Termenul de energizant, pus în legătură cu acest tip de băuturi, este o pură invenţie comercială. În realitate, aşa-numitele energizante sunt nişte excitante care nu dau în niciun caz un plus de energie, ci doar ne ajută să o consumăm mai rapid pe cea existentă. Într-adevăr, cu ajutorul acestor băuturi, putem amâna somnul, apare chiar o stare pasageră de euforie, însă după câteva zeci de minute sau ore, apare reversul, adică o stare de slăbiciune extremă. Neurologii care au studiat fenomenul au observat că pentru o energizare reală, care să ne crească gradul de concentrare şi capacitatea de efort, nu funcţionează excitantele. Energizarea se obţine prin somn suficient şi la ore potrivite, prin respirarea profundă a unui aer de calitate, prin consumul hranei bogate în antioxidanţi şi prin efortul fizic făcut în doze echilibrate. Această energizare reală nu aduce, însă, profit industriei băuturilor, care anul trecut a vândut un număr ameţitor de licori excitante (de ordinul miliardelor!), totul fiind cuantificat - evident - în sume imense de bani. Aşa încât există toate motivele pentru a perpetua acest mit al energizării. Cum este el perpetuat? Prin acţiuni publicitare uriaşe, făcute la televizor, în cinematografe, în marile competiţii sportive. De fapt, din preţul de cost pentru o doză de energizant, nici măcar jumătate nu reprezintă ingredientele sale, mai mult de 60% fiind cheltuieli pentru publicitate.
Compoziţia unui energizant
Peste 97% din conţinutul energizantelor este constituit din apă, aceasta fiind de multe ori şi singura componentă cu adevărat sănătoasă din aceste băuturi. Din păcate, alături de apă există multe alte ingrediente cu efect excitant, din combinarea cărora rezultă băuturi cu o toxicitate încă prea puţin cunoscută, mai ales pe termen mediu şi lung. Aceste substanţe, care merită o atenţie specială, sunt vinovate pentru multe din păcatele băuturilor energizante. Este de notorietate faptul că aceste băuturi dau adesea dependenţă, insomnii, stări de anxietate, incapacitate de concentrare, sindrom de deficit de atenţie. Ele sunt considerate a fi nocive pentru adulţi, dar de-a dreptul periculoase pentru copii şi adolescenţi. Vom descrie în continuare câteva din ingredientele cele mai controversate din băuturile energizante.
Otrăvurile care "dau aripi"
* Zahărul alb - o singură doză de cola sau de altă băutură energizantă conţine întreaga raţie de zahăr permisă unui adult într-o zi. Or, foarte multe persoane consumă multe asemenea doze pe zi, iar zahărul este cel mai puternic agent de îngrăşare, de producere a ţesutului adipos în exces, afectând pancreasul şi sistemul nervos.
* Acidul fosforic - este o substanţă 100% artificială, care afectează metabolismul calciului, având efecte distructive asupra dinţilor şi oaselor. De asemenea, inactivează o parte din sucurile şi enzimele digestive, producând balonare, sindromul de colon iritabil şi alte afecţiuni gastro-intestinale.
* Taurina - este un aminoacid extras iniţial din urina vacilor ori din testiculele taurilor (de unde şi numele). În prezent, taurina este obţinută prin sinteze chimice, fiind integrată în energizante ca stimulent al creierului. Culmea este că studii făcute recent de neurologi au arătat că taurina este mai degrabă sedativă decât stimulantă, activând în creier (la nivelul talamusului) exact centrii care declanşează... somnul. În prezent, în câteva ţări ale lumii, consumul de taurină este interzis sau restricţionat, iar unii biochimişti avertizează că în combinaţie cu cofeina sau alcoolul are efecte dezastruoase asupra inimii şi sistemului nervos.
* Cofeina - în prezent este excitantul cel mai folosit de pe planetă, fiind extrasă - aşa cum o arată şi numele - din cafea. Ea stimulează, pentru o perioadă de 1-2 ore, centrii din creier care ţin de atenţie şi de capacitatea de răspuns rapid la stimulii exteriori. Problema este că, după ce trece efectul său excitant, creierul suferă o adevărată depresie, în care toate capacităţile sale sunt mult diminuate. În plus, cofeina din băuturile energizante mai are un mare dezavantaj: este în stare pură. Dacă în cafea ea se găseşte alături de vitamine, minerale şi alte substanţe cu efect antioxidant, care-i temperează efectele nefaste, în aceste băuturi ea este pură, fără nimic care să-i corecteze acţiunea.
