Ilias Papageorgiadis - "Iubesc România, o consider şi ţara mea, şi vreau să fac ceva pentru ea"

Născut la Katerini, Grecia, în anul 1975, într-o veche familie de negustori, fost jur­nalist şi consultant politic, Ilias Papageor­gia­dis a venit în 2004 să facă afaceri în ţara noastră şi a devenit un reper în business-ul autohton. A scris două cărţi în limba română despre afacerile imo­bi­liare, cu un autentic talent de povestitor. Are un blog, cu peste 15.000 de cititori pe lună, pe care analizează tendinţele din economia românească şi unde po­ves­teşte diverse întâmplări din mediul de afaceri. Iubeşte România şi vrea să devină cetăţean român.

"Mi-a plăcut solidaritatea românilor"

- Ce v-a atras la Ro­mâ­nia? De ce România şi nu Bul­garia, Macedonia, Ser­bia, Republica Moldo­va sau altă ţară?

- În 2003, am înţeles că Grecia va cădea financiar după Jocurile Olimpice din anul următor. Nimeni nu voia să muncească. Toată lumea stă­tea în cafenele, cât era zi­ua de lungă, mulţi erau an­ga­jaţi ai statului, iar cine spu­nea că munceşte se pre­făcea. Dar toată lumea o ducea în lux, cu haine scumpe, tele­foane mo­bile de ul­timă gene­raţie şi aşa mai departe. Când eu mun­ceam, unii mă luau în râs. Şi mi-am dat seama că nu se poate ca să nu mun­cească ni­meni şi totuşi ţara să trăiască bine la nesfârşit. Am anti­cipat, deci, criza şi mi-am pro­pus să plec. Sunt din Ka­terini, al nouălea oraş ca mă­rime din Grecia, dar nu mai mare decât un cartier din Bucureşti. Aşa încât am cău­tat să merg într-un loc suficient de mare pentru a găsi multe oportu­ni­tăţi. În plus, am vrut un loc unde să mă simt con­for­tabil şi să am siguranţă. În Bulgaria şi în Serbia, mafia nu mă făcea să mă simt în siguranţă. În România, m-am simţit de la început, şi confortabil, şi sigur. Mai mult, România semăna mult cu Grecia îna­inte de evo­luţia sa economică, deci oferea multe oportunităţi pe un traseu pe care îl cunoşteam deja. Aşa că aici am fost un fel de profet, de foarte multe ori, pentru că am ştiut ce va fi. Românii nu prea înţe­legeau ce se întâm­plă şi ce ocazii au.

- Dar ce ştiaţi despre România, în afară de faptul că este bună pentru afaceri?

- Nimic. Toţi prietenii mei care studiaseră aici mi-au povestit că sunt multe femei frumoase. Dar ăsta nu era un motiv pentru mine să mă mut aici. Alt­fel, dacă aş fi ştiut ce posibilităţi de business sunt, aş fi venit mai demult şi ar fi fost bine. Când am ajuns în Ro­mânia, am decis să intru în afaceri imobiliare şi pentru asta am cheltuit bani şi timp, ca să învăţ limba, legile, procedurile, să cunosc piaţa, psihologia româ­nilor... De asemenea, am avut sute de întâlniri cu români implicaţi în afaceri. Din cunoaşterea Româ­niei a făcut parte şi o experienţă plăcută, care m-a fă­cut să mă ataşez foarte mult de români. În timpul Cam­pionatului European de Fotbal din 2004, câştigat de echipa Greciei, şoferii de taxi nu voiau să-mi ia bani pe curse, doar pentru că eram grec, iar alţi ro­mâni mă priveau cu mare simpatie din acelaşi motiv. Mi-a plăcut solidaritatea pe care am simţit-o.

"Sub toate aspectele, Bucureştiul este o mare capitală europeană"

- Mulţi străini se stabilesc în România în­dră­gostiţi de peisajele ei, de tradiţii, de stilul de viaţă ar­haic... Dar un străin care se îndrăgosteşte de Ro­mânia datorită Bucureştiului, aşa cum e cazul dvs., de ce anume este fas­cinat?

- Despre Bucureşti, trebuie să vă spun că este, în pri­mul rând, un mare centru de afaceri sud-est euro­pean. Pentru oameni ca mine, asta este un element de atrac­ţie. Pe urmă, ştiu că voi nu sunteţi mul­ţumiţi cu nu­mărul spaţiilor verzi, dar Bucureştiul are multe parcuri. Este o mare capitală euro­pea­nă, sub toate as­pec­tele. Are res­tau­ran­te rafinate, găz­du­ieşte zeci şi sute de evenimente culturale şi distractive săptă­mâ­nal, rulează sume in­credibil de mari în tot felul de afaceri, atrage businessmani din toa­te colţurile lu­mii, are clădiri tot mai fru­moase, unele vechi, re­făcute, al­te noi, se­du­cătoare, are multe şcoli pentru stră­ini, superma­ga­zine, mall-uri etc. În ultimii zece ani, Bucu­­reştiul s-a schim­bat enorm în bine. Întreaga ţară a făcut paşi uriaşi. Şi dacă cineva nu vede asta, înseamnă că este orb. Eu am fost mar­torul atent al acestor schimbări; ştiu cum arăta Bucureştiul în 2004, când am venit. Îmi place foarte mult oraşul. Iar când am timp, mă bucur să îl iau la pas, pe străzile vechi sau prin parcuri.

