Prima dintre cărţile publicate la noi în ţară, dintre numeroasele lucrări ale lui Toni Ceron, "214 elixire alchimice", a trezit interesul unor terapeuţi români, care l-au invitat, anul trecut, pe continuatorul tradiţiilor medicale paracelsiene să ţină un seminar în România. Începând să folosească aceste elixire, au putut să verifice efectul lor în practică şi, dornici de noi cunoştinţe şi instrucţiuni, l-au invitat pe autor să revină, pentru a ţine un nou seminar la Bucureşti.
"M-am bucurat să vin în ţara dvs. Am simţit căldura specific românească şi dorinţa sinceră de a învăţa"
- Termenul de "alchimie" sugerează omului modern neiniţiat ceva magic, legat de Evul Mediu timpuriu. Ce înseamnă însă ea, în accepţiunea dvs.?
- Pentru mine, alchimia reprezintă un mijloc de vindecare printr-o transformare la nivelul cel mai profund, depăşind cu mult simpla vindecare fizică. Alchimia nu utilizează energii intense şi provizorii, ci, mai degrabă, energii subtile şi blânde, ca cele ale organismului uman. Anticii ne sfătuiau să urmărim natura şi s-o lăsăm să lucreze, asemenea grădinarului care-şi munceşte pământul. Alegerea plantelor este importantă; se folosesc plante sănătoase, cultivate fără îngrăşăminte chimice. În plus, caracteristicile planetare ale zilei şi, de asemenea, ora, sunt luate în considerare, pe cât posibil. Prin intermediul alchimiei, putem transforma Insolubilele noastre în Foc Interior. Acesta este conceptul pe care mi-am propus să-l aprofundez pe parcursul seminarului de la Bucureşti, din perioada 13-17 iunie. Mai simplu spus, este vorba despre procedee care ne ajută să ne reconectăm la esenţa noastră profundă, cea care e liberă de spaţiu şi de timp.
- În lucrările dvs. referitoare la alchimie apare foarte des termenul de "spagirie". Puteţi să ne explicaţi acest termen?
- Cum v-aţi simţit când aţi venit pentru prima oară în România?
- M-am bucurat să ajung în ţara dvs. Am simţit căldura specific românească şi, prin intermediul acestei călduri, am simţit răzbătând dorinţa sinceră de-a învăţa. Mi-a plăcut dorinţa cursanţilor de-a pătrunde direct în esenţa lucrurilor, dispersându-se de orice ocolişuri.
- Deci, v-a plăcut suficient de mult pentru a reveni anul acesta. Ce v-aţi propus să faceţi acum?
- Mi-am propus să împărtăşesc în continuare din coerenţa filozofică a sistemului alchimic. Desigur, nu mă voi mărgini la teorie, ci voi pune la propriu în practică o serie de protocoale terapeutice. Am primit invitaţia de-a reveni şi de-a susţine un nou seminar de spagiterapie şi elixire alchimice, întrucât cei care au participat la cursul pe care l-am ţinut la Bucureşti anul trecut au început deja să se folosească de această ştiinţă în practica lor terapeutică şi au dorit să-şi extindă nivelul de cunoştinţe în acest domeniu. În urma cursului meu, găzduit de Casa Satya, terapeuţii vor putea recomanda elixirele pe care le produc în propriul meu laborator, ELIXALP. Ele se găsesc deja de anul trecut în România, iar cei care sunt interesaţi să afle mai multe detalii, le pot afla pe site-ul www.elixire.ro
"Fiecare dintre noi este mult mai important decât îşi imaginează"
- Aveţi vreun sfat pentru cititorii revistei noastre, despre felul în care cunoştinţele de alchimie şi spagiterapie ar putea fi integrate într-o manieră cât mai simplă şi eficientă în viaţa de zi cu zi?
- Pentru început, ar fi bine să pornim de la acceptarea noastră profundă. Trebuie să acceptăm cine suntem noi deja şi să avem încredere că procesul alchimic este în curs de desfăşurare în fiecare dintre noi, într-o măsură mai mult sau mai puţin conştientă. Odată conştientizat, procesul devine ireversibil şi nu ne mai putem întoarce la vechile noastre obiceiuri. Alchimia nu poate fi separată de cel care o practică, este o interacţiune în urma căreia şi omul, şi arta alchimică au de câştigat. Transformările noastre zilnice, minore în aparenţă, sunt parte integrantă din alchimia fiinţei noastre profunde. Este totodată un proces educativ, o şcoală. Este o şcoală prin care trecem cu toţii, atât la nivel colectiv, cât şi individual. Fiecare dintre noi este mult mai important decât îşi imaginează.
"Elixirele mele activează principiul însănătoşirii, care există deja în noi"
- Care ar fi avantajele spagiterapiei faţă de alte metode terapeutice?
