Plasticul care ucide

Cu ce-au găsit în stomacul unei balene, cer­cetătorii oceanografi din Canada ar fi putut construi o întreagă hală comercială: 30 m2 de prelată din material plastic, 9 m de funie de nailon, 4,5 m de furtun, folie pentru protecţia solului şi două ghivece de flori.

Cadavrul mami­fe­rului marin, lung de 10 m, fusese găsit în urmă cu un an, pe o coastă a Oceanului Pacific. Conform re­zul­tatelor autopsiei, balena murise pentru că înghiţise 18 kg de bucăţi de plastic, ca­re-i astupaseră pri­ma din cele două ca­vităţi ale stomacului şi or­ganul digestiv ples­nise.
Trei sferturi din obiectele care plutesc as­tăzi pe valurile mă­rilor europene sunt din plastic. Con­form unor aprecieri, în oceanele lumii ajung anual 26 de milioane de tone de deşeuri din plastic, care repre­zintă un pericol mor­tal pentru vietăţile ma­rine. Păsări, peşti, broaşte ţestoase, foci şi balene - toate mănâncă bucăţile de plastic sau se strangu­lea­ză cu funii, plase ori ambalaje rupte.
Până în prezent, oamenii de ştiinţă şi ecologiştii s-au ocupat cu precădere de uriaşele covoare de gunoi prezente în Pacificul şi Atlanticul de nord. Noile cercetări arată, însă, că plasticul de dimensiuni mi­croscopice, măcinat de soare, vânt şi valuri, ajunge şi în alimentaţia noastră. Aruncate din inconştienţă, aceste deşeuri perfide ar putea regăsi drumul înapoi, la oameni. Cumplită răzbunare a na­turii!
Bucăţelele minuscule, aşa-nu­mi­tul microplastic, îi interesează în mod deosebit în acest moment pe cer­cetători. Prin "microplastic" se în­ţe­lege totalitatea particulelor cu un dia­metru mai mic de 5 mm. Majoritatea nu pot fi văzute cu ochiul liber.
Pentru a studia drumul mate­rialului plastic spre lanţul alimentar, biologul englez Richard Thompson, de la Universitatea din Plymouth (su­dul Angliei), a hrănit viermi (folosiţi ca momeală) şi raci cu bucăţele de plastic. "Toate speciile le-au mâncat în doar câteva zile", este concluzia lui Thompson, unul din cei mai buni cunoscători ai problemei.
Dacă particulele sunt suficient de mărunte, ele sunt mâncate şi de zooplancton, acele animale mici care le servesc drept hrană peştilor şi ba­lenelor.
Şi hrana regurgitată de pescăruşi conţine cantităţi mari de microplastic. Şi, de ase­me­nea, şi excrementele de focă şi balenă.
Grupul de cercetători condus de Richard Thomp­son a descoperit prezenţa acestor particule minuscule de plastic în fiecare al treilea peşte pe care l-au cer­cetat, inclusiv la peşti de consum, pre­­cum dorade, lupi -de-mare şi ma­crouri. "În cazul acesta nu există, însă, niciun pericol pentru sănătatea oamenilor", spune biologul Thompson, "deoarece plasticul a fost găsit în intestinele peştilor, pe care nu le mâncăm".
Dar unele particule sunt, totuşi, atât de mici, încât pot pătrunde prin pereţii celulari, depunându-se în ţesuturi. În cadrul unor experienţe efectuate în acvarii, cu midii, s-au descoperit particule de polietilenă în celulele tractului lor digestiv, dozele mari conducând la reacţii infecţioase puternice.
Numeroase produse din material plastic realizate pentru uz industrial conţin adaosuri toxice, igni­fu­ge sau plastifiante. Printre ultimele se numără şi aşa-numiţii ftalaţi, care au în organism acelaşi efect ca hormonii.
Începând din anii '50, producţia de mase plastice a crescut uimitor, astfel că în 2011, în lume se pro­duceau 280 de milioane de tone de material plastic. 40% din plasticul vândut în Europa serveşte la producerea ambalajelor, la care se adaugă articole de unică folosinţă, precum pahare, scutece sau oche­larii 3D. Dacă aceste obiecte nu ajung la gunoi, ci în mediul înconjurător, râurile le transportă în mare, unde nu putrezesc, ci se descompun, încet, în parti­cule tot mai mici. Razele ultraviolete produc găuri în structura lor chimică, iar vântul şi valurile macină plasticul, mărunţindu-l.
Între timp, cercetătorii au găsit deşeuri de plastic mai mari sau mai mici pe ţărmurile tuturor conti­nentelor, inclusiv în Antarctica. Şi chiar şi pe fundul mării dintre Groenlanda şi Spitzbergen (insulă din arhipelagul norvegian) au fost detectate pungi din plastic.
În Marea Nordului, cantitatea deşeurilor a atins o cotă îngrijorătoare: pe o suprafaţă de plajă de 100 m2 au fost găsite 230 de bucăţi de plastic mai mari de 2,5 cm. Iar printre deşeurile care pluteau pe valuri erau fragmente de computere, periuţe de dinţi, jocuri mecanice etc. Multe dintre ele veneau de departe: coşuri pentru homari din Anglia şi folii de plastic de la fermele de scoici din Franţa. Dar particule de plas­tic s-au găsit şi în nisipul plajelor: aproape 500 de particule minuscule în 10 g de sediment. "Micro­plas­ticul este prezent pe toate plajele", conclu­zionează cercetătorii.
Dar cea mai mare parte a "gunoiului" marin pro­vine din navigaţie şi pescuit, deşi aruncarea produ­selor plastice peste bord este interzisă. Dar e mai uşor şi mai ieftin să le arunci, decât să le depozitezi corect în port.
Albatroşii şi alte specii de pescăruşi confundă parti­cu­lele de plastic ce plutesc la suprafaţă cu hrana şi le mă­nâncă pe săturate. Aces­tea ră­mân în organism şi pot provoca ocluzie intestinală. "În stomacul unor animale", afirmă cercetătorii, "s-a gă­sit o cantitate de deşeuri care corespunde unei pungi de 1-1,5 l plină cu plastic".
Deosebit de periculos. Materialul plastic care plu­teşte pe valuri transportă pe mări şi oceane agenţi pato­geni, printre care şi pe cei ce produc holera. Bacteriile fo­losesc bucăţile de plastic ca pe nişte taxiuri, pentru a ajunge la destinaţie. Până în 2020, problema plasticului trebuie rezolvată în aşa măsură încât să nu mai producă pagube în mediul înconjurător al mărilor şi oceanelor. Cel puţin acesta este obiectivul măreţ al Uniunii Europene. Ar fi minunat să se întâmple aşa, înainte ca plasticul ucigaş să ajungă de la animale la om.