Carte de vizită
Ridichile sunt printre legumele domesticite cel mai timpuriu de către om, primele urme arheologice despre folosirea lor fiind mai vechi de 7000 de ani. În lumea ştiinţifică există o adevărată dispută despre originea acestei plante înrudite cu varza şi broccoli şi extrem de adaptabilă şi vivace. Cei mai mulţi cercetători susţin că ridichile ar fi originare din bazinul Mării Mediterane şi al Mării Negre, dar sunt dovezi şi despre existenţa lor din timpuri străvechi, în China sau în India. Cert este că ridichea nu conteneşte să-i uimească pe cercetători, în primul rând cu vitalitatea sa extraordinară. Practic, nu există legumă care să răsară şi să se maturizeze mai repede decât ea. De aceea, denumirea sa ştiinţifică este Raphanus sativus, raphanus însemnând "ceva ce apare devreme", iar sativus, "comestibil". Apoi, ridichea secretă substanţe antiinfecţioase atât de puternice, încât, practic, e ferită de boli, iar rezistenţa sa la temperaturi scăzute este proverbială. În ce priveşte efectele sale terapeutice, ele sunt atât de puternice, încât un vechi proverb chinezesc spune: "Bea iarna ceai verde fierbinte, iar primăvara mănâncă ridichi crude şi nu vei avea nevoie de doctor!".
O farmacie într-o legumă
Aproximativ 90% din alcătuirea plină de prospeţime a unei ridichi este apă, restul fiind constituit dintr-un amestec uimitor de puternic de vitamine, minerale şi diverse principii active. Cea mai mare pondere o are vitamina C, o legătură de ridichi asigurând mai mult de un sfert din necesarul zilnic. Ridichea conţine, însă, şi cantităţi semnificative din vitaminele complexului B (B1, B2, B6, B9), vitaminele A sau E. Apoi, ridichile conţin potasiu, magneziu, cantităţi mici de fier, mangan şi cupru biologic. Însă cele mai importante substanţe ale ridichii sunt cele care îi dau mirosul uşor înţepător şi gustul picant, care sunt un formidabil antibiotic, detoxifiant şi antioxidant. Înainte de a afla ce fac aceste medicamente conţinute de ridichi, să aflăm câteva lucruri despre administrarea lor.
Preparate din ridichi
De la bun început trebuie spus că nu doar rădăcina acestei plante este utilă în terapie, frunzele şi chiar seminţele sale fiind, la rândul lor, nişte remedii redutabile. Ce-i drept, rădăcina are cele mai multe utilizări, motiv pentru care vom şi începe prin a vorbi despre ea:
Rădăcina de ridiche
Se consumă după spălarea atentă şi curăţarea de eventualele părţi stricate, dar fără a fi cojită. Pentru a obţine efecte vindecătoare, este necesar să consumăm minimum 100 de grame din această legumă zilnic, adică măcar patru ridichi mari şi cât mai proaspete pe zi. Durata unei cure de ridichi este de minimum 3 săptămâni, limită maximă neexistând. Rădăcina poate fi consumată simplă, tăiată felii şi presărată cu puţină sare, suc de lămâie şi ulei de măsline, ori adăugată în salată.
Sucul obţinut prin centrifugare se consumă în amestec cu cel de morcov, în proporţia de 1:10, şi se administrează imediat după stoarcere, deoarece viteza sa de oxidare este foarte mare.
Frunzele de ridiche
Se consumă doar cele tinere, foarte fragede, de o culoare verde vie, care vor fi spălate, tăiate mărunt şi adăugate în salate sau în ciorbe. Ca şi rădăcinile, frunzele de ridiche conţin cantităţi importante de vitamina C, la care se adaugă o extraordinară bogăţie în clorofilă - substanţă cu puternice efecte detoxifiante, antivirale şi antimutagene. Se pot consuma alături de verdeţurile consacrate, cum ar fi leuşteanul, pătrunjelul, mărarul etc.
Seminţele de ridiche
Efectele lor în administrarea internă sunt prea puţin cunoscute, în schimb, aplicarea lor externă are o tradiţie milenară. Pulberea de seminţe de ridiche se presară pe rănile infectate, fiertura lor se aplică pe infecţiile fungice, iar maceratul în oţet se foloseşte pentru tulburările de pigmentaţie sau cancerul de piele.
Tratamente interne cu ridichi
Substanţele active din ridichi sunt de un real ajutor pentru ficat, a cărui funcţie o stimulează, ajutându-l totodată să lupte cu eventualele infecţii virale şi mărindu-i capacitatea de regenerare. Între altele, ridichile proaspete sunt un remediu tradiţional contra icterului (îngălbenirea pielii şi a corneei), întrucât această legumă favorizează eliminarea rapidă a excesului de bilirubină din organism şi ajută la revenirea la culoarea normală a tegumentelor. La nivelul vezicii biliare, ridichea are efect antiinflamator şi antiinfecţios, ajutând la eliminarea pe cale naturală a calculilor ("pietrelor la bilă"), formaţi din bilirubină.
2. Ridichile şi problemele venoase
Se pare că rădăcinile acestei legume au proprietăţi venotonice, adică întăresc pereţii venoşi şi ajută la menţinerea elasticităţii lor, prevenind dilatarea venelor şi formarea varicelor sau a hemoroizilor. În cazul hemoroizilor, acţiunea ridichilor este şi mai complexă, ea având efecte uşor laxative şi antiinflamatoare, ceea ce ajută la ţinerea sub control a acestei afecţiuni, extrem de supărătoare.
