Mihail Neamţu este unul dintre puţinii tineri şcoliţi în Vest, care au ales să se întoarcă în ţară. Are 36 de ani, o dublă specializare, în Filosofie şi Teologie, un masterat în Germania şi un doctorat la Oxford. La revenirea în România, a ales să lucreze timp de un an ca director ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. A renunţat, însă, la această slujbă confortabilă, pentru a se angaja în politică, de partea dreptei. Cum vechile partide nu îl mulţumeau, s-a gândit să întemeieze unul nou nouţ. I-a spus "Noua Republică", cu gândul că tinerii ar trebui să joace un rol hotărâtor în arhitectura României de mâine, şi cu speranţa, nemărturisită, că va reuşi să mobilizeze acea parte a electoratului nostru care e sătulă de vechea clasă politică, aflată la putere, prin rotaţie, de aproape 25 de ani.
La europarlamentarele din acest an, nici Mihail Neamţu şi nici partidul său nu au avut succes. Nu au reuşit să strângă decât 17.000 de voturi, adică 0,3% dintre opţiunile românilor. Interviul de mai jos a plecat de la acest duş rece şi a continuat abordând campania prezidenţială din acest an care, mai mult ca niciodată, înfăţişează alegătorilor, spectacolul trist al unei drepte fărâmiţate.
"Jos pălăria pentru administratorul Klaus Johannis!"
- Domnule Mihail Neamţu, v-aţi revenit după şocul europarlamentarelor?
- Sincer, nu a fost niciun şoc pentru mine. Noi am început de la zero, suntem un partid care nu a beneficiat de sprijinul nimănui, nici mediatic, nici financiar. În plus, analizele noastre interne arătau o indecizie strategică a românilor, în ceea ce ne priveşte. Ce înseamnă acest lucru: dacă astăzi întrebi pe cineva pe stradă ce vrea partidul Noua Republică, o să obţii un răspuns neclar sau imprecis. Noi punem accentul pe familie şi pe credinţa creştină, ceea ce ar însemna un discurs conservator, şi punem accentul pe taxe cât mai mici. Nu avem încă un mesaj definitoriu pe care să îl identifice toată lumea cu Noua Republică.
- Experienţa dvs. politică vă permite, desigur, să priviţi cu oarecare "ştiinţă", evoluţia evenimentelor din prezent. Ce şanse îi daţi, de pildă, candidatului dreptei, Klaus Johannis, în faţa maşinăriei PSD-ului?
- Mi-aş dori să cunosc mai bine povestea de viaţă a lui Klaus Johannis, povestea unui dascăl de fizică, un profesor care porneşte cu resurse modeste, ajunge liderul Forumului Democrat al Germanilor, apoi e votat primar, reconfirmat de câteva ori, al Sibiului, şi - în ultimă instanţă - devine o figură proeminentă a politicii româneşti. Aş vrea să cunosc povestea lui de viaţă, ca să pot să îl judec mai atent. Ce pot să identific de la distanţă este, cu siguranţă, potretul unui om gospodar, care a făcut din urbea lui un oraş existent pe harta Europei. Şi nu o spun ca să jignesc alte oraşe, ci ca să observ diferenţa între anumiţi administratori ai acelor oraşe. El este un administrator bun. Sigur că l-a avantajat etnia germană, l-a avantajat geografia transilvăneană, l-a avantajat legătura între industriaşii germani şi acea parte de Românie - zona Sebeş, Alba, Sibiu este o zonă cu foarte multe investiţii străine -, dar el a ştiut să beneficieze de pe urma acestor legături. Deci, jos pălăria pentru administratorul Klaus Johannis! Dar, oare, este el o figură capabilă să se confrunte cu marile provocări pe care, de pildă, politica externă le presupune astăzi? Nu ştiu, nu am văzut încă argumentele. Cu siguranţă, Victor Ponta, spre deosebire de Klaus Johannis, nu are acest parcurs, nu poate să arate că a administrat timp de un an ceva şi că a făcut din acel ceva un lucru recunoscut la nivel european.
