- Recentele declaraţii provocatoare ale premierului ungar Viktor Orban au fost descrise de presa internaţională ca un indiciu al diviziunilor din Estul Europei, în privinţa atitudinii faţă de neo-imperialismul Rusiei. În timp ce Polonia şi statele baltice susţin respingerea fermă a tentativelor Kremlinului de a-şi subordona Europa, Ungaria şi Bulgaria s-au transformat în avanposturi ale intereselor ruseşti în interiorul UE. Dacă adăugăm şi recentele afinităţi manifestate deschis între Moscova şi partidele de extremă dreaptă din Europa, marcat populiste, eurosceptice, intolerante şi xenofobe la limita nazismului, avem tabloul aproape complet al unei adevărate ofensive a Rusiei putiniste asupra civilizaţiei occidentale, civilizaţie pe care de altfel Vladimir Putin o consideră incompatibilă cu Rusia pe care doreşte s-o contruiască. Iar din partidele ostile cauzei europene, nu numai Frontul Naţional din Franţa, ci şi Jobbik din Ungaria s-au declarat adepte ale proiectului euroasiatic al Kremlinului şi admiratoare ale "patriotismului" lui Vladimir Putin. Sigur că domnul Orban nu are acelaşi discurs cu Jobbik, dar, fie şi indirect, susţine acelaşi obiectiv al controlului asupra minorităţilor etnice situate în afara graniţelor statale - fie că aceste minorităţi trăiesc în Ucraina, Serbia sau România. Ungaria se face astfel nu numai ecoul Rusiei, care se proclamă apărătoarea legitimă a vorbitorilor de limbă rusă din ţările limitrofe, ci şi susţinătoarea subtilă a unei politici neo-imperiale în zonă.
Deşi este de presupus că Ucraina nu-şi va pierde teritoriile obţinute de la ţările vecine, în mare măsură prin voinţa lui Stalin, alimentarea tensiunilor interetnice pe teritoriul ei va face mult mai dificilă sarcina guvernului de la Kiev de a menţine integritatea teritorială a ţării şi de a promova un program de reforme menit s-o apropie de UE. Fie că sunt lansate de la Moscova sau de la Budapesta, sub pretextul apărării intereselor minorităţilor lingvistice, acest gen de provocări are acelaşi efect, urmărit asiduu de Kremlin: să creeze diversiuni potenţial destabilizatoare pentru statele din UE care refuză să fie agenţi ai intereselor Rusiei - cum este România - sau pentru cele care, ca Republica Moldova şi Ucraina, doresc să se integreze în UE.
În contextul destabilizării Ucrainei, România a dobândit o semnificaţie strategică deosebită prin poziţia sa la frontiera estică a NATO, fapt demonstrat şi de vizita vicepreşedintelui SUA Joe Biden la Bucureşti. Trebuie să spunem însă deschis că această calitate de aliat de nădejde este susţinută în primul rând de atitudinea pro-atlantistă fermă a preşedintelui Băsescu, nicidecum de incompetenţa diplomatică şi ambiguităţile din discursul premierului Victor Ponta. Cum Ungaria este şi ea membră NATO, provocările sale nu vor putea merge prea departe. Iar românii din Ucraina nu pot avea decât de câştigat dacă vor trăi într-o ţară care respectă normele europene în privinţa democraţiei, statului de drept şi drepturilor minorităţilor.
- Campania electorală pentru alegerile europarlamentare din 25 mai s-a consumat într-o absolută apatie, conflictele interne dintre preşedintele Traian Băsescu şi guvernanţi, ca şi pregătirea campaniei pentru prezidenţiale mascând temele cu relevanţă europeană. Cum ar putea un alegător indecis să îşi facă, în aceste condiţii, o opţiune de vot? Ce criterii ar trebui să aibă în vedere pentru a se asigura că va fi reprezentat onorabil la Bruxelles? De ce e important să meargă la vot şi ce efecte poate să aibă votul său pentru viitorul Europei unite?
- Din păcate, alegerile europarlamentare au loc în România în acelaşi an cu cele prezidenţiale şi nici măcar preşedintele Băsescu nu a înţeles să oprească topirea campaniei electorale pentru PE, în abjecta noastră bătălie electorală internă. În epoca internetului, însă, nimeni nu mai poate spune că nu are acces la informaţie, şi ostatec al televiziunilor nu rămâi decât din vină proprie. Aşadar, ca să fim reprezentaţi onorabil la Bruxelles, putem să ne orientăm în funcţie de cei care ne-au reprezentat cu cinste până acum: cine a promovat cu succes iniţiative legislative (directive ale PE), cine a câştigat respectul colegilor europeni, cine a promovat interesele României în sensul combaterii corupţiei - această sursă permanentă şi nerecunoscută a sărăciei - şi promovării integrităţii şi statului de drept? O căutare rapidă pe internet ne va demonstra că europarlamentarul român cu cele mai multe bile albe la toate aceste capitole este Monica Macovei, care şi-a făcut o cauză din promovarea integrităţii în spaţiul public şi a obţinut aprobarea directivei PE privind confiscarea extinsă a averilor obţinute prin mijloace ilicite. Nici unul din europarlamentarii noştri nu se poate lăuda cu succese asemănătoare în organismele europene. Poate nici nu este întâmplător că doamna Macovei face obiectul ostilităţii deşănţate a majorităţii politicienilor români, a căror carieră şi avere se bazează tocmai pe corupţia nelimitată. Alt personaj care ne-a reprezentat cu cinste este comisarul pentru agricultură Dacian Cioloş, care s-a impus prin profesionalism şi seriozitate. Nu este europarlamentar, dar ce bine ar fi fost să-l fi avut pe un loc eligibil pe o listă de candidaţi! La polul opus, al reprezentării dezonorante, aflăm personaje ca Adrian Severin, demascat de ziariştii britanici când îşi negocia onorariul pentru susţinerea unor proiecte în PE, sau ca Gigi Becali şi Corneliu Vadim Tudor, care nu numai că nu au făcut nimic, dar şi-au şi legat numele de diverse scandaluri. Chestiunea participării la vot nici nu ar trebui să fie pusă, în condiţiile în care Rusia ameninţă civilizaţia europeană, nu numai cu tancurile şi cu arma economică a gazului metan, ci şi prin războiul informaţional şi susţinerea partidelor anti-europene, de tip Jobbik (şi nu numai). O Europă divizată politic şi fragmentată economic este mult mai uşor de dominat şi de subminat pentru Kremlin. Europa are acum nevoie de un semnal politic clar pentru susţinerea valorilor sale, care alcătuiesc fundamentul bunăstării şi libertăţii noastre. Iar dacă noi, românii, mai avem nevoie de argumente suplimentare în acest sens, să ne amintim măcar cum arăta justiţia românească înainte de UE, când un tânăr procuror nu a găsit altă soluţie pentru a se opune presiunilor politice decât sinuciderea.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
