Alchimia revine în România

Tana Rosca
- Interviu cu Toni Ceron, reputat autor și producător francez de elixire, cel care a readus în actualitate fitospagiria, știința medicală bazată pe studiile lui Paracelsus -

Prima dintre cărțile publicate la noi în țară, din­tre numeroasele lucrări ale lui Toni Ce­ron, "214 elixire alchimice", a trezit inte­re­sul unor terapeuți români, care l-au invitat, anul tre­cut, pe continua­to­rul tradițiilor medicale paracel­sie­ne să țină un seminar în România. Începând să folo­seas­că aceste eli­xire, au putut să verifice efectul lor în practică și, dornici de noi cu­noștințe și instruc­țiuni, l-au invitat pe autor să revină, pentru a ține un nou se­minar la Bucu­rești.

"M-am bucurat să vin în țara dvs. Am simțit căldura specific românească și dorința sinceră de a învăța"

- Termenul de "alchimie" sugerează omului mo­dern neinițiat ceva magic, legat de Evul Mediu tim­pu­riu. Ce înseamnă însă ea, în accepțiunea dvs.?

- Pentru mine, alchimia reprezintă un mij­loc de vindecare printr-o transformare la nivelul cel mai profund, depășind cu mult simpla vindecare fi­zică. Alchimia nu utilizează energii intense și pro­vizorii, ci, mai degrabă, energii subtile și blânde, ca cele ale organismului uman. Anticii ne sfătuiau să ur­mă­rim natura și s-o lăsăm să lucreze, asemenea gră­di­narului care-și muncește pământul. Alegerea plan­telor este importantă; se folosesc plante sănătoase, cul­tivate fără îngrășăminte chimice. În plus, carac­teristicile planetare ale zilei și, de asemenea, ora, sunt luate în considerare, pe cât posibil. Prin intermediul alchimiei, putem transforma In­so­lubilele noastre în Foc Interior. Acesta este con­cep­tul pe care mi-am propus să-l aprofundez pe parcursul seminarului de la București, din perioada 13-17 iunie. Mai simplu spus, este vor­ba despre procedee ca­re ne ajută să ne reconectăm la esența noastră profundă, cea care e liberă de spațiu și de timp.

- În lucrările dvs. referitoare la alchimie apare foarte des termenul de "spagirie". Puteți să ne ex­plicați acest termen?

- Putem spune că spagiria este alchimie aplicată. Autorul acestui cuvânt este Paracelsus, care l-a com­pus din cuvintele grecești Spao, adică a se­para, a diferenția, a extrage, și Ageiro , care înseamnă a asambla, a reuni. Deci, spagiria desemnează un pro­ces prin care o plantă se "deschide" și cele Trei Prin­cipii ale ei sunt purificate, după care ele sunt reasam­blate într-o formă mai subtilă și mai pătrunzătoare.

- Cum v-ați simțit când ați venit pentru pri­ma oară în România?

- M-am bucurat să ajung în țara dvs. Am simțit căldura specific ro­mânească și, prin intermediul aces­tei căl­duri, am simțit răzbătând dorința sinceră de-a învăța. Mi-a plăcut dorința cursan­ților de-a pă­trun­de direct în esența lucru­rilor, dispersându-se de orice ocolișuri.

- Deci, v-a plăcut suficient de mult pen­tru a re­veni anul acesta. Ce v-ați propus să fa­ceți acum?

- Mi-am propus să împărtășesc în continuare din coerența filozofică a siste­mului alchimic. Desigur, nu mă voi măr­gini la teorie, ci voi pune la pro­priu în prac­tică o serie de pro­to­coale terapeu­tice. Am pri­mit invitația de-a reveni și de-a susține un nou seminar de spagite­rapie și elixire al­chi­mice, întru­cât cei care au parti­cipat la cursul pe care l-am ținut la Bucu­rești anul trecut au în­ceput deja să se fo­losească de această știință în prac­tica lor tera­peutică și au dorit să-și extindă nivelul de cunoștințe în acest domeniu. În urma cursului meu, găz­du­it de Casa Satya, tera­peuții vor pu­tea re­co­manda elixirele pe care le pro­duc în pro­priul meu la­borator, ELI­XALP. Ele se gă­sesc deja de anul trecut în România, iar cei care sunt in­teresați să afle mai multe detalii, le pot afla pe site-ul www.elixire.ro

"Fiecare dintre noi este mult mai important decât își imaginează"

- Aveți vreun sfat pentru cititorii revistei noastre, despre felul în care cunoștințele de alchimie și spagi­terapie ar putea fi integrate într-o manieră cât mai simplă și eficientă în viața de zi cu zi?

