Prof. dr. MIRCEA COŞEA - "Comparativ cu alte ţări foste comuniste, luând în calcul nivelul de la care s-a plecat, evoluţia României după 1989 este extraordinară"

Sunt toate şansele ca anul abia început, 2015, să devină un reper în evoluţia societăţii ro­mâ­neşti. În contextul internaţional tot mai tensionat, în care sunt schimbate graniţe naţionale prin forţă, iar libertatea cuvântului este pedepsită cu mitraliera, România stă destul de bine pe picioarele ei, indiferent de scenariile catastrofice care circulă în mediile online. Avem o monedă puternică şi relativ stabilă, o creştere economică, pe 2014, de 3,5%, prin­tre cele mai mari din UE, o dobândă de referinţă a BNR de numai 2,5%, ce încurajează creditarea, o stabilitate politică de mult aşteptată, cu un preşedinte şi un prim-ministru care colaborează "corect institu­ţio­nal". De aceea, vorbim oarecum relaxaţi de pers­pectivele anului 2015. Profesorul Mircea Coşea, un analist de mare fineţe al vieţii economice şi politice româneşti, ne-a vorbit şi de această dată despre lucrurile care ne preocupă pe toţi, la începutul unui an atât de încărcat de semnificaţii globale.

"Am văzut în domnul Johannis un «neamţ» care semăna mai mult cu Moş Ion Roată, decât cu un personaj walkirian"

- Cel mai important moment politic al anului trecut a fost alegerea noului preşedinte al României. Credeţi în steaua de reformator revoluţionar a fos­tului primar al Sibiului, Klaus Johannis?

- Nu îi confer domnului Johannis o stea de re­for­mator revoluţionar şi nici nu cred că este omul pro­vi­denţial pentru România. Cred însă că reprezintă o şansă pentru eliminarea handicapului pe care Româ­nia îl are în relaţiile cu exteriorul, în primul rând cu partenerii europeni. Acest handicap constă într-un deficit de credibilitate. Nu zic că domnul Băsescu nu s-ar fi bucurat de credibilitate ca persoană publică în relaţiile cu alţi parteneri occidentali, dar ca preşedinte de stat, în sensul rolului de mediator şi factor de echilibru, în mod sigur nu s-a bucurat. De aceea, aş­tept de la domnul Johannis recăpătarea credibili­tăţii, în aşa fel încât România să fie un partener predictibil în respectarea angajamentelor sale, cu efecte pozitive în planul atragerii de capital străin. Recunosc că nu-l cunoscusem deloc şi nici nu aveam informaţii precise şi detaliate asupra persoanei şi operei domnului Johannis. Ştiam că este un bun primar şi... atâta tot. Mă aşteptam să văd la domnia sa ceva din ceea ce noi, românii, credem că îi caracterizează pe nemţi. Ce-am văzut şi auzit în timpul campaniei a fost însă total diferit. Am văzut "un neamţ" care semăna mai mult cu Moş Ion Roată decât cu un personaj walkirian. Un personaj care vorbeşte puţin, dar la obiect, calm şi, mai ales, cu discernământ şi responsabilitate faţă de promisiuni. Să sperăm că nu m-am înşelat.

- Vorbeaţi, în urmă cu doi ani, de "existenţa la nivelul populaţiei a unei preocupări majore şi reale pentru viitorul ţării". Credeţi că acum, în 2015, această preocupare este mai mare sau mai mică? Anchetele sociologice înregistrează un entuziasm crescut al românilor.

- Cred că modul cum au decurs alegerile pre­zi­denţiale arată că există la nivelul populaţiei o pre­o­cu­pare mai mare pentru viitorul ţării. Nu sunt adeptul in­tegral al părerii că diaspora a decis rezultatul ale­gerilor. Episodul "diaspora" a avut rolul său, dar cred că cei mai mulţi au înţeles că viitorul ţării nu poate fi în nici un caz promiţător, cu un partid totalitar şi cu un premier iubitor de ovaţii şi aplauze pe stadion. Nu sunt însă nici adeptul integral al ideii "revigorării" preocupării populaţiei pentru viitorul ţării şi al "avântului" naţiunii pentru propăşirea patriei. Părerea mea este că suntem încă departe de momentul în care românii vor înţelege şi vor fi conştienţi de faptul că in­te­resul personal depinde de interesul naţional şi că bu­năstarea individuală depinde de bunăstarea gene­rală. Nu cred că suntem motivaţi de altceva, decât de in­teresul material individual imediat. Probabil că evo­luăm spre o conştientizare motivaţională a raportului dintre individ şi colectivitate, dar nu îndeajuns de rapid şi de profund. Poate fi o problemă de educaţie, de cultură, de încredere a cetăţeanului în stat sau poate de... ADN.

