După 25 de ani de retrocedări ilegale, practicate cu timiditate la început (pe timpul lui Petre Roman), dar grăbite de ţărănişti, după apariţia legii "restitutio in integrum", situaţia proprietăţii în Transilvania este dezastruoasă pentru statul român. S-a ajuns până acolo încât, în numele refacerii fostelor proprietăţi, judecători corupţi sau ignoranţi şi-au pus semnătura pe retrocedarea unor sate întregi, cu case şi cimitire, precum Idicel şi Nadăş. Au fost retrocedate zeci de mii de clădiri (şcoli, spitale, palate, vile, case de cultură, case de reşedinţă etc.). Practic, întoarcerea proprietăţilor la urmaşi nebuloşi ai foştilor grofi, conţi, baroni, husari, csendori şi ce rang au mai purtat asupritorii poporului român din Transilvania a însemnat, în bună măsură, anularea actului Marii Uniri din 1918! Pentru că aproape toate aceste proprietăţi au fost răscumpărate de statul român în aur şi dolari, încă din anii '30 ai secolului trecut! Redeschizând răni istorice, retrocedările ne-au întors la structura proprietăţii din secolele al XVII-lea - al XVIII-a, dinainte de Răscoala lui Horea, readucând şi reaşezând rânduieli feudale, în care românii erau excluşi! I-am solicitat preşedintelui Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, profesorul Ioan Sabău Pop, jurist de vază din Târgu Mureş, unul dintre puţinii avocaţi de mare curaj şi patriotism, un luptător pentru dreptatea istorică a românilor, să recapituleze situaţia retrocedărilor din ultimii 25 de ani. Rezultatul este halucinant!
"Parlamentul României nu se dezminte de amatorismul consecvent, dovedit după 1990"
- Ce noutăţi există în domeniul retrocedărilor de proprietăţi, faţă de situaţia arătată de dvs. în urmă cu doi ani, domnule profesor? A pus guvernul Ponta lucrurile în ordine?
- Faţă de cele ilustrate de revista dvs. în 2012, nu se întrevede nicio ameliorare şi nicio preocupare din partea autorităţilor statului, pentru a se pune capăt jafului la care este supusă proprietatea poporului român, prin lozinca de aşa-zisă "restituire a proprietăţilor preluate abuziv de statul comunist", adică "restitutio in integrum". După ce noi am tras clopotele de alarmă asupra acestui pericol care aduce România la un imens dezastru, după ce am văzut că tema a fost preluată de televiziuni, presă scrisă, de personalităţi ale vieţii civice româneşti, am sperat şi chiar am avut impresia că lucrurile se pun în mişcare, că ele intră în atenţia şi preocuparea efectivă a autorităţilor. Nu s-a întâmplat nimic. Aceeaşi platitudine ideatică, având în spate o regie bine pusă la punct; acelaşi total imobilism, fie că este vorba de primul-ministru, de guvernul său, de parlament şi de autorităţile judiciare. La scară naţională, jaful se multiplică. Prin Decizia pilot din 2010, CEDO a cerut sentenţios României să clarifice normativ şi să dea un orizont de finalitate tuturor cazurilor de restituire. A fost timp destul pentru documentare şi s-ar fi putut promova o lege care să pună capăt disputei şi jafului. Am făcut şi eu o propunere de nişă legislativă, la fel şi Forumul "Transilvania Furată", în 6 iunie 2014, pentru a se reglementa situaţia proprietăţilor istorice, a marilor latifundii acaparate în Transilvania după împilare seculară, având la bază raptul prin legea celui mai puternic. Nu i-a interesat pe guvernanţi şi, deopotrivă, pe legiuitorul român care, de ochii lumii, a votat Legea nr. 165/2013, pe care o promitea premierul Ponta la preluarea guvernării, care complică şi mai mult lucrurile. Parlamentul nostru nu se dezminte de amatorismul consecvent, dovedit după 1990.
- Care sunt cele mai scandaloase retrocedări din Transilvania ultimului sfert de secol?
