Din tainele arborilor multiseculari

- Din cele mai vechi timpuri, în mai toate mitologiile şi credinţele lumii, copacul a fost venerat, cântat şi slăvit, considerat a fi lăcaşul multor zeităţi, liantul ce uneşte lumea subterană de cea pământeană şi cea celestă. Efectele terapeutice ale copacilor sunt recunoscute pretutindeni, silvoterapia fiind o metodă de prevenire şi vindecare a diverselor afecţiuni. Pe întreg globul există însă şi păduri enigmatice, în inima cărora zac îngropate taine necunoscute încă minţii umane -

Misterioasa pădure Pokaini

Din timpuri imemoriale, strămoşii noştri se folo­seau de puterea tămăduitoare a copacilor, de energia lor terapeutică. Medicina modernă a confirmat faptul că la contactul omului cu arborii se realizează un schimb energetic activ, binefăcător organismului u­man. S-a dovedit că plim­bările îndelungi prin pă­dure sunt mai eficiente decât multe medicamente sau proceduri medicale. Prin inhalarea aerului vin­decător al copacilor, sunt combătute stresul, depresia şi insomnia, me­tabolismul şi circulaţia san­guină se îm­bu­nătă­ţesc, durerile şi sufe­rin­ţele fizice sau sufleteşti dispar.
La câţiva kilometri dis­tanţă de Riga, capitala Letoniei, pe dealurile din regiunea Dobel, se află unul din cele mai miste­rioase locuri din zona Mării Baltice, o pădure ai cărei copaci sunt, unii, atotvindecători, iar alţii, din contră, emană energii puternic negative. Este o zonă în care ceasurile şi busolele devin "dezorientate", în care frunzele cresc doar pe o singură parte a arborilor, o zonă în care tem­peratura aerului este mereu mai mare decât în împre­jurimile pădurii. Se spune că aici se găseşte o poartă de acces către o lume paralelă şi că, printre ciudaţii copaci, oamenii obişnuiţi capătă deodată abilităţi supranaturale de clarviziune, premoniţie, telepatie sau telekinezie.
Locul a devenit faimos pe plan naţional la în­ceputul secolului al XX-lea când, în zona până atunci aridă, printre pietre, au început brusc să crească copaci. Deja în anii '70, despre tânăra pădure Pokaini se vorbea la nivel internaţional.
Povestea copacilor letonieni a fost răspândită de către Jim Hurtock, profesor de geologie şi geodezie la Universitatea din San Francisco, Statele Unite, în ale cărui mâini căzuseră absolut întâmplător nişte foto­grafii realizate din spaţiu asupra teritoriului Ţărilor Baltice. Conform spuselor profesorului Hurtock, în acea perioadă, sateliţii NASA monitorizau constant activităţile militare ale Uniunii Sovietice. Astfel, echipamentele speciale de fotografiere au surprins câ­teva imagini care au uimit oamenii de ştiinţă ame­ricani: în zona Golfului Riga, s-a depistat un câmp energetic foarte puternic, anormal, cu un diametru de apro­ximativ 350 de kilometri, cu epicentrul în Pă­durea Pokaini. Potrivit afirmaţiilor profesorului ame­rican, pe suprafaţa planetei au mai fost înregistrate astfel de zone încărcate de energie, dar o alta mai puternică decât cea din această regiune nu se mai află nicăieri în lume.
