Nimeni nu se aștepta ca partidul guvernamental să-și desemneze alt candidat decât pe propriul lider, Victor Ponta. Unanimitatea votului a fost menită, în plus, să dea impresia unei "unități monolitice", a unei voințe de neabătut a PSD-ului, de a-și duce "schimbarea până la capăt", adică de a șterge din istoria recentă orice urmă a detestatului "regim Băsescu". Chiar și inundațiile grave ce au afectat Oltenia au fost folosite de "strategii" partidului pentru a lansa încă o "bombă" propagandistică, aceea a liderului salvator, sosit la momentul potrivit, la locul unui dezastru natural, pentru a pune umărul la înlăturarea urmărilor. Ponta nu a mai fost plimbat, de data asta, într-o barcă de cauciuc trasă de jandarmi, iar pantofii de lux au fost înlocuiți de "clasicele" cizme pentru noroi. Premierul a dat (cum altfel?) "prețioasele indicații" și a făcut promisiuni generoase, înfățișându-se apoi la Consiliul Național, drept "unica soluție" pentru viitorul țării și, în primul rând, pentru "poporul PSD-ist". În fața acestei demonstrații de forță și siguranță, adversarii ar trebui să realizeze că inevitabilului nu i te poți opune, iar "prietenii" ar trebui să realizeze că viitorul lor este asigurat, după ce schimbarea va fi dusă "la capăt".
Deși toată această regie, întreg efortul de a drapa în roz o realitate pronunțat cenușie, uriașa înscenare prin care Ponta trebuie identificat cu Salvatorul poporului nu poate păcăli, PSD-ul nu este nici pe departe un bloc unitar în susținerea premierului. Ponta a fost ales lider și împins din această postură în funcția de premier, prin voința baronilor partidului, dornici de liniște în fața unei Justiții neiertătoare, care și-a regăsit independența. Ca prim-ministru, Ponta trebuia să stopeze acțiunile instituțiilor juridice de execuție, trebuia să le ofere șefilor locali ai partidului (și, prin asociere, altor baroni interesați) un moment de pauză, cel puțin până la "bătălia prezidențialelor". Chiar și "compromisul" cu Traian Băsescu, în desemnarea conducătorilor de structuri judiciare (Procuratură, ANI, DNA) urmărea încetinirea marșului Justiției spre amendarea drastică a demnitarilor corupți din administrație. Ponta a jucat "la două capete", încercând - pe de o parte - să arate cancelariilor occidentale că sprijină, totuși, anticorupția, acceptând - în acest sens - să se înțeleagă chiar cu președintele țării și - pe de altă parte - să asigure "baronii" că "va face totul" pentru a fi lăsați în pace. Din păcate pentru el, Justiția nu s-a oprit și nici nu și-a încetinit demersul, lideri locali ca Duicu sau N. Constantinescu fiind deja "înhățați" sau la un pas de "capturare", precum "eternul supraviețuitor" Dan Voiculescu sau Radu Mazăre, histrionul fără limite al "partidului". Unanimitatea de la Craiova a acoperit momentan surda nemulțumire a baronilor, obligați să constate că "protejatul" lor este mai slab decât credeau, în ciuda discursului agresiv-miștocăresc, a obrăzniciei jucate de dragul mahalalei politice. Ponta a înțeles că "rezervele" partidului, de la Dragnea, la nefericitul și mereu disponibilul Mircea Geoană, abia așteaptă să-i speculeze greșelile, să-i demonstreze - pe la spate - incompetența. Lozinca "schimbare până la capăt" a fost lansată pentru a le mai cere baronilor încă un mic răgaz și încă o mobilizare, până la ocuparea ultimului bastion instituțional de comandă, Președinția. Spumoasa manifestare de unanimitate de la Craiova nu a reușit să acopere nesiguranța candidatului PSD-ist nici în alte privințe. Dacă, la partid, Ponta și-a luat o acoperire prin desemnarea amicului său Dan Șova, ca șef de campanie și a întărit legăturile cu sateliții (UNPR-ul, PC-ul), în exterior, a căutat să forțeze cristalizarea unui "pol liberal", care să dea iluzie că marea alianță care l-a adus la putere, USL-ul - destrămată după retragerea PNL-ului - încă mai există. Nicio promisiune (inclusiv o posibilă cedare a șefiei guvernului) nu a fost uitată, după ce trista coadă de topor liberală, Popescu-Tăriceanu, și-a început misiunea de distrugere a dreptei prin construirea unui Partid Liberal Reformator. Tăriceanu a adunat toți "rejectații" PNL-ului, dintre care unii cu musca Justiției pe căciulă, pentru a susține un partid, PSD-ul, total opus programului și doctrinei liberale, în speranța că i se va permite, în viitorul stat-partid PSD-ist, să participe la "masa stăpânilor". Autorul celebrului "bilet roz" uită că, întotdeauna, slugile slabe sau, ca să folosim o expresie mai apropiată de înțelegerea lui, "tovarășii de drum" sunt eliminați după ce și-au îndeplinit misiunea. Ca și protectorul său temporar, Victor Ponta, Tăriceanu își înscrie discursul electoral în lozincile inconsistente ale antibăsismului, deși - cum bine știe toată lumea -Băsescu nu mai poate candida la funcția supremă.
Antibăsismul a devenit principala temă propagandistică a campaniei prezidențiale a candidatului Victor Ponta și, prin "empatie", a candidatului-iepure Popescu-Tăriceanu. Amândoi vor, din toate puterile, să ocolească orice dezbatere serioasă pe teme economico-sociale sau pe teme de politică externă, afurisindu-l pe "dușmanul" poporului, Traian Băsescu. Ponta a acceptat, de altfel, să candideze la președinția țării, pentru a scăpa de plicticoasele chestiuni tehnice subsumate în fișa postului de prim-ministru. Diletantismul său, sesizat până și de cei mai puțin deschiși spre problemele managementului economiei, încă nu și-a atins limitele de incompetență. De aceea, în campania pe care a început-o, el va continua să atace "băsismul", va căuta să-i împingă pe toți contracandidații săi în polemica legată de actele și deciziile actualului președinte, ignorând faptul că atât Klaus Johannis, cât și Cătălin Predoiu, M.R.U. sau chiar Monica Macovei, s-au distanțat demult de "stilul - Băsescu". Victor Ponta și majordomul lui, Tăriceanu, vor căuta din răsputeri să se mențină pe terenul polemicii personalizate, cu iz obraznic, de mahala, în care excelează. Dacă, după cum indică toate sondajele, candidatul unic al Alianței Creștin-Liberale (formulă tranzitorie de denumire a noului PNL) va fi Klaus Johannis, Ponta va adăuga în discursul său electoral (după cum a sugerat la Craiova) și temele etnicității și credinței.
Concluzia este una singură: toate acțiunile candidatului PSD-ist Victor Ponta indică, în ciuda optimismului afișat, o mare nesiguranță. Ponta știe că prin candidatura la "prezidențiale" își joacă definitiv cariera. Va apela, în consecință, la absolut toate mijloacele pentru stoparea adversarilor. Victoria lui va însemna însă o reîntoarcere (tot mai puțin mascată) la regimul partidului-stat, pe care PSD-ul s-a străduit atât de mult să îl impună.