* Gluconolactona - este o substanţă cu un nume complicat, dar pe care merită să-l reţineţi. O mai întâlnim pe etichete şi sub numele de glucoronolactonă, gluconodeltalactonă sau E575, fiind omniprezentă în băuturile energizante. A fost folosită în anii '60 de armata SUA, ca drog (!), în doze mari, pentru a ajuta soldaţii să suporte mai bine starea de depresie şi anxietate produsă de războiul din Vietnam. S-a renunţat la ea, după ce a dat numeroase efecte adverse, cum ar fi atacurile de panică sau manifestările psihotice, atât în timpul administrării, cât şi după întreruperea sa. Ulterior, a fost rebotezată E575, fiind permisă în multe ţări, deşi efectele sale nocive sunt de notorietate. Unii neurologi susţin că în combinaţie cu cofeina şi taurina, constituie o otravă pentru creier, iar în combinaţie cu alcoolul, are efecte cu adevărat dezastruoase. În prezent, sunt anchetate mai multe cazuri de tulburări cardiovasculare (inclusiv infarct) sau nervoase, produse de consumul repetat al acestei substanţe.
Dependenţa de energizante
Cireaşa de pe tortul afacerii cu energizante este faptul că aceste băuturi dau destul de rapid dependenţă. Iar o persoană dependentă este clientul ideal pentru cei care vând aceste licori "fermecate", ea fiind nevoită mereu şi mereu să le cumpere, dozele trebuind chiar uşor crescute în timp. Şi nu doar energizantele tari, pe bază de taurină şi gluconolactonă dau dependenţă, ci şi aparent inofensivele băuturi de tip cola, pe care părinţii şi bunicii le cumpără copiilor. Mai multe studii făcute în Statele Unite, Franţa şi Canada, arată că există copii dependenţi de cofeina şi zahărul din băuturile de tip cola şi, mai mult, aceştia prezintă o agresivitate, o agitaţie şi o lipsă de atenţie mult ridicate faţă de ceilalţi copii. Sindromul deficitului de atenţie (celebrul ADHD) este aproape garantat la micuţii amatori de cola, ceea ce a pus profesorii şi medicii pediatri în alertă. La iniţiativa lor, în unele ţări, vânzarea de băuturi de tip cola sau a altor energizante cu cofeină este interzisă în apropierea şcolilor.
Alcool + energizante = sinucideri
La tineri şi la adolescenţi, problema dependenţei de energizante este şi mai spinoasă. Ei au acces nelimitat la aceste băuturi, care de multe ori produc supraponderalitate sau obezitate, din cauza conţinutului de zahăr şi de stimulenţi ai apetitului alimentar. Aspectul corporal (grăsimea) al băutorilor de energizante produce depresie, pe care aceştia o tratează - cum altfel? - cu aceleaşi excitante. Iar după ingerarea pentru o perioadă îndelungată a băuturilor energizante, creierul se obişnuieşte să funcţioneze doar în prezenţa substanţelor chimice pe care ele le conţin. Odată oprită administrarea acestor excitante, scoarţa cerebrală nu mai eliberează suficienţi neurotransmiţători (care produc stările de calm, bucurie, relaxare etc.) ceea ce face ca dependenţii să aibă nevoie rapid de o nouă doză de energizant, pentru a fi atenţi, pentru a putea socializa sau chiar pentru a se putea relaxa.
Nu putem încheia capitolul dependenţei fără a vorbi despre amestecul energizantelor cu alcool, care este la mare modă printre tinerii din România. Specialiştii ştiu încă foarte puţine despre amestecul dintre alcool, taurină, gluconolactonă şi cofeină, dar sunt raportate tot mai multe cazuri de infarct, crize psihotice şi chiar sinucideri în rândul tinerilor care amestecă vodca sau alte tării cu băuturile energizante. Mai mult, se pare că teribila dependenţă de alcool se instalează mai rapid la cei care beau aceste combinaţii puternic euforizante. Medicii care au tratat astfel de dependenţi spun că problemele lor sunt mai mari decât cele ale dependenţilor de heroină - drogul cel mai periculos dintre cele folosite.
