Temerile dvs., referitoare la riscul unei evoluţii cu potenţial neoplazic în cazul hemangiomatozei hepatice este neîntemeiat, deoarece nu există cazuri de raportare a vreunei transformări maligne în contextul acestei patologii. Dintre tumorile benigne ale ficatului (chisturi, adenom hepatic) hemangiomul este cea mai frecventă formă necanceroasă, de origine mezenchimală, de obicei solitară, format din vase de sânge atipice sau neregulate ca aranjament şi dimensiune. Cele mai multe hemangioame sunt de dimensiuni mici şi asimptomatice, la momentul diagnosticării, puţine dintre ele fiind capabile să crească în volum, devenind îndeajuns de mari pentru a determina simptome. Dar chiar dacă tumorile hepatice benigne nu produc, de obicei, simptome şi nu necesită tratament, nu este rară constatarea că hemangioamele de dimensiuni mari sechestrează şi distrug trombocitele, determinând coagulare de consum şi trombocitopenie simptomatică (sindromul Kasabach-Merritt). Mai mult decât atât, există şi cazuri în care putem vorbi de hemangioame-gigant (peste 4 cm) care, totuşi, rămân stabile şi nu determină simptome în timp (cele mai comun simptome fiind durerea şi disconfortul abdominal).
În altă ordine de idei, pentru pacienţii simptomatici, terapia de elecţie este intervenţia chirurgicală. Indicaţiile pentru operaţie cuprind creşterea rapidă în dimensiune, durerea de lungă durată în ciuda administrării de analgezice, riscul ridicat de tromboză intratumorală şi riscul mare de ruptură cu hemoperitoneu. Bineînţeles că dimensiunea sau localizarea hemangiomului va influenţa decizia medicului de a efectua fie o rezecţie segmentală, fie o enucleere a acestuia. Aceste proceduri pot fi efectuate prin chirurgie deschisă sau, uneori, laparoscopică.
În afară de modalităţile chirurgicale, există şi alte opţiuni pentru tratamentul hemangiomului simptomatic. Astfel, embolizarea arterială (ramurile arterei hepatice pot fi embolizate cu alcool sau alte substanţe) duce la micşorarea masei tumorale, diminuând riscul complicaţiilor.
Alte tehnici de succes utilizate în practica medicală cuprind ablaţia prin radiofrecvenţă (percutan şi laparoscopic), ligatura vaselor hrănitoare, iradierea hepatică şi chiar lobotomia hepatică, în cazul hemangiomului-gigant.
Din punct de vedere al medicinii naturiste, remediile utile în cazul hemangiomatozei hepatice sunt reprezentate de: Schizandra, Ganoderma, Turmeric, Coriolus, Cordyceps, dar mai ales de extractul din mlădiţe de Cimişir, gemoderivat recomandat în tratamentul unor patologii tumorale benigne, cum sunt nodulii mamari, chisturile ovariene, neoformaţiile cutanate şi hemangioamele hepatice. Şi, pentru ca neliniştea dvs. să se risipească definitiv, în încheiere vă recomand să cereţi evidenţierea markerilor tumorali, care pot exclude o leziune hepatică de natură malignă: alfa-fetoproteina, CA 19-9, antigen carcinoembrionar (CEA). Să auzim numai de bine!
ADRIAN UDREA -fitoterapeut, nutriţionist - Timişoara, tel. 0766/75.02.01, e-mail: plantevindecatoare@gmail.com
"Am avut TBC, acum tuşesc cu expectoraţii. Ce să fac?"
(Răspuns pentru CARMEN - Leordeni, Argeş, F. AS nr. 1128)
Următorul tratament pe bază de plante vă poate fi de mare folos în manifestările pe care le reclamaţi:
* Tinctură Antibronşitică (Hypericum Baia-Mare): 30 picături, de 3 ori pe zi, diluate în 100 ml apă.
* Ulei esenţial de oregano (Vita Care): 1 x 3 pe zi, după masă.
* Coenzima Q10 Forte Plus (Hofigal): 1 x 2 pe zi, după masă.
* Ceai de lichen de piatră (Dacia Plant): 2 căni (de 200 ml) pe zi.
* Omega 3, 6, 9 (Rotta Natura): 1 x 3 pe zi, după masă.
* Respiration Blend (Secom): 1 x 3 pe zi, după masă.
Tratamentul se administrează timp de 3 luni consecutiv. În perioada asta, ar fi indicat să evitaţi alimentele generatoare de mucus: zahărul şi alimentele în care este integrat, lactatele şi brânzeturile, mezelurile, murăturile şi oţetul.
Indicate sunt fructele şi legumele de sezon (crude, înăbuşite sau pasate), peştele, carnea de pui la grătar, salatele, cartofii copţi, leguminoasele (mazăre, fasole, linte, soia, năut), cereale integrale la micul dejun.
Centrul de consultanţă naturopată "SECOM(R)" Bucureşti, str. Ştirbei Vodă nr. 150, bl. 26C, tel. 021/316.43.92, 0733/35.40.00, fax: 0372/87.43.92, consultanta@secom.ro
"Cum pot prepara în casă unguent de castane?"
(Răspuns pentru SABINA POSEA, F. AS nr. 1130)
Castanul a intrat în "folclorul" poporului român ca fiind util în tratarea problemelor de circulaţie venoasă. Pe partea medicamentelor naturiste au apărut, însă, produse mult mai puternice. Noi vă recomandăm să utilizaţi produsul Vein Defense, o cremă care, pe lângă extracte din seminţe de castan sălbatic, mai conţine unt de Shea, ulei de cocos, ulei din seminţe de jojoba pentru menţinerea hrănirii şi a elasticităţii pielii, substanţe cu rol în îmbunătăţirea circulaţiei venoase şi antiinflamatoare locale.
