Prima dintre cărțile publicate la noi în țară, dintre numeroasele lucrări ale lui Toni Ceron, "214 elixire alchimice", a trezit interesul unor terapeuți români, care l-au invitat, anul trecut, pe continuatorul tradițiilor medicale paracelsiene să țină un seminar în România. Începând să folosească aceste elixire, au putut să verifice efectul lor în practică și, dornici de noi cunoștințe și instrucțiuni, l-au invitat pe autor să revină, pentru a ține un nou seminar la București.
"M-am bucurat să vin în țara dvs. Am simțit căldura specific românească și dorința sinceră de a învăța"
- Termenul de "alchimie" sugerează omului modern neinițiat ceva magic, legat de Evul Mediu timpuriu. Ce înseamnă însă ea, în accepțiunea dvs.?
- Pentru mine, alchimia reprezintă un mijloc de vindecare printr-o transformare la nivelul cel mai profund, depășind cu mult simpla vindecare fizică. Alchimia nu utilizează energii intense și provizorii, ci, mai degrabă, energii subtile și blânde, ca cele ale organismului uman. Anticii ne sfătuiau să urmărim natura și s-o lăsăm să lucreze, asemenea grădinarului care-și muncește pământul. Alegerea plantelor este importantă; se folosesc plante sănătoase, cultivate fără îngrășăminte chimice. În plus, caracteristicile planetare ale zilei și, de asemenea, ora, sunt luate în considerare, pe cât posibil. Prin intermediul alchimiei, putem transforma Insolubilele noastre în Foc Interior. Acesta este conceptul pe care mi-am propus să-l aprofundez pe parcursul seminarului de la București, din perioada 13-17 iunie. Mai simplu spus, este vorba despre procedee care ne ajută să ne reconectăm la esența noastră profundă, cea care e liberă de spațiu și de timp.
- În lucrările dvs. referitoare la alchimie apare foarte des termenul de "spagirie". Puteți să ne explicați acest termen?
- Putem spune că spagiria este alchimie aplicată. Autorul acestui cuvânt este Paracelsus, care l-a compus din cuvintele grecești Spao, adică a separa, a diferenția, a extrage, și Ageiro , care înseamnă a asambla, a reuni. Deci, spagiria desemnează un proces prin care o plantă se "deschide" și cele Trei Principii ale ei sunt purificate, după care ele sunt reasamblate într-o formă mai subtilă și mai pătrunzătoare.
- Cum v-ați simțit când ați venit pentru prima oară în România?
- M-am bucurat să ajung în țara dvs. Am simțit căldura specific românească și, prin intermediul acestei călduri, am simțit răzbătând dorința sinceră de-a învăța. Mi-a plăcut dorința cursanților de-a pătrunde direct în esența lucrurilor, dispersându-se de orice ocolișuri.
- Deci, v-a plăcut suficient de mult pentru a reveni anul acesta. Ce v-ați propus să faceți acum?
- Mi-am propus să împărtășesc în continuare din coerența filozofică a sistemului alchimic. Desigur, nu mă voi mărgini la teorie, ci voi pune la propriu în practică o serie de protocoale terapeutice. Am primit invitația de-a reveni și de-a susține un nou seminar de spagiterapie și elixire alchimice, întrucât cei care au participat la cursul pe care l-am ținut la București anul trecut au început deja să se folosească de această știință în practica lor terapeutică și au dorit să-și extindă nivelul de cunoștințe în acest domeniu. În urma cursului meu, găzduit de Casa Satya, terapeuții vor putea recomanda elixirele pe care le produc în propriul meu laborator, ELIXALP. Ele se găsesc deja de anul trecut în România, iar cei care sunt interesați să afle mai multe detalii, le pot afla pe site-ul www.elixire.ro
"Fiecare dintre noi este mult mai important decât își imaginează"
- Aveți vreun sfat pentru cititorii revistei noastre, despre felul în care cunoștințele de alchimie și spagiterapie ar putea fi integrate într-o manieră cât mai simplă și eficientă în viața de zi cu zi?
