- În zodiac se spune că anul 2014 este o perioadă de mari schimbări. În cazul tău, pare să fie adevărat. De unde până mai ieri te vedeam în serialele de la Acasă TV, acum ne zâmbești de la emisiunea "De Suflet", de pe PRO TV Internațional. Ce s-a întâmplat?
- N-a fost decizia mea să renunț la seriale, ci, pur și simplu n-am mai fost solicitată pentru altele noi. În schimb, a venit propunerea cu emisiunea și, cum îmi doresc și îmi place mult să muncesc, am luat noua propunere ca pe o provocare. Totuși, la primele apariții din emisiunea "De Suflet" am avut niște emoții incredibile! Când revăd acum înregistrările pentru promo-uri și-mi aud vocea tremurândă... Biata de mine! (râde) Și a mai fost ceva: eu am preluat emisiunea de la Dana Rogoz, care a intrat în concediu de maternitate. Or, Dana a făcut o treabă extraordinară și mi-am dorit foarte mult să țin ștacheta ridicată la același nivel. Ceea ce m-a ajutat a fost faptul că emisiunea aceasta e chiar... de suflet, are invitați de calitate și un ton de-a dreptul delicat, plin de emoționalitate. Iar abordarea aceasta mi s-a potrivit de minune! În plus, și echipa m-a susținut. Am fost imediat adoptată și sentimentul acesta de apartenență mi-a sporit încrederea în mine. M-aș bucura mult dacă și după întoarcerea Danei, postul Pro Tv Internațional va considera că mai are nevoie de mine. Acolo e chiar o atmosferă de familie. Iar ecourile pe care le primesc de la telespectatori sunt și ele încurajatoare. Inclusiv pe pagina mea de Facebook, primesc o sumedenie de mesaje de susținere, dar și sugestii apropo de conținutul emisiunii. Și să știi că le iau în serios, le transmit producătoarei mele, iar majoritatea se transformă în realitate: ajungem să discutăm în emisiune pe temele care ne-au fost solicitate și invităm personalitățile dorite de telespectatori.
- Tot în zona schimbărilor fiind, ți s-a mai îndeplinit un vis: în 2012, ai debutat în film. Mai întâi în scurtmetrajul "În film la Nașu", în regia Cristinei Iacob, care a făcut parte din trilogia "Hot Shorts", prezentă în multe festivaluri de prestigiu din lume (la Cannes, Locarno, Sarajevo, Varșovia ori Salonic), iar apoi în lungmetrajul "Minte-mă frumos", în regia lui Iura Luncașu.
- Da, Cristina m-a chemat la casting și, spre surpriza mea, am câștigat rolul. Abia apoi am aflat că mă studiase de mult și se convinsese că eram în stare să joc o zăpăcită autentică. (râde) Problema a fost că după ce am început să lucrăm, m-am trezit ca și când aș fi aterizat pe Lună. Stilul era total diferit de acela cu care eram obișnuită. La seriale, se stă la masă, se face textul, se operează eventualele modificări și gata! Stările și jocul le faci direct la cadru, ca să fie totul proaspăt. Uneori te surprinzi chiar tu pe tine cu ceea ce scoți într-o scenă. La film, rețeta e total diferită. Fiecare scenă se repetă înainte, trebuie să fii ochi și urechi la indicațiile regizorale... Mi se părea foarte ciudat! Am izbutit, totuși, să mă adaptez, fiindcă nimeni nu m-a certat și echipa a fost mulțumită de cum mi-am interpretat personajul. Apoi am mers la castingul pentru "Minte-mă frumos", care e o comedie romantică delicioasă. L-am luat, am fost foarte fericită, după care a venit și cireașa de pe tort: am aflat că partener direct avea să-mi fie Andi Vasluianu, un actor pe care îl ador!
- Și ai debutat și în teatru! Joci la Godot Café, în piesa "Prestez servicii artistice", în regia lui Chris Simion. Noua schimbare, de la film la luminile rampei, a fost grea?
- E o poveste întreagă. După ce am făcut "Minte-mă frumos", Adrian Lustig, scenaristul filmului, mi-a făcut cunoștință cu domnul George Mihăiță, directorul Teatrului de Comedie. Și dânsul m-a întrebat abrupt: "Nu vrei să joci și teatru?". Răspunsul meu a venit pe nerăsuflate: "Nu cred c-aș fi în stare". Dar domnul Mihăiță a tot insistat și, după vreo câteva luni, mi-am luat inima-n dinți și am început repetițiile pentru o piesă, care însă nu s-a mai materializat. După care am fost chemată de Chris, pentru "Prestez servicii artistice". Și, cu toate că aveam inima încă strânsă, m-am dus. Spre surpriza mea, Chris m-a tratat ca pe toți ceilalți membri ai echipei. Mi-a spus: "Ești actriță, nu? Ei, atunci, dă-i drumu'!". Asta pentru mine a fost o dovadă imensă de încredere. Și-am făcut ce mi-a spus. Mi-am dat drumul, de nu m-a mai putut nimeni opri. Cu toate astea, înainte de premieră, am avut niște emoții de simțeam că paralizez. Ulterior, văzând și reacția entuziastă a publicului, am început să mă mai relaxez.