- Pentru început, ar fi bine să pornim de la ac­cep­tarea noastră profundă. Trebuie să acceptăm cine suntem noi deja și să avem încredere că procesul alchimic este în curs de desfășurare în fiecare dintre noi, într-o măsură mai mult sau mai puțin conștientă. Odată conștientizat, procesul devine ireversibil și nu ne mai putem întoarce la vechile noastre obiceiuri. Al­­chimia nu poate fi separată de cel care o practică, este o interacțiune în urma căreia și omul, și arta al­chi­­­mică au de câștigat. Transformările noastre zilni­ce, minore în aparență, sunt parte integrantă din al­chi­mia ființei noastre profunde. Este totodată un pro­ces edu­cativ, o școală. Este o școală prin care tre­cem cu to­ții, atât la nivel colectiv, cât și individual. Fiecare din­­tre noi este mult mai important decât își imaginează.

"Elixirele mele activează principiul însănătoșirii, care există deja în noi"


- Care ar fi avantajele spagiterapiei față de alte metode terapeutice?

- Elixirele sunt complete și lucrează în confor­mitate cu Focul Medicului Interior, care sălășluiește în fiecare dintre noi. Ele nu vin să aducă ceva ce îi lipsește omului, ci activează principiul însănătoșirii, care există deja în corpul și în sufletul fiecăruia dintre noi. Elixirele sunt atât de complexe, încât nu folosesc deloc energia cor­pului nostru. Elixirele nu fac decât să "re-informeze" ființa respectivă cu energia arheti­pală, de care ea are ne­voie pentru a funcționa optim în această lume. După ce și-au înde­plinit mi­siunea, eli­xirele sunt eliminate din corp în mod natural. Nu ne putem eli­bera de legitățile acestei lumi decât în­țe­le­­gându-le și respectându-le. Sun­tem vindecați atunci când putem re­nunța la remediu. În felul aces­ta, pa­cientul se regăsește și îi crește gradul de libertate și autonomie.

- Cea mai mare parte dintre eli­xirele produse de dvs. sunt deja dis­po­ni­bile în România. Cum ar trebui să le folo­seas­că cei care doresc să le testeze efec­tele?

- Sub îndrumarea unui terapeut, elixirele pot fi ad­mi­nistrate fie prin prisma proprietăților lor fitote­rapeutice, fie prin teste de natură energetică (puls, antena Licking ș.a. ). Ca o recomandare generală, se administrează 15 picături de elixir de 2 sau 3 ori pe zi, în funcție de recomandarea terapeutului. Picăturile se pot aplica extern, în zona sternului (timus), unde este sediul medicului nostru interior.