- Elixirele sunt complete şi lucrează în conformitate cu Focul Medicului Interior, care sălăşluieşte în fiecare dintre noi. Ele nu vin să aducă ceva ce îi lipseşte omului, ci activează principiul însănătoşirii, care există deja în corpul şi în sufletul fiecăruia dintre noi. Elixirele sunt atât de complexe, încât nu folosesc deloc energia corpului nostru. Elixirele nu fac decât să "re-informeze" fiinţa respectivă cu energia arhetipală, de care ea are nevoie pentru a funcţiona optim în această lume. După ce şi-au îndeplinit misiunea, elixirele sunt eliminate din corp în mod natural. Nu ne putem elibera de legităţile acestei lumi decât înţelegându-le şi respectându-le. Suntem vindecaţi atunci când putem renunţa la remediu. În felul acesta, pacientul se regăseşte şi îi creşte gradul de libertate şi autonomie.
- Cea mai mare parte dintre elixirele produse de dvs. sunt deja disponibile în România. Cum ar trebui să le folosească cei care doresc să le testeze efectele?
- Sub îndrumarea unui terapeut, elixirele pot fi administrate fie prin prisma proprietăţilor lor fitoterapeutice, fie prin teste de natură energetică (puls, antena Licking ş.a. ). Ca o recomandare generală, se administrează 15 picături de elixir de 2 sau 3 ori pe zi, în funcţie de recomandarea terapeutului. Picăturile se pot aplica extern, în zona sternului (timus), unde este sediul medicului nostru interior.
Paracelsus, scurtă biografie
În anul 1507, tânărul von Hohenheim porneşte într-un adevărat pelerinaj de studii, care avea să-l ducă pe la cele mai cunoscute universităţi ale Europei renascentiste: Basel, Tübingen, Viena, Wittemberg, Leipzig şi Heidelberg. Theophrastus n-a fost impresionat nici de cunoştinţele primite la aceste înalte şcoli şi nici de calitatea profesorilor, care vorbeau din cărţi şi nu se oboseau să verifice informaţiile cuprinse în manualele considerate, la vremea aceea, adevărate biblii ale medicinii, respectiv, lucrările lui Aristotel, Galen şi ale lui Avicenna. Dezamăgit, studentul elveţian avea să ajungă la concluzia că "Universităţile nu te învaţă totul, aşa încât un medic trebuie să caute babe, ţigani, vrăjitori, triburi nomade, tâlhari bătrâni şi alţi asemenea proscrişi şi să ia lecţii de la ei. Un medic trebuie să fie un călător... Cunoaşterea înseamnă experienţă".
Primeşte diploma de bacalaureat a Universităţii din Viena în 1510 şi pleacă la Ferrara, unde se presupune că a primit titlul de doctor, în 1516. În timpul studiilor din Italia, a început să folosească numele de para-Celsus, adică cel mai presus de Celsus (referindu-se la autorul roman de manuale de medicină, Aulus Cornelius Celsus).
Interesul lui Paracelsus nu se mărgineşte la medicină. Aprofundează alchimia, filozofia hermetică, neoplatonică şi pitagoreică. Astrologia îl atrage şi o pune în practică, dedicând mai multe scrieri felului în care se pot alcătui talismane astrologice.
Peregrinările sale continuă, ducându-l până în Anglia, Scoţia şi Irlanda, iar apoi în îndepărtata Rusie. A fost capturat de tătari şi a reuşit să scape, fugind în Lituania şi de acolo în Ungaria. Oriunde ajungea, căuta să obţină cunoştinţe noi de la cei care practicau alchimia, sub o formă sau alta. Ţelul său final era să descopere cum poate să folosească ceea ce numea "forţele latente ale Naturii".
Se întoarce în Elveţia, la Villach, în 1524, unde este primit cu onoruri şi i se oferă o catedră de medicină la Universitatea din Basel. Cu toate acestea, rămâne un spirit liber, un nonconformist, care pe 5 iunie 1527 îşi afişează programul cursurilor, invitând pe oricine ar dori să vină să le audieze, gest care oripilează conducerea universităţii.
Faptul că preferă să scrie şi să predea în germană, în loc de latină, şi denunţă inutilitatea unor remedii populare îi creează noi probleme cu autorităţile şi părăseşte Baselul, pornind din nou la drum. Unii susţin că aceste călătorii l-ar fi dus până în Africa şi în Orientul Mijlociu. Lucrarea sa de căpătâi "Der grossen Wundartzney" (Marea carte a chirurgiei) apare în 1536 la Ulm. Paracelsus devine, în fine, avut, şi este căutat inclusiv de capetele încoronate ale Europei.
Printre contribuţiile esenţiale pe care Paracelsus le-a adus la progresul medicinii se numără un soi de autovaccin folosit cu succes în tratarea ciumei, un tratament pentru gută, pentru combaterea sifilisului şi a silicozei. Pune la punct remedii chimice cu totul noi, pe bază de mercur, sulf, fier şi sulfat de cupru.
Paracelsus se stinge în împrejurări misterioase, pe 24 septembrie 1541, în vârstă de doar 47 de ani, la Hanul Calul Alb din Salzburg, unde soseşte la invitaţia prinţului-arhiepiscop Ernst de Bavaria.
Asemenea lui Albert Einstein, Paracelsus credea că puterea imaginaţiei este esenţială pentru a face mari descoperiri: "Cel care se naşte cu imaginaţie descoperă forţele latente ale Naturii. Pe lângă stelele care există deja, mai există ceva - imaginaţia - care poate da naştere unei noi stele şi unui nou cer".
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