"România şi-a urmat drumul, condusă mai mult de instinctul ei secular de supravieţuire, decât de viziunea clasei politice"

- Dacă am cântări cât a evoluat ţara noastră ca stat european, democratic, cât de diferită vi se pare România de azi, faţă de România anului 1989?

- Din punctul meu de vedere, evoluţia României după 1989 este extraordinară. Comparativ cu alte ţări foste comuniste, luând în calcul nivelul de la care s-a plecat, resursele existente şi climatul geopolitic, România a făcut, probabil, cele mai mari progrese, dar, aşa cum am mai spus încă cu zece ani în urmă, se putea mai mult. Spuneam atunci că s-a făcut "prea târziu, prea încet şi prea puţin". De aceea, trebuie să recunoaştem că adevăratul succes al trecerii de la comunism la capitalism, indiferent de creşterea economică, nu l-a înregistrat decât Polonia, singura ţară care a reuşit să construiască o democraţie de tip occidental şi să implementeze principiile şi valorile economiei capitaliste. Aşa după cum susţin încă de mai mult timp, societatea şi economia românească nu au identificat şi asimilat corect şi eficient principiile şi valorile economiei de piaţă. S-a creat doar forma, dar conţinutul, atunci când nu a fost complet ignorat, a fost deturnat spre interese politice sau economice de grup. Economia de piaţă românească nu a asimilat cul­tura relaţiei contractuale, ci pe cea a relaţiei clien­te­lare, sursa principală a acumulării de capital nu o re­prezintă profitul afacerii, ci banul public preluat prin relaţii clientelare cu bugetul statului. Ca o conse­cinţă, economia de piaţă românească a condus la o stra­tificare rapidă a societăţii, în contradicţie cu ten­dinţele europene actuale, de reducere a diferenţelor prin politici de solidaritate şi coeziune socială. Româ­nia şi-a urmat drumul său, când tărâş când grăpiş, con­­dusă mai mult de instinctul ei secular de descurca­re şi supravieţuire, decât de viziunea şi expertiza cla­sei politice.

- Am încheiat anul 2014 cu o creştere economică de peste 3,5%. Sunt premise pentru o creştere similară şi în 2015?

- Deşi pot aduce critici şi comentarii nu tocmai favorabile anului economic 2014, recunosc că datele statistice sunt pozitive şi superioare celor mai multe ţări membre UE. Rata inflaţiei este de 1,4% (!), rata la dobânzile pe termen lung este de 4,8%, cursul de schimb euro-leu este într-o marjă mică, de 15%, deficitul bugetar este sub 3%, datoria publică este 37,9% - ceea ce ne conduce la ideea că România îndeplineşte criteriile de convergenţă cu UE. Părerea mea este că, totuşi, aceste rezultate nu sunt o garanţie a continuării succesului şi în 2015. Problema centrală a previziunilor pentru 2015 o constituie lipsa unei certitudini de trend, adică faptul că trendul de creştere devine certitudine numai atunci când el se datorează efectului pe termen mediu şi lung al unor reforme structurale. Cum astfel de reforme nu au avut loc, creşterea economică devine un efect de conjunctură. Având totuşi în vedere efectele pozitive ale unor măsuri de natura politicii bugetare (reducerea CAS şi a TVA la pâine şi în turism), ca şi prognoza unei recolte agricole bune, tind să cred că şi 2015 va avea o creştere economică, dar nu mai mare de 2-2,5%. Evident, nu este suficient pentru reducerea deca­la­jului faţă de media UE. România are nevoie de mi­nimum 4-4,5% creştere anuală, dar o astfel de creştere nu poate fi menţinută pe termen mediu, în absenţa unor reforme structurale şi a unui nou şi mai flexibil cod fiscal.

"În sistemul global, nu mai este important să trăim mai bine, ci să trăim la fel de bine ca alţii"

- La începutul anului trecut aţi definit bugetul pe 2014 drept "buget de supravieţuire". Cum aţi defini bugetul pe 2015?

