Nu ştiu dacă vă interesează pe mulţi dintre voi examenul de la sfârşitul clasei a opta, dar pentru că n-am vreun blog, ziar sau emisiune TV, vă scriu vouă, poate transmiteţi mai departe... Ar trebui să schimbăm ceva, cât încă se mai poate...
Aud mereu discursuri despre cât de bine şi de mult învăţam noi sau alţii mai în vârstă decât noi, pe vremea comunismului, şi despre cum nu învaţă generaţiile actuale, care nu au moral şi prinţip... De fapt, generaţiile actuale sunt mult mai inteligente decât noi, şi e vina noastră, părinţi şi profesori, că nu le oferim ce le trebuie. Priviţi-vă copiii, să nu-mi spuneţi că nu ştiu mult mai multe decât ştiaţi voi la vârsta lor... Să mă întorc însă la proba de română de la examenul de luni, 23 iunie. Sunt profund dezamăgită de subiecte şi de barem. Mă gândesc de două zile la copiii mei, care au muncit foarte mult anul acesta, şi la cât o să fie de dezamăgiţi. La Gloria, Tudor, Lidia, Laura, Oana, Antonela, Cristina sau Andrei şi la mulţi alţii, care, probabil, vor lua note sub aşteptările lor şi mai mici decât nivelul lor real. De ce? Din vina celor care au conceput subiectul, baremul, din cauza viziunii celor care conduc învăţământul sau, mai bine zis, a lipsei lor de viziune. Concluzia va fi, sunt sigură, că suntem mai proşti decât cei din Occident şi că profesorii sunt slab pregătiţi, că nu ştiu să-i înveţe, dar nu-mi spuneţi că nu ştiţi copii români, care în orice parte a Europei s-ar fi dus, nu s-au înscris într-o clasă superioară celei din România... Avem, de fapt, probleme cu marea cantitate de informaţii, cu subfinanţarea învăţământului, nu cu deşteptăciunea copiilor noştri. Eu cred că guvernanţii noştri ne spun "proşti", pentru că aşa suntem mai uşor manipulabili.
Aşadar, copiilor li s-a dat să-şi spună părerea despre mesajul unui text liric, la prima vedere - "Rânduri pentru Anul Nou", de Minulescu. Textul era mult peste nivelul de vârstă şi capacitatea de înţelegere a unui copil de 14 ani, iar eu am în programă o singură oră pe an în care îi învăţ să-şi exprime opinia în legătură cu o temă oarecare. Cei care fac asemenea subiecte nu ştiu asta? Textul nu avea prea multe figuri de stil, ca să le poată comenta, lucru pe care copiii l-au învăţat. Aşadar, viaţa mea depinde de înţelegerea unui text al unui poet simbolist. De-aş fi avut un pastel, măcar o poezie de dragoste, ceva ce copiii pot "vedea", înţelege... Apoi, li s-au dat sinonime... pentru "fiindcă", copilul a scris "deoarece", dar şi "pentru că". Numai că această expresie nu apărea în barem, şi multe profesoare nu au luat răspunsul în considerare, "pentru că e locuţiune". Baremul ar trebui să epuizeze toate variantele de răspuns, nu să lase profesorul să aleagă. Eu le-am dat punctele, alţii nu. La fel, pentru "cer": în barem apăreau "solicit", "pretind", dar, judecând contextual - "Ai auzit ce-ţi cer?", copilul a scris "vreau", "te rog", cum mi se pare şi firesc. În fond, nu soliciţi de la Anul Nou să fie neprihănit... A rămas, din nou, ca profesorul să aleagă. Eu am dat punctele, alţii nu.
Al treilea item se referea la măsura versurilor. Dacă n-ai numărat corect silabele, o dată în viaţa ta, ai pierdut 6 puncte, mai mult decât valorează singurul exerciţiu de morfologie, pe care o studiem 8 ani, în sute de ore... Şi, dacă tot veni vorba, dacă n-ai scris un adjectiv propriu-zis, nu iei nimic, pentru că nu ştii să le diferenţiezi pe acestea de cele provenite din participiu. Dar, în Gramatica Academiei mi se spune, la pagina 141, vol. 1, că adjectivele propriu-zise includ şi participiile şi gerunziile adjectivizate. Ce facem!? Mie mi se pare important ca un copil să ştie să recunoască adjectivul, prepoziţia, dar eu nu pot să-i dau nimic, nici măcar amărâtul ăla de punct, dacă n-a scris "prepoziţie simplă"!
Tema compunerii libere a fost nemaipomenită. Cât or fi stat să se gândească la asta? Copilul să prezinte o întâmplare petrecută în timpul participării la o întâlnire cu un scriitor contemporan! Şi dacă n-au văzut niciodată la faţă un scriitor? Cei mai mulţi copii n-au scris cele 10-15 rânduri necesare... Vina nu e a lor că nu ştiu niciun nume de scriitor contemporan, pentru că cei care apar frecvent la televizor nu sunt scriitori, ci oameni de un cu totul alt gen.
E, aşadar, vina noastră, a celor mari, că tolerăm un astfel de sistem şi suntem parte a lui, şi eu îmi cer iertare faţă de Cristi, Alberto şi toţi ceilalţi copii "ai mei", că nu i-am învăţat altceva, nu ştiu nici eu ce, care să le fi adus o notă mai mare la un examen atât de important pentru ei. Îmi cer iertare în faţa inteligenţei lor, a zâmbetului lor, a ochilor înlăcrimaţi cu care vor privi notele. O să-i privim şi pe aceştia plecând în alte ţări, care nu-i vor considera proşti, ci buni de muncă. Vor fi şi doctori, şi ingineri...
Un dascăl dezamăgit
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
