Toată suflarea PSD-istă se aştepta ca el să îşi anunţe candidatura la preşedinţia României. Nici Ponta, nici PSD-ul nu au alternativă la această soluţie. Pentru premierul în vârstă de patruzeci şi doi de ani, preşedinţia este singura modalitate de a-şi continua cariera politică. O aşteptare de cel puţin cinci ani, cât ar dura un mandat oferit altcuiva la Cotroceni (în contextul păstrării obligatorii a actualelor atribuţii prezidenţiale), ar putea însemna lichidarea lui ca politician activ. Ponta ştie că "succesele guvernării televizate" s-ar putea încheia, mai ales cele legate de pregătirea "cadourilor" acestui an electoral. În 2016, PSD-ul nu va mai fi aproape deloc sigur că va câştiga "parlamentarele", oricât de tare se vor înstăpâni (prin actuala propunere de descentralizare) baronii săi peste ţară. O pierdere a parlamentarelor sub un guvern condus de el va însemna şi trecerea sa în "cimitirul elefanţilor". Cinci ani (cel puţin) la Cotroceni vor fi o foarte onorabilă "ieşire din politică". Pentru liderul PSD-ist, preşedinţia este - în acest moment - singura cale de supravieţuire publică. Opţiunea este valabilă şi pentru partidul pe care-l conduce. Toţi "greii" PSD-ului îşi amintesc cu nostalgie de "anii mirifici" ai mandatelor prezidenţiale ale lui Ion Iliescu. Justiţia nu mişca în front, iar procurorii nu acţionau decât "cu voie de la stăpânire", victimele lor fiind, desigur, diverşi "acari Păun". Baronii partidului îl presează pe Ponta să candideze, tocmai pentru ca ei înşişi să scape de presiunea ANI şi DNA, instrumentele principale ale Justiţiei independente.
Postarea ambiguă din 4 aprilie a.c. - prin care V. Ponta îşi anunţă doar încheierea misiunii de a duce la capăt "acest an... greu" şi retragerea la valorile familiei - este rezultatul unui calcul abil. Pe de o parte, premierul vrea să sensibilizeze opinia publică, demonstrând că implicarea lui a fost un sacrificiu deliberat în lupta împotriva "tiraniei băsiste" şi a linşajului practicat de "ziariştii fascisto-comunistoizi" aflaţi în slujba acesteia. Linşajele mediatice produse de Antena 3 împotriva duşmanilor săi, evident, nu contează. Ponta speră astfel că "poporul PSD-ist", adică masa celor dependenţi de pomenile electorale ale baronilor partidului său, se va înflăcăra de emoţie, solicitându-i, în cor, revenirea. Cu o "susţinere populară masivă" în spate, el se va "sacrifica" iarăşi, candidând. Pe de altă parte, el a vrut să transmită baronilor înfricoşaţi de ultimele acţiuni ale DNA (blocarea mafiilor judeţene conduse de Mircea Cosma, Nicuşor Constantinescu sau Adrian Duicu) că numai prin sprijinirea lui monolitică pentru ocuparea Cotrocenilor problemele lor se vor rezolva. "În noiembrie, după ce câştigăm această ultimă şi vitală bătălie, mă voi putea declara mulţumit de ce am realizat!", a notat el, sugerând că "victimele justiţiei băsiste" trebuie să fie prudente şi să aibă răbdare. Baronii vor ceva mai mult şi, eventual, chiar acum! Ameninţarea voalată a baronului de Constanţa, Radu Mazăre, cum că nu se va implica în campania PSD pentru "europarlamentare" (pentru că guvernul Ponta nu i-a cedat încă "mina de aur" a portului din oraş), este o mostră a relaţiilor de dependenţă ale premierului de "feudalii" săi judeţeni. Ponta încearcă să-i "aducă la raţiune", să-i liniştească momentan.
Mesajul lui Ponta este un adevărat semnal (informal) de "strângere a rândurilor". Liderul PSD vrea să apară în faţa electoratului drept omul detaşat de interesele materiale ale celor din jur, dornic de curăţenie şi linişte, împotriva manifestărilor excesive din anii de până acum ("...abuzuri, persecuţii politice, calomnii, nedreptăţi, trădări şi dezamăgiri"), statul de drept fiind, la urma urmei, şi ţinta lui. Asaltul DNA împotriva spoliatoarelor complicităţi locale, puse la cale de baronii judeţeni, nu a mai fost (spre deosebire de alte momente ale luptei cu "băsismul") comentat. Ponta ştie că o condamnare zgomotoasă a acţiunii procurorilor i-ar putea îndepărta pe votanţii încă convinşi că Băsescu şi guvernarea PDL-istă le-au adus în case consecinţele crizei economice mondiale, dar sceptici în privinţa performanţelor guvernării PSD-iste. Obiectivul său este ca la "europarlamentare" PSD-ul să obţină un scor de peste 40% din opţiuni. O anunţare pe faţă a intenţiei de a-i "ierta" pe baronii dovediţi drept corupţi ar fi percepută drept o angajare personală contra Justiţiei. Dreapta, indiferent cine ar fi candidatul ei final la prezidenţiale, ar avea - într-o asemenea situaţie - numai de câştigat. Anunţul că, după câştigarea bătăliei prezidenţialelor din noiembrie, se va declara mulţumit, îi vizează de fapt pe baroni, care ar trebui să priceapă că, până atunci, el nu va putea face, practic, nimic. Victoria finală merită, insinuează el, acceptarea unor pierderi, a unor "victime colaterale". Premierul nu ştie însă cât de capabili sunt baronii ameninţaţi să-şi păstreze răbdarea, să accepte punerea la îndoială, fie şi prin dezvăluirea puterii lor uriaşe, a statutului lor de stăpâni ai zonelor pe care le controlează.
Postarea cu iz melodramatic a lui Victor Ponta indică, totuşi, şi câteva trăsături de caracter ale omului în cauză. Premierului îi e frică de orice angajare tranşantă într-o direcţie sau alta. Ca lider al celui mai mare "partid" românesc - în fapt, o federaţie mafiotă de grupări oligarhice locale, el suportă presiunea uriaşă a membrilor acestuia. PSD-ul vrea, în mod clar, să confişte statul în ansamblul lui, să domine toate puterile acestuia. Baronii săi sunt dispuşi să sacrifice fără scrupule poziţia ţării în UE şi NATO, dacă interesele lor sunt ameninţate. Ponta a fost impus ca lider de partid în vederea acestui scop. Dacă el nu va fi atins, transformarea lui într-un cadavru-viu politic va fi imediată. Obişnuit să tergiverseze, să răspundă ambiguu la provocări, el nu s-a dezminţit nici de această dată. "Retragerea din politică" a fost o metaforă prin care a vrut, în realitate, să le răspundă tuturor, lăsându-i în ceaţă pe cei ce nu au priceput.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