Conform legendelor locale, în vremurile de de­mult, pe cele treizeci de dealuri pe care astăzi se în­tinde pădurea, se adunau treizeci de sacerdoţi păgâni, fiecare pe dealul său, şi de pe culmi controlau vremea, alungau norii, chemau furtunile, dirijau fulgerele, folosindu-le uneori ca arme. Ca o confirmare a acestei poveşti, întâmplător sau nu, toţi cei care au vizitat pădurea au mărturisit că în interiorul ei vremea este cu totul alta decât în împrejurimi. Deşi la marginea pădurii poate ploua cu găleata, odată ce păşeşti printre pâlcurile de copaci, soarele străluceşte cu pu­tere şi niciun picur de apă nu se scurge din cer. "Este un fenomen unic, misterios, căci, practic, este im­posibil ca temperatura unei pă­duri să fie mereu constantă", sus­ţine fizicianul Evgheni Sidorov, pro­fesor la Universitatea din Riga, unul dintre savanţii pasionaţi de fe­nomenele ce se petrec în regiunea Pokaini.
Straniu este şi faptul că pădurea este înţesată cu mii de pietre, cu forme ciudate, unele foarte mari, altele perfect rotunde, ce emit o căldură nefirească. Se spune că în aceste locuri, cu mii de ani în urmă, se adunau pelerinii pre-creş­tini din întreaga Europă, regiunea celor 30 de dealuri fiind una sacră. Cei care ajungeau aici nu veneau decât cu un singur scop: să aşeze în­tr-un anumit loc piatra pe care cu osteneală o aduseseră de la zeci de kilometri distanţă. În credinţa lor, prin această caznă, ei erau izbăviţi de păcatele grele pe care le săvârşiseră, iar destinul lor se putea schimba.
Astăzi, ghizii care însoţesc turiştii prin pădurea Pokaini avertizează: "Vă atra­gem atenţia, nu scoateţi din pădure pie­trele pe care le găsiţi! Puteţi crede sau nu, dar au existat zeci de cazuri în care oa­meni care nu au ascultat avertismentul nostru şi au luat acasă pietre din pădure ca suveniruri s-au îmbolnăvit grav sau au fost loviţi de nenorociri. Nu putem să vă oferim deocamdată o explicaţie ştiin­ţifică, însă aceste pietre emit nişte radiaţii care, în afara acestei zone, pot afecta grav sănătatea şi pot chiar schimba în mod nefast soarta omului. Poate că, în­tr-ade­văr, în aceste pietre au fost odi­nioară ferecate, ca în nişte cutii ale Pan­dorei, pă­catele, nedreptăţile, slăbiciunile, ne­no­rocirile oamenilor".
Dar cu toate că medicii avertizează că pă­durea Pokaini poate avea efecte ne­ga­tive asupra organismului uman, oamenii continuă să creadă că atât copacii, cât şi pietrele au proprietăţi tămăduitoare, vin­decând îndeosebi bolile articulare, bolile femeieşti, infertilitatea. Deşi misterioa­sa regiune a fost de-a lungul deceniilor o­biect de studiu pentru zeci de cercetători în domeniul fizicii, geologiei, medicinii, pentru parapsihologi şi clarvăzători, nimeni nu a reuşit încă să ofere o expli­caţie raţională fenomenelor ciudate ce se petrec în pădurea Pokaini.

