Cum eternitatea s-a născut la țară, e lesne de închipuit că un sfert de veac din viața unei comune din România nu poate aduce prea multe schimbări. Din 1989 și până astăzi, comuna Toplița din județul Hunedoara s-a încadrat lejer în acest tipar după care se dezvoltă sau, mai bine spus, se agață de timp zonele tradiționale. Toplița, fostă vatră metalurgică a Imperiului Austriac, se ascunde printre dealuri înalte, împădurite, risipindu-și casele și bisericile pe culmi și pe văi, ca într-un dans al destinului românesc, aflat cândva sub stăpâniri străine. Suntem în inima Ținutului Pădurenilor, o zonă folclorică și culturală încă puternică, ce se întinde pe versantul vestic al Munților Poiana Ruscă, între Valea Cernei și Valea Mureșului, o zonă de rezervații și parcuri naturale, scăpată până acum, parțial, de furia oarbă a mafiei lemnului. Locuitorii au fost numiți "pădureni" și nici nu se putea găsi un nume mai potrivit, devreme ce nu poți ajunge aici, din orice parte ai veni, fără să traversezi o pădure. E vremea grăbită a fânului. Toplițenii se strecoară la propriu printre reprizele nervoase de ploaie care nu se mai termină, ca să-și pună la adăpost fânațurile mai bogate ca niciodată. Este fân, sunt vaci și oi și capre, sunt stâne și grajduri sătule, sunt pădureni mulțumiți. Și chiar primari. Iată-l pe Cerișer Nicolae, un lucrător al câmpului de când se știe, cosaș, culegător, plugar, îngrijitor de animale; un lucrător școlit, absolvent al unei facultăți de filosofie-istorie, fost director, vreme de 14 ani, al Castelului-muzeu al Huniazilor din Hunedoara. Are experiență de manager, dar și de om al cărții și de ecologist, iubind "talpa țării" și satul tradițional. Acolo, la Toplița, locuiește, frumoasă, cu ochi albaștri și cu "mânurile" mirosind a cocă de plăcinte, mama sa, în vârstă de 81 de ani, nana Maria, o țărancă iubitoare de animale și mândră de a fi dat satului, într-o perioadă tristă din istoria sa, când din trei mii de locuitori au mai rămas șapte-opt sute, un primar vrednic și respectuos, pe care-l salută în cor chiar și cei 40 de bucheri care au mai rămas în școala primară.
"Sunt istoric și voi fi un primar mai bun decât ei"
- Cum ați reușit, ca independent cu vederi liberale, să-i învingeți pe ceilalți contracandidați, susținuți de partide, la scaunul de primar al Topliței?
- Nu am făcut promisiuni extraordinare, nu am insistat pe criticarea fostului edil, nu am atacat pe nimeni. Am zis doar atât: asta e formația mea culturală, sunt istoric și voi fi un primar mai bun decât ei! Sunt născut aici, cunosc bine povestea satului, mă doare părăsirea lui de către tineri, mă întristează închiderea furnalului medieval de fontă și a celorlalte obiective economice. Am mai spus: șansa acestei comunități este turismul, prin crearea câtorva atracții, printre care a unui muzeu etnografic pădurenesc și a unui muzeu de istorie, cu accent pe reconstruirea furnalului.
- Ați venit fără experiență administrativă, direct dintr-un post cu mare vizibilitate, acela de director al Castelului Huniazilor, și ca fost profesor de istorie. Există ceva în comun între cele trei funcții?
- Lucrul cu oamenii, gestionarea unui buget mai mare decât al comunei Toplița, fiindcă muzeul avea mai mulți bani pentru restaurare decât comuna noastră; preocuparea pentru școală și pentru copii, încrederea acordată colaboratorilor, o atitudine neconflictuală, respectul pentru consilieri, neimplicarea partinică în viața instituțiilor, convingerile ecologiste și pro-turistice, respectul pentru trecut și pentru tradiții, patriotismul și respectul valorilor și al caracterelor. Acestea sunt, la o primă apreciere, calitățile și, poate, defectele mele de manager ajuns primar. Sper să nu dezamăgesc pe nimeni, dar mai ales pe buna mea mamă.
