Sezonul vacanței a rămas undeva în trecut, acum a dat deja prima zăpadă. Ni-l putem reînvia în amintire doar ca să tragem câteva concluzii... sentimentale. Că vrem, că nu vrem, trebuie să recunoaștem că perioada cea mai frumoasă a anului este, de fapt, foarte stresantă pentru o relație de cuplu. Așteptările cântăresc mai greu decât bagajul luat în călătorie. O sumedenie de nostalgii și speranțe sunt proiectate asupra celor două sau trei săptămâni de vacanță: ne dorim o armonie desăvârșită, netulburată de nimic. Iar la întoarcerea din concediu, domnul și doamna X se regăsesc pe aceleași locuri - 15 E și F din avion, fiecare văzându-și de preocupările sale. Ea răsfoiește o revistă ilustrată pentru femei, în vreme ce el citește ultimele comentarii despre transferurile din fotbal. Din păcate, cearta, ca și muțenia, fac parte adesea din pachetul "all-inclusive". Căci, petrecând 24 de ore pe zi împreună, partenerii au ocazia să-și descarce frustrările acumulate în cursul unui an întreg.
Iubirea e muncă grea
Iubirea presupune muncă, ne învață psihologii. Și anume, o muncă grea. Chiar dacă acest adevăr nu sună foarte atrăgător, suntem nevoiți să-l acceptăm. Lumea în care trăim a devenit extrem de complexă, totul se mișcă mai repede, împărțirea tradițională a rolurilor între sexe, cu bărbatul-general și femeia- ordonanță, e definitiv căzută în desuetudine. O căsnicie din trei eșuează, printre altele, din cauză că soții n-au muncit destul - sau poate nu suficient de bine - ca să-și consolideze relația. În marile orașe, lucrurile stau și mai rău: jumătate din cuplurile căsătorite ajung în cele din urmă în fața judecătorului. În Franța, de exemplu, se înregistrează aproape 200.000 de divorțuri anual. Ce-i drept, cifra a scăzut cu 5% în ultimul timp, dar specialiștii opinează că motivele ar putea fi mai curând de natură economică. Fiindcă o despărțire oficializată la tribunal poate transforma rapid un cuplu cu un statut financiar solid în doi foști parteneri cam strâmtorați.
Media mondială arată că un sfert din căsnicii nu durează mai mult de zece ani și, deseori, în mod paradoxal, soții sunt dezbinați tocmai de ceea ce ar fi trebuit să-i unească: de micuțele ființe care au transformat un bărbat și o femeie în părinți. "Pentru cuplurile cu așteptări deosebite în privința iubirii și a armoniei, copiii reprezintă adesea o sursă de conflicte", subliniază psihologii. "Mulți ajung astfel într-o situație de criză, își aruncă reciproc acuze, încep să aibă chiar și legături extraconjugale."
Sentimentul de fericire de la începutul unei relații se poate compara cu experiențele trăite de un narcoman. La propriu! Cercetătorii britanici au constatat că îndrăgostirea induce un adevărat extaz în anumiți centri de la nivelul creierului. Tomografia computerizată a arătat că, la proaspăt îndrăgostiții cărora li s-a permis să privească fotografii ale partenerului, așa-numitul centru al recompensei din creier a secretat prompt hormoni ai fericirii, cum este dopamina. Așadar, iubirea ne îmbată. Însă, ca să nu ne trezim într-o zi mahmuri, trebuie să ne înarmăm la momentul oportun cu un sistem eficient de avertizare. Și să respectăm câteva reguli care, luate în sine, ni se pot părea banale. Cu toate acestea, ele au darul de a ne impune un comportament disciplinat și o autoevaluare corectă.
