Nimeni nu se aştepta ca partidul guvernamental să-şi desemneze alt candidat decât pe propriul lider, Victor Ponta. Unanimitatea votului a fost menită, în plus, să dea impresia unei "unităţi monolitice", a unei voinţe de neabătut a PSD-ului, de a-şi duce "schimbarea până la capăt", adică de a şterge din istoria recentă orice urmă a detestatului "regim Băsescu". Chiar şi inundaţiile grave ce au afectat Oltenia au fost folosite de "strategii" partidului pentru a lansa încă o "bombă" propagandistică, aceea a liderului salvator, sosit la momentul potrivit, la locul unui dezastru natural, pentru a pune umărul la înlăturarea urmărilor. Ponta nu a mai fost plimbat, de data asta, într-o barcă de cauciuc trasă de jandarmi, iar pantofii de lux au fost înlocuiţi de "clasicele" cizme pentru noroi. Premierul a dat (cum altfel?) "preţioasele indicaţii" şi a făcut promisiuni generoase, înfăţişându-se apoi la Consiliul Naţional, drept "unica soluţie" pentru viitorul ţării şi, în primul rând, pentru "poporul PSD-ist". În faţa acestei demonstraţii de forţă şi siguranţă, adversarii ar trebui să realizeze că inevitabilului nu i te poţi opune, iar "prietenii" ar trebui să realizeze că viitorul lor este asigurat, după ce schimbarea va fi dusă "la capăt".
Deşi toată această regie, întreg efortul de a drapa în roz o realitate pronunţat cenuşie, uriaşa înscenare prin care Ponta trebuie identificat cu Salvatorul poporului nu poate păcăli, PSD-ul nu este nici pe departe un bloc unitar în susţinerea premierului. Ponta a fost ales lider şi împins din această postură în funcţia de premier, prin voinţa baronilor partidului, dornici de linişte în faţa unei Justiţii neiertătoare, care şi-a regăsit independenţa. Ca prim-ministru, Ponta trebuia să stopeze acţiunile instituţiilor juridice de execuţie, trebuia să le ofere şefilor locali ai partidului (şi, prin asociere, altor baroni interesaţi) un moment de pauză, cel puţin până la "bătălia prezidenţialelor". Chiar şi "compromisul" cu Traian Băsescu, în desemnarea conducătorilor de structuri judiciare (Procuratură, ANI, DNA) urmărea încetinirea marşului Justiţiei spre amendarea drastică a demnitarilor corupţi din administraţie. Ponta a jucat "la două capete", încercând - pe de o parte - să arate cancelariilor occidentale că sprijină, totuşi, anticorupţia, acceptând - în acest sens - să se înţeleagă chiar cu preşedintele ţării şi - pe de altă parte - să asigure "baronii" că "va face totul" pentru a fi lăsaţi în pace. Din păcate pentru el, Justiţia nu s-a oprit şi nici nu şi-a încetinit demersul, lideri locali ca Duicu sau N. Constantinescu fiind deja "înhăţaţi" sau la un pas de "capturare", precum "eternul supravieţuitor" Dan Voiculescu sau Radu Mazăre, histrionul fără limite al "partidului". Unanimitatea de la Craiova a acoperit momentan surda nemulţumire a baronilor, obligaţi să constate că "protejatul" lor este mai slab decât credeau, în ciuda discursului agresiv-miştocăresc, a obrăzniciei jucate de dragul mahalalei politice. Ponta a înţeles că "rezervele" partidului, de la Dragnea, la nefericitul şi mereu disponibilul Mircea Geoană, abia aşteaptă să-i speculeze greşelile, să-i demonstreze - pe la spate - incompetenţa. Lozinca "schimbare până la capăt" a fost lansată pentru a le mai cere baronilor încă un mic răgaz şi încă o mobilizare, până la ocuparea ultimului bastion instituţional de comandă, Preşedinţia. Spumoasa manifestare de unanimitate de la Craiova nu a reuşit să acopere nesiguranţa candidatului PSD-ist nici în alte privinţe. Dacă, la partid, Ponta şi-a luat o acoperire prin desemnarea amicului său Dan Şova, ca şef de campanie şi a întărit legăturile cu sateliţii (UNPR-ul, PC-ul), în exterior, a căutat să forţeze cristalizarea unui "pol liberal", care să dea iluzie că marea alianţă care l-a adus la putere, USL-ul - destrămată după retragerea PNL-ului - încă mai există. Nicio promisiune (inclusiv o posibilă cedare a şefiei guvernului) nu a fost uitată, după ce trista coadă de topor liberală, Popescu-Tăriceanu, şi-a început misiunea de distrugere a dreptei prin construirea unui Partid Liberal Reformator. Tăriceanu a adunat toţi "rejectaţii" PNL-ului, dintre care unii cu musca Justiţiei pe căciulă, pentru a susţine un partid, PSD-ul, total opus programului şi doctrinei liberale, în speranţa că i se va permite, în viitorul stat-partid PSD-ist, să participe la "masa stăpânilor". Autorul celebrului "bilet roz" uită că, întotdeauna, slugile slabe sau, ca să folosim o expresie mai apropiată de înţelegerea lui, "tovarăşii de drum" sunt eliminaţi după ce şi-au îndeplinit misiunea. Ca şi protectorul său temporar, Victor Ponta, Tăriceanu îşi înscrie discursul electoral în lozincile inconsistente ale antibăsismului, deşi - cum bine ştie toată lumea -Băsescu nu mai poate candida la funcţia supremă.
Antibăsismul a devenit principala temă propagandistică a campaniei prezidenţiale a candidatului Victor Ponta şi, prin "empatie", a candidatului-iepure Popescu-Tăriceanu. Amândoi vor, din toate puterile, să ocolească orice dezbatere serioasă pe teme economico-sociale sau pe teme de politică externă, afurisindu-l pe "duşmanul" poporului, Traian Băsescu. Ponta a acceptat, de altfel, să candideze la preşedinţia ţării, pentru a scăpa de plicticoasele chestiuni tehnice subsumate în fişa postului de prim-ministru. Diletantismul său, sesizat până şi de cei mai puţin deschişi spre problemele managementului economiei, încă nu şi-a atins limitele de incompetenţă. De aceea, în campania pe care a început-o, el va continua să atace "băsismul", va căuta să-i împingă pe toţi contracandidaţii săi în polemica legată de actele şi deciziile actualului preşedinte, ignorând faptul că atât Klaus Johannis, cât şi Cătălin Predoiu, M.R.U. sau chiar Monica Macovei, s-au distanţat demult de "stilul - Băsescu". Victor Ponta şi majordomul lui, Tăriceanu, vor căuta din răsputeri să se menţină pe terenul polemicii personalizate, cu iz obraznic, de mahala, în care excelează. Dacă, după cum indică toate sondajele, candidatul unic al Alianţei Creştin-Liberale (formulă tranzitorie de denumire a noului PNL) va fi Klaus Johannis, Ponta va adăuga în discursul său electoral (după cum a sugerat la Craiova) şi temele etnicităţii şi credinţei.
Concluzia este una singură: toate acţiunile candidatului PSD-ist Victor Ponta indică, în ciuda optimismului afişat, o mare nesiguranţă. Ponta ştie că prin candidatura la "prezidenţiale" îşi joacă definitiv cariera. Va apela, în consecinţă, la absolut toate mijloacele pentru stoparea adversarilor. Victoria lui va însemna însă o reîntoarcere (tot mai puţin mascată) la regimul partidului-stat, pe care PSD-ul s-a străduit atât de mult să îl impună.