întrebat de un german ce cred că trebuie să se întâmple în România, pentru a fi pusă definitiv pe drumul spre succes naţional, am răspuns: România trebuie să facă unele lucruri esenţiale, spre binele ei: 1. Ajutorarea ţăranilor cu unelte agricole. Dar ce-au făcut FSN-ul şi Iliescu? Au scumpit totul, speriindu-i pe ţărani şi totodată înfometându-i. Ştim acum, după 25 de ani, că Iliescu şi ai lui doreau de fapt CAP-urile reînfiinţate. 2. Contractarea de împrumuturi pentru construirea de autostrăzi, cum au făcut Ungaria, Cehia, Slovacia şi Polonia. 3. Contractarea de împrumuturi pentru dezvoltarea turismului. 4. Modernizarea fabricilor şi uzinelor (nu vânzarea lor ca fier vechi), pentru a avea şi o industrie strict necesară nevoilor ţării. Din toate aceste lucruri nu s-a realizat nimic sau aproape nimic, deşi ţara s-a îndatorat cu multe zeci de miliarde. Tot în acei ani a început jaful de care se vorbeşte la televiziuni, dar culmea este că, atunci când vorbesc de jaf, mă refer la politicienii jefuitori de ţară, exact aceia care ar fi trebuit s-o protejeze de devalizări. Nu insist prea mult asupra temei, că vedem cu toţii la TV arestările borfaşilor politicieni de ambele sexe şi din toate partidele, preponderent PSD.
"Când intru pe uşa acestui apartament, intru în România. Când ies, mă duc în Germania"
- Sunteţi la curent cu tot ce se întâmplă pe plaiurile mioritice... Cum se împacă sufletul românesc, plin de vibraţii nostalgice cu... datoria rigidă germană?
- Am să le spun ceva cititorilor dv. Când am venit în Germania, un neamţ (managerul Firmei "Fiat-Ducato", Manfred Wolf), căruia încercam să-i explic despre România, mă întreabă la un moment dat: "Măi, Traiane, m-ai înnebunit cu România asta a ta; poţi să sintetizezi cum este, de fapt?" Am răspuns sec, convingător, sigur pe mine, cu o singură frază: "Herr Manfred Wolf, în România, unde scuipi, creşte o floare". A rămas perplex, în sens pozitiv, bineînţeles. Sunt prieten cu el şi azi. El este cel care ştie cel mai bine, alături de generoasa şi înţelegătoarea mea soţie, Anamaria, că legătura mea cu România nu s-a întrerupt niciodată. Nici nu s-ar putea, pentru că România este în mine, de la naştere până la moarte, poate şi după aceea. Practic, în familia mea duc o viaţă numai românească. Când intru pe uşa acestui apartament, intru în România. Când ies, mă duc în Germania. Recepţionez 20 de canale TV româneşti. Televizorul stă deschis zi şi noapte. Când şi când, văd un singur jurnal de ştiri german. Dar ştiu tot ce mişcă în România. E ca un drog, e fascinant şi trist, dar nu mai e dramatic, ca atunci când mângâiam, ca pe o iubită, vagoanele afumate ale CFR-ului. Cum ajung la "punctul de fierbere" cu boala numită dor, mă urc în maşină şi plec la Săvârşin. Am şi acolo o casă.
"Fără ajutorul românilor, Iohannis nu va face nimic"
- Lăsând la o parte scăpărarea sentimentală, cum vi se pare că a evoluat România în ultimul sfert de secol?
- Văd evoluţia societăţii româneşti pozitivă şi încurajatoare pentru viitorul României. Putem vedea oriunde în ţară că românii au o inteligenţă ieşită din comun, au dorinţa de a progresa. Uită-te la agroturism, de exemplu, ce lucruri minunate au realizat oamenii din satele de munte sau din staţiuni! Sunt atâtea întreprinderi înfiinţate de mici sau de mari investitori români cinstiţi. Să fim corecţi. Nu tot românul fură. Vreau să vorbesc şi despre alegerea preşedintelui. Cred că România şi românii au primit din nou o şansă de la Dumnezeu, ca în 1989, doar că atunci au ratat-o. Ei, acum trebuie să gândească mai bine! Trebuie să se "agaţe" de şansa asta, numită Iohannis, că, după cum vedem, vine la 25 de ani odată. De aceea, în cinstea conaţionalilor mei care au votat spectaculos, uimind lumea, în noaptea Anului Nou am ridicat paharul, rugându-l pe bunul Dumnezeu să rămână indulgent cu neamul nostru. M-am rugat ca toţi românii să aibă încredere în noul preşedinte, dar şi ca noul preşedinte să nu ne dezamăgească, să nu plece urechea la şoaptele unora dintre consilierii săi, pe care cred că a greşit numindu-i în acea funcţie de demnitate naţională. Deocamdată, sperăm că Iohannis este cea mai bună soluţie pentru România, însă el singur, fără ajutorul românilor, nu va putea face nimic.
- Credeţi că întâmplarea de a avea un preşedinte cu origini germane ar putea împinge înainte, în mod accelerat, relaţiile României cu Germania?
- Acest fapt fără precedent în Europa, de a avea ca preşedinte un român de etnie germană, este, fără îndoială, un motiv pentru ca Germania să privească spre ţara noastră cu mai multă atenţie. Doar că, fiind aici de aproape patru decenii şi cunoscând bine felul de a fi al germanilor, sunt sigur că întâi trebuie ca noi, românii, să ne arătăm voinţa de a face lucruri serioase şi de a ne schimba mentalitatea. Excelent spune preşedintele: "România lucrului bine făcut". Dacă în mintea românilor se va impregna acest slogan, se va putea spune că drumul României va fi presărat cu flori. Altminteri, s-o avem ca preşedinte pe Angela Merkel în persoană, şi tot nu vom realiza nimic! Abia după ce România va dovedi că vrea să se schimbe, atunci, fără îndoială, vom avea sprijinul germanilor. Emil Cioran a scris că "românii au dormit 1000 de ani". Se pare că au apărut semnele trezirii. Condiţia este să nu... re-adoarmă. Deci, dragi români, sculaţi-vă, învioraţi-vă şi... la treabă!
Lui Traian Trăuşan îi puteţi scrie la email: traiantrausan@aol.com sau telefona la: 0049.89.35.92.162.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