"După ce am învăţat româna, s-au înmulţit oamenii buni în viaţa mea"

- Vorbiţi limba română şi aţi publicat cărţi în lim­ba română. Credeţi că este esenţial pentru a cu­noaşte o ţară, să ştii limba ei?

- Este fundamental, ca să cunoşti un popor. După ce am învăţat limba română, numărul oamenilor buni care au apărut în viaţa mea a crescut spectaculos. La începutul şederii mele în România, am făcut şi eu greşeala pe care o fac mulţi străini. Din ca­uza unor experienţe negative avute cu anumite persoane, am început să gândesc negativ despre tot po­porul. Însă era o impresie falsă. Mai târziu, am înţeles că unele experienţe neplăcute le-am avut pen­tru că nu înţele­geam limba română. Nu întotdeauna o limbă mijlo­ci­toare, cum e engleza, te ajută să te în­ţelegi cu interlo­cutorul. În plus, românii au un stil aparte, ei nu spun niciodată ce gândesc în mod direct, ci învăluie un refuz sau un dezacord în fraze pe care un străin poate să le interpreteze greşit. Şi, mai mult, cuvintele din limba română nu înseamnă întotdeauna ce spun. (Râde) Eu am crezut uneori că omul din faţa mea este de acord cu mine, dar el nu era şi am văzut con­se­cinţele după aceea. În România nu găseşti uşor un om care să-ţi spună: nu ai dreptate. Asta vine din­tr-o anu­mită educaţie. Nu e bine sau rău, e o realitate. Deci, dacă nu ştii limba ţării în care vrei să lucrezi, este un handicap. Tre­buie să poţi înţelege cultura, obiceiurile şi glu­mele care se fac în româneşte, pentru a cunoaşte po­po­rul şi ţara. Ieri am botezat un copil aici şi am în­ţeles toată slujba, iar aceasta este foarte important pen­tru mine. M-am putut bucura cu adevărat de acest eveniment şi am simţit altfel şi bucuria românilor care au participat. Fără să ştii limba română, eşti un turist.

- Limba română este mai dificilă decât greaca?

- Structura limbii şi felul în care exprimăm anu­mite idei sunt acelaşi. Dar eu sunt autodidact, nu am învăţat limba română cu profesor, ci singur. Şi de aceea, poate nu o cunosc atât de bine şi am probleme cu pronunţia, cu accentul...

- Ce expresie românească nu are echivalent în limba greacă?

- Românii au o butadă: "Dacă şi cu Parcă se plimbau c-o barcă. Dacă Dacă nu era, Parcă parcă se-neca". Asta nu există în Grecia. Această idee arată un popor care acceptă destinul, fără să încerce să-l schimbe. Nu că nu se întâmplă aşa şi cu grecii, dar nu au pus asta în cuvinte. (Râde)

- Te poţi îndrăgosti de o ţară prin limba oa­me­nilor ei?

- Nu. Te îndrăgosteşti de oameni, apoi de peisaje, de un fel de a trăi. Sufletul oamenilor contează, el fa­ce diferenţa. Limba este o reflexie a sufletului şi, din acest unghi de vedere, da, te poţi îndrăgosti de oa­menii care vorbesc o limbă atât de frumoasă. Mie îmi place foarte mult limba română. Dar până să cunoşti toate subtilităţile şi întregul farmec al limbii, dai de oa­meni, care îşi arată frumuseţea sufletului şi altfel de­cât prin cuvinte. Şi nu poţi face români din alte neamuri, chiar dacă acelea ar învăţa să vorbească româneşte.

"Românii n-au folosit nici 10% din capacităţile lor mentale şi su­fleteşti"

- Cum vi se par românii, atât cât îi cunoaşteţi?

