"Schimbarea până la capăt"

După Consiliul Naţional lărgit, convocat în 29 iulie a.c., la Craiova, PSD-ul a intrat în linie dreaptă cu pregătirea pentru "prezidenţiale".

Nimeni nu se aştepta ca partidul guvernamental să-şi desemneze alt candidat decât pe propriul lider, Victor Ponta. Unanimitatea votului a fost menită, în plus, să dea impresia unei "unităţi monolitice", a unei voinţe de neabătut a PSD-ului, de a-şi duce "schim­ba­rea până la capăt", adică de a şterge din istoria recentă ori­ce urmă a detestatului "regim Băsescu". Chiar şi inun­da­ţiile grave ce au afectat Oltenia au fost folosite de "stra­te­gii" partidului pentru a lansa încă o "bombă" propa­gan­dis­tică, aceea a liderului salvator, sosit la momentul potrivit, la locul unui dezastru natural, pentru a pune umărul la înlă­turarea urmărilor. Ponta nu a mai fost plimbat, de data asta, în­tr-o barcă de cauciuc trasă de jandarmi, iar pantofii de lux au fost înlocuiţi de "clasicele" cizme pentru noroi. Pre­mie­rul a dat (cum altfel?) "preţioasele indicaţii" şi a făcut pro­mi­siuni generoase, înfăţişându-se apoi la Consiliul Na­ţional, drept "unica soluţie" pentru viitorul ţării şi, în primul rând, pentru "poporul PSD-ist". În faţa acestei demonstraţii de forţă şi siguranţă, adversarii ar trebui să realizeze că inevitabilului nu i te poţi opune, iar "prietenii" ar trebui să realizeze că viitorul lor este asigurat, după ce schimbarea va fi dusă "la capăt".
Deşi toată această regie, întreg efortul de a drapa în roz o realitate pronunţat cenuşie, uriaşa înscenare prin care Ponta trebuie identificat cu Salvatorul poporului nu poate păcăli, PSD-ul nu este nici pe departe un bloc unitar în susţinerea premierului. Ponta a fost ales lider şi împins din această postură în funcţia de premier, prin voinţa baronilor partidului, dornici de linişte în faţa unei Justiţii neiertătoare, care şi-a regăsit independenţa. Ca prim-ministru, Ponta trebuia să stopeze acţiunile instituţiilor juridice de execuţie, tre­buia să le ofere şefilor locali ai partidului (şi, prin aso­cie­re, altor baroni interesaţi) un moment de pauză, cel puţin până la "bătălia prezidenţialelor". Chiar şi "compromisul" cu Traian Băsescu, în desemnarea conducătorilor de struc­turi judiciare (Procuratură, ANI, DNA) urmărea încetinirea marşului Justiţiei spre amendarea drastică a demnitarilor corupţi din administraţie. Ponta a jucat "la două capete", încercând - pe de o parte - să arate cancelariilor occidentale că sprijină, totuşi, anticorupţia, acceptând - în acest sens - să se înţeleagă chiar cu preşedintele ţării şi - pe de altă parte - să asigure "baronii" că "va face totul" pentru a fi lăsaţi în pace. Din păcate pentru el, Justiţia nu s-a oprit şi nici nu şi-a încetinit demersul, lideri locali ca Duicu sau N. Cons­tan­tinescu fiind deja "înhăţaţi" sau la un pas de "capturare", precum "eternul supravieţuitor" Dan Voiculescu sau Radu Mazăre, histrionul fără limite al "partidului". Unanimitatea de la Craiova a acoperit momentan surda nemulţumire a ba­ro­nilor, obligaţi să constate că "protejatul" lor este mai slab decât credeau, în ciuda discursului agresiv-mişto­că­resc, a obrăzniciei jucate de dragul mahalalei politice. Ponta a înţeles că "rezervele" partidului, de la Dragnea, la nefe­ri­citul şi mereu disponibilul Mircea Geoană, abia aşteaptă să-i speculeze greşelile, să-i demonstreze - pe la spate - in­competenţa. Lozinca "schimbare până la capăt" a fost lan­sată pentru