Problemele circulatorii sunt variate şi depind de foarte multe aspecte din viaţa de zi cu zi a pacientului (greutate, vârstă, condiţii de muncă: dacă stă în picioare un timp îndelungat, probleme de sănătate asociate etc.). Vă recomandăm, în situaţia în care doriţi un tratament care vizează rezolvarea unei probleme de sănătate, indiferent care este aceasta, să vă adresaţi unui specialist, cu atât mai mult, dacă aţi mai încercat deja să luaţi produse care n-au avut efect. Nu persistaţi în eroare, lăsaţi specialiştii să vă ajute.
Dr. LAWRENCE CHUKWUDI NWABUDIKE - medic primar dermatolog, acupunctor şi homeopat - Bucureşti. Tel. 0752/30.45.36, 0746/01.76.60, e-mail: chukwudi.nwabudike@live.com
"Vreau un leac eficient pentru mâncărimi pe tot corpul"
(Răspuns pentru VASILE BODEA - Bucureşti, F. AS 1070)
Stimate domn,
Mâncărimea, cunoscută şi sub numele de prurit, este un fenomen des întâlnit. Are mai multe posibile cauze, iar în cazul dumneavoastră, suferind de astm, de probleme de tensiune şi de hepatită C şi luând mai multe medicamente, e aproape firesc să suferiţi de prurit. Mâncărimea se manifestă ca tendinţa de a te scărpina fie pe o porţiune a corpului, fie pe întreaga lui suprafaţă. La unii oameni, pruritul este agravat de scărpinare; se produce un ciclu de scărpinare-mâncărime-scărpinare, ce devine greu de întrerupt.
Cauzele posibile ale pruritului sunt multe, incluzând atât factori locali (pe piele) sau sistemici (din interiorul organismului).
Printre factorii locali se numără:
* Pielea uscată (întâlnită adesea la vârstnici, prin exces de spălare, mediu de viaţă cu umiditate redusă).
* Boli cutanate - eczemă, urticarie, păduchi, scabie, psoriazis, lichen plan, zona zoster, infecţii fungice.
* Iritarea - apare de la accesoriile cu anumite texturi: metalul de la catarama curelelor, ceasuri; contact cu detergenţi sau alţi iritanţi chimici.
Dintre factorii sistemici (interni) enumerăm:
* Sarcina este asociată cu anumite boli care cauzează pruritul. Acesta se ameliorează odată cu naşterea copilului.
* Bolile de ficat, inclusiv icterul, hepatita, sunt asociate pruritului.
* Bolile de rinichi ce duc la insuficienţa renală pot produce prurit.
* Tulburările intestinului, cum ar fi boala celiacă, se pot asocia pruritului.
* Unele tipuri de cancer, cum ar fi limfomul, leucemia, policitemia, pot duce la prurit.
* Bolile sistemului nervos, cum se întâmplă la persoanele suferinde de diabet, scleroză în plăci, pot produce prurit.
* Tulburările psihice sunt asociate şi cu pruritul, ceea ce duce, câteodată, la leziuni cutanate, produse mecanic de bolnavi.
Pruritul susţinut poate duce la îngroşarea sau rănirea pielii, la infecţii şi cicatrici. Poate induce insomnie şi depresie, dacă este sever şi persistent.
Medicina naturistă apreciază că pruritul poate fi cauzat de o invazie de vânt şi căldură la nivelul pielii sau de un exces de căldură la nivel intestinal.
Este bine să consultaţi medicul specialist dermatolog, atunci când pruritul persistă mai mult de 2 săptămâni, este sever, însoţit de leziuni cutanate sau asociat unora dintre bolile interne menţionate mai sus.
Câteva abordări naturiste:
* Hidratarea pielii, folosind creme hidratante. Se folosesc după baie sau după spălarea mâinilor. Este cel mai bine să nu se şteargă de tot pielea, înaintea aplicării cremelor hidratante. Mai eficient este să se aplice crema pe pielea parţial umedă.
* Băi călduţe, în care se adaugă pudră foarte fină de fulgi de ovăz, ar putea fi de folos.
* Crema cu calamină, care conţine oxid de zinc, este foarte bună în prurit.
* Alegeţi hainele din ţesătură netedă şi nu aspră, pentru a nu provoca mâncărime.
* Evitaţi săpunurile parfumate sau puternic colorate pentru baie. Acelaşi principiu se aplică şi în cazul detergenţilor de spălat rufe.
* Trebuie evitate, pe cât posibil, medicamentele sau alimentele care pot cauza mâncărime. Aceasta înseamnă să vă revizuiţi medicamentele de astm şi de tensiune pe care le folosiţi (împreună cu medicul curant).
* Plantele medicinale, în frunte cu sunătoarea (Hypericum perforatum), au efect calmant.
* Meditaţia şi exerciţiile fizice ajută la înlăturarea stresului.
* Homeopatia poate fi de folos, cu următoarele remedii: Apis mellifica, Psorinum, Rhus toxicodendron, Sulphur. Idealul ar fi un preparat homeopat de constituţie, recomandat de un specialist.
* Acupunctura este de mare folos. Punctele utile trebuie căutate pe meridianele Vezică urinară, Plămân, Ficat, Vezică biliară, Rinichi.
Vă urez succes!