"Locul tinerilor este aici, în sat, nu în grădinile și livezile de prin străinătate"
- Într-un sat pădurenesc de culme, aproape părăsit, numit Alunu, un tânăr refuză să plece la oraș și își construiește o fermă de vaci cu bani europeni. Cum se manifestă acest fenomen în Toplița?
- Și la noi sunt câteva cazuri similare. Fenomenul crește în toată zona. Cei 40.000 de euro gratis îi tentează pe mulți, dar mai mult decât banii, pe acești tineri îi fericește faptul că își găsesc, în sfârșit, un rost. Unii se întorc din străinătate, alții din marile orașe, iar alții nu mai pleacă, i-a găsit vârsta eligibilă acasă la părinți. Cine n-ar încerca să devină un fermier respectat, ca să nu zic un țăran, ca și părinții lui, pornind la drum cu salariul mediu din România pe aproximativ opt ani? În acest context, rostul primăriei este să ajute, să convingă, să informeze, să contribuie cu ceva, cu publicitatea, de exemplu. Noi pornim de la convingerea că locul tinerilor este aici, în sat, nu în grădinile și livezile de prin străinătate. Urmează acum noile strategii de finanțare pentru dezvoltarea rurală, 2014-2020, când sume importante vor fi alocate pentru stabilirea tineretului în sate, în ferme de subzistență, păstrând astfel tradiția națională și aducând la viață o parte din satele părăsite.
- Vorbind de bani europeni, cum stă primăria la capitolul proiecte finanțate de UE pentru dezvoltare rurală?
- Am reușit să atragem peste două milioane de euro, în diverse proiecte finalizate: asfaltare de drumuri comunale și vicinale, modernizarea școlii generale, crearea unui centru de zi de tip "după școală" (after school), dotat la cel mai înalt standard european, cu care se mândrește toată suflarea comunei și a Văii Cernei. Avem un proiect pentru reabilitarea unui cămin cultural, întrucât viața culturală a comunei, dacă vrei să-i aduci pe tineri înapoi, este musai să se învioreze.
- Dacă ar fi să comparați Toplița de acum 25 de ani cu Toplița de azi, ce diferențe ați găsi?
- În 1989, Toplița era o comună cu o populație triplă față de cea de azi. Gradul de ocupare a forței de muncă era sută la sută. Aveam o zootehnie puternică, mai ales în satul Goleș. Acolo, o familie care avea doar o pereche de boi acasă era săracă, majoritatea aveau două-trei perechi de boi, plus un mare număr de vaci. Având bani, câștigând și la slujbele din industrie, dar și din zootehnie, populația și-a construit case noi, distrugând, din păcate, arhitectura tradițională, așa cum am auzit că se întâmplă acum în Maramureș, dar și în majoritatea satelor tradiționale. În sfertul de secol scurs de la revoluție, comuna a suferit o metamorfoză adâncă: au dispărut rapid generații de pădureni, deși aveau renumele de populație longevivă; au fost demolate valorile culturale, sociale și educaționale, din cauza influențelor media. În fine, am observat cum dispare simțul perspectivelor din satul nostru, ca și în multe alte zone din țară. Omul nu știe ce-i va aduce anul nou și deceniul nou... Nu există, la nivel politic, un plan de dezvoltare pe termen mediu a țării, o proiecție a evoluției societății românești, atât rurale, cât și urbane. Dacă n-ar fi constrângerile UE, n-am ști ce ne așteaptă nici după ce trecem drumul. Politicienii i-au înlocuit pe specialiști în mai toate domeniile. Au dispărut sau au luat calea străinătății experții, oamenii calificați și neimplicați în politică, pentru care nu există locuri de muncă, deși învățătura lor ne este atât de necesară. Așa a dispărut "acordul fin" al relațiilor dintre oameni, cultivat și educat cândva și în familie, și în școală. S-a ajuns la o derută la nivel național.
