Tehnică, ce-i drept! Asta înseamnă, în limbajul cifrat al economiştilor, că economia a scăzut încet, de la un trimestru la celălalt, dar, deocamdată, e în creştere faţă de anul trecut. Deocamdată...
Partea penibilă, ca să folosesc un cuvânt decent, este că am aflat că suntem în recesiune din afara ţării, de la EUROSTAT, pentru că Institutul Naţional de Statistică a ascuns această realitate. Ca pe vremea lui Ceauşescu, economia duduie... pe hârtie.
Ca să nu vă sperii prea tare, ar trebui să vă spun şi că recesiunea aceasta "tehnică" nu e încă un mare dezastru. Atâta vreme cât situaţia economică de anul acesta e mai bună decât cea de anul trecut, stăm oarecum bine. Adică, vorba premierului Victor Ponta, înaintăm, dar nu cu 130 de kilometri pe oră, ci doar cu 100. Dar situaţia se deteriorează, probabil, chiar în timp ce scriu aceste rânduri. Vă mai amintiţi cum "duduia" economia lui Tăriceanu în 2008, an în care am avut o creştere economică-record? Ei bine, în realitate, ea începuse încă de pe atunci să o ia la vale, iar dezastrul l-am simţit în 2009, şi încă tragem şi astăzi ponoasele pentru incompetenţa şi iresponsabilitatea acelei guvernări. Atunci, ca şi acum, oamenii politici aflaţi la putere ciocneau cupe de şampanie pe puntea unui vas care începuse să ia apă. Iar ei, în loc să dea la pompe în cală cu mânecile suflecate şi să astupe găurile, se pupau ca la banchet, aghezmuiţi bine. În cele din urmă, vaporul economiei s-a scufundat şi am suferit enorm, cu toţii, până l-am văzut adus din nou pe linia de plutire.
Ce ar putea să facă acum guvernul? Multe! Analiştii economici spun că recesiunea de anul acesta a venit pe trei canale. În primul rând, avem o scădere a exporturilor nete, apoi a consumului şi, în cele din urmă, a investiţiilor private şi guvernamentale. Iar la ultimele, guvernul a avut pâinea şi cuţitul în mână. Din păcate, nu a tăiat nicio felie. Ministrul Dan Şova a făcut mari proiecte pe hârtie şi mai nimic în realitate. Avem la dispoziţie bani mai ieftini de la băncile de afară, avem şi bani europeni care sunt gratis, dar statul nu a investit în infrastructura publică mai nimic, ceea ce a tras în jos sectorul construcţiilor, unul dintre cele mai importante din economie. Şi mai grav, pe lângă faptul că nu a pus nimic pe masă, statul a tot luat prin taxe şi impozite. Celebra taxă pe stâlp, de 1,5% din activele nete, doboară profitul multor companii, care altfel ar fi putut merge către investiţii. De asemenea, şi acciza pe carburanţi, care scumpeşte multe din serviciile prestate la noi în ţară de diverse companii.
În concluzie, unei economii care începuse să se urnească, statul român nu numai că nu i-a întins mâna, dar i-a şi mărit povara. Să nu ne mirăm dacă o va lua din toamnă la vale, cu noi cu toţi. Să te ţii atunci campanie electorală! Pe spinarea noastră...