Cele zece porunci
Psihologul american John Gottman trece drept autoritatea supremă în domeniul terapiei de cuplu, căci lucrările sale se vând în milioane de exemplare, pretutindeni în lume. În institutul său de pe lângă Universitatea din Washington, el studiază, de aproape patru decenii, relațiile a mii de cupluri americane. Într-un laborator consacrat iubirii (numit chiar așa: Love Lab), partenerii sunt filmați și li se montează senzori care le măsoară pulsul, cantitatea de transpirație apărută în palme, viteza de circulație a sângelui și mișcările involuntare ale corpului în poziția șezând, în timp ce bărbatul și femeia au o dispută. Cercetătorii înregistrează fiecare gest, toate semnalele verbale și nonverbale. Sunt "Măsurile iubirii", cum de altfel și-a intitulat Gottman ultima carte, recent apărută. În paginile ei, el explică în ce mod se poate menține funcțională o relație. Cele "zece porunci" ale lui Gottman, dacă vreți. Iată câteva dintre ele:
* Una dintre cele mai importante este transparența. Cunoaștem o mulțime de oameni care se plâng fără încetare de serviciul pe care-l au, însă le lipsește curajul să renunțe la el, deoarece salariul obținut acolo e indispensabil pentru supraviețuirea familiei. Ei ar trebui să împărtășească perechilor lor grijile și nemulțumirile lor, în loc să stea lângă ea, la masă, absenți ca niște zombie. Numai cine dezvăluie partenerului dorințele, țelurile și temerile sale poate construi cu el o intimitate reală. Iar aceasta va acționa ca o pavăză eficientă împotriva numeroșilor sabotori ai relației, întâlniți în viața de zi cu zi.
* Legături aproape conjugale. Capcanele pândesc pretutindeni, ele pot fi personificate cu ușurință. Sunt prieteni, cu care te duci să faci sport, ori colegi dintre cei mai simpatici. Gottman avertizează insistent în privința legăturilor "aproape conjugale" de la locul de muncă și a altor prietenii cu conotații, dacă nu sexuale, totuși exagerat de afectuoase. Desigur, îndrăgostiții nu trebuie să se izoleze și să-și suspende contactele sociale. Situația devine însă critică în momentul când preferi să discuți problemele tale majore de viață cu o colegă nouă, iar nu cu logodnica. Și cine comentează cu prietenii cele mai intime detalii ale relației sale fără știrea partenerului comite un act de trădare, cel puțin în plan mental.
În orice caz, poate fi primejdios ca un prieten sau o rudă să știe prea multe despre crizele unei relații. Despicarea firului în patru împreună cu mama ori cu cea mai bună prietenă riscă să alunece curând spre un fel de complicitate. Se analizează minuțios defectele și greșelile partenerului, până când însușirile lui pozitive pălesc și dispar din câmpul vizual. Iar dacă un sfat din partea mamei capătă mai multă greutate decât unul primit de la tovarășul de viață, este doar o chestiune de timp ca acesta să-și piardă complet creditul. Cine își dorește să formeze o echipă bună cu partenerul său are datoria să fie solidar cu el și să nu-i pună opiniile sub semnul întrebării. Sau, cel puțin, să aștepte cu răbdare până când va fi posibilă o discuție între patru ochi.
* Inechitatea sub diverse forme este un alt element care va genera garantat situații de criză în conviețuirea a doi oameni. Cea mai concentrată dintre ele este egoismul. Relațiile în care serviciul soțului are mereu întâietate în fața carierei soției, sau ea nu e dispusă să-și sacrifice măcar o dată concediul la mare pentru ca el să meargă pe munte, după care este înnebunit, au, cu certitudine, o durată de viață limitată. Pe de altă parte, e important să nu accepți compromisuri decât atunci când ești sigur că te vei putea ține de cuvânt. Căci o promisiune încălcată distruge încrederea pe termen lung. Această afirmație este valabilă mai ales în ceea ce privește deciziile cruciale ale vieții, cum ar fi căsătoria, dorința de a achiziționa o casă ori de a aduce pe lume un copil.
* Comunicarea. Ar trebui să fim deschiși și sinceri față de noi înșine, ca și față de partener. Să-l includem în tot ce înseamnă viața noastră. Când trec printr-o perioadă stresantă, mulți oameni reacționează la fel ca șopârlele iarna: cad într-o stare de încremenire absolută și nu mai sunt capabili să ofere tovarășului de viață altceva decât indiferență. Cine nu răspunde la dorințele celuilalt sau - și mai rău - îi ia în râs temerile se află pe punctul de a da lovitura de grație coeziunii cuplului. Și cine folosește raporturile intime ca mijloc de presiune, amenințând cu abstinența sexuală în momente de criză, lezează profund relația, astfel încât reparațiile ulterioare vor fi dificile, dacă nu imposibile.
