- În zodiac se spune că anul 2014 este o perioadă de mari schimbări. În cazul tău, pare să fie adevărat. De unde până mai ieri te vedeam în serialele de la Acasă TV, acum ne zâmbeşti de la emisiunea "De Suflet", de pe PRO TV Internaţional. Ce s-a întâmplat?
- N-a fost decizia mea să renunţ la seriale, ci, pur şi simplu n-am mai fost solicitată pentru altele noi. În schimb, a venit propunerea cu emisiunea şi, cum îmi doresc şi îmi place mult să muncesc, am luat noua propunere ca pe o provocare. Totuşi, la primele apariţii din emisiunea "De Suflet" am avut nişte emoţii incredibile! Când revăd acum înregistrările pentru promo-uri şi-mi aud vocea tremurândă... Biata de mine! (râde) Şi a mai fost ceva: eu am preluat emisiunea de la Dana Rogoz, care a intrat în concediu de maternitate. Or, Dana a făcut o treabă extraordinară şi mi-am dorit foarte mult să ţin ştacheta ridicată la acelaşi nivel. Ceea ce m-a ajutat a fost faptul că emisiunea aceasta e chiar... de suflet, are invitaţi de calitate şi un ton de-a dreptul delicat, plin de emoţionalitate. Iar abordarea aceasta mi s-a potrivit de minune! În plus, şi echipa m-a susţinut. Am fost imediat adoptată şi sentimentul acesta de apartenenţă mi-a sporit încrederea în mine. M-aş bucura mult dacă şi după întoarcerea Danei, postul Pro Tv Internaţional va considera că mai are nevoie de mine. Acolo e chiar o atmosferă de familie. Iar ecourile pe care le primesc de la telespectatori sunt şi ele încurajatoare. Inclusiv pe pagina mea de Facebook, primesc o sumedenie de mesaje de susţinere, dar şi sugestii apropo de conţinutul emisiunii. Şi să ştii că le iau în serios, le transmit producătoarei mele, iar majoritatea se transformă în realitate: ajungem să discutăm în emisiune pe temele care ne-au fost solicitate şi invităm personalităţile dorite de telespectatori.
- Tot în zona schimbărilor fiind, ţi s-a mai îndeplinit un vis: în 2012, ai debutat în film. Mai întâi în scurtmetrajul "În film la Naşu", în regia Cristinei Iacob, care a făcut parte din trilogia "Hot Shorts", prezentă în multe festivaluri de prestigiu din lume (la Cannes, Locarno, Sarajevo, Varşovia ori Salonic), iar apoi în lungmetrajul "Minte-mă frumos", în regia lui Iura Luncaşu.
- Da, Cristina m-a chemat la casting şi, spre surpriza mea, am câştigat rolul. Abia apoi am aflat că mă studiase de mult şi se convinsese că eram în stare să joc o zăpăcită autentică. (râde) Problema a fost că după ce am început să lucrăm, m-am trezit ca şi când aş fi aterizat pe Lună. Stilul era total diferit de acela cu care eram obişnuită. La seriale, se stă la masă, se face textul, se operează eventualele modificări şi gata! Stările şi jocul le faci direct la cadru, ca să fie totul proaspăt. Uneori te surprinzi chiar tu pe tine cu ceea ce scoţi într-o scenă. La film, reţeta e total diferită. Fiecare scenă se repetă înainte, trebuie să fii ochi şi urechi la indicaţiile regizorale... Mi se părea foarte ciudat! Am izbutit, totuşi, să mă adaptez, fiindcă nimeni nu m-a certat şi echipa a fost mulţumită de cum mi-am interpretat personajul. Apoi am mers la castingul pentru "Minte-mă frumos", care e o comedie romantică delicioasă. L-am luat, am fost foarte fericită, după care a venit şi cireaşa de pe tort: am aflat că partener direct avea să-mi fie Andi Vasluianu, un actor pe care îl ador!
