Şedinţa trebuia să realizeze o analiză a situaţiei şi, după amendarea cauzelor zdrobitoarei căderi, să stabilească strategia partidului pentru viitorul imediat. PSD-ul nu putea să nu procedeze la o serie de ajustări ale acţiunilor proprii, tocmai pentru că înfrângerea, cea de a treia, succesivă, la "prezidenţiale", s-a produs la un scor uluitor. Nici Adrian Năstase, nici Mircea Geoană, candidaţii stângii la precedentele alegeri, nu au pierdut la o diferenţă atât de mare precum Victor Viorel Ponta, actualul premier, preşedinte al PSD şi candidatul, socotit de neînfrânt, al stângii. Klaus Werner Johannis, reprezentantul opoziţiei la administraţia în funcţiune, a recuperat cele 10 procente cu care fusese depăşit de socialistul Ponta şi a câştigat, în plus, alte 9 procente, cum nu s-a întâmplat la niciuna din alegerile anterioare. Comitetul Executiv al PSD trebuia, în consecinţă, să stabilească motivele spectaculoasei răsturnări şi, după necesare modificări structurale (constând şi în pedepsirea responsabililor), să instituie o "linie directoare" pentru perioada de coabitare cu preşedintele de altă culoare politică, până la alegerile parlamentare din 2016. Dacă, în democraţiile consolidate, după o asemenea înfrângere, conducerea oricărui partid "se retrage" în bloc, în cazul PSD-ului, se presupunea că măcar doi-trei lideri majori şi strategi politici vor plăti preţul, demisionând. Nu s-a întâmplat aşa. Comitetul Executiv a ales măsurile paleative ale excluderii din partid a doi lideri marginali, fără legături cu alegerile, Mircea Geoană şi Marian Vanghelie, la care l-a adăugat pe Dan Şova, un aspirant "demascat" la şefia lăsată liberă de prezumtivul succes al lui Ponta şi, concomitent, un lider urmărit de DNA. Contestatarii mai vocali ai conducerii în funcţiune, precum Robert Negoiţă, primarul sectorului 3 al Capitalei, nu au fost sancţionaţi. Comitetul Executiv al PSD nu a reacţionat, practic, în niciun fel la rezultatul alegerilor prezidenţiale. Dar, PSD-ul, care la trecutele "parlamentare" a obţinut un procentaj electoral mai mult decât confortabil (peste 65%, împreună cu sateliţii), nu poate să ignore severa admonestare pe care i-au administrat-o, în 16 noiembrie a.c., alegătorii. După orice bătălie electorală, câştigătorul ia - potenţial - totul. În conformitate cu Constituţia României, preşedintele nou ales poate sugera o "reaşezare" a majorităţii parlamentare sau, pe un fond de blocaj instituţional, organizarea unor alegeri anticipate. O renunţare normală, de altfel, după "corecţia" de la prezidenţiale, la şefia executivului de către candidatul perdant ar fi permis o tranziţie lină, spre prima alternativă, mai ales că promisiunile electorale făcute de el vor greva dur bugetul ţării, pe anul viitor. Retragerea de la guvernare a lui Ponta ar putea permite PSD-ului să spere la o revenire în 2016, după ce noua majoritate se va uza, spetindu-se să repare consecinţele promisiunilor (pomenilor) făcute de fostul său candidat. Dar Ponta nu a acceptat o asemenea soluţie, pentru că, în primul rând, pierderea administraţiei ar duce, automat, la demiterea sa de la conducerea partidului şi, ca urmare, încheierea carierei lui politice. De aceea, în Comitetul Executiv, el a apelat la găsirea unor "acari Păun" şi la diversiunea debarcării posibile a "părintelui-fondator" al PSD, Ion Iliescu, recunoscut (abia acum!), drept comunist-remanent. Cerinţa retragerii "la umbră" a baronilor locali (cei care l-au impus drept candidat pe Victor Ponta) a fost una strict formală, făcută cu jumătate de gură, pentru că aceştia sunt "coloana vertebrală" a partidului, conceput aşa de chiar fondatorul lui. La Comitetul Executiv, baronii l-au susţinut în continuare pe Ponta, "omul lor", pentru că pierderea executivului ar însemna nu numai pierderea accesului privilegiat la resurse, ci şi eliminarea unui "sistem de siguranţă" în raport cu DNA, braţul de fier al Justiţiei independente.
Soluţia găsită în Comitetul Executiv al PSD de gruparea Ponta-Dragnea e, însă, una agonică. Cel puţin pentru o vreme, executivul nu-şi mai poate permite să obstrucţioneze demersurile Justiţiei, care pare, într-adevăr, pornită pe amendarea necruţătoare a tuturor actelor de corupţie şi jafurilor din fonduri publice, ce au furnizat substanţă averilor baroniale. Ponta şi propagandiştii săi, inclusiv televiziunile-vuvuzea, nu vor mai putea reveni la tema "agresivităţii băsismului", Klaus Iohannis anunţând "un alt stil prezidenţial", care nu exclude susţinerea fermă a instituţiilor Justiţiei şi respectarea strictă a reglementărilor constituţionale, respingându-se încercările de modificare conjuncturală a lor. O limitare sau o pierdere a puterii baroniale va duce, însă, la pierderea "bazei" PSD-iste, formată din populaţia săracă şi neinformată, dependentă de bunăvoinţa şi pomenile "stăpânilor locului". Felul în care românii din diaspora au contribuit la distanţarea ruralilor, pensionarilor şi şomerilor de "cadourile otrăvite" ale baronilor în turul secund al prezidenţialelor arată că se poate. Restrângerea puterii potentaţilor economici corupţi, reducerea posibilităţilor de manevră politică pentru acoperirea (interesată) a lor vor face ca parlamentari ai grupării la putere să încerce migraţia (după "obiceiul pământului"), regruparea în alte formaţiuni politice, regândirea posibilităţilor de a mai continua evoluţia pe scena publică, cu "riscurile" pe care ea le incumbă. Chiar PSD-ul se va fisura interior, între cei (puţini) aspirând la un partid de stânga european şi cei preocupaţi de salvarea afacerilor proprii, atunci când membrii lui vor constata că o coabitare de tipul Ponta-Băsescu nu mai este posibilă.
Cu cât agonia în care a plonjat falsul partid de stânga, sub conducerea unei găşti mafiote, ce dorea impunerea pontismului (a minciunii ca mijloc politic) va fi mai lungă, cu atât posibilitatea redresării actualului PSD va fi mai redusă.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
