Un astfel de loc este vechea Casă Domnească de la Brebu, una dintre minunatele ctitorii ale lui Matei Basarab şi ale martirului Constantin Brâncoveau. La doi paşi de Bucureşti, în judeţul Prahova, pe Valea Doftanei, istoria e vie şi senină, întocmai ca o zi de primăvară.
Sunt istorii şi istorii. E istoria de manual, schematică şi rigidă, cel mai adesea fără subtilităţi şi fără criterii, care mai mult te încurcă decât te ajută să înţelegi ceva din trecutul nostru. Apoi, sunt istoriile recente, unele iconoclaste, altele de-a dreptul tabloidizate, care glorifică măruntul fapt divers, sacrificând opere esenţiale de dragul biografiei. Le citeşti, dar nu rămâi cu altceva decât cu nişte butade... Şi mai sunt istoriile vii, pe care le descoperi pretutindeni prin ţară, de îndată ce te abaţi de la drumul principal. Locuri împietrite, parcă, în melancolia veacurilor trecute, conservând, la propriu şi la figurat, tocmai aerul de firească nobleţe al unor oameni cărora le datorăm cu adevărat ceea ce suntem azi. Domni şi domniţe, dregători şi oameni de ispravă, cărturari şi filantropi pe nedrept ignoraţi, despre care mai amintesc doar pisaniile de piatră şi câte un tablou naiv, pictat pe un zid scorojit de biserică. Cu toţii ştim despre zecile de superbe ctitorii ale lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, dar câţi dintre noi am învăţat din cărţile de istorie despre faptul că Matei Basarab este considerat "cel mai de seamă ctitor al neamului românesc", cu peste 53 de ctitorii laice şi ecleziastice? Iarăşi, am aflat cu toţii sumedenie de episoade anecdotice, mai mult sau mai puţin "ortodoxe", despre Ştefan şi despre Vlad Ţepeş, despre Mihai
Viteazul şi despre Alexandru Ioan Cuza, dar unde să-şi găsească locul în manuale istorii despre marii erudiţi care au condus ţările române? Despre soţia lui Matei Basarab, Doamna Elina, soră cu Udrişte Năsturel, cel mai mare cărturar român al timpului, alături de care, în prima jumătate a secolului al XVII-lea, a tradus pentru prima oară, din latină, în această zonă a Europei ortodoxe, "Imitatio Christi", a doua şi cea mai importantă carte a creştinătăţii, după "Sfânta Scriptură"! Sau unde să-şi găsească locul amănuntul că domnitorul Şerban Cantacuzino însuşi a contribuit, cu pagini întregi, la munca de traducere a Bibliei de la Bucureşti, din 1688? Despre toate astea şi despre atâtea alte poveşti şi fapte care ne înnobilează istoria poţi afla vizitând muzeul găzduit de superba Casă Domnească de la Brebu, din judeţul Prahova, unul dintre cele mai frumoase complexuri arhitectonice medievale de la noi, biserica şi Curtea Domnească ctitorite de domnii munteni, Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu. Înconjurat de ziduri puternice din cărămidă şi piatră de râu, stilistica impresionantă a ansamblului poartă marca inconfundabilă a rafinamentului cultural, promovat de cei doi patroni spirituali ai locului, care veghează curtea interioară, de la înălţimea soclurilor lor de piatră.
În secolele din urmă, după tumultul medieval căruia zidurile Brebului i-au fost martore, în secolele XIX şi XX, numeroşi artişti români de prestigiu au poposit la Casa Domnească, atraşi de pitorescul peisajului şi de frumuseţea ctitoriei medievale. Ştefan Luchian, Sava Henţia şi Nicolae Grigorescu sunt doar câţiva dintre cei care au îmbogăţit prin prezenţa şi prin munca lor nobleţea domnească moştenită de Brebu de la Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu.
Dacă vreţi să aveţi o duminică încărcată de soare, dar şi de bucurie spirituală, urcaţi dealul Brebului de la Câmpina în sus, pe cursul Doftanei. Răsplata nu va veni numai din frumuseţea neştiută a locului, ci şi din ghidajul "de înaltă clasă" al coordonatorului muzeului de la Casa Domnească din Brebu, Răzvan Radu, călăuză neîntrecută pe drumurile fascinante ale istoriei...
Fotografiile autorului