Organizat de 21 de ani de Societatea Română de Radiodifuziune (mult mai preocupată de difuzarea culturii decât TVR, prin posturile Radio România Cultural și Muzical, cu profesioniști experimentați), Gaudeamus - carte de învățătură nu și-a dezamăgit nici anul acesta vizitatorii din toate generațiile, dornici să cumpere cărți și să participe la lansări. Zeci și zeci de mii, incredibil de mulți, dacă ne gândim că peste o treime din români nu citesc nimic și abia dacă o persoană din cinci își cumpără o carte pe an. Statisticile mai spun că aceia care își alocă mai mult timp cititului sunt elevii și studenții, dar nu o fac din pasiune, ci din obligații școlare. Majoritatea adulților activi n-au timp nici poftă de lectură, iar pensionarilor, care le au pe amândouă, nu le rămân bani de cărți. O știu și din scrisorile primite de la cititorii revistei noastre, jinduitori adesea după volume pe care nu și le pot permite.
Gaudeamus-2014 a început cu o aglomerație nemaivăzută la standul unei edituri. La doar trei zile de la alegerile prezidențiale, mii de oameni au ținut să fie prezenți la lansarea cărții autobiografice a lui Klaus Johannis, Pas cu pas, apărută la "Curtea Veche". A fost un record din multe puncte de vedere: cea mai bine vândută carte, cea mai lungă ședință de autografe, cel mai mediatizat eveniment editorial din cele 750 desfășurate între 19-22 noiembrie. La toate târgurile de carte de după 1990 am văzut politicieni, cu televiziunile după ei, pozând printre standuri. Cu doar câteva excepții (Valeriu Stoica, Mihai Răzvan Ungureanu, Mugur Isărescu sau Th. Baconsky), eu una n-am văzut politician ca să scoată bani din buzunar la casele de marcat. Asaltat, Klaus Johannis n-a avut timp să privească ofertele editurilor, deși în cartea lui se mărturisește cititor pasionat. Poate că a făcut-o a doua oară, vineri, când a revenit în târg, la lansarea cărții de convorbiri dintre Alina Mungiu-Pippidi și Vartan Arachelian, "Tranziția - primii 25 de ani", publicată la "Cartea Românească". Se pare că noului nostru președinte îi priesc băile de mulțime printre scriitori, editori și cititori, oameni cu care are în comun dragul de carte și de învățătură. Mi-ar plăcea să cred că în timpul mandatului său cultura nu va mai fi copilul vitreg și vitregit, că se vor mai găsi bani și pentru bibliotecile publice, astfel încât cei cu venituri mici să poată găsi acolo și noutăți. Ar fi benefic și pentru edituri, care supraviețuiesc greu. Noutățile editoriale sunt atât de multe și de tentante în toamna asta, încât nici nu știu ce să vă semnalez mai întâi. Aș începe cu un volum ce n-ar trebui să lipsească din nicio casă cu școlari: ediția de la "Humanitas" datorată lui Cătălin Cioabă, "Mihai Eminescu - Poezii", în care, pe lângă fiecare din celebrele poeme, aveți și tot ceea ce trebuie să știți despre el. (Tot la "Humanitas" a fost lansat și un audiobook cu poezii mai puțin bătute ale lui Eminescu, în selecția și lectura lui Andrei Pleșu. Cei ce l-au ascultat spun că e o încântare.) În alt gen, n-ar trebui ratat volumul-eveniment de la Editura "Vremea", "Corneliu Coposu, File dintr-un jurnal interzis, 1936-37, 1953, 1967-83", o ediție îngrijită de Doina Alexandru, ce conține informații de mare interes istoric despre Iuliu Maniu și nu numai, restabilind adevăruri falsificate de istoriografia comunistă, falsuri care au persistat până azi. În plus, ne apare pregnant, din chiar însemnările lui, caracterul integru și fervoarea democratică a liderului PNȚ, pe care "emanații" schimbării din 1989 nu osteneau să-l calomnieze. Tot în domeniul istoriei, vă semnalez o altă apariție excepțională, la Editura "Polirom": "Stalin. Curtea țarului roșu", de Simon Sebag Montefiore, renumitul profesor de la Cambridge, ale cărui cărți sunt bestsellers în toată lumea, deși nu face nicio concesie comercialului facil. În ce privește literatura română, pe lângă titlurile noi ale multor scriitori contemporani lansate pe bandă rulantă în weekendul trecut, e de menționat neapărat inaugurarea unor colecții de Opere ale valoroșilor colegi dispăruți prematur. La Editura "Paralela 45" a apărut volumul I, "Proză scurtă", din seria "Opere Mircea Nedelciu", iar la Cartea Românească, primele două volume, "Acte originale/ copii legalizate", și "Mecanica fluidului" din seria de autor Gheorghe Crăciun. Nu mai am loc aici să menționez și alte cărți foarte bune dintre cele lansate la Gaudeamus. Dar fiindcă m-am aprovizionat din plin, vă voi povesti pe rând despre ele la iarnă.