- De la o vreme încoace, te numeri şi tu printre interpreţii a căror prezenţă în prim-planul scenei muzicale a mai pălit. Erai unul dintre cei mai îndrăgiţi cântăreţi de la noi, ce s-a întâmplat?
- Răspunsul e simplu: trupa Parlament se află într-o pauză muzicală. Formaţia există în continuare, doar că fiecare dintre noi are, pentru moment, alte priorităţi, alte experimente care, evident, sunt tot muzicale, aşa cum este şi cazul meu. De trei ani colaborez cu o trupă rezidentă a unui club mare din Bucureşti, iar de curând am hotărât că ne înţelegem prea bine ca să nu ne "asimilăm", şi aşa a apărut trupa Café Montana. Lucrăm de zor, avem deja piese compuse, un single ce poate fi ascultat pe Internet. Cântăm peste tot unde suntem solicitaţi, de la cluburi la petreceri private, baluri, asta şi pentru că, pe lângă piesele noastre, avem un repertoriu impresionant de preluări (peste o sută douăzeci de piese). Compunem mult şi în engleză, fiindcă posibilitatea de a fi auzit în afara ţării creşte tot mai mult, odată cu globalizarea, şi trebuie să fim pregătiţi. Am observat că în ultima vreme este mult mai uşor să fii auzit peste graniţă, decât acum câţiva ani. Nu mai contează atât de mult ca înainte melodia în sine, ci mai ales să fie produsă cum trebuie, să aibă un sunet de studio bun. Ce să zic, poate că nu mai sunt atât de vizibil, dar asta nu înseamnă că m-aş fi oprit vreodată din cântat.
- Se poate trăi aşa, în salturi, din muzică?
- Eu din anul 2000 - când am venit în Bucureşti, o dată cu proiectul Parlament - trăiesc numai din muzică. Am muncit şi muncesc foarte mult pentru asta. Acum, să se înţeleagă bine: a trăi din muzică nu înseamnă că banii se câştigă numai din concerte. O parte din ei vin de acolo, altă parte din drepturile de autor, din participări la emisiuni. Eu compun şi pentru alţii, scriu texte, ceea ce înseamnă iar o sursă de venit. Tot pentru că mă ocup de muzică de atâta timp, am investit împreună cu doi prieteni în echipamente de scenă. Aşa se face că, de un an, deţinem firma HD Sound System, care poate da spre închiriere tot ce este necesar pentru un eveniment: scenă, lumini, mixere, absolut tot. Este o afacere, dar una tot legată de experienţa acumulată în muzică. Se poate, aşadar, trăi din muzică şi activităţile adiacente ei, doar că se munceşte foarte mult, şi totul este imprevizibil, nu ştii deloc ce te aşteaptă mâine. Pe de altă parte, în vremurile de azi cine mai ştie ce-l aşteaptă mâine?!
- Nu-ţi lipseşte succesul acela fulminant, când trupa Parlament ţinea fruntea topurilor?
- De-a lungul vieţii mele, am învăţat să mă bucur de muzică, pur şi simplu. Te rog să mă crezi că simt exact aceeaşi fericire când cânt în faţa a mii de oameni sau a douăzeci de oameni. Nu este deloc doar o vorbă care să dea bine şi care să mă scape pe mine de prea multe explicaţii, pur şi simplu, mă bucură muzica. Apoi, regresul succesului de care vorbeai nu are legătură numai cu noi, muzicienii. Se ştie bine că, de ani buni, radiourile s-au orientat mai mult către muzica dance. De aceea, trupe precum Krypton, Proconsul, Talisman sau Parlament nu se mai aud atât de des. Noi continuăm să dăm concerte, să compunem, dar nu cântăm dance, pentru că nu ne pricepem la asta. Evident că suntem afectaţi, odată ce nu mai suntem difuzaţi. Asta este... Cu noul meu proiect, Café Montana, încercăm să intrăm în atenţia radiourilor. Nu cântăm dance, dar poate ca noul sunet să fie pe placul lor. Şi dacă nu, noi ne vedem de concerte, de înregistrări, pentru că asta facem, asta ne este meseria şi, mai important, asta ne este pasiunea. Vremurile se schimbă permanent, este ceva ce nu poţi controla.
Ars amandi
- Te-ai schimbat şi tu, odată cu vremurile, sau ai rămas acelaşi romantic pe care-l ştiam?
- Incurabil! Poate că m-am mai schimbat, dar nu şi în romantism. Cred că fiecare iubire începe cu mult romantism, marea provocare este cum să nu-l lăsăm să se stingă... Toată viaţa, tot ce am creat şi creez a fost şi este inspirat de femei. Relaţiile mele, iubirile, o simplă prezenţă feminină pasageră, îmi pot tulbura inima imediat. Femeia mă inspiră teribil.
- Chiar şi eşecurile în iubire? Ştim că ai trecut printr-un divorţ, cum te-a afectat el?