În lucrările lui Gottman se scoate insistent în evidență însemnătatea comunicării și se revine mereu la faimoasa formulă 5:1, care sintetizează observația sa că o critică venită de la partener va fi acceptată în spirit constructiv doar atunci când e compensată de un volum de cinci ori mai mare de complimente, laude, alintări verbale și fizice.
Condiția indispensabilă pentru reușita unei relații este ceea ce psihologii americani înțeleg prin termenul "commitment": o angajare totală, iar nu o distracție temporară, până îți va ieși în cale ceva mai bun.
* Internetul. Gottman consideră că tendința de a-ți compara mereu partenerul cu unii și cu alții este nici mai mult, nici mai puțin decât un păcat mortal. Astăzi, în era digitală, suntem mai expuși ca oricând la tentațiile de acest gen. Internetul pune la dispoziția celor singuri sau nehotărâți o piață uriașă cu posibilități infinite de cuplare, promițându-le că algoritmul corect programat le va găsi partenerul ideal. Tot ce ai de făcut este să introduci câteva criterii de bază, ca și cum ai căuta o mașină la mâna a doua, ori o locuință de închiriat. Și mecanismul impersonal se pune în mișcare. Este o variantă simplificată și rece a procesului de căutare și descoperire a iubirii, coborât la nivelul unui simplu calcul matematic.
Oare așa va arăta viitorul? Să te întâlnești de două-trei ori și să cugeți în sinea ta: "Ce ar fi bine să fac acum? Să mă implic? Ori să caut mai departe în secret, asumându-mi riscul că și celălalt procedează la fel?" Acestea sunt dilemele de tip nou, care nu pot fi abordate decât cu umor, atunci când te decizi să le discuți deschis. Vorbim de o teroare a posibilităților multiple, de un paradox al libertății de alegere: cu cât e mai generoasă oferta, cu atât "clientul" se teme mai tare de o eventuală opțiune greșită. După cum au constatat psihologii, capcanele digitale ale iubirii se ascund cel mai adesea în contul de e-mail și în telefonul mobil. Gadget-urile noastre au puterea de a declanșa incendiul geloziei: dacă înainte puteai găsi, întâmplător, într-un buzunar al sacoului, note achitate la restaurant sau chitanțe de la hotel, poate și câte o scrisorică înflăcărată de amor, acum poți citi un schimb nesfârșit de e-mail-uri, uneori cu o precizie a detaliilor de-a dreptul înfiorătoare.
* Infidelitatea - funcționează ca un steguleț de semnalizare: ea scoate în evidență toate punctele slabe ale relației din pricina cărora cel puțin unul dintre cei doi parteneri s-a simțit singur și disprețuit. Investigațiile clinice și studiile de laborator desfășurate pe tema infidelității conduc de regulă la concluzia că resorturile trădării trebuie căutate în relația însăși. Partenerii nu devin infideli peste noapte. Cele mai multe dintre aventuri nu sunt nici măcar axate pe sex, ci constituie mai degrabă o tentativă de a compensa singurătatea resimțită în căsnicie, prin prezența cuiva dispus să acorde mai multă atenție omului de lângă el. Când ambii parteneri își neglijează căsnicia, atitudinea lor deschide larg calea spre infidelitate: când nu se mai preocupă de sentimentele celuilalt și trec cu vederea semnalele lui de insatisfacție, când își păstrează propriile nemulțumiri pentru sine, doar în speranța că astfel vor fi evitate conflictele.
