* Folosiţi creme cu o textură cât mai lejeră, chiar lichidă, potrivite tipului de ten pe care îl aveţi (uscat, gras, sensibil sau mixt), care să conţină factor de protecţie solară (SPF). Potrivit medicilor dermatologi, pe timpul verii, factorul de protecţie conţinut în creme trebuie să fie mai mare de 30. De asemenea, aplicaţi crema cu cel puţin o jumătate de oră înainte de a ieşi din casă. Dacă folosiţi fond de ten sau pudră, îngrijiţi-vă ca şi acestea să conţină SPF.
* Pentru hidratare şi tonifiere, ştergeţi-vă zilnic faţa cu o infuzie de plante (tei şi muşeţel pentru ten uscat, salvie, cimbru şi mentă pentru ten gras sau mixt).
* O dată pe săptămână aplicaţi măşti din pulpă de fructe de sezon, pentru vitaminizare şi mineralizare.
* La 2-3 zile loţionaţi tenul, masându-l uşor, cu suc proaspăt de castraveţi sau de pepene verde sau galben. Lăsaţi-l o jumătate de oră pe faţă, apoi clătiţi. Întinde şi catifelează orice tip de ten.
* Pentru a preveni deshidratarea şi ridarea, aplicaţi de două ori pe săptămână, timp de 15-20 de minute, comprese cu decocturi sau infuzii de plante:
- Pentru tenul uscat, ofilit, îmbătrânit, aplicaţi la câteva zile comprese (timp de 15-20 de minute) cu decoct de nalbă: fierbeţi 3 linguri de rădăcină de nalbă, în două căni de apă, timp de 20 de minute. Lăsaţi acoperit vasul până se răceşte, strecuraţi şi adăugaţi o lingură de miere.
- Pentru tenul gras şi cel mixt aplicaţi comprese cu decoct de mărar şi levănţică: fierbeţi două linguri de mărar şi două linguri de levănţică, timp de 3-4 minute, într-o cană de apă. Lăsaţi acoperit vasul până se răceşte lichidul, apoi strecuraţi.
Măşti de vară
Aplicate cu regularitate, o dată sau de 2 ori pe săptămână, aceste măşti vă ajută să aveţi vara un ten de invidiat.
Mască pentru ten gras, cu pori dilataţi, şi pentru ten mixt
Ingrediente: 2 linguri de iaurt, 2 linguri de argilă, 1 linguriţă suc de lămâie proaspăt, câteva picături de tinctură de propolis.
Amestecaţi ingredientele, întindeţi masca pe faţă şi lăsaţi-o să acţioneze o jumătate de oră. Clătiţi cu apă rece. Mai ales pe vreme călduroasă, această mască are proprietatea de a matifia tenul şi de a închide porii.
Mască pentru ten uscat sau normal
Ingrediente: o lingură de frişcă proaspătă, o jumătate de piersică sau caisă bine coaptă transformată în piure, o linguriţă de făină de ovăz sau de migdale (se găsesc la magazine naturiste).
Amestecaţi piersica sau caisa transformate în piure cu frişca, apoi adăugaţi făina, amestecând bine. Întindeţi masca pe faţă şi lăsaţi-o să acţioneze 30 de minute, apoi spălaţi-vă cu apă rece. Lasă pielea fină şi strălucitoare.