Când inima bate de două ori
- Toate schimbările acestea pozitive au venit, din păcate, pe fondul unui eveniment trist: divorțul. La începutul verii trecute, te-ai despărțit de soțul tău, producătorul Ducu Ion. Ai reușit să depășești criza?
- Eu sunt o fată de modă veche, care a considerat mereu că o căsnicie e pentru totdeauna, așa că dificil a fost, în primul rând, să mă proiectez, mai întâi în mintea mea, departe de omul alături de care crezusem că aveam să îmbătrânesc. Până la urmă, am luat totuși decizia să divorțez. A fost cea mai grea hotărâre din viața mea de până acum, dar și singura pentru care nu am simțit nevoia să obțin o confirmare din partea nimănui. Nici măcar cu mama nu m-am sfătuit. Mi-am rostogolit singură gândurile prin minte și sentimentele prin suflet, după care am discutat cu Ducu și, împreună, am hotărât să punem punct. Apoi... Primele luni, chiar nu știu să-ți spun cum au trecut: am stat închisă în casă și am citit. Cufundându-mă în alte lumi, în poveștile altor oameni, am putut să mă detașez foarte mult de povestea mea. La un moment dat, mi-am dat seama însă că nu puteam să merg așa la infinit, că nu era sănătos. Și-atunci am scos din nou capul în lume, în viață și... l-am întâlnit pe Dan (n. red. actorul Dan Rădulescu). Noi jucaserăm împreună într-un serial, dar apoi, personajul lui fiind secundar, a dispărut și, oricum, nici unul dintre noi nu-l "fixase" pe celălalt. Ne-am adus aminte de episodul ăsta târziu. Așa că întâlnirea noastră adevărată s-a produs într-o seară, când o prietenă m-a luat cu ea la teatru, la o piesă în care juca Dan. După spectacol, am ieșit cu toții la o cafea. Am stat de vorbă cu el, mi-a plăcut că rezonam pe multe subiecte, ne-am revăzut încă o dată și încă o dată și încă o dată, până când am devenit foarte buni prieteni și apoi, pe nesimțite, prietenia noastră a căpătat și nuanțe romantice. Vezi, e aproape straniu cum, în sufletul omului, pot să coabiteze două stări aparent conflictuale: eu continuam să cern în mine sentimentele legate de destrămarea căsniciei - și mai fac asta și acum - dar, simultan, petrecând timp cu Dan, mă simțeam în siguranță, îmi spuneam că pot să am încredere în el, că față de el pot să-mi deschid sufletul. Și-am îndrăznit. Iar intuiția mea s-a dovedit corectă. Relația cu Dan nu înseamnă doar tandrețe și comportament de îndrăgostiți, înseamnă și discuții legate de viață. Vorbim despre tot, ne sfătuim în legătură cu tot ceea ce înseamnă existența noastră. Pentru mine, felul acesta în care mi se împlinesc zilele alături de Dan îmi dă multă liniște și o stare de bine.
- Deci primăvara te găsește cu zâmbetul pe buze?
- Da, viața mea și-a schimbat cursul radical și am impresia că renasc precum verdele crud al naturii. De curând, m-am mutat undeva, foarte aproape de Cișmigiu, și-am descoperit plăcerea de a merge în parc cu un termos cu cafea și cu o carte. Mă așez pe o bancă, citesc, privesc oamenii care se plimbă sau păsărelele care-și au cartierul general printre ramurile copacilor aceia bătrâni... E un sentiment de revenire, chiar și doar preț de câteva ore. Pe de altă parte, pentru mine, primăvara se asociază întotdeauna cu sărbătoarea Paștelui, o sărbătoare mult prea urbanizată în București, lipsită complet de magie spirituală. Dar și în privința asta eu am noroc. La noi în familie, tradiția este să ne reunim pentru Înviere în căsuța noastră din Deltă, o căsuță dintr-un sat în care, până acum doi-trei ani, nici măcar curentul electric nu pătrunsese. Dar nouă tocmai de-asta ne place: fiindcă, privându-ne de multe dintre comoditățile urbane, ne întoarcem către viața adevărată, aceea care ține de lumina sufletelor și nu de lumina becului. Așa că, pe măsură ce zilele ne apropie de Sfânta Înviere, simbolul sărbătorii crește în intensitate în sufletul meu și-mi dau seama cât de fericită sunt că pot să primesc Lumină, alături de părinții și de sora mea. Și în legătură cu Paștele, am fost foarte bucuroasă că, pentru ediția specială a emisiunii "De Suflet" (care va fi difuzată nu sâmbătă, ca de obicei, ci chiar în duminica de Paște, de la ora 20:30), am avut ocazia, nu doar să îmbrac un costum popular superb, dar și să abordez niște subiecte menite să readucă în memorie, tradițiile românești adevărate, legate de această sărbătoare. Singura mea supărare a fost că, din lipsă de timp, n-am putut să-mi fac rost și de o pereche de opinci, așa că am fost nevoită să încalț o pereche de pantofi cu toc, care, în opinia mea, nu se prea potrivesc cu minunăția aceea de costum popular. Dar până atunci, aș vrea, dacă-mi dai voie, să le urez prin intermediul revistei "Formula AS", tuturor românilor din țară, dar și din diaspora, Paște fericit și la mulți ani pentru 29 aprilie, ziua Pro Tv Internațional.