"Cred că este o acţiune dirijată de la Budapesta, de epurare a instituţiilor culturale şi de învăţământ, din centrele urbane reprezentative"
- Am citit despre documentul CNSAS, care-l incriminează pe Banffy. Se mai poate valida retrocedarea în acest caz?
- Vorbim de o răsturnare de situaţie recentă. Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), dovedind vinovăţia de instigare la crime împotriva umanităţii a fostului ministru horthist, a readus în instanţă un proces prin care s-a retrocedat o suprafaţă de 9.323 de hectare de pădure în judeţul Mureş. Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Mureş a promovat o cerere de revizuire împotriva Sentinţei civile din 28 iunie 2007, pronunţate de Judecătoria Reghin, prin care s-a reconstituit suprafaţa de 9.323 ha teren cu pădure, pentru moştenitoarele lui Banffy Daniel - Bethlen Anna, Bethlen Susana şi Szenkuti Eva. Prin urmare, Comisia Judeţeană a apreciat că reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut fără respectarea legii. Potrivit documentului CNSAS, conduita lui Banffy Daniel în perioada de ocupaţie horthystă din Ardeal a fost "vădit contrară intereselor României şi populaţiei româneşti din Ardeal, şi faţă de această conduită, averea autorului Banffy Daniel a fost preluată de statul român". Subprefectul judeţului Mureş, Vasile-Liviu Oprea, a declarat că pe rolul instanţelor de judecată din ţară se află 8 procese, în diverse etape, pentru revendicarea a încă 65.612 hectare de pădure, de către urmaşii fostelor familii nobiliare din judeţul Mureş. Într-un număr de alte 10 dosare s-au pronunţat sentinţe definitive şi irevocabile în defavoarea Comisiei Judeţene, iar în 11 dosare, pentru 44.362 hectare de pădure, a avut câştig de cauză această comisie, adică statul.
- Ce s-a întâmplat cu principalele clădiri reprezentative din oraşele Ardealului?
- Sunt de-a dreptul scandaloase mai ales restituirile făcute unor culte religioase: Biserica Romano-Catolică, Biserica Reformată, Biserica Evanghelică. Cred că este o acţiune concertată şi dirijată de la Budapesta, de epurare a instituţiilor culturale şi de învăţământ din centrele urbane reprezentative ale Transilvaniei: Cluj-Napoca, Oradea, Târgu Mureş, Sibiu, Braşov, Arad, Alba Iulia şi altele. Lista este sumbru de lungă. Mă mărginesc la câteva exemple: clădirile a două licee reprezentative din Târgu Mureş, "Bolyai" şi "Unirea", au fost restituite fără drept cultelor religioase maghiare, catolic şi reformat, de unde românii fie au plecat, fie sunt somaţi ultimativ să plece. Nedreptatea este cu atât mai mare, cu cât colegiul "Unirea" a fost construit din fonduri publice, nu din fonduri ale bisericilor maghiare. În Cluj-Napoca, peste 60 de clădiri reprezentative sunt aşa-zis restituite unor culte religioase maghiare sau altor entităţi şi persoane. Vorbim de o strategie a capturilor de proprietate, în centrul căreia se află în special Arhidieceza din Alba Iulia şi Statusul Romano-Catolic, reconstituit în acest scop. La fel în Oradea: acolo s-au restituit sau sunt în curs de restituire 16 clădiri (sedii şcolare, de cultură, alte instituţii publice). Centrul municipiului Timişoara a fost, practic, "eliberat" de români. La Târgu Mureş, pe străzile Bolyai şi Călăraşi, statul român a cedat mai multe clădiri către aşa-zisa "biserică a minorităţilor" - o entitate ce nu există în realitate! Se înţelege că patronajul acestor clădiri, cărora li se adaugă Liceul de Artă, a fost preluat de Biserica Romano-Catolică. La Braşov, clădiri din centrul municipiului, respectiv Muzeul Etnografic şi Muzeul de Artă, s-au închis, sunt în blocaj de activitate, din cauza noului proprietar - Biserica Evanghelică. Aceeaşi biserică s-a trezit proprietară peste clădirea Grupul Şcolar "Şoimii Sibiului" din Sibiu. De altfel, în Sibiu, inventarul restituirilor a ajuns la circa 80 de clădiri, cu sedii şi destinaţii publice. La Alba Iulia, statul a predat celebra bibliotecă publică, "Batthyaneum", arhidiecezei romano-catolice fără litigiu! Cum a fost posibil?