"Ponta convinge la nivelul comunicării"
- Să mergem, atunci, la o analiză şi mai adâncă. Vorbiţi cu cei 90.000 de oameni de afaceri care şi-au băgat firmele în insolvenţă în ultimii doi ani, din cauza climatului economic creat; vorbiţi cu medicii care continuă să plece - au plecat peste 3.000, sub guvernarea Ponta. Deci, ceva putea să se întâmple şi nu s-a întâmplat. Pentru mine, lucrurile stau foarte simplu: Victor Ponta pică testul integrităţii morale - a minţit cu privire la doctoratul său şi nu şi-a dat demisia, nici măcar nu a renunţat la titlu; pică testul integrităţii morale şi când vine vorba de oamenii cu care se înconjoară, căci toţi baronii cu care el pleacă la drum - o oaste de pesedişti - sunt anchetaţi, majoritatea lor, de către DNA; pică şi testul competenţei manageriale, pentru că avem un guvern cu 24 de ministere şi avem o contracţie economică, la mijlocul anului, mai mare decât toate ţările europene. În timp ce Germania are un guvern cu doar opt ministere, guvernul nostru, cu 24, este subperformant. Ştiu că pică testul administrării, şi când vorbim despre Oltchim, şi despre muncitorii de la Râmnicu Vâlcea, care încă aşteaptă o rezoluţie, şi ea nu apare. S-a privatizat? Nu s-a privatizat? Ştim că vorbim despre o proastă administrare şi în cazul privatizării CFR-ului Marfă, care tot în coadă de peşte a rămas. Deci acest faliment pe care îl păstoreşte Victor Ponta sub raport economic şi administrativ este dezamăgitor. Unde convinge Victor Ponta, este la nivelul comunicării. Cade tot timpul în picioare, printr-o ştiinţă aplicată cu adeziune la psihicul românesc. El ştie să iasă cam din orice scandal, prin exces de comunicare şi printr-o ştiinţă foarte abilă a banalizării şi a bagatelizării subiectelor importante. El ştie să arate că subiectul Oltchim nu este unul naţional, el ştie să arate că toată contracţia economică nu are, de fapt, un mare impact. Asta este arta lui, pe care, din păcate, ceilalţi candidaţi nu o stăpânesc la fel de bine.
"Psihologic, Elena Udrea este cea mai bună soluţie pentru Băsescu"
- Un subiect dezbătut cu vehemenţă în presă este candidatura Elenei Udrea la preşedinţie şi susţinerea pe care i-o acordă Traian Băsescu.
- Eu cred că orice preşedinte are dreptul să îşi desemneze un succesor; nu îi putem contesta acest drept, dar putem să ne îndoim de discernământul lui. Şi mai cred că Traian Băsescu trece printr-un fenomen pe care bănuiesc că îl pot aproxima, chiar dacă de la mare distanţă, şi este un fenomen psihologic. Aş vrea să stăruim un minut asupra lui. Orice om contestat cu o vehemenţă ieşită din comun, aşa cum e cazul lui, orice om distrus public, a cărui imagine se face praf sistematic, timp de zece ani, prin calomnie şi minciună, orice om care descoperă că nu există limite la adversarii săi are, la un moment dat, gestul reflex de a se consulta doar cu cei care îi arată totală loialitate. Teoria crizei de transfer al legitimităţii pentru oamenii carismatici a fost foarte interesant elaborată de Max Weber. El spune că oamenii carismatici îşi transferă legimitatea către un succesor care nu mai are aceeaşi carismă, dar care a fost în proximitate şi a garantat o anumită loialitate. Traian Băsescu este omul carismatic care a trebuit să lase o moştenire unei persoane extraordinar de loiale. Oamenii cu valoare, cu greutate, cu profil prezidenţiabil, cu experienţă ministerială şi managerială, cu darul vorbirii, cu pregătire în problematica relaţiilor externe, care s-ar fi putut bucura de încrederea lui Traian Băsescu au toţi, absolut toţi, un defect: o gândire critică. Şi, pentru un om rănit, gândirea critică poate fi o problemă. Când investeşti în personalitatea lui Mihai-Răzvan Ungureanu, care la un moment dat a fost uns premier de către Traian Băsescu, şi după şase luni de la acea ungere, constaţi că Mihai-Răzvan Ungureanu şi-a luat distanţă faţă de tine, te repliezi pe soluţia sigură.