- Poporul român are un potenţial uriaş, încă neexploatat. Dacă mai mulţi români vor începe să creadă în virtuţile şi posibilităţile lor, România va fi mai puternică de câteva ori faţă de cum e acum. Ma­joritatea popoarelor şi-au cam exploatat tot ce au de exploatat ca posibilităţi umane. Românii n-au folosit nici 10% din capacităţile lor mentale şi su­fleteşti. Comunismul, care a blocat iniţiativa privată, a obligat ro­mânii să gândească în anumite cadre şi a împie­di­cat schimbul de experienţă cu străinătatea. Însă, după schimbarea de regim din 1989, românii au învăţat din nou să fie liberi, au mers peste hotare, au început să pună pe picioare afaceri de succes, să facă perfor­man­ţă în toate domeniile... Şi, în acest ritm, în curând vor ajunge foarte departe. Mai au de depă­şit o barieră pe care singuri încă şi-o impun. Am în­tâlnit foarte mulţi români capabili care, în anumite ches­tiuni, por­neau cu "nu se poate". Eu insistam că se poa­te şi, pâ­nă la ur­mă, consiliaţi cum trebuie, au re­uşit. Pe mulţi i-am convins aşa: dacă eu, un om sim­plu, dintr-un oraş mic din Grecia, reuşesc aici, în Ro­mânia, cu atât mai mult veţi reuşi voi, care, ca ro­mâni, aveţi avan­taje de care eu sunt lipsit.

- Aşadar, problema este una de menta­li­tate...

- Nu, una de suflet. Românii sunt în topul celor mai mari IT-işti din lume, ceea ce înseamnă că au o mare inteligenţă. Deci, nu e o problemă de gândire, ci una senti­men­tală. Românul se teme să încerce, se teme că nu este destul de bun, că nu ştie, că nu poate. Frica asta vine din inimă, nu din cap, căci, dacă stă să judece atent, îşi dă sea­ma că nu are de ce să se teamă.

"Îmi asum apartenenţa la România"

- Ştiţi să vorbiţi româneşte, dar şi citiţi literatură în limba română? Dacă da, ce anume vă place?

- Da, citesc cu pasiune. Îmi plac cărţile din care să în­văţ ceva şi de aceea citesc istorie, psihologie şi scri­eri despre cultura României. Pentru ficţiune nu prea am timp. Şi aşa, nu dorm nopţile ca să citesc. Mă in­te­resează să înţeleg mai bine poporul român, şi atunci mă concentrez pe cărţile care mă lămuresc în această privinţă.

- Deşi aţi cunoscut România şi faceţi afaceri în ea, jumătate din viaţa dvs. este tot în Grecia, unde aveţi familia, unde mergeţi o săptămână, două în fiecare lună.

- Din 2006, călătoresc în toată lumea să pro­mo­vez România, nu Grecia. Din 2011, la toate târgurile internaţionale la care particip cu firma mea, pun la standurile noastre steagul românesc, unul uriaş, de trei metri şi jumătate, să fie văzut de toţi. Din 2012, sunt preşedintele "Asociaţiei Române de Biomasă şi Bio­gaz" - caz unic în lume, cred, ca o astfel de orga­ni­za­ţie să fie condusă de un străin. Eu mereu vorbesc des­pre "noi, în România" şi îmi asum apartenenţa la Ro­mânia, când străinii mi se adresează cu "voi, ro­mânii". În Bucureşti mă simt acasă. Toate acestea ara­tă că m-am legat de România şi de români, con­sider că Ro­mânia e şi ţara mea şi vreau să fac ceva pentru ea. Am impresia că am dovedit că vreau binele ţării. În Grecia mai am o singură afacere: import produse cosmetice româneşti.

- Vreţi să deveniţi şi cetăţean român?

- Da, anul viitor vreau să obţin cetăţenia. Deo­camdată am doar rezidenţă în România.

- Nu putem încheia dialogul nostru, fără să vă în­treb: cum apreciaţi schimbările politice din Grecia?

- Pe 25 ianuarie, Grecia a avut de ales între un guvern care a promis multe, a făcut puţine, nu a re­format ţara, dar a păstrat-o în Europa, şi cei care au afir­mat că au soluţia magică pentru a aduce un pachet de 12 miliarde de euro în economia naţională şi de a nu plăti datoriile către creditori, toate astea fără ca sta­tul grec să fie scos din zona euro. Deşi ştiau că Syriza nu va face ce a promis în campanie şi că îşi va schim­ba discursul după câştigarea alegerilor, cei care au votat cu extrema stângă au fost victimele unei gân­diri de tipul: eu te votez, chiar dacă spui că eşti de stânga, pentru că ştiu că vei fi de dreapta, după ce vei fi ales. Opinia mea este că primul şi ultimul care a dat de mâncare la mii de oameni, având în mâini doar cinci peşti şi două pâini, a fost Iisus Hristos. Mă în­do­iesc că mai poate face asta vreun om, aşa cum promite stânga. De aceea, cred că Grecia va afla foarte curând, cel târ­ziu în luna martie, dacă Syriza va face tumbe, schim­bându-şi declaraţiile şi obiectivele, ori ne va conduce, cu acceleraţia apăsată la maximum, spre un zid, caz în care statul grec riscă să se facă praf.