- Cine poartă răspunderea acestor crime împotriva statului şi poporului român, unice în cadrul fostelor ţări comuniste?
- Domnule profesor, dar unii spun că statul a fost nevoit să procedeze astfel, ca o condiţie a accesului în NATO şi UE.
- Că asemenea măsuri au fost impuse forţat României, de marile puteri ale Europei sau de America, nu poate fi adevărat! Cu atari argumente vin în faţa noastră guvernanţii şi legiuitorii mincinoşi din perioada ultimelor două decenii fatidice. Indiferent de partidele din care provin, îi aseamănă pe toţi ispita de a pune mâna pe bani şi bucate, prin metode cunoscute de când lumea, de corupţie directă, cu plicul, până la cele mai sofisticate, cum ar fi comisioanele, cesiunile din afacere, călătoriile în străinătate, participările la aparente mese rotunde, la tratative pentru "treburile ţării". La întoarcere, într-un buzunar aveau arginţii lui Iuda şi în celălalt, poruncile pe care trebuiau să le execute. Ceea ce au şi făcut, abandonând crezul pentru care au depus jurământ de fidelitate faţă de locuitorii acestei ţări. La rele şi la furat s-au înţeles tot timpul Puterea cu Opoziţia, au mimat foarte convingător. Moara răului pe care o dirijează cei care guvernează această ţară toacă, încet, rădăcina poporului român şi duce totul în derizoriu.
"Deşi Ungaria a fost obligată, prin Tratatul de la Trianon, să restituie arhivele istorice şi de proprietate luate de pe teritoriul Transilvaniei, nu a făcut-o nici astăzi"
- Poate ar fi necesar să vorbiţi şi despre "optanţi", al căror nume a ieşit din nou la lumină?
- Tânărul stat român, reîntregit în 1918, România Mare, a promulgat Legea reformei agrare pentru Transilvania, Banat şi Crişana, la 30 iulie 1921. Legea nu a fost acceptată însă de marii latifundiari maghiari care deţineau zeci de mii de hectare, pe familii. Ei sunt cunoscuţi cu numele de "optanţi unguri", pentru că, în baza Tratatului de la Trianon, puteau să opteze pentru cetăţenia română sau pentru cea maghiară. Aceşti exponenţi ai aristocraţiei cu reminiscenţe feudale au repudiat cetăţenia română, nu au recunoscut Tratatul care consfinţea Unirea şi au contestat Reforma agrară, la diferitele organisme şi instanţe internaţionale ale timpului. În fine, România şi-a pledat cauza şi a avut câştig, în sensul dreptului său suveran de a aplica reforma agrară, considerată cea mai generoasă şi democratică, pentru că viza pentru împroprietărire întreaga populaţie de la sate, indiferent de naţionalitate: veterani, văduve de război, orfani, răniţi; populaţia satelor era sleită de război şi trăia într-o sărăcie lucie. Au fost expropriate marile proprietăţi ale grofilor unguri, demers legitim apreciat de instanţele internaţionale, interesele României fiind apărate magistral de Nicolae Titulescu, Sigmund Rosenthal şi Alexandre Millerand (fost premier al Franţei). În schimb, România a plătit despăgubiri însemnate prin Fondul de la Bâlle - Franţa, unde a efectuat vărsăminte în echivalent franci-aur şi coroane, la nivelul a 3,48 tone aur plus 187 milioane de dolari SUA (aproximativ 40 de miliarde de dolari în zilele noastre!). Ungaria datora această imensă sumă României, ca despăgubire de război, dar România a renunţat la bani cu generozitate, pentru a-i plăti din greu pe "optanţi". Pentru toate acestea sunt documente de arhivă, atât tabele cu optanţii expropriaţi, cât şi cu sumele care s-au plătit. Numai că mutaţiile de proprietate nu au fost operate în cărţile funciare, deşi efectele reformei s-au produs. Era ca şi în zilele noastre, foarte costisitor pentru familiile ţărăneşti sleite material, pe de o parte, iar pe de alta, arhivele au fost duse în Ungaria şi nu se putea opera în evidenţe. Deşi Ungaria a fost obligată, prin Tratatul de la Trianon, să restituie arhivele istorice şi de proprietate luate de pe teritoriul Transilvaniei, nu a făcut-o nici astăzi. Evenimentele s-au repetat după Diktatul de la Viena (1940-1944), când, în retragere, armata horthystă, care a lăsat în urmă masacre în masă împotriva populaţiei româneşti, a sustras şi arhivele. Ca efect pervers, urmaşii optanţilor care au fost despăgubiţi după anul 1923, revendică din nou aceleaşi proprietăţi. Aşa cum am spus, s-au dat despăgubiri după cum s-a stabilit prin arbitrajul de la Paris, privind contenciosul româno-maghiar, iar România a făcut un efort considerabil, din dorinţa de a închide o carte tristă de istorie; ba, mai mult, a plătit în plus 10% "pentru deranjul în proprietate" cum spun documentele, şi 10% pentru "recoltele care nu au fost culese".
