Asumarea unei poziţii este foarte importantă, chiar dacă ea nu este întotdeauna corectă şi oportună. Condamnarea "mogulului" Dan Voiculescu, de pildă, după o exasperantă cursă a Justiţiei împotriva tuturor barierelor puse în drumul ei, a fost un prilej pentru poziţionări colaterale. Victor Ponta, candidatul USD (PSD şi sateliţii) la preşedinţie, s-a arătat brusc îngrijorat de libertatea presei, referindu-se la situaţia Antenelor (în special Antena 3) care, păsămite, n-ar mai putea emite din cauză că redacţiile au fost confiscate ca echivalent pentru datorii. Ponta ştia foarte bine că preluarea de către stat a acestor active nu înseamnă interzicerea chiriaşilor, Antenele putând să emită de acolo, dacă îşi onorează obligaţiile financiare faţă de noul proprietar. Candidatul PSD-ist a vrut să exploateze starea emotivă indusă publicului de mercenarii antenişti ai lui Voiculescu, care au chemat, în numele "libertăţii presei", bucureştenii la o "plimbare" la Cotroceni. Neautorizată, manifestaţia a degenerat în acte de violenţă, nesancţionate de jandarmii prezenţi, semănând izbitor cu scenele de tristă amintire din vara lui 1990, când grupuri de bucureşteni i-au aplaudat pe mineri.
Şeful guvernului a sărit să apere Antenele şi pentru că aparatul de propagandă creat de Voiculescu în anii săi de luptă cu Băsescu şi cu Justiţia, a devenit, prin condamnarea "patronului", disponibil pentru alte surse de finanţare. Sărind în "apărarea" lor, Victor Ponta a vrut să le sugereze că nu vor fi lăsaţi de izbelişte, că guvernul (şi partidulul aferent) vor găsi, până la urmă, sponsorii necesari. Ponta este direct interesat de păstrarea în priză a Antenei 3, şi pentru că este principalul difuzor al antibăsismului. Toţi observatorii oneşti ai politicii româneşti au sesizat că Ponta îşi duce campania prezidenţială pe unica temă a anti-băsismului, deşi preşedintele îşi încheie funcţia supremă în stat, după alegerile prezidenţiale din iarnă. De fapt, ideea care încearcă să îi fie inoculată opiniei publice este asimilarea independenţei Justiţiei cu Băsescu, pentru a putea clama existenţa unei "dictaturi". Sigur, am putea întreba ce dictator acceptă să fie terfelit - el şi familia sa - zi de zi şi ceas de ceas, de un organ mediatic oarecare? Ponta, care ştie prea bine că situaţia reală este diferită, este interesat în păstrarea confuziei, pentru că astfel, anunţând amendarea viitoare a băsismului, poate sugera baronilor locali - de care depinde alegerea lui - că, după instalarea noului regim la Cotroceni, Justiţia va deveni mai "flexibilă", mai blândă cu actorii marilor dosare de corupţie. Victor Ponta este interesat în menţinerea dezbaterii "băsism-antibăsism" ca temă centrală a campaniei electorale şi pentru că este complet afon la oricare altă temă politică, socială sau economică, cât de cât serioasă. Blocat în miştocăreala de mahala, pe care a transfomat-o în stil personal, premierul îşi vădeşte imediat lipsa de pregătire şi incompetenţa, refuzând, de altfel, orice polemică pe chestiuni serioase. (Chiar şi calmul Klaus Johannis, candidatul dreptei, riscă să piardă, dacă se lasă angrenat în "jocul" propus de premier. În imprecaţii, obrăznicii şi minciuni Ponta e neîntrecut.) În sensul acesta, o dovadă a "păcălelilor" PSD-iste, duse de premier la limită, este raportul Eurostat privind dezvoltarea economică a ţării, în acest moment. Ponta a anunţat triumfalist, decolarea României, cu cea mai constantă creştere economică din UE, reducerea CAS-ului, fiind o consecinţă firească a "exploziei economice" şi nu o măsură electorală. Decizia premierului e susţinută de Institutul Naţional de Statistică, care declară o creştere de 1%. Eurostat, instituţia similară a UE, constată însă că economia românească a scăzut două trimestre la rând, fiind în recesiune tehnică, iar creşterea este negativă (-1%). Dacă profesorul A. Tudorel, şeful INS, a calculat greşit, este incompetent, iar dacă a minţit - stimulat sau nu de premier - este făţiş angajat politic. În ambele cazuri, ar trebui să se retragă. Deformarea propagandistică a realităţii şi abaterea de la dezbaterea responsabilă, prin utilizarea masivă a atacului la persoană şi specularea deliberată a confuziei între teme, sunt urmărite de întreg angrenajul pontist, care nu se va bloca la "accidente" precum cel provocat de Eurostat.
Ei bine, opoziţia ar trebui să-l oblige pe candidatul Ponta să evolueze tocmai pe acest teren. Opoziţia e însă fragmentată şi contradictorie, alegerea lui Johannis ca vârf de lance (după corecta şi matura decizie de retragere a lui C. Predoiu) fiind contestată şi concurată de candidaţi orgolioşi sau "mesianici" din aceeaşi orientare. PMP a devenit deja, după toate aparenţele, o jucărie a Elenei Udrea, care şi-a anunţat propria candidatură la preşedinţie. Exemple de aberaţii politice pe ultima sută de metri se mai pot găsi. Dacă nu vor înţelege că prioritatea absolută este, de acum, reacţia dură şi unitară la diversiunile grupării Ponta, liderii opoziţiei s-ar putea dezmetici când este deja prea târziu.