Priveghi la căpătâiul unui arţar

La sfârşitul anului trecut, în Piaţa Liber­tăţii din Timişoara, s-a petrecut un lucru nemai­văzut: zeci de timişoreni s-au adunat în jurul unui copac tăiat de primărie, ulti­mul arţar monumental, căruia i-au aprins 100 de lumânări, şi s-au rugat pentru sufletul lui.

"Astăzi a fost tăiat un arţar. Dacă nu a me­ritat să trăiască şi să dea umbră, merită un priveghi. Fi­ind­că ti­mişorenilor le pasă de aerul pe care îl res­piră", a sunat anunţul de pe facebook. Un alt mesaj suna astfel: "Aşteptăm până când ultimul co­pac este tăiat pentru a ne da seama că nu putem respira bani?". Astfel de poziţii critice ale so­cietăţii civile circulă de fapt în toată Ro­mânia: şi la Bucureşti, unde o parte din Parcul Tine­retului a fost defrişată (în paralel cu cam­paniile absurde de aşa-zisă "toaletare" din toate sec­toarele); şi la Iaşi, unde iresponsabilii de la primărie au pus la pământ renumiţii tei mo­numentali din Copou; şi la Arad, unde primăria vrea să taie 400 de copaci seculari din Parcul Eminescu, săvârşind un veritabil masacru eco­logic şi cultural; şi la Cluj-Napoca, unde Parcul Feroviarilor a fost salvat, cu greu, de securea mafiei imobiliare. Impresionantul priveghi al timişorenilor ne trimite la o realitate revol­tătoare a zilelor noastre, când incultura, lipsa de educaţie, lăcomia, corupţia şi stupizenia pri­marilor şi prefecţilor (care nu-i controlează pe primari) au construit imaginea unui urbanism sălbatic, de la marginea "întunecată" a Europei. Asociaţia Peisagiştilor din România-AsoP, Fi­liala Teritorială Vest, a informat chiar Comisia Europeană despre crima ecologică din Timi­şoara, unde, cu fonduri europene, primăria a trans­format Piaţa Libertăţii, plină de verdeaţă, în ceea ce timişorenii numesc acum "Piaţa Ro­şie", un perimetru din care lipseşte cu de­să­vâr­şire vegetaţia. Din Bucureşti, arhitectul Dan Ghe­lase, preşedintele Asociaţiei ARTRAD, in­formează opinia publică asupra situaţiei dis­perate a arborilor monumentali - mesageri vii ai unei lumi demult dispărute. Sunt copaci cu "suflet", care poartă în trupurile lor vânjoase me­saje ale unei lumi scufundate în trecut. În curtea conacului Grant, din Crângaşi, se înalţă un dud rotat, la umbra căruia s-au jucat şi s-au recreat multe generaţii de jupânese şi copii Golescu şi Grant, boieri ai ultimelor două se­cole. Recent, una dintre crengile principale s-a rupt... Şi dudul din strada Batiştei, vechi de peste 600 de ani, întărit rudimentar cu ciment, se află la limita rezistenţei. Ca să nu mai vorbim de platanii de peste 300 de ani de pe strada Berzei, afectaţi de construcţia bulevardului pro­­iectat de primarul Videanu-Bordură şi rea­lizat de Oprescu-Demolatorul. "E o nebunie na­ţio­nală", observă Dan Ghelase. La nivelul între­gului Bucureşti, nu se mai ocupă nimeni de arborii monumentali din oraş, nemaiexistând nici plăci indicatoare... La Timişoara, Bucu­reşti, Iaşi sau Arad, există mulţi copaci care "plâng", similari vechilor edificii în ruină... Ăstimp, Comisia pentru Arbori Monumentali a Academiei Române a fost desfiinţată; la fel, colectivul dendrologic al Grădinii Botanice... Un priveghi naţional s-ar cuveni să amintească guvernanţilor că ţara pierde - nu doar pădurile, ci şi parcurile şi copacii istorici. Să fim oare atât de blestemaţi de soartă, încât guvernele şi primăriile României să fie populate exclusiv cu brute abjecte, care nu iubesc natura şi aerul curat şi nu preţuiesc amintirile oraşelor? Dum­nezeu să-i odihnească pe... copacii căzuţi sub securea lor criminală!