E o bucurie să descopăr că mai există și tineri foarte înzestrați care lucrează din pasiune și nu din ambiții carieriste, mercantile. Tineri preocupați de lumea în care trăiesc, de istoria, devenirea și perspectivele ei și care investesc timp, energie și bani din propriul buzunar în proiecte cu folos. O asemenea pasăre rară e și Paula Craioveanu. Cu o dublă specializare, în arhitectură și arte vizuale, ea s-a format ca om și artist într-o familie de plasticieni, tatăl ei, Vasile Craioveanu, fiind un apreciat ceramist, sculptor și pictor, la rândul lui discipolul Miliței Pătrașcu. În atelierul tatălui a învățat Paula Craioveanu încă din copilărie tehnici picturale și grafice, începând cu arta iconarilor și mergând până la compozițiile non-figurative ca proiecție a stărilor de spirit. Trăind între artiști, urmărindu-le lucrările și ascultându-le discuțiile, și-a format o cultură plastică, desăvârșită apoi în studii academice atât în țară, cât și în SUA, unde a locuit câțiva ani. Frumoasă, talentată, cultivată și muncitoare, și-ar fi putut găsi un rost bun la New York, dar a preferat să se întoarcă în București. Când îi răsfoiești superbul album pe care vi-l recomand azi, înțelegi de ce. Nu degeaba citează chiar de la început din Petru Creția, care spunea: "Ceea ce este numai al unui oraș și nu al oricărui altuia, înfățișarea și viața lui dau sufletului nostru o formă interioară specifică și se constituie în Lume a lui. Dar pentru ca un oraș să devină lume a ta și tipar pentru relația ta cu largul lumii este nevoie să fi trăit în el îndelung, să-i cunoști fiecare ungher, să-i știi cât mai bine întregul trecut... Și mai este nevoie să fi fost din când în când plecat de acasă (...). Și apoi să te întorci și să intri la loc în pătimirile propriei tale lumi care, ca lume, este tot atât de mare ca oricare alta". Lumea Paulei Craioveanu e Bucureștiul, de aceea albumul e în aceeași măsură o declarație de dragoste și de revoltă față de nepăsarea și corupția edililor răspunzători de patrimoniu. Din fotografiile ei făcute cu ochi de expert și de artist se configurează un oraș cu frumuseți pe care locuitorii de azi, blazați sau ignoranți, grăbiți sau preocupați de hrana zilnică, nici nu le mai observă. Or, tocmai asta și-a propus autoarea: să ni le pună în vedere, în ansamblu și detalii, să ne atragă atenția spre biserici, hanuri, case boierești și de negustori ce (mai) supraviețuiesc din secolele XVIII și XIX, asupra clădirilor publice, palatelor și vilelor particulare construite în variate stiluri, inclusiv în stil național neoromânesc, în prima parte a sec. XX, în același timp cu blocurile moderniste ce puneau accentul pe linia simplă și cerințele de confort și economie de spațiu. Albumul, scrie Paula Craioveanu, "dorește să realizeze portretul orașului, analizând diferite momente din istoria arhitecturii prin ceea ce a rămas in situ și conține imagini ale clădirilor aparținând stilurilor istorice", plimbându-ne cronologic prin patrimoniul arhitectural, atât de eclectic, al Capitalei. Astfel, imaginile și textul devin un ghid prin orașul de ieri și de azi, dar și o istorie comparată a arhitecturii bucureștene, o recuperare culturală asumată și o bibliografie obligatorie pentru edili. Poate așa să afle și funcționarii numiți politic și de care depinde, vai, chipul orașului, care sunt clădirile lui valoroase, ce arhitect, când și în ce stil le-a ridicat, ce detalii uimitoare le individualizează. Pentru lumea civilizată e un lucru știut că bogăția unui oraș, a unei națiuni stă în patrimoniul ei. Albumul Paulei Craioveanu relevă că mai avem bogății patrimoniale de descoperit și ocrotit în București. De aceea el poate fi un dar prețios pentru orice bucureștean, dar, fiindcă volumul e bilingv, și pentru străinii care ar vrea să ne cunoască.