- Pentru început, ar fi bine să pornim de la acceptarea noastră profundă. Trebuie să acceptăm cine suntem noi deja și să avem încredere că procesul alchimic este în curs de desfășurare în fiecare dintre noi, într-o măsură mai mult sau mai puțin conștientă. Odată conștientizat, procesul devine ireversibil și nu ne mai putem întoarce la vechile noastre obiceiuri. Alchimia nu poate fi separată de cel care o practică, este o interacțiune în urma căreia și omul, și arta alchimică au de câștigat. Transformările noastre zilnice, minore în aparență, sunt parte integrantă din alchimia ființei noastre profunde. Este totodată un proces educativ, o școală. Este o școală prin care trecem cu toții, atât la nivel colectiv, cât și individual. Fiecare dintre noi este mult mai important decât își imaginează.
"Elixirele mele activează principiul însănătoșirii, care există deja în noi"
- Care ar fi avantajele spagiterapiei față de alte metode terapeutice?
- Elixirele sunt complete și lucrează în conformitate cu Focul Medicului Interior, care sălășluiește în fiecare dintre noi. Ele nu vin să aducă ceva ce îi lipsește omului, ci activează principiul însănătoșirii, care există deja în corpul și în sufletul fiecăruia dintre noi. Elixirele sunt atât de complexe, încât nu folosesc deloc energia corpului nostru. Elixirele nu fac decât să "re-informeze" ființa respectivă cu energia arhetipală, de care ea are nevoie pentru a funcționa optim în această lume. După ce și-au îndeplinit misiunea, elixirele sunt eliminate din corp în mod natural. Nu ne putem elibera de legitățile acestei lumi decât înțelegându-le și respectându-le. Suntem vindecați atunci când putem renunța la remediu. În felul acesta, pacientul se regăsește și îi crește gradul de libertate și autonomie.
- Cea mai mare parte dintre elixirele produse de dvs. sunt deja disponibile în România. Cum ar trebui să le folosească cei care doresc să le testeze efectele?
- Sub îndrumarea unui terapeut, elixirele pot fi administrate fie prin prisma proprietăților lor fitoterapeutice, fie prin teste de natură energetică (puls, antena Licking ș.a. ). Ca o recomandare generală, se administrează 15 picături de elixir de 2 sau 3 ori pe zi, în funcție de recomandarea terapeutului. Picăturile se pot aplica extern, în zona sternului (timus), unde este sediul medicului nostru interior.
Paracelsus, scurtă biografie
Există două variante privitoare la ziua de naștere a celui născut Philipus Aureolus Theophrastus Bombastus von Hohenheim care avea să devină cunoscut sub celebrul nume de Paracelsus, respectiv, cea de 11 noiembrie și cea de 17 decembrie. Cea de-a doua pare mai probabilă, deoarece personalitatea sa prezintă în mod marcant caracteristicile zodiei Săgetătorului: călătoriile extinse, căutarea neobosită a cunoașterii în domenii din cele mai diverse și o remarcabilă libertate a spiritului, care l-a făcut să respingă fără menajamente multe dintre dogmele epocii. Nici asupra anului de naștere biografii nu cad de acord, unii propunând anul 1493, alții 1454. În schimb, nu există controverse asupra locului nașterii, satul Einsiedeln din Elveția. Unicul fiu al medicului și chimistului Wilhelm Bombastus von Hohenheim avea să fie foarte legat de tatăl lui, și din pricina pierderii premature a mamei. Tatăl Wilhelm i-a fost și profesor, căci ținea cursuri la Bergschule, școala la care Theophrastus avea să-și însușească primele noțiuni legate de proprietățile metalelor și modul prelucrării acestora. Seriozitatea și devotamentul cu care tatăl își exercita meseria aveau să-i ofere un model demn de urmat băiatului.