Gottman îi sfătuiește pe cei înșelați să nu privească trădarea partenerului ca pe o ofensă personală și să nu-și frământe mintea cu întrebarea inutilă: "Ce are acela/aceea, iar eu nu am?". În schimb, dacă partenerii se vor încumeta să analizeze împreună petele albe de pe harta relației lor, ei au șansa de a o face din nou viabilă. Este necesar să se ajungă la un limbaj comun al iubirii, deoarece fiecare a venit de acasă cu limbajul său personal, învățat în familie, în anii copilăriei și ai adolescenței. "Noi trebuie să ne exprimăm verbal dorințele și nevoile, în loc să presupunem că partenerul le va descoperi singur. Cine așteaptă ca partenerul să-l facă fericit se așteaptă la prea multe", avertizează psihologii. Întotdeauna vor exista neajunsuri într-o relație, important este să le abordăm cu seninătate. În clipa când vom accede la această stare de calm și de echilibru, vom avea un sentiment de imensă eliberare. În concluzie: nu vă încrâncenați! Gottman spune: "Reprezentarea pe care o avem noi despre fericire într-o relație este împrumutată dintr-un film hollywoodian." Însă cu asemenea așteptări nerealiste, ne ridicăm noi singuri obstacole pe drumul vieții.
Și iată că, uneori, realitatea reușește să fie mult mai emoționantă decât ficțiunea. Cu puțin timp în urmă, a făcut înconjurul planetei povestea adevărată a doi bătrâni: Maxine și Don Simpson din California. Fuseseră căsătoriți vreme de 62 de ani și au murit amândoi în aceeași zi, la numai patru ceasuri unul după celălalt. Fotografia care-i arată ținându-se de mână pentru ultima oară a făcut să lăcrimeze milioane de oameni. Nepoata lor, Melissa Sloan, spune: "Nu i-am văzut niciodată certându-se. În ochii bunicului meu, bunica era mai prețioasă decât un diamant. O iubea mai presus de orice, o adora, pur și simplu. Pentru ea ar fi fost în stare să meargă până la capătul lumii."
O astfel de iubire poate deveni regulă cu valabilitate generală? Firește că nu. Dar ea ne poate oferi o lecție despre respect reciproc, valori comune și funcționarea ca echipă. În aceasta constă, de fapt, secretul unei iubiri de o viață, pe care, în final, nici moartea nu reușește s-o spulbere. Maxine s-a stins cea dintâi: la șapte dimineața și-a dat ultima suflare. Melissa Sloan a încercat zadarnic să-și consoleze bunicul: "Când trupul ei fără viață a fost scos din cameră, sufletul lui a plecat dupa ea".
Puterea cuvintelor și a gesturilor
Cheia unei relații fericite este comunicarea. John Gottman a identificat în studiile sale patru erori de comunicare, ce pun în mare pericol iubirea. Atitudinea critică, manifestată prin acuze și prin justificări ale comportamentului propriu, subaprecierea și disprețuirea partenerului, ținerea lui la distanță și retragerea în sine sunt, în descrierea metaforică a lui Gottman, "cei patru călăreți ai Apocalipsei", vestitorii sfârșitului. Ei anunță o despărțire care urmează să se producă după maximum șase ani. Și cine întârzie să răspundă la micile rugăminți sau la dorințele partenerului riscă să compromită fericirea relației. Escaladarea certurilor duce la creșterea tensiunii arteriale și la secretarea unei cantități sporite de hormoni ai stresului. În această stare, devine imposibilă o discuție constructivă. Cuplurile care își păstrează umorul, chiar și în împrejurări conflictuale, schimbă ușoare atingeri sau își spun câteva cuvinte plăcute, au considerabil mai multe șanse de a realiza o conviețuire durabilă. Situațiile nefericite, în care un partener se plânge de celălalt sau chiar îi adresează vorbe jignitoare, trebuie compensate de afirmații și gesturi care conțin un mesaj pozitiv cât se poate de clar. Este important să-i facem mereu complimente partenerului, să-i recunoaștem calitățile și să-i mulțumim. Numai cei ce stăpânesc limbajul iubirii pot avea o relație stabilă, care le permite să se simtă împliniți.
Sărutul și secreția de cortizol
Iubirea ne menține sănătoși și ne vindecă. E îndeobște cunoscut faptul că oamenii implicați într-o relație au o sănătate mai bună și o speranță de viață mai mare decât divorțații, văduvii și persoanele singure. Mai multe studii ne arată că aceștia din urmă prezintă un risc cu 20% mai ridicat de a se îmbolnăvi de diabet, afecțiuni cardiovasculare și cancer. S-a constatat, de exemplu, că bărbații care se simt iubiți de soțiile lor dezvoltă mai rar un ulcer duodenal. Și că bărbații care suferă de o boală gravă au șanse mai bune de a-și prelungi viața în cazul când sunt căsătoriți. La femei, se manifestă un efect similar numai atunci când ele consideră că au o căsnicie fericită.