"Ingineri silvici, funcţionari şi avocaţi români formează «grupuri de lucru», care au misiunea de a pune în practică strategia devalizărilor de proprietate"
- Indivizi care se pretind moştenitorii acelor familii de mari latifundiari, care au plecat din Transilvania după 1918, solicită restituiri ale acelor proprietăţi care nu li se cuvin. Metodele după care îşi fabrică dosare şi calităţi sunt multiple, deseori recurg la plăsmuiri şi la falsuri, pe care nu le constată nimeni, de parcă România ar fi un sat fără câini. Ba chiar li se vând "ponturi" de către unii ingineri silvici români; funcţionari şi avocaţi formează "grupuri de lucru" care au misiunea de a pregăti minuţios şi de a pune în practică strategia devalizărilor de proprietate. Bisericile interesate au echipe de lucru formate în Ungaria, care urmăresc atent fenomenul, "recrutează" intermediari şi au la dispoziţie fonduri financiare care dublează o armată de specialişti. Serviciile secrete, de care facem atâta caz, par a nu face nimic pentru a dezmembra reţelele formate şi a-i trage la răspundere pe cei vinovaţi. Sau, când totuşi îşi fac meseria, cum s-a întâmplat de atâtea ori, guvernanţii nu-i bagă în seamă. Instituţiile noastre nu se organizează ca să facă faţă acestei ofensive, statul nu este apărat cu profesionalism în procese, instanţele dau cu o uşurinţă de neiertat clădiri publice şi mii de hectare de teren, care nu li se cuvin nici bisericilor maghiare, nici entităţilor anume înfiinţate pentru a acapara proprietăţi.
- Un zvon de coşmar circulă pe internet: a fost revendicat Cimitirul Vesel din Săpânţa! Domnule profesor, vă rog să-mi spuneţi că nu este adevărat...
- Îmi pare rău, dar este cât se poate de adevărat! În Săpânţa, Maramureş, una dintre cele mai frumoase aşezări din România, comunitatea îşi pierde proprietatea şi întreg satul, dat pe bucăţele la tot felul de intruşi constituiţi în entităţi dubioase, care aduc tot felul de înscrisuri contrafăcute şi pe care autorităţile noastre nu le evaluează critic. Arhivele istorice şi de proprietate ale comunei Săpânţa se află, colac peste pupăză, la Ujgorod, în Ucraina, iar înainte de 1920, Ujgorodul a aparţinut Ungariei... La Săpânţa, sunt în stadiu avansat de a fi pierdute trei clădiri publice, biserica, Cimitirul Vesel, pădurea şi păşunea. Practic, acolo s-a pus la cale o distrucţie care usucă de la rădăcină elementul românesc. Cândva, se spunea că la Bucureşti răsare soarele pentru toţi românii. În prezent, pentru românii din Transilvania, tot la Bucureşti şi apune.
Profesorului Ioan Sabău Pop îi puteţi scrie la
e-mail: cabinet.sabau_pop@yahoo.com
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
