Pe de o parte, ne vine să începem lucruri noi, să ne avântăm, pe de alta, suntem năpădiţi de trecut şi ne pierdem energia. Situaţia se egalizează duminică, odată cu intrarea lui Venus în zodia Peştilor, unde se găseşte în exaltare şi ne transmite şi nouă starea ei de bine. Înţelegem mai bine suferinţele semenilor noştri şi nu ezităm să le sărim în ajutor. E însă necesar să facem distincţia între cei ce vor să fie ajutaţi pe moment şi cei care se complac în rolul de victimă. Mercur în Berbec, începând de marţi, ne dă discernământul necesar, precum şi capacitatea de-a fi fermi în comunicare.
Semnele cardinale:
Berbecii au multă energie şi doresc să facă paşi importanţi înainte în viaţa lor, dar se pot izbi de opoziţia partenerului. De duminică până marţi, casa şi familia vă solicită atenţia. Mercur intră în zodia dvs., ajutându-vă să abordaţi problemele cu obiectivitate.
Racii se simt şi mai legaţi de familie ca de obicei, de duminică până marţi, căci Luna le traversează semnul. Venus vă ajută să fiţi convingători şi subtili, ceea ce vă ajută la imagine şi în cazul în care călătoriţi. De marţi, şefii dvs. devin incisivi.
Balanţele se luptă, mai ales duminică, cu nervii provocaţi de Marte retrograd în semnul lor, când au impresia că tot şi toate le stau împotrivă. Colegele vă pot înconjura cu simpatie, de luni încolo, iar de marţi, comunicarea în cuplu se îmbunătăţeşte.
Capricornii se bucură, în weekend, de faptul că partenerul e mai sentimental, însă duminică pot ieşi la suprafaţă emoţii mai puţin plăcute. Deplasările zilnice vă pot aduce întâlniri plăcute sau un flirt. Comunicarea în familie merge mai bine de marţi.
Semnele fixe:
Taurii vor avea o viaţă socială plăcută şi relaxantă, în compania prietenilor, cu începere de duminică, cu condiţia să nu plece în excursii şi să conducă. Somnul vă poate fi mai agitat de marţi încolo. Chestiunile casnice devin joi stringente.
Leii au posibilitatea de-a face o afacere sau o investiţie bună. Asta nu înseamnă însă că puteţi cheltui banii în avans. Doriţi - şi reuşiţi - să ieşiţi în evidenţă prin ceea ce spuneţi, de marţi încolo, când Luna intră în semnul dvs. şi vă face să prindeţi la public.
Scorpionii singuri se pot îndrăgosti, începând de duminică, şi poate fi vorba despre iubirea cea mare. Încercaţi însă să vă păstraţi realismul. Discuţiile cu colegii pot deveni tranşante, începând de marţi, în timp ce şefii sunt subiectivi.
Vărsătorii au motive să spere la un câştig în plus. Unii dintre dvs. se pot gândi să-şi schimbe imaginea şi să investească în acest sens. Viaţa dvs. cotidiană, deja plină, va putea deveni trepidantă de marţi. Fiţi însă atenţi la şofat.
Semnele mutabile:
Gemenii intră în weekend cu Luna în semnul lor, ceea ce îi echilibrează şi îi face sentimentali. Combinaţia de planete din Peşti vă poate propulsa în carieră, fără mari eforturi. De marţi începând veţi fi implicaţi activ în activităţi de grup.
Fecioarele pot rămâne preocupate, pe final de săptămână, de o chestiune profesională. Duminică însă, partenerul reuşeşte să vă abată atenţia şi vor fi clipe romantice. Ideea de afaceri care apare de marţi încolo poate fi bună, dar mai trebuie pritocită.
Săgetătorii au parte de un partener dornic de afecţiune, vineri şi sâmbătă. Familia câştigă însă teren, începând de duminică. De marţi, ritmul vieţii dvs. poate deveni palpitant.
Peştii care îşi petrec vinerea şi sâmbăta acasă se pot reface de minune. Venus intră în semnul dvs. duminică şi vă asigură un parcurs personal lin şi multă armonie în relaţii, până pe 3 mai. Începând de marţi, vă pot intra nişte bani în plus.