- E o poveste întreagă. După ce am făcut "Minte-mă frumos", Adrian Lustig, scenaristul filmului, mi-a făcut cunoştinţă cu domnul George Mihăiţă, directorul Teatrului de Comedie. Şi dânsul m-a întrebat abrupt: "Nu vrei să joci şi teatru?". Răspunsul meu a venit pe nerăsuflate: "Nu cred c-aş fi în stare". Dar domnul Mihăiţă a tot insistat şi, după vreo câteva luni, mi-am luat inima-n dinţi şi am început repetiţiile pentru o piesă, care însă nu s-a mai materializat. După care am fost chemată de Chris, pentru "Prestez servicii artistice". Şi, cu toate că aveam inima încă strânsă, m-am dus. Spre surpriza mea, Chris m-a tratat ca pe toţi ceilalţi membri ai echipei. Mi-a spus: "Eşti actriţă, nu? Ei, atunci, dă-i drumu'!". Asta pentru mine a fost o dovadă imensă de încredere. Şi-am făcut ce mi-a spus. Mi-am dat drumul, de nu m-a mai putut nimeni opri. Cu toate astea, înainte de premieră, am avut nişte emoţii de simţeam că paralizez. Ulterior, văzând şi reacţia entuziastă a publicului, am început să mă mai relaxez.
Când inima bate de două ori
- Toate schimbările acestea pozitive au venit, din păcate, pe fondul unui eveniment trist: divorţul. La începutul verii trecute, te-ai despărţit de soţul tău, producătorul Ducu Ion. Ai reuşit să depăşeşti criza?
- Eu sunt o fată de modă veche, care a considerat mereu că o căsnicie e pentru totdeauna, aşa că dificil a fost, în primul rând, să mă proiectez, mai întâi în mintea mea, departe de omul alături de care crezusem că aveam să îmbătrânesc. Până la urmă, am luat totuşi decizia să divorţez. A fost cea mai grea hotărâre din viaţa mea de până acum, dar şi singura pentru care nu am simţit nevoia să obţin o confirmare din partea nimănui. Nici măcar cu mama nu m-am sfătuit. Mi-am rostogolit singură gândurile prin minte şi sentimentele prin suflet, după care am discutat cu Ducu şi, împreună, am hotărât să punem punct. Apoi... Primele luni, chiar nu ştiu să-ţi spun cum au trecut: am stat închisă în casă şi am citit. Cufundându-mă în alte lumi, în poveştile altor oameni, am putut să mă detaşez foarte mult de povestea mea. La un moment dat, mi-am dat seama însă că nu puteam să merg aşa la infinit, că nu era sănătos. Şi-atunci am scos din nou capul în lume, în viaţă şi... l-am întâlnit pe Dan (n. red. actorul Dan Rădulescu). Noi jucaserăm împreună într-un serial,
- Deci primăvara te găseşte cu zâmbetul pe buze?
- Da, viaţa mea şi-a schimbat cursul radical şi am impresia că renasc precum verdele crud al naturii. De curând, m-am mutat undeva, foarte aproape de Cişmigiu, şi-am descoperit plăcerea de a merge în parc cu un termos cu cafea şi cu o carte. Mă aşez pe o bancă, citesc, privesc oamenii care se plimbă sau păsărelele care-şi au cartierul general printre ramurile copacilor aceia bătrâni... E un sentiment de revenire, chiar şi doar preţ de câteva ore. Pe de altă parte, pentru mine, primăvara se asociază întotdeauna cu sărbătoarea Paştelui, o sărbătoare mult prea urbanizată în Bucureşti, lipsită complet de magie spirituală. Dar şi în privinţa asta eu am noroc. La noi în familie, tradiţia este să ne reunim pentru Înviere în căsuţa noastră din Deltă, o căsuţă dintr-un sat în care, până acum doi-trei ani, nici măcar curentul electric nu pătrunsese. Dar nouă tocmai de-asta ne place: fiindcă, privându-ne de multe dintre comodităţile urbane, ne întoarcem către viaţa adevărată, aceea care ţine de lumina sufletelor şi nu de lumina becului. Aşa că, pe măsură ce zilele ne apropie de Sfânta Înviere, simbolul sărbătorii creşte în intensitate în sufletul meu şi-mi dau seama cât de fericită sunt că pot să primesc Lumină, alături de părinţii şi de sora mea. Şi în legătură cu Paştele, am fost foarte bucuroasă că, pentru ediţia specială a emisiunii "De Suflet" (care va fi difuzată nu sâmbătă, ca de obicei, ci chiar în duminica de Paşte, de la ora 20:30), am avut ocazia, nu doar să îmbrac un costum popular superb, dar şi să
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
