Zăcământul de aur

Săptămâna care tocmai a trecut s-a vorbit în România despre aur mai ceva ca pe vremea marilor campanii de presă prin care Roşia Montană Gold Corporation încerca să ne convingă cum salvează Apusenii de la colaps şi cum aduce prosperitatea la bugetul de stat al României.

Culmea, însă, nu despre aurul Apusenilor era vorba în ştirile care apăreau pe fluxurile agenţiilor de ştiri, zi după zi, ci despre medaliile cele mai strălucitoare, câştigate de tinerii români în compe­tiţii internaţionale de cel mai înalt nivel.
Primele veşti bune au venit din sport. Echipa feminină de gimnastică a României a câştigat medalia de aur la Campionatul European de la Sofia, depăşind Marea Britanie şi Rusia pe podiumul concursului. A doua zi, căpitana echipei noastre, extrem de talentata Larisa Iordache, a reuşit să mai câştige trei medalii: aur în finala de la sol, argint în finala de la bârnă şi bronz în cea de la sărituri, după un veritabil maraton între aparatele probelor individuale.
Ştirile de bine au continuat apoi să vină dinspre olim­pia­dele internaţionale în care erau angrenaţi liceenii noştri. Elevii din lotul olimpic de chimie s-au întrecut pe ei, ob­ţinând cinci medalii de aur, o medalie de argint şi o medalie de bronz, la ediţia din acest an a Olimpiadei Internaţionale de Chimie, desfăşurată la Moscova. E cel mai bun rezultat din istoria participărilor româneşti la această competiţie. România a ocupat primul loc pe echipe şi a surclasat, astfel, ţara gazdă, Federaţia Rusă.
Nici reprezentanţii noştri la Olimpiada Internaţională de Filosofie, desfăşurată la Vilnius, nu s-au întors cu mâna goală: o medalie de aur şi o menţiune din partea juriului.
Olimpiadele internaţionale sunt în plină desfăşurare zilele acestea. Nu e competiţie de la care elevii noştri să nu vină încărcaţi de lauri. Nu există disciplină la care să nu ex­celăm, la nivel internaţional, prin trei-patru elevi. Spre com­paraţie, dintre cei peste 30 de europarlamentari români trimişi la Bruxelles şi plătiţi cu peste 1 milion de euro pe durata mandatului, abia dacă numeri câţiva...
E o ruptură prea mare între tânăra elită intelectuală a României şi elita politică. E undeva un scurtcircuit în care tupeul, oportunismul şi mârlănia iau locul talentului, ones­tităţii şi pasiunii. Medaliile acestea olimpice nu apar din nimic. În spatele lor stau visurile unor părinţi, stă încăpăţâ­na­rea unor profesori care nu s-au lăsat înghiţiţi de sistemul de învăţământ de la noi, stă munca acestor copii. Perfor­man­ţele lor impun investiţii mai mari din partea statului şi im­pun un proiect naţional care, cu ajutorul unor mari inves­titori străini, să le permită acestor tineri să facă performanţă profesională şi să câştige banii pe care îi merită în ţara noastră. Să-i putem ţine în România, să-i ajutăm să dea plus-valoare produselor "made in Romania" ar fi aur curat. Baş­ca, nici nu ar mai fi nevoie să ne mânjim cu cianuri, ca la Ro­şia Montană...