- Sigur că astfel de evenimente te tulbură. Eu am înţeles, însă, că în viaţă nu ni se întâmplă lucruri bune sau rele, ci pur şi simplu avem mereu alte experienţe. Unele ne fac să zâmbim, altele ne dau cu capul de pereţi, cert este că în urma lor ne maturizăm. Am fost îndrăgostit, m-am căsătorit, iar după un timp, totul s-a năruit. A trecut o vreme şi am cunoscut-o pe Iulia (creatoarea de modă Iulia Dima n. red.) şi iar m-am îndrăgostit. Dacă mai cred în căsătorie? Nu. După prima experienţă, am ajuns la concluzia că nu ar fi trebuit să cred niciodată în valoarea acelei hârtii. Chiar am convingerea că un certificat de căsătorie strică o relaţie, oamenii devin mult mai posesivi, odată semnat acel act. Între timp, mi-am mai limpezit un lucru: că omul este, prin natura lui, o fiinţă poligamă. Când eşti constrâns de un act, de o convenţie care te împiedică să te simţi liber, se pune şi mai multă presiune pe o relaţie de iubire. Cred, aşadar, că oamenii ar trebui să se îndrăgostească din plin, să trăiască poveştile lor de iubire cât de mult pot, chiar toată viaţa, dar dacă la un moment dat vraja se rupe, să-şi dea mâna, să se strângă în braţe şi să pornească fiecare pe drumul lui. În dragoste, eu mă ghidez după următorul principiu: într-o iubire reală, cel care contează este celălalt.
- Libertatea asta sentimentală nu diluează esenţa iubirii? Nu răceşte prea mult sufletul şi relaţiile dintre oameni?
- Eu văd puţin altfel lucrurile: mi se pare că oamenii devin tot mai preocupaţi de sinele lor, se gândesc tot mai mult la cine sunt, de ce sunt, se concentrează asupra conştiinţei lor. Cred că oamenii doar par mai reci şi mai pragmatici, pentru că vremurile nu-ţi mai îngăduie să te exteriorizezi, dar, de fapt, sunt extrem de preocupaţi de sinele interior. Să-ţi dau un exemplu... De mai mulţi ani, eu sunt pasionat de Zen. Practic meditaţia, citesc enorm, Zen a devenit refugiul meu. Ei bine, într-o zi, căutam o carte a maestrului Osho, ca să o ofer cadou unui prieten. Librăria în care intrasem nu mai avea cartea, aşa că am rugat vânzătoarea să se intereseze la toate celelalte filiale, poate mai exista în vreun stoc. După o oră de căutări, a venit la mine şi mi-a zis că nu găseşte cartea nicăieri, deşi o avuseseră şi era nou apărută. Am început să zâmbesc, iar femeia s-a mirat, pentru că, practic, îmi dăduse o veste proastă. Dar eu m-am bucurat mult de tot, fiindcă asta însemna că oamenii citesc, că oamenii sunt interesaţi de astfel de lucruri. Poate că este un exemplu minor, dar totuşi, spune multe. Repet, mie mi se pare că oamenii au devenit mai introvertiţi, mai ascunşi, mai precauţi în a se lăsa cunoscuţi, dar în intimitatea lor sunt căutători de sine, citesc, sunt preocupaţi de menirea lor pe pământ. Nu se poate altfel - suntem în plină evoluţie, iar evoluţia nu poate fi numai una materială. Ne-am nărui dacă ar fi aşa, cu toate invenţiile şi progresul lumii materiale.
- Ce înseamnă meditaţia Zen? Explică-ne pe scurt...
- Meditaţia Zen este absenţa gândurilor. Mintea umană este obosită, iar meditaţia odihneşte mintea. Vorbesc din experienţa mea, din lecturile mele, din ceea ce am simţit eu, odată ce am început să practic meditaţia şi să o înţeleg. Este o chestiune foarte intimă. Am ajuns să fiu mai conştient de mine, mai treaz în viaţa de zi cu zi. Da, asta e - mi-a trezit conştiinţa! Puteţi spune: na, şi ce, la ce-ţi foloseşte asta?! Vă răspund că o conştiinţă trează te face mult mai atent la clipa prezentă. Eşti mult mai alert, mai atent la ce ţi se întâmplă în fiecare secundă, ceea ce va determina ca şi viitorul tău să fie mai frumos. Noi, oamenii, în fiecare clipă, luăm nişte decizii, mai mari sau mai mici. Aceste decizii ne afectează imediat viitorul. Or, dacă în prezent eşti conştient şi atent, viitorul tău va fi cu siguranţă mai frumos. Mă rog, eu sunt cu totul implicat în asta, nici nu mai pot citi romane, mă interesează numai cărţile maeştrilor Zen, pur şi simplu nu le pot lăsa din mână. Pe mine m-a ajutat şi mă ajută enorm această preocupare. Duc acum o viaţă pe care ştiu să o stăpânesc, echilibrată, călătoresc mult. Aşa se face că am ajuns de mai multe ori în Thailanda, unde am descoperit o insulă uluitoare (nu-i dau numele ca să nu se umple de turişti). Se află în mijlocul oceanului: paradisul pe pământ.
- Am fost cu fratele meu (care este baterist în Café Montana), cu prietena lui, şi cu Iulia mea, acasă la mama, la Târgu Mureş. În fiecare an ne aşteaptă, draga de ea, cu toate minunile şi bunătăţile pământului. Aaa, mama este mare admiratoare a "Formulei AS", o colecţionează, va fi foarte fericită să mă regăsească după atâta vreme în paginile revistei. Şi mie mi-aţi făcut o mare bucurie că vă pasă de ce mai fac şi profit acum de ocazie, ca să le doresc cititorilor voştri numeroşi şi cultivaţi o viaţă plină de armonie şi bucurie! Vă aştept pe toţi la concertele noastre, când veţi găsi răgazul să o faceţi.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