Paracelsus, scurtă biografie

Există două variante privitoare la ziua de naș­tere a celui născut Philipus Aureolus Theophrastus Bom­bas­tus von Hohenheim care avea să devină cunoscut sub celebrul nume de Paracelsus, respectiv, cea de 11 noiembrie și cea de 17 decembrie. Cea de-a doua pa­re mai probabilă, deoarece perso­na­litatea sa prezintă în mod marcant caracteristicile zodiei Săgetătorului: călătoriile extinse, căutarea neobosită a cu­noașterii în domenii din cele mai diver­se și o remar­cabilă li­ber­­tate a spiritului, care l-a făcut să res­pingă fără menaja­men­te multe din­­tre dog­mele epo­cii. Nici asupra anului de naș­tere bio­grafii nu cad de acord, unii pro­punând anul 1493, alții 1454. În schimb, nu există con­tro­verse asupra lo­cu­lui naș­te­rii, satul Einsiedeln din Elveția. Unicul fiu al me­di­cului și chi­mistului Wilhelm Bombastus von Hohen­heim avea să fie foarte legat de tatăl lui, și din pri­ci­na pierderii premature a mamei. Tatăl Wilhelm i-a fost și pro­fesor, căci ținea cursuri la Bergschule, școala la care Theo­phras­tus avea să-și însușească pri­mele no­țiuni legate de proprietățile metalelor și modul pre­lucrării acestora. Seriozitatea și devo­ta­men­tul cu care tatăl își exercita meseria aveau să-i ofere un mo­del demn de urmat băiatului.
În anul 1507, tânărul von Hohenheim pornește în­tr-un adevărat pelerinaj de studii, care avea să-l ducă pe la cele mai cunoscute universități ale Euro­pei re­nas­centiste: Basel, Tübingen, Viena, Wittem­berg, Leipzig și Heidelberg. Theophrastus n-a fost impre­sio­nat nici de cunoștințele primite la aceste înalte școli și nici de calitatea profesorilor, care vorbeau din cărți și nu se oboseau să verifice informațiile cu­­prinse în manualele considerate, la vremea aceea, adevărate biblii ale medicinii, respectiv, lu­cră­rile lui Aristotel, Galen și ale lui Avicenna. De­zamăgit, stu­den­tul el­vețian avea să ajungă la con­cluzia că "Uni­versitățile nu te învață totul, așa încât un medic tre­buie să caute babe, țigani, vră­ji­tori, triburi nomade, tâlhari bătrâni și alți ase­menea proscriși și să ia lecții de la ei. Un medic tre­buie să fie un călă­tor... Cunoașterea în­seam­nă experiență".
Primește diploma de bacalaureat a Univer­si­tății din Viena în 1510 și pleacă la Ferrara, unde se pre­supune că a primit titlul de doctor, în 1516. În timpul studiilor din Italia, a început să folo­sească numele de para-Celsus, adică cel mai pre­sus de Celsus (re­ferindu-se la autorul ro­man de manuale de me­dicină, Aulus Cor­nelius Celsus).
Interesul lui Paracelsus nu se măr­gi­nește la me­dicină. Aprofundează al­chi­­mia, filozofia hermetică, neo­pla­tonică și pitagoreică. Astrologia îl atra­ge și o pune în practică, dedicând mai multe scrieri felului în care se pot alcătui talismane astrologice.
Peregrinările sale continuă, du­cân­du-l până în An­glia, Scoția și Irlanda, iar apoi în în­de­părtata Ru­sie. A fost capturat de tătari și a reușit să scape, fu­gind în Lituania și de acolo în Ungaria. Oriunde ajungea, căuta să obțină cunoștințe noi de la cei care practicau alchimia, sub o formă sau alta. Țelul său final era să descopere cum poate să folo­sească ceea ce numea "forțele latente ale Na­turii".
Se întoarce în Elveția, la Villach, în 1524, unde este primit cu onoruri și i se oferă o catedră de me­dicină la Universitatea din Basel. Cu toate acestea, rămâne un spirit liber, un non­con­for­mist, care pe 5 iunie 1527 își afișează pro­gra­mul cursu­rilor, invitând pe ori­cine ar dori să vină să le au­dieze, gest care oripilează conducerea univer­si­tății.
Faptul că preferă să scrie și să predea în ger­ma­nă, în loc de latină, și denunță inutilitatea unor re­me­dii populare îi creează noi probleme cu auto­ritățile și părăsește Baselul, pornind din nou la drum. Unii susțin că aceste călătorii l-ar fi dus până în Africa și în Orientul Mijlociu. Lucrarea sa de căpătâi "Der grossen Wundartzney" (Marea carte a chirurgiei) apare în 1536 la Ulm. Paracelsus devine, în fine, avut, și este căutat inclusiv de capetele încoronate ale Euro­pei.
Printre contribuțiile esențiale pe care Para­cel­sus le-a adus la progresul medicinii se numără un soi de autovaccin folosit cu succes în tra­tarea ciumei, un tra­tament pentru gută, pentru combaterea sifilisului și a silicozei. Pune la punct remedii chimice cu totul noi, pe bază de mercur, sulf, fier și sulfat de cupru.
Anticipează principiile homeopatice, afirmând că "același lucru care-l îmbolnăvește pe om îl poate și vindeca". Compatriotul său, marele psi­holog C.G. Jung, spunea: "Noi nu îl considerăm pe Paracelsus doar un pionier al chimiei medicale, ci și un precursor al științei vindecării empirice".
Paracelsus se stinge în împrejurări misterioase, pe 24 septembrie 1541, în vârstă de doar 47 de ani, la Ha­nul Calul Alb din Salzburg, unde sosește la invita­ția prințului-arhiepiscop Ernst de Bavaria.
Asemenea lui Albert Einstein, Paracelsus cre­dea că puterea imaginației este esențială pentru a fa­ce mari descoperiri: "Cel care se naște cu ima­gi­nație descoperă forțele latente ale Naturii. Pe lângă ste­lele care există deja, mai există ceva - ima­gi­nația - care poate da naștere unei noi stele și unui nou cer".