Copacii dănţuitori

Când păşeşti în "Pădurea Dănţuitoare" din Parcul Naţional Kurşskaia Kosa, din regiunea Kaliningrad de pe ţărmul rusesc al Mării Baltice, ai impresia că ai intrat într-un tărâm de basm. Aerul plăcut, oxigenat, al pinilor, solul nisipos, cerul de un albastru cople­şitor, sunetul melodios al mării relaxează şi fasci­nează. Însă, pe măsură ce te afunzi în pădure, peisajul se schimbă pe neaşteptate, transformându-se într-unul în­fricoşător. În locul pinilor puternici, bine propor­ţionaţi, pe care i-ai întâlnit la intrarea în pădure, apar brusc nişte copaci stranii, ce par a fi creaturi hidoase, ca nişte şerpi ce se zvârcolesc, ţâşnind din pământ, îndoiţi, răsuciţi în inele, legaţi în bucle ciudate. În această mică parte a pădurii, de aproximativ un kilometru, arborii au încremenit în ipostaze bizare. Straniu este faptul că există o limită clară între zona "anormală" şi cea "normală". Localnicii numesc acest pâlc de copaci "Coarnele diavolului" sau "Inelele vrăjitoarelor", şi asta pentru că unele trunchiuri de pini sunt atât de contorsionate, încât formează chiar cercuri perfecte. Se spune că acest loc încare trunchiurile copacilor se împletesc este o zonă în care energiile pozitive se întrepătrund cu cele negative, într-o încrengătură stranie. Iar cel care reuşeşte să treacă prin trunchiurile răsucite în formă de inel, dintr-o anumită direcţie, alegând doar acei copaci cu energie pozitivă, îşi va putea prelungi viaţa cu un an. Nu se ştie însă dacă cineva a descoperit direcţia corectă sau copacii dătători de energii pozitive.
O veche legendă prusiană baltică glăsuieşte că, odată, cneazul Bartii, aflat la vânătoare, luase urma unui cerb. Deodată, în liniştea pădurii s-a auzit o melodie fermecătoare. Cneazul s-a lăsat ghidat de glasul armonios, până într-un luminiş unde, spre sur­prinderea lui, a întâlnit o fată neasemuit de frumoasă ce cânta la liră. Fecioara era creştină şi se numea Predislava. Cneazul s-a îndrăgostit nebuneşte de ea şi a cerut-o în căsătorie, însă aceasta l-a refuzat, spu­nân­du-i că jurase că se va logodi doar cu un bărbat de aceeaşi religie cu ea. Cneazul a acceptat să se creştineze, cu o singură condiţie: ca fata să do­ve­deas­că puterea Dumnezeului său invizibil, demonstrân­du-i că acesta este mai puternic decât falnicii copaci ai pădurii. Atunci Predislava a început să cânte la liră şi mai duios ca înainte. Păsările au amuţit de în­cân­tare, vântul şi-a oprit freamătul, iar copacii au început să danseze. Cneazul a căzut în genunchi şi cu lacrimi în ochi a recunoscut atotputernicia Domnului. I-a oferit Predislavei un inel de logodnă şi dragostea sa veşnică. Se spune că până şi copacii au fost atât de înduioşaţi de lacrimile sincere ale cneazului, încât au încremenit în dansul lor fermecător.
În anul 2006, printre trunchiurile împletite ale copacilor, au fost sădite câteva mlădiţe de pin, din se­minţe ce proveneau atât de la pinii drepţi, cât şi de la cei contorsionaţi. Experimentul a fost realizat cu scopul de a vedea dacă noii pini vor creşte la fel de în­tortocheaţi. La începutul anului 2014, bio­logii par­cului afirmau cu uimire: "Deşi până acum pinii ar fi trebuit să crească suficient de mult încât să ne putem da seama de forma trunchiului, din motive miste­rioa­se, arborii au crescut nefiresc de puţin, abia câţiva centimetri, ca şi cum o forţă stranie i-ar împiedica să se dezvolte. Din păcate, nu am ajuns la nicio con­clu­zie cu privire la cauza fenome­nu­lui, însă s-au emis mai multe ipoteze: cauze naturale necunos­cute, mu­ta­ţii genetice, influenţa negativă a viruşilor sau dă­unătorilor".
Se cunoaşte faptul că în timpul celui de-al doilea război mondial, oraşul Königsberg, fosta capitală a Prusiei Răsăritene, redenumită Kaliningrad de către so­vietici după război, şi împrejurimile sale, au fost sediul "Ahnenerbe" - societatea nazistă de cercetări etno-istorice şi rasiale, care avea de fapt ca interese de bază ştiinţele oculte. Se spune că în subteranele Königsberg-ului, naziştii construiseră un la­borator în care realizau experimente terifiante. Odată cu retra­gerea trupelor germane de pe aceste teritorii, este foarte probabil ca ofiţerii nazişti să fi îngropat în pădure containere cu substanţe chimice toxice, care ulterior au început să se infil­treze în sol, producând mutaţii genetice. Conform mărturiilor celor care au îndrăznit să ajungă în pădurea dănţuitoare, această zonă provoacă orga­nis­mului uman reacţii anor­male: sentimente puter­ni­ce de teamă inexpli­ca­bilă, dureri de cap, halucinaţii te­ribile. Fenomenul co­pacilor dănţuitori reprezintă, în continuare, o enig­mă pentru oamenii de ştiinţă şi, cel mai probabil, în aceste pă­mânturi zac ferecate se­crete de nedivulgat.