3. Ridichile şi slăbitul
4. Ridichile şi bolile de rinichi
Este demonstrat ştiinţific: 100 de grame de ridichi, consumate de două ori pe zi, previn formarea sau refacerea pietrelor la rinichi. Sărurile care se aglomerează şi duc la formarea pietrelor la rinichi, adică oxalaţii şi uraţii, sunt spălate, pur şi simplu, de substanţele diuretice naturale existente în ridiche. Mai mult, sulforafanii conţinuţi de ridiche sunt nişte adevărate antibiotice naturale, ajutând la eliminarea infecţiilor rinichilor şi ale căilor urinare, reducând inflamaţia, usturimea şi senzaţiile de jenă la urinare. Din aceste motive, în perioada de primăvară, când infecţiile renale şi urinare recidivează adesea, este excelent să ţinem o cură cu ridichi, pentru prevenirea acestor afecţiuni.
5. Ridichile şi cancerul
Nu mai puţin de cinci substanţe active conţinute în ridichile proaspete au efecte de prevenire şi combatere a bolii canceroase. Cele mai importante sunt pigmenţii şi sulforafanii, care împiedică multiplicarea celulelor canceroase şi le activează programul de autodistrugere (apoptoza). De altfel, ridichile fac parte din familia cruciferelor, fiind înrudite cu varza, broccoli şi conopida, renumite pentru efectele lor anti-cancer. Conform unor cercetări recente, ridichile sunt active contra cancerului bucal, intestinal, gastric şi renal, dar efecte bune s-au obţinut şi în cancerele de piele sau de sân. Pentru efecte mai puternice, curele de primăvară cu ridichi vor fi continuate de cele cu broccoli, vara, şi cu varză şi conopidă, toamna şi iarna.
6. Ridichile şi pielea
7. Ridichile şi bolile respiratorii
Persoanele care suferă de afecţiuni cronice, cum ar fi bronşita (inclusiv cea tabagică), astmul sau sinuzita, ar trebui să facă o cură de o lună cu ridichi, în fiecare primăvară. Substanţele care-i dau ridichii mirosul înţepător sunt un dezinfectant foarte puternic, ajută la eliminarea surplusului de secreţii de pe arborele bronşic, drenează sinusurile şi luptă contra infecţiilor cronicizate. În cazul tusei productive, ridichile sunt extrem de eficiente ca expectorant, iar în virozele gripale, aceste legume au efect de scădere a febrei şi de calmare a inflamaţiei. Persoanele care fumează (activ sau pasiv) vor consuma, pe lângă rădăcinile acestei plante, frunzele sale verzi şi proaspete, ce conţin din belşug clorofilă, care ajută la eliminarea metalelor grele şi a altor substanţe toxice din fumul de ţigară.
8. Ridichile şi hipertensiunea
Fiind o sursă foarte bună de vitamina C şi de potasiu, ridichile sunt un ajutor de nădejde în tratarea hipertensiunii arteriale şi a bolilor cardiovasculare, în general. Ele pun umărul la eliminarea surplusului de apă din organism, protejează rinichii de efectele unor medicamente anti-hipertensive, previn depunerea colesterolului pe artere, dar şi apariţia altor complicaţii ale hipertensiunii. Persoanele care consumă aceste legume au un risc mai scăzut de infarct miocardic şi de accident vascular cerebral.
Câteva aplicaţii externe
* Înţepăturile de insecte - sunt tratate popular cu o rădăcină de ridiche tăiată în două, cu care se freacă bine locul afectat, după îndepărtarea prealabilă a acului. Ridichea face inactive unele substanţe care produc alergie şi inflamaţii, anihilează eventualele bacterii transmise prin înţepătură de insecte.
*Vitiligo - cinci linguri de seminţe de ridiche măcinate fin sunt macerate în jumătate de pahar de oţet, vreme de o lună, iar soluţia astfel obţinută se aplică pe locul afectat, sub formă de comprese. Nu se cunoaşte felul în care acţionează această plantă pentru refacerea pigmentaţiei, dar este cert că, în unele cazuri, tratamentul funcţionează. În China, dar şi în unele sate româneşti, pulberea de seminţe se umezeşte cu urină de vacă şi se aplică, sub formă de legătoare, pe locul afectat, rezultatele fiind - se pare - şi mai puternice.
*Tenul ofilit - se revigorează dacă este frecat în fiecare dimineaţă cu o rădăcină de ridiche tăiată în două. Tratamentul durează 5 minute pentru fiecare obraz. Stimulează puternic circulaţia sanguină, îndepărtează celulele moarte de la nivelul pielii şi stimulează refacerea şi întinerirea ţesuturilor.
* Tenul acneic - se aplică acelaşi tratament cu ridichea tăiată în două, cu care se freacă bine părţile afectate, de două ori pe zi. Acest tratament are un dublu efect: desfundă porii
Precauţii la administrarea ridichilor
Principala precauţie la administrarea acestor legume se adresează persoanelor cu digestie sensibilă, cu predispoziţie către gastrită hiperacidă sau dischinezie biliară hipertonă. Dacă simţiţi cea mai mică jenă digestivă după administrarea lor, reduceţi porţia zilnică şi consumaţi-le doar la sfârşitul mesei.
Contraindicaţii la administrarea ridichilor
Cu excepţia afecţiunilor digestive acute (gastrită, diaree, colită), acestea nu se cunosc.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
