DORU ISĂROIU - "Poate nu mai sunt atât de vizibil, dar asta nu înseamnă că m-am oprit din cântat"

De azi pe mâine

- De la o vreme încoace, te numeri și tu printre interpreții a căror prezență în prim-planul scenei muzicale a mai pălit. Erai unul dintre cei mai îndră­giți cântăreți de la noi, ce s-a întâmplat?

- Răspunsul e simplu: trupa Parlament se află într-o pauză muzicală. Formația există în continuare, doar că fiecare dintre noi are, pentru moment, alte priorități, alte experimente care, evident, sunt tot mu­zicale, așa cum este și cazul meu. De trei ani cola­borez cu o trupă rezidentă a unui club mare din Bucu­rești, iar de curând am hotărât că ne înțelegem prea bine ca să nu ne "asimilăm", și așa a apărut trupa Café Montana. Lucrăm de zor, avem deja piese compuse, un single ce poate fi ascultat pe Internet. Cântăm pes­te tot unde suntem solicitați, de la cluburi la petreceri private, baluri, asta și pentru că, pe lângă piesele noas­tre, avem un repertoriu impresionant de preluări (peste o sută douăzeci de piese). Compunem mult și în engleză, fiindcă posibilitatea de a fi auzit în afara țării crește tot mai mult, odată cu globalizarea, și tre­buie să fim pregătiți. Am observat că în ultima vreme este mult mai ușor să fii auzit peste graniță, decât acum câțiva ani. Nu mai contează atât de mult ca înainte melodia în sine, ci mai ales să fie produsă cum trebuie, să aibă un sunet de studio bun. Ce să zic, poa­te că nu mai sunt atât de vizibil, dar asta nu înseamnă că m-aș fi oprit vreodată din cântat.

- Se poate trăi așa, în salturi, din muzică?

- Eu din anul 2000 - când am venit în București, o dată cu proiectul Parlament - trăiesc numai din muzică. Am muncit și muncesc foarte mult pentru asta. Acum, să se înțeleagă bine: a trăi din muzică nu înseamnă că banii se câștigă numai din concerte. O parte din ei vin de acolo, altă parte din drepturile de autor, din participări la emisiuni. Eu compun și pentru alții, scriu texte, ceea ce înseamnă iar o sursă de venit. Tot pentru că mă ocup de muzică de atâta timp, am investit împreună cu doi prieteni în echipamente de scenă. Așa se face că, de un an, deținem firma HD Sound System, care poate da spre închiriere tot ce este necesar pentru un eveniment: scenă, lumini, mixere, absolut tot. Este o afacere, dar una tot legată de expe­riența acumulată în muzică. Se poate, așadar, trăi din muzică și activitățile adiacente ei, doar că se mun­cește foarte mult, și totul este imprevizibil, nu știi de­loc ce te așteaptă mâine. Pe de altă parte, în vremurile de azi cine mai știe ce-l așteaptă mâine?!

- Nu-ți lipsește succesul acela fulminant, când trupa Parlament ținea fruntea topurilor?

- De-a lungul vieții mele, am învățat să mă bucur de muzică, pur și simplu. Te rog să mă crezi că simt exact aceeași fericire când cânt în fața a mii de oa­meni sau a douăzeci de oameni. Nu este deloc doar o vorbă care să dea bine și care să mă scape pe mine de prea multe explicații, pur și simplu, mă bucură mu­zica. Apoi, regresul succesului de care vorbeai nu are legătură numai cu noi, muzicienii. Se știe bine că, de ani buni, radiourile s-au orientat mai mult către mu­zica dance. De aceea, trupe precum Krypton, Procon­sul, Talisman sau Parlament nu se mai aud atât de des. Noi continuăm să dăm concerte, să compunem, dar nu cântăm dance, pentru că nu ne pricepem la asta. Evident că suntem afectați, odată ce nu mai sun­tem difuzați. Asta este... Cu noul meu proiect, Café Montana, încercăm să intrăm în atenția radiourilor. Nu cântăm dance, dar poate ca noul sunet să fie pe placul lor. Și dacă nu, noi ne vedem de concerte, de înregistrări, pentru că asta facem, asta ne este meseria și, mai important, asta ne este pasiunea. Vremurile se schimbă permanent, este ceva ce nu poți controla.

Ars amandi

- Te-ai schimbat și tu, odată cu vremurile, sau ai rămas același roman­tic pe care-l știam?

- Incurabil! Poate că m-am mai schimbat, dar nu și în romantism. Cred că fiecare iubire începe cu mult romantism, ma­rea provocare este cum să nu-l lăsăm să se stingă... Toată viața, tot ce am creat și creez a fost și este inspirat de femei. Rela­țiile mele, iubirile, o sim­plă prezență feminină pa­sageră, îmi pot tulbura ini­ma imediat. Femeia mă inspiră teribil.

- Chiar și eșecurile în iubire? Știm că ai tre­cut printr-un divorț, cum te-a afectat el?