În anul 1507, tânărul von Hohenheim pornește într-un adevărat pelerinaj de studii, care avea să-l ducă pe la cele mai cunoscute universități ale Europei renascentiste: Basel, Tübingen, Viena, Wittemberg, Leipzig și Heidelberg. Theophrastus n-a fost impresionat nici de cunoștințele primite la aceste înalte școli și nici de calitatea profesorilor, care vorbeau din cărți și nu se oboseau să verifice informațiile cuprinse în manualele considerate, la vremea aceea, adevărate biblii ale medicinii, respectiv, lucrările lui Aristotel, Galen și ale lui Avicenna. Dezamăgit, studentul elvețian avea să ajungă la concluzia că "Universitățile nu te învață totul, așa încât un medic trebuie să caute babe, țigani, vrăjitori, triburi nomade, tâlhari bătrâni și alți asemenea proscriși și să ia lecții de la ei. Un medic trebuie să fie un călător... Cunoașterea înseamnă experiență".
Primește diploma de bacalaureat a Universității din Viena în 1510 și pleacă la Ferrara, unde se presupune că a primit titlul de doctor, în 1516. În timpul studiilor din Italia, a început să folosească numele de para-Celsus, adică cel mai presus de Celsus (referindu-se la autorul roman de manuale de medicină, Aulus Cornelius Celsus).
Interesul lui Paracelsus nu se mărginește la medicină. Aprofundează alchimia, filozofia hermetică, neoplatonică și pitagoreică. Astrologia îl atrage și o pune în practică, dedicând mai multe scrieri felului în care se pot alcătui talismane astrologice.
Peregrinările sale continuă, ducându-l până în Anglia, Scoția și Irlanda, iar apoi în îndepărtata Rusie. A fost capturat de tătari și a reușit să scape, fugind în Lituania și de acolo în Ungaria. Oriunde ajungea, căuta să obțină cunoștințe noi de la cei care practicau alchimia, sub o formă sau alta. Țelul său final era să descopere cum poate să folosească ceea ce numea "forțele latente ale Naturii".
Se întoarce în Elveția, la Villach, în 1524, unde este primit cu onoruri și i se oferă o catedră de medicină la Universitatea din Basel. Cu toate acestea, rămâne un spirit liber, un nonconformist, care pe 5 iunie 1527 își afișează programul cursurilor, invitând pe oricine ar dori să vină să le audieze, gest care oripilează conducerea universității.
Faptul că preferă să scrie și să predea în germană, în loc de latină, și denunță inutilitatea unor remedii populare îi creează noi probleme cu autoritățile și părăsește Baselul, pornind din nou la drum. Unii susțin că aceste călătorii l-ar fi dus până în Africa și în Orientul Mijlociu. Lucrarea sa de căpătâi "Der grossen Wundartzney" (Marea carte a chirurgiei) apare în 1536 la Ulm. Paracelsus devine, în fine, avut, și este căutat inclusiv de capetele încoronate ale Europei.
Printre contribuțiile esențiale pe care Paracelsus le-a adus la progresul medicinii se numără un soi de autovaccin folosit cu succes în tratarea ciumei, un tratament pentru gută, pentru combaterea sifilisului și a silicozei. Pune la punct remedii chimice cu totul noi, pe bază de mercur, sulf, fier și sulfat de cupru.
Anticipează principiile homeopatice, afirmând că "același lucru care-l îmbolnăvește pe om îl poate și vindeca". Compatriotul său, marele psiholog C.G. Jung, spunea: "Noi nu îl considerăm pe Paracelsus doar un pionier al chimiei medicale, ci și un precursor al științei vindecării empirice".
Paracelsus se stinge în împrejurări misterioase, pe 24 septembrie 1541, în vârstă de doar 47 de ani, la Hanul Calul Alb din Salzburg, unde sosește la invitația prințului-arhiepiscop Ernst de Bavaria.
Asemenea lui Albert Einstein, Paracelsus credea că puterea imaginației este esențială pentru a face mari descoperiri: "Cel care se naște cu imaginație descoperă forțele latente ale Naturii. Pe lângă stelele care există deja, mai există ceva - imaginația - care poate da naștere unei noi stele și unui nou cer".