Elena Udrea este, din punct de vedere psihologic, soluţia cea mai bună pentru Traian Băsescu. Nu este, însă, şi cea mai bună soluţie pentru ţară. Traian Băsescu pariază pe o persoană care e ambiţioasă, ceea ce e o calitate în politică, care are resurse de independenţă financiară, are putere de muncă, ceea ce iarăşi mi se pare demn de apreciat, dar nu are totuşi două lucruri esenţiale astăzi pentru România. În primul rând, nu are pregătire pe tot ceea ce înseamnă dosarul politicii externe româneşti la Marea Neagră, într-o zonă de conflict care este acum Ucraina, Crimeea şi Rusia. În al doilea rând, nu ştiu dacă Elena Udrea e pregătită sau poate să facă marea schimbare din politica românească.
"Monica Macovei nu are şanse să câştige alegerile, dar va crea un pol de coagulare"
- E vreun candidat pregătit pentru asta?
- Candidatul care are cu adevărat un proiect de ţară este Monica Macovei, dar nu ştim exact dacă ea va reuşi ceea ce alţii nu au reuşit. Hai să recunoaştem: sunt, până acum, încercări de înnoire ale politicii româneşti, care nu au convins. Ea a reuşit, până acum, să creeze nişte instituţii care astăzi contează enorm în ecuaţia viitorului ţării noastre: DNA şi ANI. Dar Monica Macovei mai are câteva lucruri de făcut: trebuie să transmită emoţie legată de omul care este Monica Macovei, nu doar de politicianul care se luptă. Şi, nu în ultimul rând, doamna Macovei trebuie să explice că lupta împotriva hoţiei şi a furtului nu e un scop în sine, este doar un instrument prin care tu poţi să eliberezi o ţară de o tiranie pe care Joe Biden a numit-o "tirania corupţiei".
- Nu riscă Monica Macovei o distrugere de imagine? Ea era un tehnocrat foarte respectat, cel mai bun europarlamentar român, iar acum intră într-o cursă în care nu se ştie dacă va ajunge măcar la procentele doamnei Udrea.
- Eu nu sunt convins că aici se opreşte parcursul doamnei Macovei care, totuşi, e europarlamentar pentru încă cinci ani. Eu cred că în politica românească urmează să se producă mari transformări, cred că revoluţia procurorilor, pe care am văzut-o în ultimii ani, care nu ar fi fost posibilă fără Monica Macovei şi fără DNA, va genera în politica românească un seism. Cred că deja seismul s-a produs, dar el nu se simte, este undeva în adânc, în zona tectonică a politicii româneşti, dar el va fi resimţit foarte mult, peste doi sau trei ani. Cred că oamenii care vor să intre în politică doar ca să facă bani vor fi din ce în ce mai speriaţi de acest destin, pe care majoritatea hoţilor din politica românească au trebuit să şi-l asume, anume, destinul unor puşcăriaşi. Să ne gândim unde era acum zece ani domnul Adrian Năstase: la vârful puterii în stat! Unde este astăzi? Nicăieri, sau a fost, până mai ieri, deţinut. Unde era Sorin Ovidiu Vântu acum zece ani şi unde este astăzi? La puşcărie. Unde era acum zece ani Dan Voiculescu - el voia să fie al doilea om în stat, şeful Senatului - şi unde este astăzi? La puşcărie. Unde era Copos acum zece ani - cred că era vicepremier sau prim-vicepremier. Unde este astăzi? La puşcărie. Astăzi, avem un fond de curăţire, pe care această revoluţie a procurorilor împotriva "republicii borfaşilor" îl creează. Fondul acesta de curăţire va permite inclusiv activarea societăţii civile - şi vom asista, în următoarele luni, la o reaprindere a unor poli de societate civilă în România. De asemenea, vom avea o creştere a acestor proiecte, precum Noua Republică, care au pornit de la zero şi vom avea, probabil, un plus de simpatie faţă de oameni ca Monica Macovei, căci oamenii vor vedea că omul trebuie judecat după roade, nu după vorbe. Ea nu are şanse să câştige alegerile prezidenţiale, dar va reprezenta un pol de coagulare a unor sensibilităţi pe care alţii nu au reuşit, din lipsă de notorietate, ori din lipsă de credibilitate, să îl creeze. Oameni din societatea civilă, care nu vor să audă de partide de niciun fel, sunt astăzi în jurul doamnei Macovei şi fiecare o sprijină sub o formă sau alta, ceea ce este, în sine, remarcabil.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