- Sigur că astfel de evenimente te tulbură. Eu am înțeles, însă, că în via­ță nu ni se întâmplă lu­cruri bune sau rele, ci pur și simplu avem mereu alte experiențe. Unele ne fac să zâmbim, altele ne dau cu capul de pereți, cert este că în urma lor ne maturizăm. Am fost îndrăgostit, m-am căsătorit, iar după un timp, totul s-a năruit. A trecut o vreme și am cunoscut-o pe Iulia (creatoarea de modă Iulia Dima n. red.) și iar m-am îndrăgostit. Dacă mai cred în căsătorie? Nu. După prima experiență, am ajuns la concluzia că nu ar fi trebuit să cred niciodată în valoarea acelei hârtii. Chiar am convingerea că un certificat de căsătorie strică o relație, oamenii devin mult mai posesivi, odată semnat acel act. Între timp, mi-am mai limpezit un lucru: că omul este, prin natu­ra lui, o ființă poligamă. Când ești constrâns de un act, de o convenție care te împiedică să te simți liber, se pune și mai multă presiune pe o relație de iubire. Cred, așadar, că oamenii ar trebui să se îndrăgos­teas­că din plin, să trăiască poveștile lor de iubire cât de mult pot, chiar toată viața, dar dacă la un moment dat vraja se rupe, să-și dea mâna, să se strângă în brațe și să pornească fiecare pe drumul lui. În dragoste, eu mă ghidez după următorul principiu: într-o iubire reală, cel care contează este celălalt.

- Libertatea asta sentimentală nu diluează esen­ța iubirii? Nu răcește prea mult sufletul și relațiile dintre oameni?

- Eu văd puțin altfel lucrurile: mi se pare că oa­menii devin tot mai preocupați de sinele lor, se gân­desc tot mai mult la cine sunt, de ce sunt, se con­cen­trează asupra conștiinței lor. Cred că oamenii doar par mai reci și mai pragmatici, pentru că vremurile nu-ți mai îngăduie să te exteriorizezi, dar, de fapt, sunt ex­trem de preocupați de sinele interior. Să-ți dau un exemplu... De mai mulți ani, eu sunt pasionat de Zen. Practic meditația, citesc enorm, Zen a devenit refugiul meu. Ei bine, într-o zi, căutam o carte a maestrului Osho, ca să o ofer cadou unui prieten. Librăria în care in­trasem nu mai avea cartea, așa că am rugat vân­ză­toa­rea să se intereseze la toate celelalte filiale, poate mai exista în vreun stoc. După o oră de căutări, a venit la mine și mi-a zis că nu găsește cartea nică­ieri, deși o avuseseră și era nou apărută. Am început să zâm­besc, iar femeia s-a mirat, pentru că, practic, îmi dă­duse o veste proastă. Dar eu m-am bucurat mult de tot, fiindcă asta în­sem­na că oamenii citesc, că oa­menii sunt intere­sați de astfel de lucruri. Poate că este un exem­plu mi­nor, dar totuși, spune multe. Repet, mie mi se pare că oamenii au de­ve­nit mai introvertiți, mai as­cunși, mai pre­cauți în a se lăsa cunoscuți, dar în inti­mi­tatea lor sunt cău­tători de sine, citesc, sunt preocu­pați de meni­rea lor pe pă­mânt. Nu se poate altfel - suntem în plină evoluție, iar evolu­ția nu poate fi nu­mai una materială. Ne-am nărui dacă ar fi așa, cu toa­te invențiile și progresul lumii materiale.

- Ce înseamnă me­di­tația Zen? Explică-ne pe scurt...

- Meditația Zen este absența gândurilor. Min­tea umană este obosită, iar meditația odihnește mintea. Vorbesc din ex­periența mea, din lec­tu­rile mele, din ceea ce am simțit eu, odată ce am început să practic medi­tația și să o înțeleg. Este o chestiune foarte intimă. Am ajuns să fiu mai conștient de mine, mai treaz în viața de zi cu zi. Da, asta e - mi-a trezit conștiința! Puteți spune: na, și ce, la ce-ți fo­losește asta?! Vă răspund că o con­știință trează te face mult mai atent la clipa prezentă. Ești mult mai alert, mai atent la ce ți se întâmplă în fie­care secundă, ceea ce va determina ca și viitorul tău să fie mai fru­mos. Noi, oamenii, în fiecare clipă, luăm niște decizii, mai mari sau mai mici. Aceste de­cizii ne afectează imediat viitorul. Or, dacă în prezent ești conștient și atent, viitorul tău va fi cu siguranță mai frumos. Mă rog, eu sunt cu totul implicat în asta, nici nu mai pot citi romane, mă interesează numai cărțile maeștrilor Zen, pur și simplu nu le pot lăsa din mână. Pe mine m-a ajutat și mă ajută enorm această preocupare. Duc acum o viață pe care știu să o stăpâ­nesc, echilibrată, că­lătoresc mult. Așa se face că am ajuns de mai multe ori în Thailanda, unde am desco­perit o insulă uluitoa­re (nu-i dau numele ca să nu se umple de turiști). Se află în mijlocul oceanului: para­di­sul pe pământ.

- În calitatea ta de practicant Zen, mai tresari la tradiție, la marile sărbători? Cum ți-ai petrecut Paștele?

- Am fost cu fratele meu (care este baterist în Café Montana), cu prietena lui, și cu Iulia mea, acasă la ma­ma, la Târgu Mureș. În fiecare an ne așteaptă, dra­ga de ea, cu toate minunile și bunătățile pământu­lui. Aaa, mama este mare admiratoare a "Formulei AS", o colecționează, va fi foarte fericită să mă regăsească după atâta vreme în paginile revistei. Și mie mi-ați fă­cut o mare bucurie că vă pasă de ce mai fac și profit acum de ocazie, ca să le doresc cititorilor voștri nu­me­roși și cultivați o viață plină de armonie și bucurie! Vă aștept pe toți la concertele noastre, când veți găsi răgazul să o faceți.