Cei care se iubesc sunt bucuroși să se alinte întruna. Și, fără să se gândească la asta, ei fac un lucru benefic pentru sănătatea lor. De pildă, dezmierdările stimulează secreția de oxitocină, hormonul atașamentului. Unele studii legate de investigarea afecțiunilor psihosomatice atestă, de asemenea, acțiunea pozitivă a oxitocinei în tulburări nevrotice și în anxietate. Prin urmare, mângâierile ne fac fericiți, reduc stresul și consolidează atașamentul afectiv. În timpul sărutului se realizează un antrenament al sistemului imunitar. Și unde mai pui că se întâmplă într-un mod atât de plăcut! În cadrul unui experiment, cercetătorii japonezi au reușit să evidențieze în sângele participanților care se lăsau mângâiați prezența unor proteine cu efect favorabil asupra capacității naturale de apărare a organismului.
Iubire la distanță
Oricine a făcut naveta între două localități cunoaște acel du-te-vino emoțional între tristețea despărțirii și bucuria revederii. "Relațiile la distanță au nevoie de un set de reguli proprii", declară Gottman. Trebuie creată o punte de legătură între două universuri separate. Pentru aceasta, e necesar ca partenerii să stabilească de comun acord care este centrul de greutate al relației lor și în ce direcție urmează să evolueze ea. Iubirea la distanță impune o implicare totală din partea celor doi, o încredere absolută în fidelitate. În același timp, e important ca partenerii să nu-și ascundă problemele și trăirile negative, ca să nu existe o linie de demarcație între cele două vieți. Nu poți veni în întâmpinarea nevoilor celuilalt, dacă nu știi ce se întâmplă cu el. De aceea, curajoșii care se iubesc la distanță trebuie să fie perfect sinceri și să-și acorde unul altuia un "avans" de încredere.
Un scepticism sănătos, în loc de încredere oarbă
Se consideră, pe drept cuvânt, că încrederea constituie fundamentul oricărei relații solide. Hotărâtoare este însă respectarea unei măsuri rezonabile: "Încrederea oarbă e categoric supraapreciată", spune Gottman. Mai mult, el ne atrage atenția că idealizarea tovarășului de viață ar putea să dăuneze relației: "Un scepticism sănătos ne ajută să sesizăm schimbările de dispoziție ale partenerului și să acționăm la momentul oportun, pentru a-i dezamorsa nemulțumirea." Această "încredere lucidă" este necesară, căci datorită ei avem posibilitatea să stopăm un proces care poate duce la infidelitate. Și, în special la cuplurile tinere, infidelitatea este cel mai frecvent motiv de despărțire. Dar mai pot fi salvate relațiile după trauma descoperirii unei legături cu o terță persoană? O serie de studii efectuate în SUA demonstrează că perechile care solicită ajutor calificat, în scopul depășirii acestui impas, au aceleași șanse de a-și reface relația ca și partenerii cu alte probleme.
Lecția esențială, dar totodată și cea mai grea în gestionarea crizei declanșate de aventura partenerului: cel înșelat nu trebuie să interpreteze întâmplarea ca pe o jignire personală. "Nu e cazul să vă întrebați «Cu ce am greșit eu?», ci «Ce anume a trezit sau a declanșat în tine acea persoană străină?», «Ce n-am făcut eu bine, ca să cauți rezolvarea în altă parte?». Un om înșelat nu se poate împăca din nou cu viața lui în doar câteva zile. Ca să izbutească așa ceva, ar avea nevoie de o forță supraumană, însă, pe termen lung, el trebuie să lase trecutul în urmă și să-și îndrepte privirea spre viitor." Starea de inocență de dinaintea trădării va fi pierdută pentru totdeauna. În schimb, cuplurile sunt îndemnate să acumuleze noi experiențe pozitive. "Ar trebui să se ocupe în mod deliberat cu lucruri care le fac plăcere, tocmai ca să se detașeze de problema lor."