- Prin ce este Toplița o localitate europeană?
- Programele europene, chiar dacă, personal, am avut niște experiențe triste cu ele, sunt singurele măsuri benefice care vor revigora activitatea rurală. Dacă Bruxelles-ul va face ceva, și face, rămâne bun făcut; Bucureștiul nu știe mare lucru despre soarta noastră. Ne-am gândit să-i stimulăm pe cei 30 de șomeri din sat să-și pună casele la dispoziția turiștilor. Să repare, să dezvolte, să renoveze măcar câte o cameră și o baie. Primăria are studiile de fezabilitate finalizate privind aducțiunile de apă, canalizarea și toată infrastructura. Pe de altă parte, nu vrem să fim mai europeni decât...papa, cum se spune. Preferăm să ne menținem identitatea, să purtăm respectul pădurii, al tradițiilor și al ospeției, care ne vor aduce dezvoltare fără șocuri. Turismul la Toplița, astăzi și apoi, să fie turismul odihnei, al relaxării și al hranei biologice. Îi întâlnim uneori pe cei plecați din sat în Italia, Spania sau Germania. Nu se consideră favorizați în comparație cu consătenii rămași pe loc, decât, eventual, prin buzunarele ceva mai rotunjite cu banii câștigați cu atâta sudoare. De aceea, speranța noastră este că mulți dintre ei se vor întoarce și vor construi Europa aici.
- De la Hunedoara la Toplița, o șosea ca-n palmă te duce până la izvoarele Cernei, într-un loc al paradisului natural, neafectat de intervenția omului. De ce nu vin turiștii?
- Turiștii vin, dar am dori să vină și mai mulți. Vrem să afle toată lumea că drumuri bune ca ale noastre, de la Toplița la Lunca Cernei, nu sunt altele în județ. Iar păduri ca la noi, la pădureni, unde ați mai pomenit? Poate doar în jungla Amazonului... Există însă o categorie de "cunoscători" din orașe care și-au construit și încă își construiesc case de vacanță în comuna noastră. Pentru noi, ei sunt cei mai buni turiști: vin, stau două-trei săptămâni, o vară întreagă sau definitiv, plătesc impozite la primărie, cumpără lapte, carne, brânză și ouă de la gospodarii toplițeni, astfel încât așezarea se înviorează, sătenii au cui să-și vândă produsele, toată lumea e mulțumită. Asistăm la o migrație inversă, la o revigorare a modelului cultural al ruralului, care se înscrie într-o tendință mondială.
- Cum veți încheia mandatul în 2016, din punctul de vedere al proiectelor finalizate?
- A fi primar este o adevărată aventură: știi de unde pleci, dar nu știi unde ajungi. Am reușit, cu toate acestea, să finalizez proiecte remarcabile, școala, căminul cultural, asfaltul pe 20 km de drumuri comunale. Până în 2016, vom demara lucrările la programele de canalizare și aducțiuni de apă, iar vechiul furnal austriac va fi reconstruit și transformat, cum spuneam, într-un muzeu de istorie a tehnicii din zonă. Ca istoric, nu pot trece pe lângă ruine medievale fără să tresar, întrucât am învățat că, studiind trecutul, pui în lumină prezentul și viitorul. Eu sunt de părere că toți primarii din țară ar trebui să aibă o bună cultură generală, dacă nu chiar studii superioare, pentru a înțelege la dreapta valoare patrimoniul cultural și istoric pe care-l gestionează. Altminteri, ajungem ca în București, unde, pentru a croi un bulevard care aduce și mai mult trafic în centru, primăria a demolat importante monumente istorice, printre care Hala Matache.