- Recentele declarații provocatoare ale premierului ungar Viktor Orban au fost descrise de presa internațională ca un indiciu al diviziunilor din Estul Europei, în privința atitudinii față de neo-imperialismul Rusiei. În timp ce Polonia și statele baltice susțin respingerea fermă a tentativelor Kremlinului de a-și subordona Europa, Ungaria și Bulgaria s-au transformat în avanposturi ale intereselor rusești în interiorul UE. Dacă adăugăm și recentele afinități manifestate deschis între Moscova și partidele de extremă dreaptă din Europa, marcat populiste, eurosceptice, intolerante și xenofobe la limita nazismului, avem tabloul aproape complet al unei adevărate ofensive a Rusiei putiniste asupra civilizației occidentale, civilizație pe care de altfel Vladimir Putin o consideră incompatibilă cu Rusia pe care dorește s-o contruiască. Iar din partidele ostile cauzei europene, nu numai Frontul Național din Franța, ci și Jobbik din Ungaria s-au declarat adepte ale proiectului euroasiatic al Kremlinului și admiratoare ale "patriotismului" lui Vladimir Putin. Sigur că domnul Orban nu are același discurs cu Jobbik, dar, fie și indirect, susține același obiectiv al controlului asupra minorităților etnice situate în afara granițelor statale - fie că aceste minorități trăiesc în Ucraina, Serbia sau România. Ungaria se face astfel nu numai ecoul Rusiei, care se proclamă apărătoarea legitimă a vorbitorilor de limbă rusă din țările limitrofe, ci și susținătoarea subtilă a unei politici neo-imperiale în zonă.
Deși este de presupus că Ucraina nu-și va pierde teritoriile obținute de la țările vecine, în mare măsură prin voința lui Stalin, alimentarea tensiunilor interetnice pe teritoriul ei va face mult mai dificilă sarcina guvernului de la Kiev de a menține integritatea teritorială a țării și de a promova un program de reforme menit s-o apropie de UE. Fie că sunt lansate de la Moscova sau de la Budapesta, sub pretextul apărării intereselor minorităților lingvistice, acest gen de provocări are același efect, urmărit asiduu de Kremlin: să creeze diversiuni potențial destabilizatoare pentru statele din UE care refuză să fie agenți ai intereselor Rusiei - cum este România - sau pentru cele care, ca Republica Moldova și Ucraina, doresc să se integreze în UE.
În contextul destabilizării Ucrainei, România a dobândit o semnificație strategică deosebită prin poziția sa la frontiera estică a NATO, fapt demonstrat și de vizita vicepreședintelui SUA Joe Biden la București. Trebuie să spunem însă deschis că această calitate de aliat de nădejde este susținută în primul rând de atitudinea pro-atlantistă fermă a președintelui Băsescu, nicidecum de incompetența diplomatică și ambiguitățile din discursul premierului Victor Ponta. Cum Ungaria este și ea membră NATO, provocările sale nu vor putea merge prea departe. Iar românii din Ucraina nu pot avea decât de câștigat dacă vor trăi într-o țară care respectă normele europene în privința democrației, statului de drept și drepturilor minorităților.
- Campania electorală pentru alegerile europarlamentare din 25 mai s-a consumat într-o absolută apatie, conflictele interne dintre președintele Traian Băsescu și guvernanți, ca și pregătirea campaniei pentru prezidențiale mascând temele cu relevanță europeană. Cum ar putea un alegător indecis să își facă, în aceste condiții, o opțiune de vot? Ce criterii ar trebui să aibă în vedere pentru a se asigura că va fi reprezentat onorabil la Bruxelles? De ce e important să meargă la vot și ce efecte poate să aibă votul său pentru viitorul Europei unite?
- Din păcate, alegerile europarlamentare au loc în România în același an cu cele prezidențiale și nici măcar președintele Băsescu nu a înțeles să oprească topirea campaniei electorale pentru PE, în abjecta noastră bătălie electorală internă. În epoca internetului, însă, nimeni nu mai poate spune că nu are acces la informație, și ostatec al televiziunilor nu rămâi decât din vină proprie. Așadar, ca să fim reprezentați onorabil la Bruxelles, putem să ne orientăm în funcție de cei care ne-au reprezentat cu cinste până acum: cine a promovat cu succes inițiative legislative (directive ale PE), cine a câștigat respectul colegilor europeni, cine a promovat interesele României în sensul combaterii corupției - această sursă permanentă și nerecunoscută a sărăciei - și promovării integrității și statului de drept? O căutare rapidă pe internet ne va demonstra că europarlamentarul român cu cele mai multe bile albe la toate aceste capitole este Monica Macovei, care și-a făcut o cauză din promovarea integrității în spațiul public și a obținut aprobarea directivei PE privind confiscarea extinsă a averilor obținute prin mijloace ilicite. Nici unul din europarlamentarii noștri nu se poate lăuda cu succese asemănătoare în organismele europene. Poate nici nu este întâmplător că doamna Macovei face obiectul ostilității deșănțate a majorității politicienilor români, a căror carieră și avere se bazează tocmai pe corupția nelimitată. Alt personaj care ne-a reprezentat cu cinste este comisarul pentru agricultură Dacian Cioloș, care s-a impus prin profesionalism și seriozitate. Nu este europarlamentar, dar ce bine ar fi fost să-l fi avut pe un loc eligibil pe o listă de candidați! La polul opus, al reprezentării dezonorante, aflăm personaje ca Adrian Severin, demascat de ziariștii britanici când își negocia onorariul pentru susținerea unor proiecte în PE, sau ca Gigi Becali și Corneliu Vadim Tudor, care nu numai că nu au făcut nimic, dar și-au și legat numele de diverse scandaluri. Chestiunea participării la vot nici nu ar trebui să fie pusă, în condițiile în care Rusia amenință civilizația europeană, nu numai cu tancurile și cu arma economică a gazului metan, ci și prin războiul informațional și susținerea partidelor anti-europene, de tip Jobbik (și nu numai). O Europă divizată politic și fragmentată economic este mult mai ușor de dominat și de subminat pentru Kremlin. Europa are acum nevoie de un semnal politic clar pentru susținerea valorilor sale, care alcătuiesc fundamentul bunăstării și libertății noastre. Iar dacă noi, românii, mai avem nevoie de argumente suplimentare în acest sens, să ne amintim măcar cum arăta justiția românească înainte de UE, când un tânăr procuror nu a găsit altă soluție pentru a se opune presiunilor politice decât sinuciderea.