- Şi bugetul 2015 se înscrie în categoria bugetelor de supravieţuire. Lipsa aproape totală a cheltuielilor pentru investiţii publice justifică acest lucru. Există însă o nuanţă şi ar fi incorect din partea mea să nu o subliniez. Sesizez o tendinţă, chiar dacă este modestă şi firavă, de evoluţie spre un buget de dezvoltare. Mă refer la creşterea sumelor alocate pentru atragerea de fonduri europene, cu efect de dezvoltare şi creare de locuri de muncă, precum şi la unele elemente de impulsionare a creşterii consumului (reduceri de TVA, reducerea CAS, creşteri de salarii şi pensii). Din pă­cate, şi în 2015, bugetul nu este considerat un instru­ment de politică economică, ci doar un cont con­tabil, o puşculiţă a guvernului, în care trebuie să pună bani pentru plata obligaţiilor primare pe care le are (salarii, pensii etc). Asta se întâmplă pentru că noua clasă politică, de după 1989, nu se caracte­ri­zea­ză prin ideologie politică, ci prin pragmatism mate­rial. "Sifonarea" bugetului naţional, prin practici de cli­en­telism politic, a caracterizat ceea ce am putea numi, teoretic, "politică bugetară". Cea mai simplă me­todă de sifonare este cea a bugetului de tip conta­bil, bazată pe sistemul ordonatorilor de credite şi al achiziţiilor de stat. Bugetul, ca instrument de politică economică modernă, de tip european, îngreunează mult procesul de sifonare. Cred că asta este principala explicaţie a menţinerii bugetului de cont contabil, anacronic, netransparent şi, desigur, antinaţional.

- Care sunt elementele de instabilitate inter­naţională care ar putea afecta şi România în 2015?

- Faţă de bine cunoscutele probleme ale proxi­mi­tăţii faţă de zona Ucraina-Crimeea, voi insista asupra unor fenomene de ultimă oră. Primul este scă­derea drastică a preţului petrolului. Acest fenomen, pe lângă elemente pozitive, are şi unul extrem de ne­gativ: deflaţia. Ţările dezvoltate ale UE sunt în pericol real de a fi cuprinse de deflaţie, fenomen care con­duce la scăderea ritmului de dezvoltare şi la redu­cerea cererii pe pieţe. Din cauză că exporturile româ­neşti sunt periculos de mult dependente de aceste pieţe, pot apărea deficienţe majore pentru exportul nostru, cu efecte directe asupra producţiei, asupra locurilor de muncă şi surselor de finanţare a buge­tului. Al doilea fenomen poate fi o consecinţă a atacu­rilor teroriste din Franţa. Sunt previzibile măsuri de control sporit şi de limitare a liberei circulaţii a forţei de muncă la nivelul UE, ce pot afecta dramatic mi­graţia româ­nească. Ar mai trebui adăugat faptul că o menţinere pe termen lung a sancţiunilor faţă de Rusia va afecta din ce în ce mai mult, nu numai exportul nostru, dar şi siguranţa energetică.

- Toată lumea, inclusiv românii din diaspora, care ar dori să se întoarcă acasă, aşteaptă creşterea nivelului de trai, a salariilor şi a pensiilor. Ce ne aduce 2015 la acest capitol?

- Nivelul de trai va creşte, dar va rămâne per­manent la un decalaj mare faţă de alţii. Este un drum sigur spre consolidarea României într-o poziţie de ţară de categoria a II-a în complexul european, cu o economie subcontractoare, manufacturieră, lipsită de segmentul cercetare-dezvoltare. Ce trebuie făcut pen­tru a evita o astfel de evoluţie (pentru că este o evo­luţie, dar fără şansa de a ne schimba poziţia euro­pea­nă)? Trebuie schimbată întreaga mentalitate de gu­vernare, prin efortul de reducere a dependenţei manu­facturiere şi trecerea, prin utilizarea resurselor proprii în folos propriu, la schimbarea structurii economiei, nu numai printr-un spor de educaţie şi civilizare a forţei de muncă, ci şi printr-o reindustrializare a ţării. România va trebui nu numai să producă mai multă valoare adăugată, dar să o şi capitalizeze din ce în ce mai mult, în interiorul ţării şi în folosul ei. Aceasta presupune o viziune (strategie) pe termen lung, ac­cep­tată în obiectivele ei principale prin consens politic, care ar trebui începută cât mai repede. Pentru mine, problema cea mai importantă a viitorului ţării nu este nivelul de trai. El, oricum, va creşte. Impor­tant este ca acesta să crească în aşa fel şi în asemenea ritm, încât să se reducă esenţial decalajul faţă de media ţărilor dezvoltate, evitând pericolul evident pentru România, acela de a-şi consolida pe termen lung poziţia de ţară europeană slab dezvoltată. În sistemul global, nu mai este important să trăim mai bine, ci să trăim la fel de bine ca alţii.