Eliminarea dependenţei de energizante
Se face treptat, cel mai adesea înlocuind răul mai mare, adică băuturile energizante, cu răul mai mic, adică băuturile naturale, bogate în cofeină. Aşadar, pentru a nu brusca sistemul nervos, într-o primă fază, se vor înlocui energizantele sintetice cu cafeaua clasică şi cu ceaiul verde. Acesta din urmă are un conţinut de cofeină mai mare decât ne-am putea imagina (uneori mai mare şi decât al cafelei), la care se adaugă teina, care este un alt excitant. Pe de altă parte, ceaiul verde conţine şi foarte mulţi antioxidanţi care-i compensează acţiunea. Ceaiul verde, în combinaţie cu coaja de lămâie, cu mierea polifloră, are efecte stimulente nervoase uimitor de puternice, mai ales în concentraţii şi doze mari, fiind un excelent înlocuitor al energizantelor nocive. În afara acestei substituţii, există şi câteva remedii naturiste care pot ajuta la eliminarea rapidă a dependenţei de băuturile excitante:
* Magneziul marin japonez - este o formă de magneziu naturală, extrem de uşor asimilabilă, care ajută la îmbunătăţirea concentrării, a atenţiei, combătând eficient astenia şi lipsa de tonus. Practic, are acelaşi efecte pozitive ca băuturile energizante, dar fără reacţiile adverse.
* Passiflora - este un excelent calmant natural, care ajută dependenţii de energizante să se relaxeze, să-şi recapete gradat somnul odihnitor, aşa încât să poată ieşi din cercul vicios produs de substanţele excitante. Se recomandă administrarea sa, în combinaţie cu magneziul.
* Lăptişorul de matcă - are o acţiune cu adevărat eficientă, el ajutând la refacerea porţiunilor din sistemul nervos afectate de dependenţa de substanţe excitante. Practic, mecanismele neuro-chimice ale dependenţei sunt inactivate, în timp, de acest produs, mai ales atunci când este administrat în combinaţii cu antioxidanţi puternici, cum ar fi armurariul, extractul de coacăz negru sau ginsengul indian.
Atenţie la băuturile cu "0 zahăr"!
Sub presiunea nutriţioniştilor care au acuzat producătorii de băuturi energizante că sunt printre principalii vinovaţi de epidemia de obezitate care afectează lumea occidentală, a mai apărut o găselniţă comercială: băuturile fără zahăr. În cazul acestora, dincolo de reclamă, situaţia este perfect definită de zicala: "Am nimerit din lac în puţ", pentru că zahărul a fost înlocuit cu îndulcitori sintetici, de zeci de ori mai nocivi. Mai exact, în aceste băuturi găsim următoarele otrăvuri:
* Ciclamatul (E952) - are o putere de îndulcire de 30 de ori mai mare decât cea a zahărului, dar este atât de toxic, încât a fost interzis în Statele Unite. El produce leziuni la nivelul ficatului şi al pancreasului, iar la bărbaţi scade concentraţia de hormoni masculini şi produce... atrofierea testiculelor.
* Zaharina (E954) - este adesea folosită în combinaţie cu ciclamatul, având ca şi acesta, 0 calorii şi o mare putere de îndulcire. Singura problemă cu această substanţă este că predispune la alergii şi la cancer. Unii nutriţionişti, fideli producătorilor de băuturi, ne asigură că este un agent cancerigen slab, dar nu explică şi ce se întâmplă prin administrarea repetată a acestui cancerigen. Oricum, în multe ţări, administrarea zaharinei este interzisă, mai ales femeilor însărcinate şi copiilor.
* Aspartamul (E951) - este cel mai controversat îndulcitor sintetic. De fapt, aspartamul este interzis în mai bine de un sfert din ţările lumii, deoarece produce depresie, dureri de cap, anumite forme de cancer, stimulează comportamentul agresiv la copii. Şi încă un lucru: aspartamul şi zaharina stimulează puternic apetitul alimentar, predispunând la obezitate.