a le mai cere baronilor încă un mic răgaz şi încă o mobilizare, până la ocuparea ultimului bastion instituţio­nal de comandă, Preşedinţia. Spumoasa manifestare de unanimitate de la Craiova nu a reuşit să acopere nesiguranţa candidatului PSD-ist nici în alte privinţe. Dacă, la partid, Ponta şi-a luat o acoperire prin desemnarea amicului său Dan Şova, ca şef de campanie şi a întărit legăturile cu sateliţii (UNPR-ul, PC-ul), în exterior, a căutat să forţeze cristalizarea unui "pol liberal", care să dea iluzie că marea alianţă care l-a adus la putere, USL-ul - destrămată după retragerea PNL-ului - încă mai există. Nicio promisiune (inclusiv o posibilă cedare a şefiei guver­nului) nu a fost uitată, după ce trista coadă de topor liberală, Popescu-Tăriceanu, şi-a început misiunea de distrugere a dreptei prin construirea unui Partid Liberal Reformator. Tăriceanu a adunat toţi "rejectaţii" PNL-ului, dintre care unii cu musca Justiţiei pe căciulă, pentru a susţine un partid, PSD-ul, total opus programului şi doctrinei liberale, în speranţa că i se va permite, în viitorul stat-partid PSD-ist, să participe la "masa stăpânilor". Autorul celebrului "bilet roz" uită că, întotdeauna, slugile slabe sau, ca să folosim o ex­presie mai apropiată de înţelegerea lui, "tovarăşii de drum" sunt eli­minaţi după ce şi-au îndeplinit misiunea. Ca şi protectorul său temporar, Victor Ponta, Tăriceanu îşi înscrie discursul electoral în lozincile inconsistente ale antibăsismului, deşi - cum bine ştie toată lumea -Băsescu nu mai poate candida la funcţia supremă.
Antibăsismul a devenit principala temă propagandistică a campaniei prezidenţiale a candidatului Victor Ponta şi, prin "empatie", a candidatului-iepure Popescu-Tăriceanu. Amân­doi vor, din toate puterile, să ocolească orice dezba­tere serioasă pe teme economico-sociale sau pe teme de po­litică externă, afurisindu-l pe "duşmanul" poporului, Traian Băsescu. Ponta a acceptat, de altfel, să candideze la pre­şe­dinţia ţării, pentru a scăpa de plicticoasele chestiuni tehnice subsumate în fişa postului de prim-ministru. Diletantismul său, sesizat până şi de cei mai puţin deschişi spre proble­mele managementului economiei, încă nu şi-a atins limitele de incompetenţă. De aceea, în campania pe care a în­ceput-o, el va continua să atace "băsismul", va căuta să-i îm­pingă pe toţi contracandidaţii săi în polemica legată de actele şi deciziile actualului preşedinte, ignorând faptul că atât Klaus Johannis, cât şi Cătălin Predoiu, M.R.U. sau chiar Monica Macovei, s-au distanţat demult de "stilul - Bă­sescu". Victor Ponta şi majordomul lui, Tăriceanu, vor cău­ta din răsputeri să se menţină pe terenul polemicii perso­na­lizate, cu iz obraznic, de mahala, în care excelează. Dacă, du­pă cum indică toate sondajele, candidatul unic al Alianţei Creştin-Liberale (formulă tranzitorie de denumire a noului PNL) va fi Klaus Johannis, Ponta va adăuga în discursul său electoral (după cum a sugerat la Craiova) şi temele etni­cităţii şi credinţei.
Concluzia este una singură: toate acţiunile candidatului PSD-ist Victor Ponta indică, în ciuda optimismului afişat, o mare nesiguranţă. Ponta ştie că prin candidatura la "pre­zi­denţiale" îşi joacă definitiv cariera. Va apela, în con­se­cinţă, la absolut toate mijloacele pentru stoparea adver­sarilor. Victoria lui va însemna însă o reîntoarcere (tot mai puţin mascată) la regimul partidului-stat, pe care PSD-ul s-a străduit atât de mult să îl impună.